Connect with us

PPE

Grupul PPE solicită o dezbatere în plenul Parlamentului European privind amenințarea rusă la adresa Ucrainei

Published

on

© European Union 2019- Source : EP

Grupul PPE din Parlamentul European solicită o dezbatere în sesiunea plenară a Parlamentului Euuropean de săptămâna viitoare cu privire la creșterea prezenței militare ruse la frontiera Ucrainei, potrivit comunicatului oficial, remis www.caleaeuropeana.ro.

„Este de datoria colectivă a Europei să ne reafirmăm sprijinul pentru Ucraina și am dori să auzim de la președinții Comisiei Europene și Consiliului European cum intenționează Uniunea Europeană să facă acest lucru”, a declarat eurodeputatul Sandra Kalniete, vicepreședinte al Grupului PPE și responsabil pentru afaceri externe.

„Rusia a adunat peste 40.000 de soldați în apropierea graniței ucrainene. 26 de soldați ucraineni au fost uciși numai în acest an. Situația se deteriorează și reprezintă o amenințare serioasă și în creștere la adresa stabilității și securității europene, precum și a suveranității Ucrainei”, a mai adăugat eurodeputatul

„Regimul rus va trebui să plătească prețul pentru agresiunea sa împotriva Ucrainei, precum și pentru modul în care îl tratează pe Alexei Navalny. Trebuie să vedem guvernul rus așa cum este – o dictatură care amenință, nesigură, care își menține puterea prin agresiuni împotriva vecinilor săi și a oponenților săi politici. Am mai văzut acest scenariu jucat exact la fel și înainte. Nu ne putem permite să îl vedem din nou”, a subliniat Sandra Kalniete.

UE și statele membre trebuie să înceapă să își respecte declarațiile: trebuie să ajutăm Ucraina din punct de vedere militar, în ceea ce privește consolidarea capacităților, dar și din punct de vedere politic. Acest lucru trebuie să fie clarificat fără întârziere de către cele mai înalte autorități ale Uniunii Europene. În plus, împreună cu partenerii noștri, este timpul să acordăm Ucrainei Planul de acțiune pentru aderarea la NATO”, a conchis ea.

Reamintim că președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, își dorește o accelare a procesului de aderare a țării sale la NATO și UE, în contextul amenințării ruse la frontierele Ucrainei.

„Este timpul pentru propuneri concrete ca Ucraina și Georgia să obțină un NATO MAP (Membership Action Plan) și un plan de aderare la UE. Consolidarea eforturilor și solidaritatea sunt cruciale astăzi. Ucraina și Georgie se bucură de înțelegere reciprocă și sprijin în problema păcii”, a scris Volodimir Zelenski pe contul de Twitter înainte de întâlnirea sa cu președintele Franței, Emmanuel Macron.

Diana Zaim este foto jurnalist, câștigătoare a Premiul Publicului la European Youth Event 2020, cel mai mare eveniment pentru tineri organizat de Parlamentul European. Absolventă a secției germană-portugheză în cadrul Universității din București, Diana urmează în prezent programul de master ”Relații Internaționale și Integrare Europeană” în cadrul SNSPA. Pasionată de promovarea valorilor europene, Diana este parte a comunității Model European Union, cea mai amplă simulare la nivel european a procesului decizional din cadrul Uniunii Europene.

Daniel Buda

Daniel Buda, vicepreședintele Comisiei pentru Agricultură din PE: Plata redistributivă, „centura de siguranță” pentru fermierii mici și mijlocii!

Published

on

© European Union 2020 - Source : EP

Plata redistributivă este „centura de siguranță” pentru fermierii mici și mijlocii, care i-ar ajuta să supraviețuiască pe piață, transmite eurodeputatul Daniel Buda (PNL, PPE), vicepreședintele Comisiei pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală (AGRI) din Parlamentul European, într-o postare pe Facebook.

Daniel Buda a participat miercuri, 12 mai, la reuniunea pregătitoare a Grupului PPE pentru Comisia de Agricultură și Dezvoltare Rurală, în cadrul căreia a avut loc un schimb de opinii referitoare la situația actuală a negocierilor din trilogurile pe marginea Politicii Agricole Comune.

Cu acest prilej, vicepreședintele AGRI a subliniat faptul că suma de 25% din primul pilon alocată pentru noile scheme de climă, mediu și bunăstare a animalelor reprezintă o finanțare rezonabilă care le permite fermierilor să contribuie în mod activ la atingerea obiectivelor stabilite în Pactul Verde.

În ceea ce privește plafonarea, acesta a atras atenția asupra faptului că aceasta trebuie să rămână ca alternativă la plățile redistributive.

„În cadrul trilogurilor, trebuie stabilit ca cel puțin 12% din suma prevăzută să meargă către fermierii mici și mijlocii. Plata redistributivă pentru fermierii mici ar însemna un „balon de oxigen” care i-ar ajuta să supraviețuiască pe piață”, a afirmat Daniel Buda.

Eurodeputatul a mai explicat că „plafonarea obligatorie, pe calculele realizată, în România, nu ar ajuta mult fermierii mici”. De aceea, această plată redistributivă direcționată către fermierii mici și mijlocii este esențială. „În acest fel, se consolidează modelul fermelor familiale mici și mijlocii și în același timp, se asigură un echilibru între resursele financiare ce urmează a fi puse la dispoziția fermierilor mari și fermierilor mici!”, a adăugat Daniel Buda.

Continue Reading

Cristian Bușoi

Cristian Bușoi, președintele Comisiei pentru Cercetare din PE, oferă soluții pentru lipsa de vaccinuri anti-COVID-19 la nivel mondial

Published

on

Europarlamentarul Cristian Bușoi (PNL, PPE), președintele Comisiei pentru Industrie și Cercetare din Parlamentul European, susține că renunțarea la drepturile de proprietate intelectuală nu va soluționa lipsa de vaccin anti-COVID-19 la nivel global.

„Cele mai bune măsuri pentru soluționarea lipsei de vaccin sunt: oprirea interdicției la export, atât pentru vaccinuri, cât și pentru materiile prime necesare, împărtășirea tehnologiei necesare pentru a crește producția și donarea dozelor existente și neutilizate. Această discuție nu este deloc teoretică, ci foarte concretă”, a transmis deputatul european într-un comunicat, remis CaleaEuropeană.

Potrivit eurodeputatului PNL, măsura renunțării la drepturile de proprietate intelectuală pentru a permite producția pe scară largă nu este o soluție pe termen scurt: „Chiar într-un asemenea scenariu, fabricile nu vor începe automat, să producă „pe bandă” dozele necesare. Experții estimează că pentru a porni o facilitate de producție a vaccinurilor pe tehnologie mARN este nevoie de cel puțin 6 luni.”

Cristian Bușoi a reamintit acțiunile multilaterale ale Uniunii Europene, măsuri consistente de ajutor pentru țările aflate în nevoie în această pandemie: „UE a exportat jumătate din cele 400 de milioane de doze produse și s-a mobilizat de urgență pentru a ajuta India. Dintre democrațiile occidentale, doar UE a exportat pe scară largă vaccinul. Până acum, din cele 400 de milioane de doze produse, UE a exportat jumătate, 200 de milioane, în 90 de țări, dovedind astfel concret, că cea mai bună soluție de ajutor pentru celelalte state este exportul”, a mai adăugat acesta.

„Există o dezbatere globală intensă despre renunțarea la drepturile de proprietate intelectuală asupra vaccinului, însă obiectivele acestei dezbateri sunt, de multe ori, mai degrabă geopolitice, decât soluții medicale concrete, care să răspundă la criza majoră cu care se confruntă acum unele state ca India sau Africa de Sud”, se mai arată în comunicatul deputatului european.

Continue Reading

Cristian Bușoi

Cristian Bușoi, întâlnire de lucru la Bruxelles pe chestiuni de energie, în vederea pregătirii președinției Sloveniei la Consiliul UE

Published

on

© Cristian Bușoi/ Facebook

Eurodeputatul Cristian Bușoi (PNL, PPE), președintele Comisiei pentru industrie, cercetare și energie (ITRE) din Parlamentul European, a avut miercuri, 12 mai, o întâlnire de lucru, la Bruxelles, cu ministrul Administrației Publice din Slovenia, Boštjan Koritnik, pentru pregătirea Președinției Slovene a Consiliului UE, care începe în semestrul al doilea, al acestui an.

Întâlnire de lucru, la Bruxelles, cu ministrul Administrației Publice din Slovenia, Boštjan Koritnik, pentru pregătirea…

Posted by Cristian Bușoi on Tuesday, 11 May 2021

 

Potrivit eurodeputatului, discuțiile s-au concentrat, în special, pe strategia energetică a UE și nevoia de a promova anumite investiții, care ne vor aduce mai aproape de obiectivele Green Deal din 2030 și 2050, energia nucleară, TEN – E (conectarea infrastructurii energetice a țărilor UE) și Pachetul Fit for 55 – energie și climă, care va fi prezentat, în Comisie, în luna iunie.

În a doua jumătate a anului 2021, Slovenia va deține președinția Consiliului UE pentru a doua oară, după mandatul exercitat în 2008. 

Continue Reading

Facebook

Team2Share

POLITICĂ10 hours ago

Klaus Iohannis anunță “relaxarea pas cu pas” a restricțiilor și îi îndeamnă pe români să se vaccineze: Am suferit și am învățat mult. România post-pandemie trebuie să fie o Românie mai bună

Alin Mituța11 hours ago

Eurodeputatul Alin Mituța, desemnat de grupul Renew Europe în Adunarea plenară a Conferinței privind viitorul Europei

ROMÂNIA11 hours ago

New Strategy Center a finalizat cursul privind securitatea energetică a României, dedicat noilor parlamentari și consilieri din comisiile de specialitate ale Parlamentului

MAREA BRITANIE12 hours ago

MAE: De la 1 ianuarie 2021, Marea Britanie a refuzat intrarea pe teritoriul său a unui număr de 150 de români din cauza lipsei vizei de muncă sau a nerespectării măsurilor anti-COVID-19

FONDURI EUROPENE12 hours ago

Ce reforme au agreat România și Comisia Europeană: 50% din fondurile PNRR merg în domeniile transporturilor, educației și sănătății; 600 de milioane de euro alocate digitalizării mediului de afaceri

Dragoș Pîslaru13 hours ago

Dragoș Pîslaru susține crearea unei Bănci Naționale de Dezvoltare care să reducă dependența de instituțiile financiare internaționale

POLITICĂ13 hours ago

Marcel Ciolacu: Am discutat cu Frans Timmermans. Comisia Europeană a dat dreptate PSD și l-a trimis pe Florin Cîțu să prezinte PNRR în Parlament

FONDURI EUROPENE13 hours ago

Florin Cîțu, după vizita la Bruxelles: România va depune la Comisia European un PNRR cu toată suma alocată – 29,2 miliarde de euro

COMISIA EUROPEANA14 hours ago

Comisia Europeană lansează o consultare publică cu privire la principiile și valorile UE în spațiul digital

U.E.14 hours ago

Organizația Europeană de Cancer: Din cauza pandemiei, un milion de cazuri de cancer au rămas nediagnosticate, la nivel european

Mircea Hava2 days ago

Mircea Hava regretă lipsa consultărilor cu eurodeputații români pe tema PNRR: Dacă nu ne ducem foarte bine pregătiți la sfârșitul lui mai, nu ne vom întoarce cu 29,2 mld. de euro

NATO3 days ago

Klaus Iohannis, către Joe Biden, la summitul B9: Pledez pentru o creștere a prezenței militare a SUA în România și sudul flancului estic al NATO

NATO3 days ago

Secretarul general al NATO: Participarea lui Joe Biden la Summitul “București 9” demonstrează angajamentul SUA de a întări Alianța Nord-Atlantică

NATO4 days ago

Klaus Iohannis: Prezența lui Joe Biden și a lui Jens Stoltenberg la summitul B9 arată că am reușit să creștem reziliența și postura de descurajare a NATO pe flancul estic

COMISIA EUROPEANA4 days ago

Comisarul european Adina Vălean anunță că trenul Connecting Europe Express își va începe călătoria de promovarea a transportului feroviar verde în toamnă. Pe 18 septembrie, trenul se va opri și la București

CONSILIUL EUROPEAN4 days ago

Moment istoric la Strasbourg. Emmanuel Macron și liderii instituțiilor UE au lansat Conferința privind viitorul Europei: Să ne scriem noi înșine noile noastre legende

COMISIA EUROPEANA4 days ago

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen: Conferința privind viitorul Europei reprezintă oportunitatea de a construi un nou scop comun

PARLAMENTUL EUROPEAN4 days ago

Președintele PE, la lansarea Conferinței privind Viitorul Europei: Dacă reflecțiile cetățenilor implică o actualizare a Tratatelor, să fim curajoși! Nu ar trebui să existe niciun tabu legat de modul în care funcționează UE

Dragoș Pîslaru5 days ago

Dragoș Pîslaru: Prima idee pentru viitorul Europei este legătura dintre economic și social. Europa nu este doar despre milioane de euro, ci despre milioane de cetățeni

Dragoș Pîslaru7 days ago

Dragoș Pîslaru, înaintea Summitului Social de la Porto: Dacă nu înțelegem că trebuie să integrăm categoriile vulnerabile, ne punem valorile democrației în pericol

Advertisement
Advertisement

Trending