Connect with us

Gheorghe Falcă

Gheorghe Falcă: Austria abdică definitiv de la valorile europene și va avea nevoie de mult efort pentru a se reabilita în fața UE

Published

on

© European Union 2021 - Source : EP

Austria abdică definitiv de la valorile europene și va avea nevoie de mult efort pentru a se reabilita în fața UE, afirmă, într-un comunicat remis caleaeuropeana.ro, eurodeputatul Gheorghe Falcă (PNL, PPE), după votul negativ împotriva aderării României la spațiul Schengen, care a fost bazat pe argumente mincinoase dinspre partea austriacă. Totodată, politicianul arată înspre motivațiile reale din spatele acestui vot, respectiv interesele electorale ale cancelarului austriac Karl Nehammer.

„Dacă ar fi avut cu adevărat ceva împotriva aderării României (și a Bulgariei) la spațiul Schengen, Austria a avut mult, foarte mult timp și pentru a se exprima. Nu a făcut-o pentru că, în realitate, aceste probleme nu există! Ar fi avut vreme inclusiv pentru a ridica fantasmagoricele probleme închipuite miercuri seara de către actualul cancelar austriac cu privire la activitatea firmelor austriece din țara noastră. Nu a făcut-o pentru că, desigur, firmele austriece din România au fost și sunt nu doar bine primite ci și foarte profitabile. Atunci de ce?

Pentru că, josnic și trist, au decis să piardă propriile alegeri locale, din sudul Austriei, pe tema migrației. Și vor pierde, cred eu, tocmai pentru că și în acest domeniu le livrează votanților austrieci minciuni. Minciuni, pe tot frontul. De la A la Z. Asta a făcut actuala coaliție de la Viena în atacul lor surprinzător, jignitor și fără temei la adresa României. Asta a făcut respectivul cancelar la adresa UE, a Comisiei Europene, a Parlamentului European și, în final, împotriva bunului simț.

Faptul că partidul domnului Nehammer se află pe locul trei în sondaje nu este problema României și, cu siguranță, nici a românilor. Și nu este problema UE. Dar, de la micimea disperării sale, iată că a făcut o problemă și nu doar pentru ei, sau pentru noi, ci pentru întreaga Uniune Europeană, unde se găsește izolat și, în curând, datorită minciunilor spuse fără să clipească, disprețuit.

Pentru că lumea știe, Europa știe, și o știe cu date oficiale, verificate și verificabile, că migrația ilegală în Austria nu vine din România ci vine pe ruta Balcanilor, prin Serbia și apoi prin Ungaria, Croația sau Slovenia. Europa știe de asemenea, lucru greu de ascuns, și ce bine le merge investitorilor austrieci din România. Dar, în acest moment, nici nu mai are rost să preluăm, sau să combatem inepțiile cancelarului austriac, pentru că asta sunt, inepții”, afirmă Gheorghe Falcă.

În acest moment, subliniază eurodeputatul PNL, efortul susținut al României „trebuie să se îndrepte către consolidarea relației, a parteneriatului și a prieteniei noastre cu restul statelor membre UE”. „Pentru că acolo ne este locul, pentru că acestui spațiu comun îi aparținem, indiferent de aberațiile venite de la vremelnicii lideri de la Viena”, adaugă Falcă.

De asemenea, acesta mai spune că în acest moment trebuie să ne concentrăm și asupra noastră înșine: „să devenim mai competitivi, puternici, mai buni pentru noi toți, într-o Românie a cărei vocație europeană nu au putut-o cenzura nici măcar deceniile de comunism și nu o va putea cenzura nici simpatia nedisimulată a lui Nehammer pentru Rusia lui Putin”.

„Drumul nostru european, și drumul Uniunii noastre, așa cum spun mereu și așa cum cred cu tărie, este unul permanent, este o luptă de fiecare zi, în care niciun eșec, mai ales eșecul în fața căruia suntem lipsiți de orice vină, nu trebuie să ne oprească. Și nu ne va opri”, subliniază eurodeputatul liberal.

Acesta mai arată că „sunt de apreciat, la modul cel mai deschis, efortul liderilor europeni, susținerea lor, poziționarea lor de partea României și a adevărului”. „A fost încă o dovadă, dacă mai era nevoie, că partenerii noștri sunt cu adevărat partenerii noștri și că ne sprijină împotriva oricărui pigmeu politic, precum cancelarul Nehammer, pe care oricum proprii votanți îl vor trimite la un moment dat în subsolul istoriei, acolo unde merită”.

„Austria, prin guvernul ei, a abdicat în acest moment de la valorile europene și va avea nevoie de mult efort, la modul cel mai real, pentru a se reabilita în fața UE. Cum și în ce mod, vom vedea, la fel cum vom vedea și modul în care România trebuie să se poziționeze față de interesele europene ale Austriei. Repet, prioritatea noastră nu trebuie să fie nici răzbunarea și nici discursul revanșard. Istoria are suficientă ironie și putere de a se răzbuna ea însăși pe cei care i se împotrivesc. Prioritatea noastră este consolidarea pe plan intern, iar asta se va vedea inclusiv atunci când, în puțini ani, vom depăși în sfârșit PIB-ul Austriei și, de asemenea, consolidarea poziției noastre în UE, unde suntem și doriți dar și apreciați. Asta trebuie, cred eu, să reținem în urma eșecului Austriei de a fi o țară cu adevărat europeană. Faptul că România este și va fi, în pofida oricăror dificultăți, un stat pe care UE se bazează, la fel cum și noi ne bazăm pe Uniunea Europeană”, încheie Gheorghe Falcă.

Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Gheorghe Falcă

Gheorghe Falcă: Directiva privind performanța energetică a clădirilor avea nevoie de mai multe modificări

Published

on

© European Union 2022 - Source : EP

Eurodeputatul Gheorghe Falcă (PNL/PPE) a dat un vot negativ pe Directiva privind performanța energetică a clădirilor, subliniind că deși „au fost o serie de amendamente depuse la Plen, fiind cosemnatar al acestora, însă din păcate nu au fost adoptate”, potrivit unui comunicat remis caleaeuropeana.ro.

În ceea ce privește modificările care ar fi trebuie aduse Directivei, Falcă detaliază:

Vorbim în primul rând de includerea energiei nucleare în scopul acestei Directive, însemnând ca energia nucleară să fie considerată sursă de energie verde conform deciziei din Parlamentul European din iulie 2022 privind Taxonomia.

În al doilea rând, un alt amendament pe care l-am susținut a fost referitor la finanțarea valului de renovări. Țintele și ambițiile colosale de a impune statelor membre să renoveze 22% din clădirile rezidențiale până în 2037 sunt exagerate pentru România și nu numai. Conform amendamentului sprijinit de mineComisia Europeană ar fi urmat să prezinte, ca parte a cadrului financiar multianual pentru perioada 2028-2034, propuneri legislative pentru a ajusta și întări instrumentele financiare existente și pentru a propune alte instrumente financiare ale Uniunii care să sprijine punerea în aplicare a prezentei directive.

Nu în ultimul rând, statele membre ar trebui să ofere garanții instituțiilor financiare pentru a promova produse financiare, granturi și subvenții specifice, având drept scop îmbunătățirea performanței energetice a clădirilor în care se află locuințele gospodăriilor vulnerabile. De asemenea, o atenție deosebită trebuie acordată proprietarilor din clădirile cu mai multe locuințe și din clădirile din zonele rurale cu cele mai slabe performanțeAr trebui  se ofere garanții și altor grupuri care au dificultăți în a avea acces la finanțare sau în a obține credite ipotecare tradiționale. Statele membre ar trebui se asigure aceste grupuri beneficiază de sisteme de renovare neutre din punctul de vedere al costurilor, de exemplu prin scheme de renovare complet subvenționate, sau de combinații între subvenții și contracte de performanță energetică și sisteme de finanțare pe bază de facturi.

Am susținut necesitatea instituirii, la nivelul Uniunii, a unui instrument special de renovareîmprumutul UE pentru renovarepentru a le permite proprietarilor de locuințe profite de costurile pentru împrumuturi pe termen lung acordate de Uniune pentru renovări în profunzime.

În concluzie, eurodeputatul Gheorghe Falcă susține că în Cadrul Financiar Multianual pentru perioada 2028-2034 „Comisia ar trebui prezinte propuneri legislative pentru a întări instrumentele financiare existente și a propune alte instrumente financiare ale Uniunii care sprijine punerea în aplicare a prezentei directive”.

Europarlamentarii au adoptat proiectul de directivă cu 343 voturi pentru, 216 împotrivă și 78 abțineri, însă forma finală a legii trebuie negociată cu Consiliul UE. Proiectul de directivă a fost inițiat, în 15 decembrie 2021, de Comisia Europeană, în cadrul pachetului „Fit for 55”.

Continue Reading

Gheorghe Falcă

Gheorghe Falcă: România trebuie să accelereze sprijinul oferit Republicii Moldova în parcursul său european

Published

on

© European Union 2021 - Source : EP

România trebuie să accelereze sprijinul oferit Republicii Moldova în parcursul său european, afirmă eurodeputatul Gheorghe Falcă (PNL, PPE), într-un comunicat remis caleaeuropeana.ro, în contextul celui de-al șaptelea Consiliu de Asociere UE – Republica Moldova care a avut marți la Bruxelles, fiind și primul de la acordarea statutului de țară candidată pentru aderarea la Uniunea Europeană, în vara anului trecut. 

„Mă bucură mult, în acest context, întâlnirile recente tot mai numeroase la nivel înalt între oficiali din Republica Moldova, precum doamna președinte Maia Sandu, sau doamna Natalia Gavrilița, primul ministru moldovean și lideri precum Roberta Metsola, președintele Parlamentului European, sau Charles Michel, președintele Consiliului European. De altfel, Roberta Metsola a accentuat faptul că Republica Moldova merită, așa cum credem toți, să facă parte din familia europeană, iar procesul de aderare la Piața Unică trebuie grăbit”, a declarat Gheorghe Falcă.

În acest sens, săptămâna viitoare deja, Moldova va primi o primă tranșă din cadrul suportului macro-financiar care totalizează 145 milioane de euro, bani extrem de necesari în contextul actual, a precizat acesta. Eurodeputatul a adăugat că UE trebuie să-și mențină sprijinul puternic pentru Republica Moldova pe parcursul său european, în special în situația în care este vizată permanent de propaganda și acțiunile subversive ale Moscovei.

„Sunt semne foarte bune și importante, cu atât mai mult cu cât știm că regimul Putin face și va face tot ce îi stă în putință pentru a bloca parcursul european, natural și dorit de moldoveni. Moldova este o țintă permanentă pentru ruși, interferența rusească în politica internă este tot mai agresivă, astfel încât toți cei care sprijinim aceste aspirații democratice, din România și până la Bruxelles, suntem datori să facem tot ce ne stă în putință pentru a accelera întregul proces. La rândul său, Republica Moldova s-a angajat pe calea unor reforme nu doar solicitate de UE, ci de care întreaga societatea moldoveană are atâta nevoie, în special în lupta împotriva corupției, dezvoltarea economică și, desigur, independența energetică față de Rusia”, a mai spus Gheorghe Falcă.

De altfel, eurodeputatul a remarcat eforturile autorităților de peste Prut  încă din toamna anului trecut, când alături de alți colegi europarlamentari din grupul PPE Creștin-Democrat aa mers la Chișinău unde s-au întâlnit atât cu președinta Maia Sandu, cu premierul moldovean, Natalia Gavrilița, dar și cu Igor Grosu, președintele Parlamentului Republicii Moldova.

În context, Gheorghe Falcă și-a reiterat opinia că „România va fi mereu pilonul principal pe care Republica Moldova se va putea baza oricând pe drumul său, care nu va fi nici scurt și nici ușor, către Uniunea Europeană, dar un drum care, din punctul nostru de vedere, este ireversibil dacă moldovenii asta își doresc și care, în definitiv, va aduce mai multă libertate, mai multă democrație și, desigur, o viață mai bună pentru frații noștri și surorile noastre de peste Prut”.

Continue Reading

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI

Gheorghe Falcă sprijină înăsprirea regulilor privind publicitatea politică în UE: Vorbim despre sănătatea democrației noastre

Published

on

© European Union 2021 - Source : EP

Eurodeputatul Gheorghe Falcă (PNL, PPE) sprijină modificările aduse de Parlamentul European regulilor privind publicitatea politică pentru a face alegerile și referendumurile mai transparente și mai rezistente la interferențe.

Într-o postare publicată pe Facebook, acesta a făcut o trece în revistă a temelor abordate de instituția europeană în sesiunea plenară ce a avut loc la Bruxelles, printre aspectele abordate numărându-se și Regulamentul privind transparența și vizarea unui public-țintă în publicitatea politică.

”Astăzi (n.r. joi) încheiem mini-sesiunea plenară a Parlamentului European din luna februarie, care are loc la sediul din Bruxelles, având pe ordinea de zi subiecte sensibile și de interes pentru România. Prioritatea zilei de ieri a fost pregătirea reuniunii extraordinare a Consiliului European din această lună, în special necesitatea de a dezvolta soluții sustenabile în domeniul azilului și migrației, o discuție extrem de importantă și în contextul Acordului Schengen, încălcat în mod repetat, sub diverse pretexte, de unele state membre! Am dezbătut de asemenea propunerea de Regulament privind transparența și vizarea unui public-țintă în publicitatea politică. Regulamentele sunt extrem de importante pentru că ele se aplică în legislația națională așa cum sunt negociate și votate la Bruxelles. În acest caz, vorbim despre sănătatea însăși a democrației noastre și despre nevoia de a sprijini cetățenii în diferențierea clară, mai ales online, dintre publicitatea politică și dezinformare! Nu în ultimul rând, am avut dezbateri legate de necesitatea actualizării urgente a listei UE privind țările terțe cu grad ridicat de risc în scopul combaterii spălării banilor și a finanțării terorismului, dar și despre situația tot mai grea și mai complicată, dacă era posibil, din Afganistan”, a evidențiat Gheorghe Falcă.

Parlamentul European a susținut joi numeroase modificări ale regulilor propuse privind publicitatea politică pentru a face alegerile și referendumurile mai transparente și mai rezistente la interferențe.

Citiți și:
Alegeri europene 2024: Parlamentul European a votat pentru reguli mai stricte privind publicitatea politică și interzicerea finanțării de către entitățile non-UE

Prin modificările aduse de eurodeputați propunerii Comisiei, numai datele cu caracter personal furnizate în mod explicit pentru publicitatea politică online pot fi utilizate de furnizorii de publicitate. Prin urmare, microvizarea, o strategie care utilizează date de consum și demografice pentru a identifica interesele unor anumite persoane, nu va fi posibilă.

Parlamentul a introdus alte dispoziții pentru a reglementa în continuare activitatea mai amplă de vizare, cum ar fi interzicerea generală a utilizării datelor minorilor.

Eurodeputații propun ca entităților din afara UE să li se interzică finanțarea publicității politice în UE. Pentru a determina locul în care este stabilită o astfel de entitate, autoritățile relevante ar trebui să ia în considerare locul în care se află operatorul de date final al acestei entități.

Eurodeputații au propus, de asemenea, schimbări semnificative pentru a se asigura că cetățenii, autoritățile și jurnaliștii au acces ușor la informațiile privind publicitatea politică. Printre alte propuneri, aceștia pledează pentru crearea unui registru online pentru toate reclamele politice online și datele conexe.

Ar trebui facilitat accesul la informații cu privire la cine finanțează un material publicitar, la costul acestuia și la originea finanțării. Alte informații care ar trebui publicate includ, de asemenea, dacă o un material publicitar a fost suspendat pentru încălcarea normelor, ce grupuri specifice de persoane au fost vizate și ce date cu caracter personal au fost utilizate în acest scop, precum și numărul de vizualizări și interacțiuni cu materialul publicitar. Eurodeputații urmăresc să acorde jurnaliștilor un drept specific de a obține astfel de informații.

Eurodeputații introduc posibilitatea aplicării unor sancțiuni periodice pentru o încălcare repetată și obligația marilor furnizori de servicii de publicitate de a-și suspenda serviciile timp de 15 zile cu un anumit client în cazul unor încălcări grave și sistemice. Comisia va putea introduce sancțiuni minime la nivelul UE.

Textul adoptat consolidează, de asemenea, competențele autorităților naționale și permite Comitetului european pentru protecția datelor să preia o anchetă privind o încălcare și să asigure respectarea normelor.

Continue Reading

Facebook

CHINA60 mins ago

Înainte de vizita lui Macron la Beijing, China propune un “consens strategic” cu Europa privind încetarea focului și o soluție politică a războiului din Ucraina

ROMÂNIA1 hour ago

Ambasadoarea SUA la București va depune eforturi pentru a ”extinde prezența companiilor și investițiilor americane” în țara noastră: Vom continua să sprijinim România în lupta împotriva corupției

ROMÂNIA2 hours ago

Nicolae Ciucă, către AmCham România: Suntem o țară care are un mare potențial de investiții. Oferim sprijin și R. Moldova, a cărei prosperitate poate fi asigurată prin relații cu mediul de afaceri din România, SUA

COMISIA EUROPEANA2 hours ago

Ursula von der Leyen reacționează după criticile lui Klaus Iohannis: Ajutorul dat fermierilor români nu este suficient. Sunt recunoscătoare României că a depus o moțiune pentru creșterea sumelor

SUA3 hours ago

Antony Blinken nu exclude, pe termen lung, negocieri privind granițele Ucrainei, dar reiterează: ”Sunt decizii pe care ucrainenii trebuie să le ia cu privire la modul în care îşi văd viitorul”

Cristian Bușoi4 hours ago

Economia transatlantică a ajuns la cote record, evidențiază eurodeputatul Cristian Bușoi: Umăr la umăr, uniți, vom depăși orice criză și vom deveni mai puternici

CONSILIUL EUROPEAN4 hours ago

Emmanuel Macron și premierul Italiei eu discutat despre nevoia de a continua eforturile pentru ”suveranitatea europeană” privind politica industrială şi decarbonizarea economiei

COMISIA EUROPEANA5 hours ago

Ursula von der Leyen anunță că va organiza, în parteneriat cu Varșovia și Kiev, o conferință care să ajute la localizarea copiilor ucraineni răpiți de Rusia

CONSILIUL EUROPEAN7 hours ago

La propunerea României, Consiliul European solicită Comisiei Europene să prezinte un nou pachet de sprijin pentru Republica Moldova

CONSILIUL EUROPEAN7 hours ago

Acord istoric al liderilor europeni: UE va livra urgent Ucrainei muniție de artilerie și, dacă se solicită, rachete, inclusiv prin achiziții comune

ROMÂNIA2 hours ago

Nicolae Ciucă, către AmCham România: Suntem o țară care are un mare potențial de investiții. Oferim sprijin și R. Moldova, a cărei prosperitate poate fi asigurată prin relații cu mediul de afaceri din România, SUA

REPUBLICA MOLDOVA1 day ago

Prioritatea strategică a R. Moldova este de a ”accelera reformele pentru aderarea la UE până în 2030”, subliniază premierul Dorin Recean: Mulțumim României pentru sprijinul ”necondiționat”

REPUBLICA MOLDOVA1 day ago

Premierul Nicolae Ciucă asigură R. Moldova de sprijin în fructificarea ”capitalului de simpatie fără precedent” pentru a deveni ”stat furnizor de stabilitate în regiune”

CHINA1 day ago

Secretarul de stat al SUA: Rusia și China au intrat “într-o căsătorie de convenienţă, nu din convingere”. Rusia este în mod clar “partenerul junior” în această relaţie

Daniel Buda2 days ago

Daniel Buda, vicepreședintele Comisiei pentru agricultură din PE, cere Comisiei Europene să evalueze corect poziția fermierilor în protejarea mediului: Sunt parte a soluției, nu a problemei

NATO2 days ago

Raport NATO: România a ratat din nou ținta de 2% din PIB pentru apărare, dar găzduiește trei structuri de comandă aliate, un grup de luptă, un sistem antirachetă și misiuni de poliție aeriană

NATO1 week ago

Războiul Rusiei în Ucraina, “semnal de alarmă” pentru industria de armament din Europa. MBDA, grupul care produce sistemul MAMBA amplasat de Franța în România, lansează un apel la cooperare europeană

ROMÂNIA1 week ago

Nicolae Ciucă, la semnarea proiectului privind gazoductul Tuzla-Podişor: Un pas decisiv, penultimul în seria demersurilor pentru exploatarea gazelor de la Marea Neagră în perimetrul Neptun Deep

POLITICĂ1 week ago

Premierul Nicolae Ciucă: Este necesară elaborarea unui plan comun de acțiune în țările francofone contra dezinformărilor Rusiei

MAREA BRITANIE1 week ago

R. Moldova va primi un nou sprijin de 10 milioane de lire sterline pentru modernizare din partea Regatului Unit

Team2Share

Trending