Connect with us

U.E.

Germania dorește interzicerea vălului islamic în școli, într-o mișcare identitică cu cea a Austriei

Published

on

Guvernul german analizează la rândul său interzicerea vălului islamic în şcoli, într-o ţară cu peste cinci milioane de musulmani, pe fondul unui vot recent în acest sens în Austria, relatează AFP, preluat de Agerpres.

În Germania, purtarea vălului de către fetele foarte tinere este considerată o absurditate. 

,,Este absurd ca fetiţele de vârstă şcolară să poarte văl, majoritatea musulmanilor împărtăşesc această părere”, a explicat delegata guvernamentală pentru integrarea străinilor, Annette Widmann-Mauz, în ediţia de vineri a cotidianului Bild, citează Agerpres.

,,Toate măsurile care protejează fetele de un astfel de lucru – că este vorba despre discuţii cu părinţii până la interdicţie – trebuie să fie examinate şi abordate”, a adăugat ea.

Aceste declaraţii au fost făcute după ce deputaţii austrieci au adoptat miercuri un proiect de lege iniţiat de coaliţia guvernamentală de dreapta-extremă dreapta prin care este interzis portul vălului islamic în şcolile primare.

În Austria, proiectul de lege a fost adoptat cu sprijinul coaliției de guvernământ formată din Partidul Popular de centru-dreapta (ÖVP) și Partidul Libertății de extremă dreapta (FPÖ). Aproape toată opoziția a votat împotriva acestui lucru, potrivit Deutsche Welle

Pentru a evita impresia că se adresează musulmanilor, textul se referă la orice ,,îmbrăcăminte influențată ideologic sau religios, care este asociată cu acoperirea capului”.

Guvernul austriac a declarat miercuri, miercuri, că turbanul care acoperă capul purtat de băieții Sikh sau  yarmulke-ul evreiesc nu ar fi afectate, deoarece legea se referă la articole de îmbrăcăminte care acoperă tot părul sau părți mari ale acestuia. Se fac excepții pentru acoperirea capului din motive medicale sau pentru protecția împotriva ploii sau zăpezii.

Dacă o măsură similară va fi adoptată și în Germania, atunci cu siguranță va stârni critici pe fondul limitării libertății de expresie religioasă.

,,Interzicerea generală a portului vălului islamic, ca în Austria, le creează un handicap fetelor care sunt hotărâte să poarte de bunăvoie un văl ca semn al religiei lor”, a criticat pentru Bild Marcus Weinberg, un deputat conservator german specializat în problemele familiale. El a reamintit ,,dreptul înscris în Constituţia germană de a putea exercita liber propria religie”.

Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

Continue Reading
Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

U.E.

Catedrala Notre Dame va oficia prima slujbă de Liturghie după incendiul devastator din aprilie. Structura de rezistență a edificiului de 800 ani, încă fragilă

Published

on

@Wikipedia

Catedrala Notre Dame va oficia prima slujbă de Liturghie sâmbătă seara, după incendiul devastator care a distrus mai multe părți ale reperului turistic și cultural al Parisului cu aproape două luni în urmă, relatează Deutsche Welle și Agerpres

Aproximativ 30 de persoane vor participa la slujba ținută în Capela Fecioarei din partea de est a catedralei, dar vor trebui să poarte căști de protecție, informează Agerpres. 

Arhiepiscop de Paris, Michel Aupetit va fi cel care va oficial serviciul liturgic, care va fi difuzat la televizor.

Catedrala, încă în ,,stare fragilă”

Deoarece acoperișul și turla catedralei s-au prăbușit în incendiul din 15 aprilie, muncitorii au încercat să curățe interiorul și exteriorul edificiului din secolul al XII-lea, precum și să refacă părți ale bisericii. Cu toate acestea, ministrul Culturii, Franck Riester, a declarat vineri că catedrala a rămas ,,într-o stare fragilă”, iar acoperișul boltit ,,ar putea să se prăbușească” în orice moment, citează Deutesche Welle. 

Costurile totale de restaurare a catedralei ar putea ajunge la aproape 850 milioane de euro (955 milioane de dolari), conform estimărilor, și vor dura mai mult de un deceniu pentru a fi finalizate. Însă, președintele francez Emmanuel Macron a promis că va finaliza reconstrucția în cinci ani, ceea ce, potrivit experților, este cel mai probabil un termen nerealist.

Miliardarii nu și-au respectat promisiunile privind donațiile pentru Notre Dame

,,Deocamdată nu se cunoaște cum va fi plătită restaurarea catedralei.  Promisiunile făcute de donatorii miliardari nu s-au materializat, strângându-se doar 80 de milioane de euro prin alocarea unor donații mici, a declarat ministrul Riester, potrivit publicației germane.

Mogulii din industria modei, Bernard Arnault și Francois-Henri Pinault, au promis un total de 300 de milioane de euro după incendiu, în timp ce gigantul Total a declarat că va aloca 100 de milioane de euro, iar Fundația Bettencourt Schueller ar fi promis încă 200 de milioane de euro.

Cu toate acestea, doar aproximativ 9% din cei 850 de milioane de euro promişi în acţiunile de strângere de fonduri de după incendiu au fost vărsaţi efectiv pentru demararea lucrărilor, relatează Agerpres. 

Ministrul Riester a încercat să explice această situație:

,,În primul rând, putem să avem de-a face cu  oameni care au promis să doneze, dar care în cele din urmă să nu o facă”, a spus el. ,,Însă, donațiile pot fi acordate și pe măsură ce lucrările avansează, iar acesta este un lucru normal”, a explicat oficialul francez.

Principalii donatori au declarat că intenționează în continuarea să doneze bani pentru restaurarea catedralei, dar doresc să vadă mai întâi cum progresează planurile de reconstrucție și cum intenționează statul să folosească fondurile primite, descrie Deutsche Welle. 

Continue Reading

U.E.

Negociatorul-șef al UE pentru Brexit, Michel Barnier: Brexitul este o negociere cu ambele părți perdante. Nimeni nu a putut să îmi demonstreze nici cea mai mică valoare adăugată a acestuia

Published

on

Brexitul nu aduce câștiguri nimănui, fiind o realitate pe care nimeni nu a reușit să o conteste până acum, este mesajul transmis de negociatorul-șef al UE, Michel Barnier, la o reuniune a senatelor europene găzduită de Senatul Franţei la sediul său, Palatul Luxemburg din Paris, relatează Agerpres

Michel Barnier a afirmat că nimeni nu are de câștigat de pe urma ieșirii Regatului Unit din Uniunea Europeană, însă dacă aceasta este dorința britanicilor, atunci ea trebuie înfăptuită cu limitarea pe cât posibil a consecințelor. 

,,Brexit-ul este o negociere lose-lose (în care ambele părţi pierd – n. red.), este o negociere negativă. Şi nimeni nu a fost în măsură să îmi demonstreze nici cea mai mică valoare adăugată a Brexit-ului. Nimeni – însă trebuie să îl punem în aplicare limitând consecinţele, care sunt nenumărate”, a arătat Barnier.

De asemenea, înaltul oficial european consideră că Brexitul se fundamentează pe un paradox, punctând faptul că Regatul Unit a ales să părăsească UE în momente dificile pentru continentul european, în loc să rămână alături de statele membre.

Paradoxul Brexit-ului este că în momentul în care continentul nostru are de făcut faţă atâtor şi atâtor provocări (…) Regatul Unit a ales (…) să devină solitar, în loc să rămână solidar”, a apreciat reprezentantul UE în adunarea la care participa inclusiv preşedintele Camerei Lorzilor din Parlamentul Regatului Unit, lordul Norman Fowler, alături de delegaţi ai camerelor superioare ale unor parlamente din Europa şi Africa.

Totodată, Michel Barnier a reiterat faptul că dorința Regatului Unit de a părăsi UE va fi respectată, însă retragerea ordonată se va face doar în baza acordului negociat cu guvernul Theresei May. 

,,Repet cu calm că dacă Regatul Unit doreşte în continuare să iasă din Uniunea Europeană (…) atunci acest tratat aflat pe masă este singurul tratat posibil pentru o retragere ordonată”, a insistat Barnier.

De altfel, și președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a reamintit săptămâna aceasta că acordul de divorţ între Marea Britanie şi Uniunea Europeană ,,nu va fi renegociat”, indiferent cine o va înlocui pe Theresa May, potrivit unui interviu acordat publicației POLITICO.

,,Nu va exista o renegociere a conţinutului acordului de retragere” încheiat cu premierul Theresa May. Șeful Comisiei Europene a precizat că acesta ,,nu este un tratat între Theresa May şi Jean-Claude Juncker, este un tratat între Regatul Unit şi UE şi trebuie respectat de viitorul prim-ministru britanic, oricine va fi el’. 

Reiterând ceea ce liderii europeni afirmă de mai multe luni, Juncker a declarat că sunt posibile ,,clarificări, precizări, adăugiri în ce priveşte declaraţia politică” care însoţeşte tratatul de retragere şi defineşte termenii viitoarei relaţii de cooperare între Marea Britanie şi UE

Negociatorul-șef al UE pentru Brexit a mai declarat că blocul european este pregătit să asculte poziția viitorului premier britanic, însă a punctat faptul că poziția Uniunii rămâne neschimbată. 

,,Am ajuns aici şi aşteptăm numirea unui nou prim-ministru la Londra, iar ceea ce ne va spune acesta este tot ce contează, însă vreau pur şi simplu să reamintesc poziţia celor 27″, a adăugat negociatorul.

Brexit-ul programat iniţial pe 29 martie a fost amânat de două ori, din cauza respingerii în parlamentul britanic a acordului la care s-a ajuns în noiembrie anul trecut, după negocierile conduse de May şi Barnier. Data-limită în vigoare acum este 31 octombrie 2019.

A 20-a sesiune a Adunării Senatelor Europene, deschisă vineri la Paris de preşedintele Senatului francez, Gerard Larcher, este consacrată dialogului cu ţările africane care au parlamente bicamerale.

Continue Reading

#RO2019EU

Ministerul Afacerilor Externe: A fost lansat proiectul digital ,,Compendiul Preşedinţilor Grupului de lucru VISA” pentru monitorizarea activităților referitoare la politica de vize a UE

Published

on

Preşedinţia română a Grupului de Lucru VISA a lansat, vineri, ,,Compendiul Preşedinţilor Grupului de lucru VISA”, document digital care centralizează echipele fiecărei preşedinţii rotative a Grupului de lucru VISA, priorităţile iniţiale, rezultatele fiecărui proiect şi liniile de acţiune viitoare, se arată într-un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe.

Potrivit comunicatului,  seminarul dedicat proiectului a fost coordonat de către Dan Dima, director general al Departamentului Consular din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, cu sprijinul echipei române a grupului de lucru.

La eveniment au participat reprezentanţi din cele 27 de state membre ale Uniunii Europene, precum şi ai Secretariatului General al Consiliului şi ai Reprezentanţei Permanente a României pe lângă Uniunea Europeană.

Printre beneficiile proiectului, menţionate de MAE, se numără:

  • asigurarea vizibilităţii rezultatelor fiecărei preşedinţii;
  • monitorizarea implementării proiectelor/iniţiativelor preşedinţiei în exerciţiu;
  • menţinerea unui contact permanent între experţii statelor membre pe subiecte referitoare la politica de vize a Uniunii Europene şi accesarea şi actualizarea facilă a documentului.

Continue Reading

Facebook

Advertisement

Trending