Connect with us

POLITICĂ

George Maior, ambasador în Iordania. România are un nou ambasador și în Germania. Klaus Iohannis a semnat decretele de acreditare pentru 12 șefi de misiuni diplomatice

Published

on

©️ Administrația Prezidențială

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, vineri, decretele privind acreditarea a 12 ambasadori români în străinătate, între care noi ambasadorii ai țării noastre în Germania și în Iordania, parte a unui amplu proces de schimbare a șefilor de misiuni diplomatice care cuprinde 31 de posturi.

Între numirile celor 12 șefi de misiuni diplomatice se regăsesc numirea lui George Maior, fost ambasador în SUA și fost director al Serviciului Român de Informații, în Iordania și numirea Adrianei Stănescu în Germania.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, şeful statului a semnat următoarele decrete:

  • Decret privind acreditarea domnului Gruia Otiliu Jacotă în calitate de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Republica Algeriană Democratică şi Populară, cu reședința la Alger;
  • Decret privind acreditarea doamnei Monica-Mihaela Ştirbu în calitate de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Republica Federativă a Braziliei, cu reședința la Brasilia;
  • Decret privind acreditarea domnului Floricel-Paul Mocanu în calitate de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Republica Chile, cu reședința la Santiago de Chile;
  • Decret privind acreditarea doamnei Theodora Magdalena Mircea în calitate de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României Republica Cuba, cu reședința la Havana;
  • Decret privind acreditarea domnului Călin-Rolo Stoica în calitate de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Republica Estonia, cu reședința la Tallinn;
  • Decret privind acreditarea domnului George Cristian Maior în calitate de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Regatul Haşemit al Iordaniei, cu reședința la Amman;
  • Decret privind acreditarea domnului Mugurel Ioan Stănescu în calitate de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Statul Kuwait, cu reședința la Kuwait;
  • Decret privind acreditarea doamnei Madălina Lupu în calitate de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Republica Kazahstan, cu reședința la Nur-Sultan;
  • Decret privind acreditarea doamnei Alexandrina-Livia Rusu în calitate de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Marele Ducat al Luxemburgului, cu reședința la Luxemburg;
  • Decret privind acreditarea doamnei Adriana-Loreta Stănescu în calitate de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Republica Federală Germania, cu reședința la Berlin;
  • Decret privind acreditarea domnului Marius-Gabriel Lazurca, ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Statele Unite Mexicane, în Republica Nicaragua, în Republica El Salvador şi în Republica Costa Rica şi în calitate de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Republica Guatemala, cu reședința la Ciudad de Mexico;
  • Decret privind acreditarea doamnei Maria Ciobanu, ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Regatul Maroc, şi în calitate de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Republica Islamică Mauritania, cu reședința la Rabat.

Ministerul Afacerilor Externe a transmis la începutul lunii martie către Comisiile pentru Politică Externă și Comisiile pentru comunitățile de români din afara granițelor țării din cadrul Senatului, respectiv Camerei Deputaților din Parlamentul României, în conformitate cu reglementările și practica relevante în vigoare, solicitarea de audiere, în perioada următoare, a unui număr de 26 de candidați pentru poziția de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României, în urma aprobării numirii acestora de către președintele Klaus Iohannis.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

POLITICĂ

Marcel Ciolacu: Declinul și îmbătrânirea populației, cea mai mare problemă pe care o avem ca stat

Published

on

© Marcel Ciolacu/Facebook

Cea mai mare problemă pe care o avem ca stat, ca neam, este de natură demografică și anume, declinul și îmbătrânirea populației, evidențiază liderul PSD, Marcel Ciolacu, într-o postare pe Facebook.

Acesta precizează că în 2019 și 2020, în România s-a născut cel mai mic număr de copii din ultimii 50 de ani, iar în 2020 numărul copiilor români născuți în străinătate l-a depășit pe cel al copiilor născuți în țară.

 

În acest context, parlamentarii PSD au dezbătut joi, 17 iunie, alături de UNICEF Romania, Salvati Copiii Romania, World Health Organization Office for Romania, Tineri pentru Tineri, FNAP – Bucuresti, Asociatia Down Plus Bucuresti, Asociatia Sos Infertilitatea, Politeia, CIADO România, Taxiul cu Bomboane, primul proiect legislativ pentru stimularea natalității și sprijinirea familiilor cu copii.

Marcel Ciolacu precizează că acesta este „un prim set de măsuri din Planul mult mai amplu, conceput de specialiștii PSD, pentru a crește natalitatea, în care accentul este pus pe servicii educaționale și de sănătate, pentru că familiile tinere au nevoie de servicii : creșe moderne, grădinițe, școli, cantine școlare și afterschool-uri, precum și de servicii de sănătate accesibile”.

Proiectul de lege pentru sprijinirea familiilor cu copii cuprinde trei măsuri:

  • majorarea alocațiilor la nivelul prevăzut în OUG nr. 9/2019
  • acordarea de tichete sociale pentru stimularea participării copiilor la învățământul preșcolar, public sau privat,
  • deduceri pentru salariații cu salarii mici și medii, în funcție de numărul de copii.

Potrivit PSD, în ultimii ani, natalitatea a scăzut dramatic în România, în principal pe fondul reducerii nivelului de trai al familiilor tinere și al emigrării masive a populației active. 

România își pierde rapid potențialul de dezvoltare prin creșterea alarmantă a populației îmbătrânite. Scăderea natalității are un impact economic negativ major (scădere de 4% a veniturilor populației, creștere cu 6% a cheltuielilor guvernamentale și un colaps al ratei de creștere a PIB).

Continue Reading

POLITICĂ

Președintele și prim-ministrul Estoniei, precum și șeful Parlamentului de la Tallinn, decorați de Klaus Iohannis pentru contribuţia avută la aprofundarea relațiilor România-Estonia

Published

on

© Administrația Prezidențială

Preşedintele Klaus Iohannis, aflat într-o vizită de stat în Estonia, a decorat mai mulţi oficiali estoni, între care se numără omologul de la Tallinn, Kersti Kaljulaid, prim-ministrul eston, Kaja Kallas, şi preşedintele Parlamentului Republicii Estonia, Jüri Ratas.

Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, şeful statului a conferit Ordinul Naţional “Steaua României” în grad de Colan preşedintelui Estoniei, Kersti Kaljulaid, în semn de “înaltă apreciere pentru contribuţia excepţională avută la promovarea democraţiei şi securităţii regionale, precum şi la aprofundarea şi diversificarea tradiţionalelor relaţii dintre România şi Republica Estonia”.

În semn de “înaltă apreciere pentru contribuţia excepţională avută la aprofundarea şi diversificarea tradiţionalelor relaţii româno-estoniene, preşedintele Klaus Iohannis a conferit: Ordinul Naţional “Steaua României” în grad de Mare Cruce prim-ministrului eston, Kaja Kallas, şi preşedintelui Parlamentului Republicii Estonia, Jüri Ratas, Ordinul Naţional “Steaua României” în grad de Mare Ofiţer ministrului Afacerilor Externe din Estonia, Eva-Maria Liimets, Ordinul Naţional “Steaua României” în grad de Comandor ambasadorului eston în România, Ingrid Kressel Vinciguerra, directorului Aparatului preşedintelui eston, Tiit Riisalo, consilierului pentru Politică Externă al preşedintelui eston, Lauri Kuusing, consilierului pentru Relaţii cu Publicul al preşedintelui eston, Taavi Linnamäe, consilierului pentru securitate al preşedintelui eston, Peeter Kuimet, şefului protocolului, Departamentul Protocolului de Stat, Ministerul Afacerilor Externe, Jana Vanaveski, preşedintelui grupului parlamentar Estonia-România, Erki Savisaar, subsecretarului pentru Afaceri Europene, Ministerul Afacerilor Externe, Märt Volmer.

De asemenea, în semn de “înaltă apreciere pentru contribuţia deosebită avută la aprofundarea şi diversificarea tradiţionalelor relaţii româno-estoniene, şeful statului a conferit: Ordinul Naţional “Serviciul Credincios” în grad de Comandor pentru Riina Aasma – şef al Departamentului de Protocol, Aparatul Preşedintelui Republicii; Erki Holmberg – şef al Departamentului pentru Politică Internă şi Decoraţii de Stat, Aparatul Preşedintelui Republicii; Kadri Lepp – şef al Departamentului pentru Politică Externă, Aparatul Preşedintelui Republicii; Riina Jesmin – autor al unor traduceri din literatura română; Janne Joesaar-Ruusalu – director, Divizia pentru Europa de Sud-Est şi Uniunea Europeană, Ministerul Afacerilor Externe; Üllar Jaaksoo – Iniţiativa celor Trei Mări, Ordinul Naţional “Serviciul Credincios” în grad de Ofiţer Uko Urb, consilier în cadrul Departamentului pentru Comunicare, Aparatul Preşedintelui Republicii; Kai Müürsepp – responsabil în cadrul Departamentului pentru Afaceri Europene, Ministerul Afacerilor Externe; Anneli Sooba – consilier, Departamentul Protocolului de Stat, Ministerul Afacerilor Externe.

Şeful statului a semnat aceste decrete de decorare miercuri.

Preşedintele Klaus Iohannis efectuează, miercuri şi joi, o vizită de stat în Republica Estonia, la Tallinn. Vizita are loc în contextul aniversării centenarului relaţiilor diplomatice româno-estone şi a 30 de ani de la restabilirea relaţiilor diplomatice, precum şi ca urmare a dialogului constant româno-eston la nivel înalt din ultimii ani.

Miercuri, acesta a avut consultări bilaterale cu președintele Kersti Kaljulaid, alături de care a susținut și o conferință comună de presă. În cadrul declarațiilor, Iohannis a anunțat că a invitat Estonia să participe la Centrul Euro-Atlantic pentru Reziliență de la București și a subliniat că Estonia este un campion al digitalizării și e-guvernării de la care avem foarte mult de învățat.

Joi, președintele a avut întrevederi cu prim-ministrul Estoniei, Kaja Kallas, precum şi cu preşedintele Parlamentului eston, Jüri Ratas.

De asemenea, Klaus Iohannis a depus o coroană de flori la Monumentul Războiului de Independenţă şi a vizitat Primăria oraşului Tallinn, Centrul e-Estonia şi start-up-ul Unicorn Squad, şcoală profesională de robotică.

Continue Reading

BUSINESS

Klaus Iohannis îi încurajează pe investitorii francezi să vină în România: Țara noastră se află, alături de Franța, în topul creșterii economice estimate în UE

Published

on

© Administrația Prezidențială

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat joi că prognozele arată că, pentru România, anul 2021 oferă semnale dintre cele mai încurajatoare, arătând că ţara noastră se află, alături de Franţa, în topul creşterii economice estimate în Uniunea Europeană.

Șeful statului a adresat un mesaj prezentat de consilierul prezidenţial Cosmin Marinescu în deschiderea Forumului Economic Franco-Român, organizat de Camera Franceză de Comerţ şi Industrie în România şi de Camera de Comerţ şi Industrie a României.

“Anul 2020 a fost pentru întreaga planetă anul pandemiei de COVID-19, o perioadă în care economiile tuturor statelor au experimentat o criză fără precedent. Deşi cauzele crizei au fost sanitare, nu economice, în fapt, această criză a presupus noi provocări, a subliniat nevoia de stabilitate la nivel global şi a accentuat importanţa rezilienţei sistemelor publice şi a economiei. În prezent, pe fondul rezultatelor campaniilor ample de vaccinare, demarate la începutul anului 2021 la nivel european şi naţional, vedem că pandemia se atenuează şi viaţa socio-economică îşi reia treptat cursul. Prognozele arată că multe state membre vor reuşi să atingă, până la sfârşitul acestui an, nivelul PIB-ului de dinaintea pandemiei. Pentru România, 2021 oferă semnale dintre cele mai încurajatoare, ţara noastră aflându-se, alături de Franţa, în topul creşterii economice estimate în Uniunea Europeană”, a spus președintele.

Şeful statului a subliniat că pandemia a pus o “uriaşă presiune pe bugetele publice, prin cheltuieli extraordinare şi măsuri de sprijin pentru mediul privat” şi că “în gestionarea acestor efecte, la acest moment, redevin primordiale responsabilitatea şi perseverenţa în efortul de consolidare fiscală şi de revenire la sustenabilitate”.

“Ne aflăm astăzi într-un punct de cotitură pentru viitorul nostru economic. Un proverb francez spune că “Nu are rost să alergi, trebuie să pleci la timp”. Pentru România, acel timp este anul acesta, când începem reconstrucţia pe baze solide, prin reforme şi investiţii consistente. Vrem ca România să exploateze pe deplin oportunităţile la care avem acces, prin valorificarea unui volum de fonduri europene fără precedent. Implicarea în diverse formate de cooperare şi atragerea de noi investiţii străine, corelate cu o viitoare strategie naţională de creştere a exporturilor, sunt doar câteva exemple ale modului în care statul poate sprijini în continuare mediul de afaceri”, a punctat Iohannis.

Şeful statului a menționat că Franţa a fost întotdeauna un partener privilegiat al României în plan european şi global, indicând că dimensiunea economică a Parteneriatului strategic cu această ţară trebuie dezvoltată cât mai consistent, atât în plan bilateral, cât şi în ceea ce priveşte cooperarea la nivel european, în dosare importante pentru viitorul Uniunii.

El a evocat domenii de cooperare precum energia, industria aeronautică şi cea de apărare, dar şi agricultura, industriile inteligente, cercetarea şi inovarea.

Totodată, președintele le-a transmis oamenilor de afaceri că business-urile acestora pot deveni mai competitive pe plan regional prin dezvoltarea sau relocarea de investiţii în România, prin integrarea noilor tehnologii şi prin inovare.

“Economia României beneficiază de avantajele unui mediu de afaceri atractiv şi competitiv în plan fiscal, cu forţă de muncă bine pregătită. Lecţiile generate de pandemie vor contribui, cu siguranţă, la modul în care va arăta Europa de mâine, însă nu doar acestea trebuie să prefigureze economia viitorului. Ca parte a familiei europene, avem priorităţi comune, care pot fi atinse prin reforme sustenabile şi investiţii inteligente: mai mult, mai bine, mai orientat spre viitor. Dacă 2020 a fost anul pandemiei, sunt convins că 2021 va fi anul recuperării şi al rezilienţei”, a conchis Iohannis. 

Continue Reading

Facebook

Advertisement
Cristian Bușoi3 hours ago

Cristian Bușoi, raportorul PE pentru EU4Health, atrage atenția că ”blocajele în asistența medicală din cauza COVID-19” au afectat bolnavii de cancer: România are bani în PNRR pentru combaterea cancerului

POLITICĂ3 hours ago

Marcel Ciolacu: Declinul și îmbătrânirea populației, cea mai mare problemă pe care o avem ca stat

ROMÂNIA3 hours ago

Eurobarometru: România, spre coada clasamentului UE privind vaccinarea sau intenția de vaccinare cât mai rapidă anti-COVID

CONSILIUL UE4 hours ago

Consiliul UE și Parlamentul European au ajuns la un acord provizoriu privind Rezerva de ajustare la Brexit de 5 miliarde de euro

U.E.5 hours ago

Eurostat: Rata anuală a inflației a crescut în luna mai până la 2,3% în UE. România, printre statele cu cea mai ridicată rată

CONSILIUL EUROPEAN5 hours ago

Președintele Klaus Iohannis și prim-ministrul Estoniei au discutat despre îmbunătățirea conectivității europene nord-sud prin proiectele Rail2Sea și Via Carpathia

COMISIA EUROPEANA5 hours ago

Anca Dragu a susținut aderarea „cât mai curând” a României la Schengen în întâlnirea de la Bruxelles cu Valdis Dombrovskis

U.E.6 hours ago

Cel mai curat aer din Europa se respiră în două orașe din Suedia și Finlanda. Bucureștiul, pe locul 263 din 323 de orașe în care a fost evaluată calitatea aerului

NATO7 hours ago

România trimite 45 de militari în Africa sub egida unei misiuni europene conduse de Franța. Ministrul francez al apărării mulțumește “prietenilor români”

ROMÂNIA7 hours ago

Eurostat: România, pe primul loc în Uniunea Europeană la creșterea lucrărilor în construcții

ROMÂNIA9 hours ago

Klaus Iohannis: Estonia este un campion al digitalizării și e-guvernării de la care avem foarte mult de învățat

INTERNAȚIONAL1 day ago

Summitul SUA-Rusia: Joe Biden și Vladimir Putin au convenit să înceapă consultări privind securitatea cibernetică și ca ambasadorii celor două țări să revină la post

Daniel Buda1 day ago

Daniel Buda, vicepreședintele Comisiei pentru agricultură din PE, cere Comisiei Europene să pună capăt diferențelor ”impardonabile” de plăți directe între fermierii din Estul Europei și cei din Vest

S&D2 days ago

With Courage. For Europe: Partidul Socialiștilor Europeni organizează pe 26 iunie o nouă conferință la nivel înalt dedicată viitorului Europei

NATO3 days ago

Klaus Iohannis anunță că România și-a îndeplinit obiectivele la Summitul NATO: Prin deciziile luate, securitatea României și a cetățenilor săi este mai bine asigurată

NATO4 days ago

Începe summitul NATO: Ce decizii majore vor lua astăzi Joe Biden, Klaus Iohannis și ceilalți 28 de lideri aliați la un summit crucial pentru viitorul Alianței și securitatea celor 30 de națiuni aliate

Marian-Jean Marinescu6 days ago

Eurodeputatul Marian-Jean Marinescu: Certificatul UE COVID-19, un prim pas către o înțelegere în comun a politicii de sănătate

MAREA BRITANIE1 week ago

Pacta sunt servanda. Ursula von der Leyen și Charles Michel îi cer lui Boris Johnson să respecte protocolul privind Irlanda de Nord: Vom folosi toate instrumentele pentru a proteja integritatea pieței unice

MAREA BRITANIE2 weeks ago

Ambasadorul României la Londra le amintește cetățenilor români din Regatul Unit că se apropie termenul limită de 30 iunie până la care pot solicita statut de rezident

ROMÂNIA2 weeks ago

Președintele Klaus Iohannis, mesaj de Ziua Mondială a Bicicletei: Trebuie să dăm oraşele înapoi oamenilor

Team2Share

Trending