Grupul Renew Europe din Parlamentul European face apel la o mai bună coordonare și cooperare pentru ca UE să-și atingă obiectivele privind vaccinarea anti-COVID-19.
Comisia pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară (ENVI) și Comisia pentru industrie, cercetare și energie (ITRE) din Parlamentul European au organizat joi, în premieră, o audiere a liderilor a șapte companii care produc vaccin împotriva COVID-19, respectiv AstraZeneca, Moderna, Pfizer, Novavax, CureVac, Johnson & Johnson și Sanofi.
La dezbaterea desfășurată în Legislativul european au participat și comisarul european pentru Sănătate, Stella Kyriakides, comisarul pentru Piață Internă, Thierry Breton, și reprezentanții Global Health Center.
Potrivit unui comunicat al Grupului Renew Europe remis CaleaEuropeană.ro, toți cei prezenți au evidențiat rapiditatea cu care au fost produse serurile împotriva COVID-19, dar au fost subliniate dificultățile cu care se confruntă companiile farmaceutică în ceea ce privește producția în masă a vaccinurilor, chestiuni care se traduc prin întârzieri ale livrărilor acestor seruri către statele membre UE.
”Dezbaterea dintre eurodeputați și directorii executivi ai companiilor farmaceutice a reprezentat o premieră mondială. Trebuie să colaborăm cu direcotrii executivi ai companiilor farmaceutice pentru a identifica soluții în vederea creșterii capacității de producție în masă a vaccinurilor anti-COVID-19 în Europa și pentru a ști dacă aceste companii se află pe drumul cel bun pentru a-și îndeplini angajamentele” contractuale, a menționat președintele Comisiei ENVI din Parlamentul European, Pascal Canfin.
Eforturile depuse de Parlamentul European în vederea accelerării campaniei de vaccinare la nivel european au reprezentant unele dintre chestiunile abordate și de CaleaEuropeană.ro în cadrul unei dezbateri cu eurodeputații Nicu Ștefănuță (USR PLUS, Renew Europe) și Cristian Bușoi.
Citiți și:
”Criza COVID-19 ne-a dat oportunitatea să fim solidari. România a fost solidară cu Republica Moldova și alte state membre. Asta e frumusețea Uniunii Europene, solidaritatea. Astăzi, europenii ar fi fost dezbinați și în pragul disoluției europene dacă nu am fi cumpărat împreună vaccinul”, a subliniat europarlamentarul Renew Europe în dezbaterea intitulată ”Soluționarea crizei de sănătate din UE”.
Într-o conferință de presă desfășurată la finalul primei zile a reuniunii virtuale a șefilor de stat sau de guvern consacrate aspectelor legate de pandemie, președintele Consiliului European, Charles Michel (Renew Europe) a atenționat că ”săptămânile următoare” vor fi ”dificile în ceea ce priveşte vaccinarea”.
”Situaţia actuală este dificilă”, a afirmat Charles Michel, într-un moment în care campaniile de vaccinare în UE se confruntă cu dificultăţi. ”Dar aş dori să transmit un mesaj de optimism (…) Avem mijloacele necesare pentru a ne asigura că UE joacă un rol cheie în (…) ieşirea din această criză în următoarele luni”, a completat acesta.
Comisia Europeană a îndeamnat la 19 ianuarie statele membre să intensifice campania de vaccinare împotriva COVID-19. Executivul european a recoamndat statelor membre ca până în martie 2021 cel puțin 80 % dintre persoanele cu vârsta peste 80 de ani și 80 % dintre cadrele medicale și asistenții sociali din fiecare stat membru să fie vaccinați.
De asemenea, până în vara anului 2021, ar trebui ca statele membre să fi vaccinat cel puțin 70 % din populația lor adultă, dar acest lucru ar putea fi periclitat de întârzierile cauzate de dificultățile privind producerea în masă a vaccinurilor anti-COVID-19.
Acesta este și motivul pentru care Comisia Europeană, prin vocea comisarului european pentru piață internă, Thierry Breton, le-a cerut companiilor farmaceutice să încheie contracte de cooperare – cum este cel convenit între compania franceză Sanofi şi cea americană Pfizer – pentru creşterea producţiei de doze de vaccin anti-COVID-19.
Între timp, Executivul european a propus un plan de acțiune pentru a pregăti Uniunea Europeană în fața amenințărilor crescânde venite din partea noilor variate ale virusului SARS-CoV-2.
Prin noul Plan european de pregătire în domeniul bioapărării împotriva variantelor virusului care cauzează COVID-19, denumit ”Incubatorul HERA”, UE își propune să aducă împreună cercetători, companii din domeniul biotehnologiei, producători și autorități publice din Uniunea Europeană și de la nivel global pentru a depista noi variante, pentru a oferi stimulente vizând crearea de vaccinuri noi și adaptate, pentru a accelera procesul de aprobare a acestor vaccinuri și pentru a asigura sporirea capacităților de producție.