Connect with us

U.E.

Germania și Polonia au promis marți să își consolideze cooperarea în domeniul securității și apărării: „Ne susținem reciproc ca vecini, ca aliați NATO, ca parteneri în UE” (Scholz)

Published

on

© Krystian Maj/KPRM

Germania și Polonia au promis marți să își consolideze cooperarea în domeniul securității și apărării pentru a face față amenințărilor crescânde reprezentate de Rusia, relatează agenția poloneză PAP si DW

Cancelarul german Olaf Scholz a declarat că Germania și Polonia sunt conștiente că pot depăși provocările din prezent doar acționând împreună și că sunt hotărâte să își asume mai multe responsabilități pentru a apăra granițele Europei.

„Securitatea Germaniei și a Poloniei sunt inseparabile – adică securitatea Poloniei este și securitatea Germaniei, ne susținem reciproc ca vecini, ca aliați NATO, ca parteneri în UE,” a spus liderul german într-o conferință de presă comună la Varșovia alături de prim-ministrul polonez Donald Tusk.

Scholz a precizat că în cadrul consultărilor interguvernamentale de marți, au convenit să-și extindă cooperarea în domeniile securității și apărării, prin combinarea și coordonarea capacităților lor militare și prin consolidarea inițiativelor de apărare europene comune.

Citiți și Germania nu va oferi despăgubiri de război Poloniei, dar va oferi sprijin victimelor supraviețuitoare ale regimului nazist

„În termeni concreți, aceasta înseamnă că împreună ne asumăm un rol de lider în regiunea Mării Baltice și în protejarea flancului estic al NATO,” a spus Scholz, adăugând că Germania și Polonia, în calitate de națiuni europene de frunte care sprijină Ucraina, vor continua să furnizeze arme și muniții armatei ucrainene.

„Prin atacul său asupra Ucrainei, (președintele rus Vladimir) Putin a încălcat dreptul internațional, a distrus ordinea europeană de pace și securitate și a pus în pericol securitatea pe întregul continent. Împreună rămânem ferm alături de ucraineni în lupta lor neobosită împotriva războiului imperialist al Rusiei,” a subliniat cancelarul german.

Tusk a subliniat că o cooperare mai strânsă între cele două țări în chestiuni de securitate și apărare, și inițiativele europene comune de apărare, vor întări descurajarea în Europa de Est și vor asigura o mai bună protecție a granițelor externe ale Uniunii Europene.

„Germania este pregătită să își asume responsabilitatea, împreună cu alte state membre ale UE, pentru protecția graniței de est a UE,” a spus Tusk, adăugând că în timpul întâlnirii lor au discutat și despre inițiativa Scutul Estic a Varșoviei, care are ca scop consolidarea frontierei Poloniei cu Belarus și Rusia, aliați în războiul împotriva Ucrainei”.

Citiți și Polonia dezvăluie detaliile ”Scutului Estic”, un program militar de 2,35 mld. de euro pentru întărirea frontierelor estice

„Nu am nicio îndoială că este și în interesul statului german ca frontiera să fie protejată eficient și ca Polonia, Germania și Europa să trăiască în siguranță, chiar și în cazul unei agresiuni din est,” a adăugat șeful guvernului polonez.

„Și trebuie să coordonăm și să întreprindem activități comune împotriva migrației ilegale, deoarece ambele țări sunt victime ale acestor valuri organizate de migrație ilegală,” a mai spus acesta.

De asemenea, cancelarul german Olaf Scholz a mai declarat că este sigur că Berlinul va menține cooperarea cu omologii din Triunghiul de la Weimar, Franța și Polonia, indiferent de rezultatul celui de-al doilea tur al alegerilor parlamentare din Franța, care prefigurează prevalența extremei drepte.

Citiți și Alegeri Franța: Rezultatele provizorii din primul tur atribuie victoria detașată extremei drepte. Macron îndeamnă alegătorii să-i oprească pe extremiști în turul al doilea

Alianța regională Triunghiul de la Weimar a fost creată de Germania, Franța și Polonia în 1991 și importanța sa a crescut de când Rusia și-a lansat invazia în Ucraina.

„Este foarte important pentru noi ca noi, ca aceste trei state, să ne gândim împreună la viitorul Europei”, a declarat Scholz în timpul unei conferințe de presă comune cu premierul polonez Donald Tusk.

„Suntem siguri că, indiferent de rezultatul celui de-al doilea tur al alegerilor din Franța, cooperarea dintre președintele francez (Emmanuel Macron) și Donald și cu mine va continua să fie foarte bună și aceasta va fi, de asemenea, baza relațiilor dintre țările noastre”, a spus el.

Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

COMISIA EUROPEANA

Comisar european: Energia nucleară are un rol de jucat în construirea unui sistem energetic mai rezilient și mai curat

Published

on

© European Union, 2025/Source: EC - Audiovisual Service

Uniunea Europeană va avea nevoie de investiții de aproximativ 241 miliarde de euro până în 2050 pentru a extinde durata de viață a reactoarelor nucleare existente și pentru a construi noi reactoare de mari dimensiuni, potrivit celui de-al optulea Program Ilustrativ pentru Energie Nucleară (PINC), publicat de Comisia Europeană. Investiții suplimentare vor fi necesare pentru dezvoltarea reactoarelor modulare mici (SMR), reactoarelor modulare avansate (AMR), microreactoarelor și fuziunii nucleare pe termen lung.

Comisia subliniază că, pentru unele state membre, energia nucleară este o componentă esențială în strategiile de decarbonizare, competitivitate industrială și securitate energetică. Se estimează că, până în 2040, peste 90% din energia electrică produsă în Uniunea Europeană va proveni din surse decarbonizate – în principal energie regenerabilă, completată de energia nucleară.

Capacitatea instalată de energie nucleară în UE este preconizată să crească de la 98 GWe în 2025 la aproximativ 109 GWe în 2050.

„Pentru a realiza cu adevărat tranziția către energie curată, avem nevoie de toate soluțiile energetice cu emisii zero și scăzute de carbon. Energia nucleară are un rol de jucat în construirea unui sistem energetic mai rezilient și mai curat. Asigurarea condițiilor-cadru necesare va permite UE să își mențină leadershipul industrial în acest sector, păstrând în același timp cele mai înalte standarde de siguranță și o gestionare responsabilă a deșeurilor radioactive”, a declarat Dan Jørgensen, comisar european pentru Energie și Locuințe.

Comisia atrage atenția că păstrarea standardelor ridicate de siguranță nucleară, securitate și garanții, precum și gestionarea responsabilă a deșeurilor radioactive, rămân priorități esențiale. Sunt necesare progrese în dezvoltarea infrastructurii pentru depozitarea deșeurilor și combustibilului nuclear uzat, dar și în eficientizarea proceselor de dezafectare.

Programul PINC mai evidențiază nevoia de cooperare între autoritățile naționale de reglementare pentru accelerarea proceselor de licențiere, precum și colaborarea internațională cu parteneri de încredere pentru diversificarea surselor de combustibil nuclear.

Totodată, Comisia susține formarea profesională a forței de muncă, atragerea de talente noi și sprijinirea startup-urilor inovatoare din domeniul nuclear, în paralel cu promovarea și comercializarea noilor tehnologii de vârf – precum SMR-urile, AMR-urile și fuziunea nucleară.

Prin acest program, UE urmărește să consolideze poziția industriei nucleare europene într-un sector strategic, care să contribuie decisiv la atingerea obiectivelor climatice ale continentului.

Continue Reading

G7

În preambulul summitului G7, Ucraina primește din partea Comisiei Europene o nouă tranșă de un miliard de euro, parte din contribuția UE la inițiativa G7

Published

on

© European Union, 2023/ Source: EC - Audiovisual Service

Comisia Europeană a plătit cea de-a cincea tranșă din împrumutul excepțional de asistență macrofinanciară (AMF) acordat Ucrainei, în valoare de 1 miliard de euro.

Gestul, care vine înainte de summitul G7 din Canada, consolidează și mai mult rolul UE de cel mai mare donator al Ucrainei de la începutul războiului de agresiune al Rusiei, cu un sprijin total care se apropie de 150 de miliarde de euro.

Asistența macrofinanciară (AMF) în valoare de 18,1 miliarde de euro acordată de UE face parte din inițiativa privind accelerarea veniturilor extraordinare (ERA) condusă de G7, care urmărește să ofere Ucrainei sprijin în valoare de aproximativ 45 de miliarde de euro.

Aceste împrumuturi urmează să fie rambursate folosind veniturile provenite din inghețaea activelor statului rus deținute în UE, arată Comisia Europeană într-un comunicat

Cu această ultimă plată, totalul împrumuturilor acordate de Comisie Ucrainei în cadrul mecanismului mai sus menționat ajunge la 7 miliarde de euro de la începutul anului 2025.

După cum au convenit liderii europeni în cadrul Consiliului European extraordinar de la începutul lunii martie și după cum a reiterat președinta Ursula von der Leyen, Comisia este pregătită să suplimenteze contribuția UE la inițiativa împrumuturilor ERA, dacă este necesar. Comisia rămâne în contact strâns cu autoritățile ucrainene în ceea ce privește plățile viitoare.

În cazul în care Ucraina prezintă o cerere, Comisia este pregătită să răspundă rapid.

Acest lucru ar permite UE să sprijine orice creștere esențială a cheltuielilor militare în săptămânile și lunile următoare, contribuind la asigurarea unei poziții puternice a Ucrainei înaintea oricăror potențiale negocieri de pace.

Continue Reading

INTERNAȚIONAL

Germania va acorda Ucrainei un nou ajutor militar în valoare de 9 mld. de euro. O parte a finanțării va acoperi producția de arme cu rază lungă de acțiune

Published

on

© President of Ukraine Official Website

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a întâlnit joi, la Kiev, cu ministrul german al Apărării, Boris Pistorius, pentru a discuta despre dezvoltarea comună a unor sisteme de armament moderne, precum rachetele de croazieră cu rază lungă de acțiune, dronele și rachetele tactice. Cu acest prilej, oficialul german a anunțat un nou pachet de sprijin militar pentru Ucraina în valoare de 9 miliarde de euro, relatează DW.

„Imaginea războiului s-a schimbat”, a declarat Pistorius în cadrul vizitei. „Dacă la început erau în centrul atenției avioanele de luptă și tancurile, apoi mulți ani a fost vorba despre artilerie — și încă este —, acum conflictele moderne se concentrează tot mai mult pe războiul electromagnetic și pe drone”, a subliniat ministrul german.

Cei doi oficiali au discutat despre localizarea producției de sisteme de apărare aeriană în Ucraina și au convenit asupra unor investiții suplimentare în industria de apărare – în special creșterea producției comune de arme atât în Ucraina, cât și în Germania, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale de la Kiev.

„Când vorbim despre producție, ne referim la capacitățile noastre pe distanțe lungi – dronele noastre, tehnologiile ucrainene în domeniul rachetelor și alte instrumente cu rază lungă de acțiune”, a declarat Zelenski.

La rândul său, ministrul german al apărării a subliniat eficacitatea dronelor ucrainene, utilizarea lor pe câmpul de luptă și expertiza tehnologică dobândită de Ucraina în lupta împotriva agresiunii ruse.

„Cu toții trebuie să învățăm din asta. Și cred că trebuie să avansăm și în sectorul industrial. De aceea vorbim despre parteneriatele pe care vrem să le construim. Vrem mai multe astfel de parteneriate, atât în Germania, cât și în Ucraina, pentru a accelera producția de arme în interesul comun și pentru a ne consolida astfel capacitățile de descurajare și apărare”, a declarat Boris Pistorius.

Conform planului, Germania va contribui cu finanțarea, în timp ce Ucraina va furniza expertiza tehnică. Primele sisteme produse în comun ar putea deveni operaționale în următoarele luni.

În cadrul aceleiași vizite, Pistorius a anunțat un nou pachet de sprijin militar pentru Ucraina în valoare totală de 9 miliarde de euro pentru anul 2025, reafirmând astfel angajamentul noii guvernări germane față de Kiev. „Vizita mea subliniază sprijinul constant al Germaniei pentru Ucraina”, a declarat oficialul. O parte a finanțării va fi direcționată spre producția de arme cu rază lungă de acțiune.

Totuși, Pistorius a reiterat poziția Berlinului privind refuzul de a livra rachete de croazieră Taurus Ucrainei, în ciuda cererilor repetate ale autorităților de la Kiev.

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Advertisement
INTERNAȚIONAL15 hours ago

Guvernul României, ”pregătit” să intensifice cooperarea cu SUA în domeniul apărării și securității

ROMÂNIA15 hours ago

Premierul Cătălin Predoiu, la aniversarea a 40 de ani de la Acordul Schengen: România se bucură acum de apartenența la acest cadru esențial al integrării europene

ROMÂNIA15 hours ago

145 de ani de relații diplomatice România – SUA. Nicușor Dan: Sunt pregătit să colaborez cu președintele Trump pentru a atinge întregul potențial al parteneriatului nostru

INTERNAȚIONAL18 hours ago

Ministrul Emil Hurezeanu: România și SUA, un parteneriat de 145 de ani, în care ”voința noastră comună rămâne neschimbată”

INTERNAȚIONAL19 hours ago

Apelul premierului Poloniei: Europa și SUA trebuie să-și unească eforturile pentru a opri escaladarea conflictului în Orientul Mijlociu

INTERNAȚIONAL19 hours ago

Poziția Franței privind situația din Orientul Mijlociu: Susținem pacea și stabilitatea, dar nu vrem un Iran dotat cu arme nucleare

INTERNAȚIONAL20 hours ago

Într-un apel cu președintele Israelului, Ursula von der Leyen a îndemnat toate părțile să acționeze cu ”maximă reținere”

COMISIA EUROPEANA2 days ago

Comisar european: Energia nucleară are un rol de jucat în construirea unui sistem energetic mai rezilient și mai curat

G72 days ago

În preambulul summitului G7, Ucraina primește din partea Comisiei Europene o nouă tranșă de un miliard de euro, parte din contribuția UE la inițiativa G7

ENERGIE2 days ago

Burduja, la inaugurarea parcului fotovoltaic de la Albina, unul dintre cele mai mari din România: Adăugăm încă 60 MW pentru producția energetică verde, locală și accesibilă

INTERNAȚIONAL2 days ago

Premierul Spaniei le cere scuze cetățenilor pentru scandalul de corupție din Partidul Socialist: Sunt „profund indignat”. Trebuie să existe toleranță zero față de corupție

INTERNAȚIONAL3 days ago

Zelenski, după trilaterala cu Maia Sandu și Nicușor Dan: Împreună cu România vom ajuta Moldova să reziste influenței distructive a Rusiei

COMISIA EUROPEANA2 weeks ago

Sebastian Burduja i-a transmis comisarului european pentru Energie că închiderea centralelor pe cărbune în 2026 nu este fezabilă în lipsa unor alternative solide: Ar vulnerabiliza sistemul energetic național

ROMÂNIA2 weeks ago

Premierul interimar Cătălin Predoiu: Italia și România dau împreună voce unei Europe coerente, hotărâte și solidare

ROMÂNIA2 weeks ago

Marcel Boloș anunță că trei jaloane suspendate din PNRR au termen de soluționare luna noiembrie: Negociem cu Comisia Europeană pentru a crește la 5,7 miliarde de euro valoarea cererii de plată patru

U.E.3 weeks ago

Slovacia nu acceptă „să primească lecții” din partea Germaniei. Fico: Poziția suverană se bazează pe interesele naționale. Nimeni nu ne poate amenința

ADERAREA ROMÂNIEI LA OCDE3 weeks ago

Aderarea României la OCDE este un proces ”extrem de important”, subliniază ministrul Daniel David: Educația este domeniul fundamental într-o societate

NATO3 weeks ago

”Revizionismul agresiv al Rusiei amenință nu doar securitatea și integritatea teritorială a Ucrainei, ci și securitatea noastră comună în Europa”, subliniază Friedrich Merz din Lituania

ROMÂNIA3 weeks ago

Boloș: Renegocierea PNRR va fi finalizată până la finalul lunii mai. Cererile de plată vor fi restructurate pentru a asigura absorbția fondurilor până în 2026

U.E.4 weeks ago

Von der Leyen: Bugetul actual al UE a fost proiectat pentru o lume care nu mai există. Următorul trebuie să fie flexibil, coerent, descentralizat și simplificat

Trending