Connect with us

U.E.

Germania se declară dispusă la “solidaritate europeană”, dar fără emiterea de “coronabonduri”: Este sarcina comună a Europei să ofere o plasă de siguranță pentru toate statele UE

Published

on

© Auswartigaes Amt

Pandemia COVID-19 este cea mai mare provocare de sănătate publică, socială și economică cu care țările europene se confruntă de la crearea Uniunii Europene încoace, au scris miniștrii germani de externe și de finanțe, Heiko Maas și Olaf Scholz, într-un editorial comun semnat luni în mai multe publicații europene din Franța, Italia, Spania, Portugalia și Grecia. Potrivit acestora, Guvernul german va susține un pachet european de răspuns la criză pe scheletul Mecanismului european de stabilitate, însă care să nu cuprindă instituirea unei noi troici europene pe modelul crizei financiare din 2008 și care să nu presupună emitarea de obligațiuni, așa numitele “eurobonduri”. 

Avem nevoie de o expresie clară a solidarității europene în pandemia coronavirusului. Germania este dispusă. Acum este sarcina comună a Europei să sprijine programele existente, să completeze lacunele și să ofere o plasă de siguranță pentru toate statele UE care au nevoie de sprijin suplimentar“, afirmă cei doi miniștri social-democrați din cabinetul Merkel, într-un editorial avanpremieră pentru videoconferința de marți a miniștrilor de finanțe din țările zonei euro (Eurogrup), care au fost însărcinați de liderii statelor membre să vină cu o soluție privind planul de salvare.

Maas și Scholz reiterează măsurile deja adoptate la nivelul Uniunii Europene, printre care relaxarea criteriilor cuprinse în Pactului de Stabilitate și Creștere,  flexibilizarea regulilor privind ajutorul de stat, planul de ajutor economic de 37 de miliarde de euro, schema de împrumuturi SURE de 100 de miliarde de euro pentru a ajuta companiile și a evita concedierile lucrătorilor de pe piața muncii sau planul de 750 de miliarde de euro al Băncii Centrale Europene pentru cumpărarea de obligațiuni guvernamentale.

Acum este nevoie de un alt pas“, admit cei doi miniștri germani, propunând o colaborare rapidă pentru a asigura suficientă lichiditate în toate țările Uniunii Europene și pentru a aduce stabilitate financiară în țările membre cele mai afectate de criza virusului SARS-CoV-2.

Heiko Maas și Olaf Scholz pledează, astfel, pentru utilizarea Mecanismului european de stabilitate, instrumentul de salvare creat în 2012 de statele eurozonei pentru a face față crizelor, înzestrându-l cu o putere maximă de creditare de 500 de miliarde euro și prin intermediul căruia, potrivit celor doi oficiali germani, Italia ar putea beneficia de 39 de miliarde de euro, iar Spania de 28 de miliarde. 

Fondurile nu trebuie să fie prevăzute cu condiții inutile, deoarece acestea ar echivala cu o reluare a politicii de austeritate care a urmat crizei financiare și ar duce la un tratament inegal între statele membre. Mecanismul european de stabilitate (MES) permite deja țărilor din zona euro să împrumute capital împreună în aceleași condiții favorabile. Pentru Italia, aceasta ar însemna o nouă injecție de 39 de miliarde de euro, iar pentru Spania, 28 de miliarde de euro. Acestea ar trebui să li se permită să utilizeze acești bani pentru toate cheltuielile necesare pentru combaterea coronavirusului”, au mai scris Maas și Scholz.

Ambii miniștri dau exemplul sprijinului pe care Roma sau Madridul ar urma să le primească, întrucât prim-miniștrii Giuseppe Conte și Pedro Sanchez, sprijiniți de președintele francez Emmanuel Macron, au cerut solidaritate europeană mai mare. Premierul italian a solicitat ca UE să intervină cu toată puterea de salvare cuprinsă în Mecanismul European de Stabilitate, iar Spania și Portugalia au cerut un plan de relansare economică de tipul planului Marshall. Totodată, Giuseppe Conte a calificat “coronabondurile” drept ”European recovery bonds” (obligaţiuni europene pentru relansare şi reconstrucţie), pe care le consideră a fi necesare pentru ”a finanţa eforturile extraordinare pe care Europa va trebui să le desfăşoare pentru a-şi reconstrui ţesutul economic şi social”. Cu toate acestea, Germania și Olanda se opun emiterii de “obligaţiuni corona”, care ar favoriza o punere în comun a datoriilor guvernamentale. 

În egală măsură, șefii diplomațiilor și finanțelor de la Berlin au o abordare flexibilă, susținând că nu este necesară crearea unei noi troici europene și dau de înțeles că Germania nu susține emiterea de obligațiuni care să genereze o mutualizare a datoriilor.

Nu avem nevoie de o troică, inspectori și un program de reformă pentru fiecare țară elaborat de Comisie. Ceea ce avem nevoie este de ușurare rapidă și direcționată. Mecanismul european de stabilitate poate oferi exact acest lucru dacă îl ajustăm în mod sensibil“, a spus ei, 

Olaf Scholz și Heiko Maas au utilizat acest context pentru a reaminti cititorilor din publicațiile din Franța, Italia, Spania, Portugalia și Grecia despre sprijinul și solidaritatea de care Germania a dat dovadă, donând echipamente medicale de protecție și preluând pacienți bolnavi cu COVID-19 în spitalele germane.

În paralel, într-un alt editorial, preşedintele Adunării Naţionale a Franţei, Richard Ferrand, şi președintele Bundestagului german, Wolfgang Schäuble, pledează pentru “mai multă solidaritate şi integrare financiară” în Europa în faţa crizei coronavirusului. “Putem şi trebuie astfel să mobilizăm şi să extindem cu toată flexibilitatea necesară bugetul european şi cadrul financiar multianual (CFM) şi ansamblul fondurilor structurale, regionale şi sociale”, şi, de asemenea, “Banca Europeană de Investiţii”, precum şi “Mecanismul european de stabilitate”, spun cei doi lideri ai parlamentarelor de la Paris și Berlin.

De asemenea, comisarii europeni Thierry Breton și Paolo Gentiloni au pledat luni, într-un articol de opinie publicat în ziare din Franţa şi din Germania, pentru recurgerea la un împrumut european cu scopul de a face faţă crizei coronavirusului, în care guvernul german este criticat pentru că se opune emiterii de coronabonduri. Cei doi comisari din partea Franței și Italiei cer celor 27 de state membre ale UE să-şi demonstreze “solidaritatea” creând un fond european finanţat prin impozite şi capabil să emită obligaţiuni pe termen lung.

Cei 27 de șefi de stat sau de guvern au decis la 26 martie să acorde două săptămâni miniştrilor de finanţe din zona euro pentru ca aceştia să prezinte un răspuns economic comun la criza provocată de pandemia COVID-19, iar un răspuns ar putea fi formulat marți. Un plan de salvare a fost propus și de ministrul francez al finanțelor, care a susținut lansarea unui fond european de salvare, ca răspuns la criza economică provocată de pandemia de coronavirus, care să fie finanțat prin emitere de obligațiuni comune, dar care ar avea o durată limitată, de cinci sau zece ani.

Recent, președinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen a promis un nou “Plan Marshall” european, finanţat din bugetul UE, pentru relansarea economică după criză.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și doctorand în domeniul reasigurării strategice a NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Dragoș Pîslaru

Eurodeputatul Dragoș Pîslaru cere instituțiilor UE să îi protejeze pe muncitorii români din străinătate: Este timpul să recunoaștem valoarea vitală pe care acești oameni o au pentru economia europeană

Published

on

© European Union 2020 - Source : EP

Lucrătorii transfrontalieri și sezonieri de pe piața muncii a Uniunii Europene au o situație vulnerabilă, iar Comisia Europeană și Autoritatea Europeană a Muncii trebuie să fie ferme în acțiunile și mesajele lor către statele membre privind condițiile de muncă pe care autoritățile naționale le oferă muncitorilor, a declarat marți eurodeputatul Dragoș Pîslaru (PLUS, Renew Europe).

Inițiator al dezbaterii care a avut loc marți în Comisia pentru muncă și afaceri sociale (EMPL) din Parlamentul European, Dragoș Pîslaru a cerut Comisiei Europene, reprezentată de comisarul Nicolas Schmit, și Consiliului UE, reprezentat de președinția croată, ca această situație să se schimbe rapid.

“Este o temă care mă preocupă destul de mult încă de la preluarea mandatului, soarta cetățenilor români plecați la muncă în alte țări din Uniunea Europeană. În calitate de coordonator al Renew al Comisiei EMPL, am inițiat această dezbatere încă din aprilie”, a scris Pîslaru, pe pagina sa de Facebook.

“Vorbim despre cetățenii cei mai afectați de dinamica UE, care suferă în timp ce vorbim din cauza crizei, dar și din pricina unei coordonări proaste între statele membre și a unei legislații imperfecte”, a atras atenția eurodeputatul român, în intervenția sa din Comisia EMPL.

Comisia pentru muncă și afaceri sociale din Parlamentul European a discutat marți situația generată de presupuse încălcări ale legislației UE privind timpul de muncă, sănătatea și siguranța lucrătorilor transfrontalieri, inclusiv a lucrătorilor din România care lucrează la fermele din Germania, într-o dezbatere cu președinția croată a Consiliului UE, cu comisarul european pentru locuri de muncă și drepturi sociale, Nicolas Schmit și cu directorul executiv interimar al Autorității Europene a Muncii.

În cadrul dezbaterii, Dragoș Pîslaru a subliniat că lucrătorii sezonieri și lucrătorii transfrontalieri au o situație vulnerabilă și a criticat faptul că acești lucrători primesc informații adesea parțiale și eronate, iar transportul oferit acestora către locul de muncă este realizat cu măsuri de protecție reduse.

“Ei au parte de o cazare necorespunzătoare, de ore de lucru prelungite ilegal și sunt uneori chiar victimele unor abuzuri din partea angajatorilor sau sunt concediați dacă au reclamații. Acest lucru se întâmpla și înainte de COVID-19, dar acum acest lucru se întâmplă mai mult și poate fi fatal”, a avertizat europarlamentarul român.

În privința acțiunilor pe care Comisia Europeană și Consiliul UE ar trebui să și le asume pentru a preveni astfel de situații, Dragoș Pîslaru a cerut deblocarea negocierilor privind coordonarea sistemelor de securitate socială la nivelul UE. 

Protecția muncii europene nu poate fi trecută cu vederea. În același timp, mobilitatea acestor persoane și a pieței interne a muncii trebuie protejate și restabilite. Este timpul să recunoaștem valoarea vitală pe care acești oameni o au pentru economia UE. Ei mențin vii și competitive atât de multe afaceri din Europa. Ei ajută Europa de Vest (…) Cred că este de datoria noastră să ne ocupăm și de îngrijirea lor, iar Renew Europe va propune în curând o nouă inițiativă în acest aspect. Sper că putem conta pe sprijinul celorlalte grupuri politice din efortul nostru de a ajuta lucrătorii transfrontalieri și sezonieri ai Europei“, a conchis Pîslaru.

În urma informațiilor tulburătoare despre situația precară cu care se pot confrunta sute de mii de lucrători transfrontalieri și sezonieri în UE, europarlamentarii au dezbatut marți cu Consiliul UE, cu Comisia Europeană și cu Autoritatea Europeană a Muncii despre “protejarea drepturilor de muncă, a sănătății și a siguranței acestor lucrători critici în timpul pandemiei”.

Lucrătorii din România și alte state membre est-europene asigură o forță de muncă vitală la fermele din Germania, Franța și alte state membre și asigură securitatea alimentară în toată Europa“, au transmis eurodeputații înaintea dezbaterii.

Deputații au examinat situația acestor lucrători pentru a determina dacă există măsuri de prevenire a COVID-19 și dacă sunt încălcate drepturile lor cu privire la timpul de lucru, orele suplimentare și plata, încălcându-se astfel legislația UE.

Continue Reading

U.E.

”Ziua Z” pentru turismul european. Italia pledează pentru o redeschidere coordonată a frontierelor în UE la 15 iunie

Published

on

© Luigi Di Maio/ Facebook

Italia pledează pentru o reluarea coordonată a deplasărilor pe teritoriul Uniunii Europene la 15 iunie, care ar putea deveni ”Ziua Z” pentru turismul european, a declarat luni seara ministrul italian de externe Luigi Di Maio, anunță AFP, citat de Agerpres.

Lucrăm pentru a putea reporni toţi odată pe 15 iunie în Europa. Pentru turism, 15 iunie este într-un fel Ziua Z europeană”, a subliniat ministrul în cadrul unei emisiuni la postul de televiziune Rai 1. ”Germania aspiră să redeschidă (frontierele) pe 15 iunie (…), noi lucrăm la aceasta cu Austria şi cu alte ţări”, a adăugat Luigi Di Maio.

În ceea ce privește relansarea turismului italian, Luigi Di Maio a precizat că ”trebuie să salvăm ceea ce putem salva din (această) vară, pentru a-i ajuta pe oamenii noştri de afaceri”.

Teoretic, deplasările între regiunile Italiei se vor face fără restricţii începând cu 3 iunie, însă o decizie finală este aşteptată la sfârşitul săptămânii, pentru că executivul este îngrijorat de situaţia din Lombardia şi din Piemont, în nordul ţării, două regiuni ce totalizau luni două treimi dintre noile cazuri de contaminare.

Declarațiile sale vin în întâmpinarea apelului lansat de președintele Adunării Naționale a Franței, Richard Ferrand, și omologul său german, Wolfgang Schaeuble, președintele Budestagului, care au cerut redeschiderea cât mai rapidă a frotierelor din Europa, după câteva săptămâni de restricționare a circulației ca urmare a pandemiei de coronavirus.

Amintim că Executivul european a cerut statelor membre ale spațiului Schengen și statele asociate spațiului Schengen la începutul lunii mai să prelungească cu încă 30 de zile, până la 15 iunie, restricția temporară privind călătoriile neesențiale către UE. Cu toate acestea, unele țări membre ale Uniunii Europene au demarat deja acțiuni individuale de redeschidere a frontierelor, în pofida apelului Executivului european la măsuri coordonate. 

Să nu uităm că la 15 aprilie președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în cooperare cu președintele Consiliului European, Charles Michel, au prezentat o foaie de parcurs europeană pentru ridicarea treptată, într-un mod coordonat, a măsurilor de izolare adoptate de statele membre în vederea limitării răspândirii viruslui SARS-CoV-2. În acest context, Comisa Europeană a stabilit prin foaia de parcurs trei principii-cheie: o abordare europeană, un calendar și măsuri de însoțire.

În ceea ce privește sectorul turistic, Executivul european a prezentat la mijlocul lunii mai pachetul de recomandări și linii directoare pentru a ajuta statele membre să ridice treptat restricțiile de călătorie și să permită firmelor din domeniul turismului să își reia activitatea, după luni de carantină, respectând, în același timp, măsurile necesare de sănătate.

Pachetul de recomandări urmărește să ajute sectorul turistic europeană să-și revină în urma pandemiei de coronavirus, sprijinind întrepinderile, asigurându-se, în același timp, că Europa continuă să fie principala destinată a turiștilor.

Pachetul Comisiei pentru turism și transport include:

– o strategie globală de redresare pentru anul 2020 și nu numai,

– o abordare comună pentru restabilirea liberei circulații și ridicarea restricțiilor la frontierele interne ale UE, într-un mod gradual și coordonat,

– un cadru care să asigure restabilirea treptată a transportului, garantând în același timp siguranța pasagerilor și a personalului,

– o recomandare care urmărește să facă din voucherele de călătorie o alternativă atractivă la rambursarea în numerar,

– criterii pentru reluarea treptată, în condiții de siguranță, a activităților turistice și pentru elaborarea de protocoale sanitare pentru unitățile de primire turistice cum ar fi hotelurile.

Continue Reading

U.E.

Comisarul european Mariya Gabriel a inaugurat un nou grup consultativ privind microcreditele în vederea înzestrării cu aptitudini și competențe a angajaților din UE

Published

on

© European Union, 2015 - Source: EC - Audiovisual Service

Comisarul european pentru inovare, cercetare, cultură, educație și tineret, Mariya Gabriel, a inaugurat, printr-un discurs virtual, la 26 mai, constituirea unui nou grup consultativ privind microcreditele, potrivit unui comunicat. Acesta este format din profesioniști cu experiență din rândul autorităților naționale, al instituțiilor de învățământ superior și al grupurilor de asigurare a calității din statele membre.

„Dorim să reflectăm asupra modului în care adoptarea unor module de învățare scurte și flexibile, care să conducă la microcredite, ar duce la inovare în domeniul social, economic și pedagogic. Scopul nostru este să le permitem oamenilor să dobândească, în orice etapă a carierei, cunoștințe, aptitudini și competențe în toate domeniile”, a declarat comisarul european.

Microcertificatele sunt unități de învățare mai mici, dezvoltate ca răspuns la evoluția nevoilor profesionale și societale. Acestea se eliberează după încheierea cursurilor sau a modulelor scurte în urma unei evaluări corespunzătoare a competențelor dobândite.

Alte două reuniuni online ale grupului sunt programate pentru 30 iunie și 16 septembrie, înainte de a se înainta un raport final privind caracteristicile comune ale unei abordări europene privind microcalificările și o foaie de parcurs pentru noi acțiuni la toate nivelurile.

Continue Reading

Facebook

Advertisement
Advertisement

Trending