Connect with us

NATO

Germania se pregătește de summitul NATO: Berlinul va crește cheltuielile militare cu 4 miliarde de euro în anul 2019, în contextul presiunilor lui Donald Trump

Published

on

Ministrul de Finanţe german, social-democratul Olaf Scholz, urmează să prezinte un proiect de buget pentru apărare pentru 2019 care include majorări de 4 miliarde de euro pentru bugetul Apărării, anunț ce apare în contextul summitului NATO de săptămâna viitoare unde tema partajării echitabile a responsabilităților, inclusiv cheltuielile militare, va reprezeunta un subiect de interes major pe agendă.

FOTO: German Embassy Washington/ Facebook

Bugetul forţelor armate ar urma să crească la 42,9 miliarde de euro, o majorare de 4 miliarde de euro comparativ cu anul anterior, a declarat luni pentru DPA o sursă guvernamentală, scrie Agerpres, în condițiile în care Germania este sub presiunea aliaţilor din NATO, în special a Statelor Unite, de a-şi majora bugetul pentru apărare.

Anunțul pe care ministrul Finanțelor de la Berlin ar urma să îl facă precede summitul NATO de la Bruxelles din 11-12 iulie și vine, într-un nou moment tensionat al relației transatlantice, îndeosebi și prin criticile președintelui SUA Donald Trump la adresa Germaniei.

În cadrul întrevederii sale cu Donald Trump la Washington, din luna aprilie, cancelarul Angela Merkel a precizat că NATO se poate baza pe Germania și că Berlinul va cheltui, în 2019, un procent de 1,3% din PIB pentru Apărare

Presa a speculat zilele trecute că liderul de la Casa Albă a trimis o scrisoare de avertismente către 9 țări aliate, inclusiv Germania, în care le solicită să își păstreze angajamentul de a-şi creşte cheltuielile militare.

Pe de altă parte, Washington Post a scris recent și despre faptul că Pentagonul studiază costul unei plecări sau al unui transfer al militarilor americani staţionaţi în Germania, cel mai important contingent din afara Statelor Unite.

Statele NATO au decis în cadrul summitului din Țara Galilor din anul 2014 să pună capăt tăierilor bugetare în dimensiunea apărării și să reia creșterea cheltuielilor militare până la atingerea a 2% din PIB pentru Apărare, având ca orizont de timp anul 2024.

Citiți și NATO anunță al patrulea an consecutiv de creștere a cheltuielilor pentru apărare în Europa și Canada. România, statul membru care a investit cei mai mulți bani pentru dezvoltare militară

Opt dintre cei 29 de membri NATO îşi vor respecta acest angajament în 2018 – Statele Unite, Regatul Unit, Grecia, Polonia, Estonia, Lituania, Letonia şi România.

Luna trecută, în marja reuniunii miniștrilor Apărării din țările NATO, secretarul general Jens Stoltenberg a anunțat al patrulea an consecutiv de creștere a cheltuielilor militare în țările europene și Canada.

 

.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și doctorand în domeniul reasigurării strategice a NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este parte a programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Continue Reading
Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

NATO

MApN anunță că Forțele Terestre Române vor lua parte la Defender Europe 20, cel mai mare exercițiu militar organizat de SUA în Europa în ultimii 25 de ani

Published

on

© NATO/ Flickr

Forțele terestre ale Armatei României vor lua parte, anul acesta, la Defender Europe 20, cel mai mare exerciţiu militar desfăşurat de Statele Unite în Europa în ultimul sfert de secol și pentru care forțele americane au început joi pregătirile.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Apărării Naționale, pentru anul 2020, structurile celei mai numeroase categorii de forţe din Armata României vor rămâne angajate în importante evenimente de instrucţie, în context multinaţional şi întrunit, la exerciţii naţionale şi în afara spaţiului naţional.

”Forţele terestre vor fi implicate şi în exerciţiul Defender Europe 20, ca parte a Operațiunii Atlantic Resolve”, se arată în comunicatul citat.

Armata americană a început joi pregătirile pentru Defender Europe 20, cel mai mare exerciţiu militar desfăşurat de Statele Unite în Europa în ultimii 25 de ani, la care vor participa peste 28.000 de militari americani, a anunțat Ambasada SUA la București într-o postare pe pagina sa de socializare, însoțită de un infografic ce detaliază aspecte.

Exerciţiul va creşte nivelul de pregătire şi mobilitatea forţelor NATO, mai informează misiunea diplomatică.

Defender Europe 20 va spori pregătirea și interoperabilitatea strategică prin exercitarea capacității militare a Statelor Unite de a implementa rapid o forță și echipamente credibile de luptă din Statele Unite către Europa. 

Potrivit EUCOM, Defender Europe confirmă faptul că angajamentul SUA față de NATO și apărarea Europei rămâne neclintit.

Exercițiul comun de pregătire multinațională este programat să se desfășoare din aprilie până în mai 2020, cu mișcări de personal și echipamente care se desfășoară în perioada februarie – iulie 2020. 

Celor 20.000 de militari americani – dintre care 12.250 activi, 7.000 din partea Gărzii Naționale și 750 în rezervă – li se vor alătura aproximativ 9.000 de militari SUA staţionaţi în Europa. În total, urmează să participe 37.000 de militari aliaţi. Potrivit unui comunicat al MApN, forţele terestre ale Armatei Românei vor fi implicate în acest exercițiu militar.

Exerciţiile vor avea loc în 10 state diferite, dar cele mai importante dintre ele se vor desfăşura în Germania şi Polonia. În total, vor fi desfășurate 20.000 de echipamente militare.

 

Continue Reading

INTERNAȚIONAL

SUA au început pregătirile pentru Defender 2020: Peste 28.000 militari vor fi desfășurați la cel mai mare exerciţiu militar desfăşurat de Statele Unite în Europa în ultimii 25 de ani

Published

on

© EUCOM/ Facebook

Armata americană a început joi pregătirile pentru Defender Europe 2020, cel mai mare exerciţiu militar desfăşurat de Statele Unite în Europa în ultimul sfert de secol, la care vor participa peste 28.000 de militari americani, anunță Ambasada SUA la București într-o postare pe pagina sa de socializare, însoțită de un infografic ce detaliază aspecte.

Exerciţiul va creşte nivelul de pregătire şi mobilitatea forţelor NATO, mai informează misiunea diplomatică.

Defender Europe 20 va spori pregătirea și interoperabilitatea strategică prin exercitarea capacității militare a Statelor Unite de a implementa rapid o forță și echipamente credibile de luptă din Statele Unite către Europa. 

Potrivit EUCOM, Defender Europe confirmă faptul că angajamentul SUA față de NATO și apărarea Europei rămâne neclintit.

Exercițiul comun de pregătire multinațională este programat să se desfășoare din aprilie până în mai 2020, cu mișcări de personal și echipamente care se desfășoară în perioada februarie – iulie 2020. 

Celor 20.000 de militari americani – dintre care 12.250 activi, 7.000 din partea Gărzii Naționale și 750 în rezervă – li se vor alătura aproximativ 9.000 de militari SUA staţionaţi în Europa. În total, urmează să participe 37.000 de militari aliaţi. Potrivit unui comunicat al MApN, forţele terestre ale Armetei Românei vor fi implicate în acest exercițiu militar.

Exerciţiile vor avea loc în 10 state diferite, dar cele mai importante dintre ele se vor desfăşura în Germania şi Polonia. În total, vor fi desfășurate  20.000 de echipamente militare.

 

Continue Reading

NATO

Ministrul de externe al Turciei cere extinderea NATO prin aderarea Georgiei: Prietenii noştri occidentali nu sunt de acord deoarece nu vor să provoace Rusia

Published

on

© World Economic Forum/ Flickr

Ministrul de externe al Turciei, Mevlut Cavusoglu, a făcut apel joi la extinderea NATO şi la primirea Georgiei în Alianţa Nord-Atlantică, relatează Reuters, potrivit Agerpres.

“Nu înţeleg de ce nu am invitat Georgia sau de ce nu am activat planul de acţiune pentru ca Georgia să devină membru”, a spus şeful diplomaţiei turce în timpul unui panel de discuţii la reuniunea anuală a Forumului Economic Mondial de la Davos, în Elveţia.

Panelul, intitulat “Viitorul NATO”, i-a mai avut ca participanți pe secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, pe președintele Poloniei, Andrzej Duda, sau pe ministrul afacerilor europene din Italia.

“Suntem criticaţi că avem relaţii relativ mai bune cu Rusia ca vecin, dar prietenii noştri occidentali nu sunt de acord să invite Georgia deoarece nu vor să provoace Rusia”, a afirmat el, potrivit sursei citate.

“Însă Georgia are nevoie de noi şi noi avem nevoie de un aliat ca Georgia. Prin urmare, avem nevoie de o extindere, iar Georgia ar trebui să devină membru”, a mai declarat Mevlut Cavusoglu, conchide sursa menționată.

Relațiile oficiale dintre Georgia și NATO au debutat în 1994, iar la summit-ul aliat de la București, din aprilie 2008, țările NATO au promis Georgiei că aceasta va fi invitată să adere la organizație, spre nemulțumirea Rusiei, care și-a instalat forțe militare pe teritoriul georgian în urma războiului din august 2008.

Georgia, alături de Ucraina, este un partener important al NATO la Marea Neagră, regiune unde Alianța are trei state membre riverane: Bulgaria, România și Turcia.

Continue Reading

Facebook

Advertisement
Advertisement

Trending