Germania: Peste 65% dintre cetățeni susțin reintroducerea unui serviciu național civil sau militar pentru tineri

Mai mult de două treimi dintre germani se declară favorabili reintroducerii serviciului naţional civil sau militar pentru tineri, la şapte ani după ce acesta a fost desfiinţat, indică un sondaj de opinie, preluat vineri de DPA.

Sursă foto: militaryphotos.org

Potrivit sondajului Politbarometer, realizat la comanda televiziunii publice ZDF și citat de Agerpres, 68% dintre cei intervievaţi susţin reintroducerea unui serviciu naţional, desfiinţat în Germania în 2011 după ce guvernul a decis ca armata (Bundeswehr) să devină una de profesionişti.

Susţinerea este chiar mai mare, de 77%, în rândul simpatizanţilor Uniunii Creştin-Democrate (CDU) a cancelarului Angela Merkel, mai amintește sursa citată.

De altfel, coaliția de guvernare din Germania a demarat o dezbatere săptămâna trecută privind reintroducerea unui serviciu național.

Mai mult, Germania se pregătește de prezentarea unui plan pentru a spori numărul efectivelor sale militare, doate în prezent cu personal insuficient, prin recrutarea cetățenilor străini din țările membre ale Uniunii Europene.

 

.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.