U.E.
Germania: Președintele Uniunii Creștin-Democrate nu exclude o cooperare la nivel local cu extrema dreaptă, motivând că ”suntem obligaţi să acceptăm rezultatul alegerilor democratice”
Published
2 years agoon
By
Teodora Ion
Președintele partidului de centru-dreapta al fostului cancelar german, Angela Merkel, a declarat duminică că nu exclude o cooperare la nivel local cu Alternativa pentru Germania (AfD), partid de extremă-dreapta, anunță AFP, citat de Agerpres și Deutsche Welle.
În cazul în care un primar AfD este ales într-un oraș sau într-o municipalitate, atunci ”este firesc să căutăm modalități prin care să ne asigurăm că putem continua să lucrăm împreună la nivelul orașului”, a declarat Friedrich Merz la postul public de televiziune ZDF.
Afirmațiile sale vin în urma recentelor succese electorale înregistrate de AfD pe plan local, care a reușit să își securizeze un post de primar și să preia conducerea unui consiliu de arondisment.
”Este de la sine înţeles că suntem obligaţi să acceptăm rezultatul alegerilor democratice”, a adăugat Merz, care a recurs la un viraj spre dreapta a Uniunii Creştin-Democrate (CDU), după ce a preluat conducerea acestuia în ianuarie 2022.
La o întâlnire de săptămâna trecută cu partidul asociat al CDU, Uniunea Creștin-Socială Bavareză (CSU), Merz a ridicat deja unele semne de întrebare, descriind blocul conservator CDU/CSU drept ”Alternativa pentru Germania – cu adevărat”.
Comentariile sale vin în contextul în care AfD, formațiunea anti-imigrație, continuă să câștige teren în sondajele de opinie, un sondaj recent arătând că se bucură de un sprijin de 22%, imediat după conservatorii lui Merz și înaintea social-democraților (SPD) ai cancelarului Olaf Scholz.
AfD a fost înființat ca partid anti-euro în urmă cu 10 ani, dar de atunci s-a mutat la extrema dreaptă a spectrului politic.
În martie 2021, a fost clasificat ca partid de extremă dreapta de către agenția de informații interne a Germaniei, clasificare confirmată de o instanță administrativă germană în martie 2022.
În ultimele luni, a valorificat nemulțumirea unor segmente ale societății germane față de actuala coaliție guvernamentală, formată din SPD, de centru-stânga, Verzii ecologiști și Partidul Liber-Democrat (FDP), favorabil mediului de afaceri. Această nemulțumire a fost determinată în mare parte de creșterea prețurilor și de temerile că măsurile propuse de guvern pentru combaterea schimbărilor climatice ar putea pune și mai multe povară pe umerii categoriilor sărace ale societății.
Teodora Ion este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Aria sa de expertiză include procesul retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, relațiile comerciale globale și competiția pentru supremație dintre marile puteri ale lumii. Teodora este corespondent în cadrul summit-urilor Consiliului European și al celorlalte reuniuni decizionale de la nivelul UE.

You may like
Germania va acorda Ucrainei un nou ajutor militar în valoare de 9 mld. de euro. O parte a finanțării va acoperi producția de arme cu rază lungă de acțiune
Germania și Franța propun un canal TV european împotriva dezinformării dinspre Rusia și China: Europa trebuie “să își facă vocea auzită mai tare în lume”
VIDEO INTERVIU “Îmi vor lipsi România și românii”. Bilanțul ambasadorului Germaniei la final de mandat: Schengen, cooperare în apărare și energie, parteneriat politic strâns; Noii lideri vor putea continua pe calea trasată
Președintele Lituaniei îl critică pe Friedrich Merz pentru inacțiunea față de Rusia: „Ucrainenii au nevoie de echipament și muniție acum, nu mâine”
„Avem un fel de antisemitism importat”, afirmă Friedrich Merz, blamând imigrația pentru creșterea alarmantă a fenomenului
Întâlnirea Trump-Merz de la Casa Albă, încărcată cu simbolism și ironii. Originile europene ale lui Trump, umbra Germaniei naziste proiectată de liderul SUA și replica lui Merz: Eliberarea Germaniei de nazism este motivul pentru care SUA pot pune capăt războiului Rusiei în Ucraina
COMISIA EUROPEANA
Comisar european: Energia nucleară are un rol de jucat în construirea unui sistem energetic mai rezilient și mai curat
Published
22 hours agoon
June 13, 2025
Uniunea Europeană va avea nevoie de investiții de aproximativ 241 miliarde de euro până în 2050 pentru a extinde durata de viață a reactoarelor nucleare existente și pentru a construi noi reactoare de mari dimensiuni, potrivit celui de-al optulea Program Ilustrativ pentru Energie Nucleară (PINC), publicat de Comisia Europeană. Investiții suplimentare vor fi necesare pentru dezvoltarea reactoarelor modulare mici (SMR), reactoarelor modulare avansate (AMR), microreactoarelor și fuziunii nucleare pe termen lung.
Comisia subliniază că, pentru unele state membre, energia nucleară este o componentă esențială în strategiile de decarbonizare, competitivitate industrială și securitate energetică. Se estimează că, până în 2040, peste 90% din energia electrică produsă în Uniunea Europeană va proveni din surse decarbonizate – în principal energie regenerabilă, completată de energia nucleară.
Capacitatea instalată de energie nucleară în UE este preconizată să crească de la 98 GWe în 2025 la aproximativ 109 GWe în 2050.
„Pentru a realiza cu adevărat tranziția către energie curată, avem nevoie de toate soluțiile energetice cu emisii zero și scăzute de carbon. Energia nucleară are un rol de jucat în construirea unui sistem energetic mai rezilient și mai curat. Asigurarea condițiilor-cadru necesare va permite UE să își mențină leadershipul industrial în acest sector, păstrând în același timp cele mai înalte standarde de siguranță și o gestionare responsabilă a deșeurilor radioactive”, a declarat Dan Jørgensen, comisar european pentru Energie și Locuințe.
Comisia atrage atenția că păstrarea standardelor ridicate de siguranță nucleară, securitate și garanții, precum și gestionarea responsabilă a deșeurilor radioactive, rămân priorități esențiale. Sunt necesare progrese în dezvoltarea infrastructurii pentru depozitarea deșeurilor și combustibilului nuclear uzat, dar și în eficientizarea proceselor de dezafectare.
Programul PINC mai evidențiază nevoia de cooperare între autoritățile naționale de reglementare pentru accelerarea proceselor de licențiere, precum și colaborarea internațională cu parteneri de încredere pentru diversificarea surselor de combustibil nuclear.
Totodată, Comisia susține formarea profesională a forței de muncă, atragerea de talente noi și sprijinirea startup-urilor inovatoare din domeniul nuclear, în paralel cu promovarea și comercializarea noilor tehnologii de vârf – precum SMR-urile, AMR-urile și fuziunea nucleară.
Prin acest program, UE urmărește să consolideze poziția industriei nucleare europene într-un sector strategic, care să contribuie decisiv la atingerea obiectivelor climatice ale continentului.
G7
În preambulul summitului G7, Ucraina primește din partea Comisiei Europene o nouă tranșă de un miliard de euro, parte din contribuția UE la inițiativa G7
Published
23 hours agoon
June 13, 2025By
Teodora Ion
Comisia Europeană a plătit cea de-a cincea tranșă din împrumutul excepțional de asistență macrofinanciară (AMF) acordat Ucrainei, în valoare de 1 miliard de euro.
Gestul, care vine înainte de summitul G7 din Canada, consolidează și mai mult rolul UE de cel mai mare donator al Ucrainei de la începutul războiului de agresiune al Rusiei, cu un sprijin total care se apropie de 150 de miliarde de euro.
Asistența macrofinanciară (AMF) în valoare de 18,1 miliarde de euro acordată de UE face parte din inițiativa privind accelerarea veniturilor extraordinare (ERA) condusă de G7, care urmărește să ofere Ucrainei sprijin în valoare de aproximativ 45 de miliarde de euro.
Aceste împrumuturi urmează să fie rambursate folosind veniturile provenite din inghețaea activelor statului rus deținute în UE, arată Comisia Europeană într-un comunicat.
Cu această ultimă plată, totalul împrumuturilor acordate de Comisie Ucrainei în cadrul mecanismului mai sus menționat ajunge la 7 miliarde de euro de la începutul anului 2025.
După cum au convenit liderii europeni în cadrul Consiliului European extraordinar de la începutul lunii martie și după cum a reiterat președinta Ursula von der Leyen, Comisia este pregătită să suplimenteze contribuția UE la inițiativa împrumuturilor ERA, dacă este necesar. Comisia rămâne în contact strâns cu autoritățile ucrainene în ceea ce privește plățile viitoare.
În cazul în care Ucraina prezintă o cerere, Comisia este pregătită să răspundă rapid.
Acest lucru ar permite UE să sprijine orice creștere esențială a cheltuielilor militare în săptămânile și lunile următoare, contribuind la asigurarea unei poziții puternice a Ucrainei înaintea oricăror potențiale negocieri de pace.
INTERNAȚIONAL
Germania va acorda Ucrainei un nou ajutor militar în valoare de 9 mld. de euro. O parte a finanțării va acoperi producția de arme cu rază lungă de acțiune
Published
1 day agoon
June 13, 2025
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a întâlnit joi, la Kiev, cu ministrul german al Apărării, Boris Pistorius, pentru a discuta despre dezvoltarea comună a unor sisteme de armament moderne, precum rachetele de croazieră cu rază lungă de acțiune, dronele și rachetele tactice. Cu acest prilej, oficialul german a anunțat un nou pachet de sprijin militar pentru Ucraina în valoare de 9 miliarde de euro, relatează DW.
„Imaginea războiului s-a schimbat”, a declarat Pistorius în cadrul vizitei. „Dacă la început erau în centrul atenției avioanele de luptă și tancurile, apoi mulți ani a fost vorba despre artilerie — și încă este —, acum conflictele moderne se concentrează tot mai mult pe războiul electromagnetic și pe drone”, a subliniat ministrul german.
Cei doi oficiali au discutat despre localizarea producției de sisteme de apărare aeriană în Ucraina și au convenit asupra unor investiții suplimentare în industria de apărare – în special creșterea producției comune de arme atât în Ucraina, cât și în Germania, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale de la Kiev.
„Când vorbim despre producție, ne referim la capacitățile noastre pe distanțe lungi – dronele noastre, tehnologiile ucrainene în domeniul rachetelor și alte instrumente cu rază lungă de acțiune”, a declarat Zelenski.
La rândul său, ministrul german al apărării a subliniat eficacitatea dronelor ucrainene, utilizarea lor pe câmpul de luptă și expertiza tehnologică dobândită de Ucraina în lupta împotriva agresiunii ruse.
„Cu toții trebuie să învățăm din asta. Și cred că trebuie să avansăm și în sectorul industrial. De aceea vorbim despre parteneriatele pe care vrem să le construim. Vrem mai multe astfel de parteneriate, atât în Germania, cât și în Ucraina, pentru a accelera producția de arme în interesul comun și pentru a ne consolida astfel capacitățile de descurajare și apărare”, a declarat Boris Pistorius.
Conform planului, Germania va contribui cu finanțarea, în timp ce Ucraina va furniza expertiza tehnică. Primele sisteme produse în comun ar putea deveni operaționale în următoarele luni.
În cadrul aceleiași vizite, Pistorius a anunțat un nou pachet de sprijin militar pentru Ucraina în valoare totală de 9 miliarde de euro pentru anul 2025, reafirmând astfel angajamentul noii guvernări germane față de Kiev. „Vizita mea subliniază sprijinul constant al Germaniei pentru Ucraina”, a declarat oficialul. O parte a finanțării va fi direcționată spre producția de arme cu rază lungă de acțiune.
Totuși, Pistorius a reiterat poziția Berlinului privind refuzul de a livra rachete de croazieră Taurus Ucrainei, în ciuda cererilor repetate ale autorităților de la Kiev.
Concrete & Design Solutions
INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

145 de ani de relații diplomatice România – SUA. Nicușor Dan: Sunt pregătit să colaborez cu președintele Trump pentru a atinge întregul potențial al parteneriatului nostru

Ministrul Emil Hurezeanu: România și SUA, un parteneriat de 145 de ani, în care ”voința noastră comună rămâne neschimbată”

Apelul premierului Poloniei: Europa și SUA trebuie să-și unească eforturile pentru a opri escaladarea conflictului în Orientul Mijlociu

Poziția Franței privind situația din Orientul Mijlociu: Susținem pacea și stabilitatea, dar nu vrem un Iran dotat cu arme nucleare

Într-un apel cu președintele Israelului, Ursula von der Leyen a îndemnat toate părțile să acționeze cu ”maximă reținere”

Comisar european: Energia nucleară are un rol de jucat în construirea unui sistem energetic mai rezilient și mai curat

În preambulul summitului G7, Ucraina primește din partea Comisiei Europene o nouă tranșă de un miliard de euro, parte din contribuția UE la inițiativa G7

Burduja, la inaugurarea parcului fotovoltaic de la Albina, unul dintre cele mai mari din România: Adăugăm încă 60 MW pentru producția energetică verde, locală și accesibilă

Trump avertizează Iranul după ce Israel a atacat instalații nucleare iraniene: “Încheiați un acord înainte să nu mai rămână nimic”

Germania va acorda Ucrainei un nou ajutor militar în valoare de 9 mld. de euro. O parte a finanțării va acoperi producția de arme cu rază lungă de acțiune

V. Ponta: Discuţiile din Parlament privind bugetul încep la 14 ianuarie

Mapamond: Care vor fi principalele evenimente ale anului 2013

Angela Merkel: “Mediul economic va fi mai dificil în 2013”

9 mai, o triplă sărbătoare pentru români: Ziua Europei, a Independenţei României şi sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial

Barometru: Cluj-Napoca înregistrează cea mai ridicată calitate a vieții din România, alături de Oradea și Alba Iulia

Ambasadorul SUA Adrian Zuckerman: România va deveni cel mai mare producător și exportator de energie din Europa

Huffington Post: România a fost condusă din 1989 de “o clică incompetentă de escroci foşti comunişti”

Premierul Italiei, Mario Monti, a demisionat

Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea care interzice pentru 10 ani exportul de buștean în spațiul extracomunitar

Acord fără precedent în istoria UE: După un maraton de negocieri, Angela Merkel, Mark Rutte, Klaus Iohannis și ceilalți lideri au aprobat planul și bugetul de 1,82 trilioane de euro pentru relansarea Europei

Premierul Spaniei le cere scuze cetățenilor pentru scandalul de corupție din Partidul Socialist: Sunt „profund indignat”. Trebuie să existe toleranță zero față de corupție

Zelenski, după trilaterala cu Maia Sandu și Nicușor Dan: Împreună cu România vom ajuta Moldova să reziste influenței distructive a Rusiei

Sebastian Burduja i-a transmis comisarului european pentru Energie că închiderea centralelor pe cărbune în 2026 nu este fezabilă în lipsa unor alternative solide: Ar vulnerabiliza sistemul energetic național

Premierul interimar Cătălin Predoiu: Italia și România dau împreună voce unei Europe coerente, hotărâte și solidare

Marcel Boloș anunță că trei jaloane suspendate din PNRR au termen de soluționare luna noiembrie: Negociem cu Comisia Europeană pentru a crește la 5,7 miliarde de euro valoarea cererii de plată patru

Slovacia nu acceptă „să primească lecții” din partea Germaniei. Fico: Poziția suverană se bazează pe interesele naționale. Nimeni nu ne poate amenința

Aderarea României la OCDE este un proces ”extrem de important”, subliniază ministrul Daniel David: Educația este domeniul fundamental într-o societate

”Revizionismul agresiv al Rusiei amenință nu doar securitatea și integritatea teritorială a Ucrainei, ci și securitatea noastră comună în Europa”, subliniază Friedrich Merz din Lituania

Boloș: Renegocierea PNRR va fi finalizată până la finalul lunii mai. Cererile de plată vor fi restructurate pentru a asigura absorbția fondurilor până în 2026

Von der Leyen: Bugetul actual al UE a fost proiectat pentru o lume care nu mai există. Următorul trebuie să fie flexibil, coerent, descentralizat și simplificat
Trending
- EDITORIALE1 week ago
“Noi suntem Oceanul” – Ambasadorul Nicolas Warnery: Franța găzduiește Conferința ONU care ar putea lansa un pact global pentru salvarea Oceanelor
- BUSINESS1 week ago
eMAG anunță afaceri în creștere cu 12% și investiții record de peste 1,2 miliarde de lei pentru anul următor în tehnologie, logistică și antreprenoriat
- ADERAREA ROMÂNIEI LA OCDE1 week ago
Miniștrii OCDE ai finanțelor, economiei, afacerilor externe și comerțului au stabilit direcțiile către o prosperitate durabilă și încluzivă în 2025
- ROMÂNIA1 week ago
Șase organizații îi solicită lui Nicușor Dan numirea unui consilier prezidențial dedicat transformării digitale și crearea unui Consiliu Prezidențial pentru Transformare Digitală
- COMISIA EUROPEANA1 week ago
Comisia Europeană: România nu a luat măsuri suficiente pentru reducerea deficitului bugetar excesiv și riscă măsuri disciplinare dure, inclusiv suspendarea fondurilor europene