Germania: Angela Merkel, dispusă la un compromis cu social-democrații pentru a-și începe cel de-al patrulea mandat de cancelar

Cancelarul german Angela Merkel s-a exprimat sâmbătă pentru formarea foarte rapidă a unui guvern, deoarece Europa are nevoie de o Germanie puternică și s-a declarat deschisă unui compromis cu social-democrații, relatează AFP, conform Agerpres.

FOTO: European Parliament

“Europa are nevoie de o Germanie puternică (…) de aceea ar fi de dorit formarea foarte rapidă a unui guvern, nu doar a unui guvern care gestionează problemele curente”, a subliniat cancelarul german într-un discurs susținut în fața reprezentanților regionali ai partidului său, Uniunea Creștin-Democrată (CDU), la Kühlungsborn (nord-est).

Discuțiile cu SPD trebuie să se desfășoare ”pe baza respectului reciproc”, a insistat Angela Merkel,

“Desigur, compromisul este, de asemenea, un element”, a adăugat ea, încheie sursa citată.

Cancelarul german guvernat deja de două ori cu social democrații, din 2005 până în 2009 și din 2013 până în 2017.

Până în prezent, Martin Schulz a declarat că SPD nu dorește să intre într-o nouă coaliție cu partidul Angelei Merkel, însă presiunea este tot mai mare în rândul social-democraților pentru schimbarea poziției, în special după ce președintele Steinmeier, el însuși un social-democrat, a spus că vrea să evite un nou scrutin și a făcut apel la toate partidele să dea dovadă de deschidere.  

Citiți și Frank-Walter Steinmeier deschide calea spre o nouă coaliție CDU-SPD la conducerea Germaniei: Președintele se va întâlni săptămâna viitoare cu Angela Merkel, Martin Schulz și Horst Seehofer

De altfel, președintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, va avea săptămâna viitoare o întâlnire comună cu cancelarul Angela Merkel (CDU), cu liderul SPD, Martin Schulz, și cu șeful CSU, Horst Seehofer, în speranța că va deschide calea pentru o nouă mare coaliție.

 

.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare