Connect with us

BANCA EUROPEANĂ DE INVESTIȚII

Guvernul a dat undă verde pentru semnarea contractului de finanțare cu BEI, în valoare de 250 de milioane de euro, destinat construirii Spitalului Regional de Urgență Iași

Published

on

© eiah.eib.org

Guvernul Româniai a aprobat în ședința de joi semnarea Contractului de finanțare dintre România și Banca Europeană de Investiții (BEI), în valoare de 250 milioane de euro, destinat construirii Spitalului Regional de Urgență Iași, precum și acordarea împuternicirii de semnare ministrului Finanțelor.

”Asigurarea finanțării necesare dezvoltării sistemului sanitar și îmbunătățirii serviciilor de sănătate publică reprezintă un pas important către normalitate. Pandemia Covid-19 ne-a arătat, încă o dată, necesitatea modernizării infrastructurii sanitare din România și voi face tot ce îmi stă în putere, ca ministru de Finanțe, să mă asigur că sectorul de sănătate va primi sprijinul de care are nevoie”, a subliniat ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, potrivit unui comunicat al Ministerului Finanțelor. 

Ministerul Sănătății va coordona construcția Spitalului Regional de Urgență Iași pe o perioadă de aproximativ 7 ani, iar data limită de tragere a sumelor împrumutului este de 84 luni de la data semnării contractului de finanțare.

Conform documentației tehnico-economice, costul total net al acestui proiect este de 420,9 milioane de euro, din care aproximativ 60% va fi finanțat prin împrumutul ce urmează a fi contractat cu Banca Europeană de Investiții, iar restul de 40% de la bugetul de stat și din fonduri nerambursabile.

Realizarea a trei din cele opt spitale regionale, respectiv Iaşi, Cluj-Napoca şi Craiova, a fost deja demarată de Ministerul Sănătăţii și va fi finanțată din fonduri europene nerambursabile. Costul total estimat al acestor investiții este de cca. 1,6 miliarde de euro.

Pandemia de COVID-19 a scos la iveală vulnerabilitățile sistemului de sănătate și a evidențiat încă o dată necesitatea consolidării acestuia.

Acesta este unul dintre motivele pentru care Guvernul a decis să aloce prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) fonduri pentru reziliența acestuia. Astfel, pe pilonul 5 au fost depuse proiecte în valoare de 6,51 de miliarde de euro.

Teodora Ion este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Aria sa de expertiză include procesul retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, relațiile comerciale globale și competiția pentru supremație dintre marile puteri ale lumii. Teodora este corespondent în cadrul summit-urilor Consiliului European și al celorlalte reuniuni decizionale de la nivelul UE.

BANCA EUROPEANĂ DE INVESTIȚII

Banca Europeană de Investiții pune la dispoziția fermierilor români alte 7,5 milioane de euro prin Agricover

Published

on

© BEI

Fermierii mici și mijlocii din România vor beneficia de acces îmbunătățit la finanțare datorită noilor fonduri acordate, prin Agricover Credit IFN, de Banca Europeană de Investiții, în baza acordului formalizat în 2020 a cărui valoare se ridică la 15 milioane de euro, anunță BEI printr-un comunicat, citat de Agerpres.

Aceste fonduri sunt puse la dispoziția Agricover Credit IFN, în plus față de prima tranșă de 7,5 milioane de euro acordată deja în 2020.

Finanțarea BEI este garantată de Fondul european pentru investiții strategice (EFSI).

”Deblocarea investițiilor în sectorul agricol este crucială pentru a permite agrobusiness-ului să crească, să valorifice noi oportunități de afaceri și să creeze locuri de muncă. Banca Europeană de Investiții este încântată să consolideze în continuare cooperarea cu partenerul nostru român specializat și dedicat finanțării fermierilor, Agricover Credit, prin noua finanțare de 7,5 milioane de euro”, a transmis vicepreședintele BEI, Christian Kettel-Thomsen.

”Această a doua tranșă de finanțare de la BEI consolidează poziția Agricover Credit ca partener strategic pentru fermierii români, oferind sprijin financiar specializat pentru toate nevoile lor de dezvoltare. Pe lângă finanțarea marilor fermieri, sprijinim foarte mult fermierii mici și mijlocii care au nevoie de ajutor financiar pentru a-și dezvolta activitățile agricole într-un mod sustenabil”, a precizat directorul Agricover Credit IFN, Robert Rekkers.

Această a doua tranșă de fonduri noi va permite Agricover Credit IFN să ofere sprijin prin împrumuturi fermierilor mici și mijlocii, extinzându-și finanțarea pentru a facilita creșterea durabilă a agriculturii și a întreprinderilor agricole.

Agricover Credit IFN finanțează sectorul agricol și lucrează cu mai mult de 15% din totalul fermierilor profesioniști din România. Este o filială a Agricover Holding S.A., care oferă servicii financiare și de agribusiness fermierilor printr-un model de afaceri extrem de integrat, axat pe satisfacerea nevoilor esențiale de afaceri ale fermierilor.

Continue Reading

BANCA EUROPEANĂ DE INVESTIȚII

Ministrul Proiectelor Europene anunță că noul cadru de colaborare cu Banca Europeană de Investiții pentru PNRR și programele operaționale 2021-2027 este aproape de finalizare

Published

on

© Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, a subliniat că MIPE a lucrat ”extrem de bine cu BEI pentru a contura instrumentele financiare incluse în PNRR”, fiind ”foarte interesat să continuam aceste mecanisme și în Programele Operaționale, prin deschiderea către combinarea grantului clasic cu instrumentul financiar”.

Oficialul român a avut joi o întrevedere cu o delegație a Grupului Băncii Europene de Investiții, condusă de vicepreședintele Christian Kettel-Thomsen.

Potrivit unui comunicat al MIPE remis CaleaEuropeană.ro, discuțiile au avut ca temă principală colaborarea cu Grupul BEI pentru programele aferente politicii de coeziune 2021-2027 si PNRR, iar Memorandumul de Înțelegere care definește cadrul colaborării este aproape de finalizare.

”Apreciem modul în care Grupul BEI s-a implicat în implementarea unor programe europene până în prezent, în special in sectoarele cheie ale economiei. Pentru mediul de afaceri, instrumentele financiare ca modalitate de finanțare vor avea tot mai multă greutate, o parte dintre acestea fiind propuse a se derula prin intermediul Grupului BEI. Am lucrat extrem de bine cu BEI pentru a contura instrumentele financiare incluse în PNRR și sunt foarte interesat să continuam aceste mecanisme și în Programele Operaționale, prin deschiderea către combinarea grantului clasic cu instrumentul financiar”, a spus ministrul Cristian Ghinea.

În cursul întâlnirii au fost discutate detalii despre necesitățile de finanțare ale României în contextul programelor care vor demara, inclusiv aspecte specifice pe sectoare, precum energie, transporturi, fiscalitate.

”Expertiza Grupului Băncii Europene de Investiții este gata să fie aplicată de România nu numai în cadrul Mecanismului de Redresare și Reziliență, dar și în cadrul Mecanismului de tranziție justă, al politicii de coeziune, Invest EU și al Fondului de Modernizare. Acest sprijin financiar considerabil din partea UE reprezintă o oportunitate fără precedent pentru România și ne angajăm să colaborăm cu guvernul pentru a realiza acest lucru. Am apreciat în mod deosebit deschiderea partenerilor români și așteptăm cu interes o cooperare extinsă, care să se bazeze pe rezultatele obținute în ultimele două perioade de programare”, a declarat vicepreședintele Christian Kettel-Thomsen.

La întâlnire au luat parte Teodora Preoteasa, director general, Direcția programare și coordonare sistem, Svetlana Gomboș, Director General AM Programul Operațional Competitivitate (POC), George Carpusor, șef serviciu AM POC.

Din delegația Grupului BEI au făcut parte Lara Tassan Zanin, reprezentantul rezident al Grupului BEI în România, Manuel Duenas, șef de divizie, Sector Public, Departamentul Europa Centrală și Sud-Est, Anita Fuerstenberg-Lucius, director, Departamentul Europa Centrală și Sud-Est.

Continue Reading

BANCA EUROPEANĂ DE INVESTIȚII

BEI acordă un sprijin financiar în valoare de 250 milioane de euro pentru construirea unui spital regional în Iași

Published

on

© Alexandru Nazare/ Facebook

Serviciile medicale spitalicești și asistența medicală specializată pentru 3.2 milioane de oameni din nord-estul României vor fi transformate de noul sprijin financiar în valoare de 250 milioane de euro, acordat de Banca Europeană de Investiții pentru construirea unui nou spital regional în Iași, potrivit unui comunicat al instituției financiare.

Noul împrumut acordat pe o perioadă de 27 de ani reprezintă cel mai mare sprijin oferit până acum de BEI pentru sistemul de sănătate din România. Spitalul va avea o construcție cu 850 de paturi și va înlocui actualul Spital Județean de Urgențe Sfântul Spiridon, vechi de 260 de ani.

Sprijinul BEI va îmbunătăți calitatea și eficiența tratamentelor medicale, utilizând cele mai noi tehnologii și va contribui la consolidarea răspunsului în materie de sănătate publică la pandemia de COVID-19 și la îmbunătățirea gradului de pregătire împotriva pandemiilor viitoare.

De asemenea, spitalul va îmbunătăți activitatea de predare și cercetare de la Universitatea de Medicină și Farmacie Grigore Popa din Iași. Noul spital cu șapte etaje va oferi atât servicii spitalicești, cât și asistență medicală ambulatorie, estimându-se a fi operațional în 2027.

„Spitalul Regional de Urgență din Iași nu va fi doar o clădire nouă, ci odată ce va fi pe deplin operațional, va permite sistemului de sănătate trecerea într-o nouă eră a furnizării de servicii medicale, depășind lacunele critice din sector și aducând o contribuție pe termen lung asupra sănătății populației. Investițiile în sistemul de sănătate sunt investiții în oameni, iar noua finanțare din partea BEI, în valoare de 250 milioane de euro, semnată astăzi, transformă în realitate planurile de construire a unui nou spital regional în Iași, care va conduce la îmbunătățirea asistenței medicale în nord-estul României și va dezvolta educația medicală în Iași”, a declarat Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor din România și Guvernator al Băncii Europene de Investiții.

„În calitate de ministru al finanțelor, susțin cu tărie investițiile în sectorul sanitar, bugetul pentru sănătate având caracter prioritar. Sprijinul financiar, tehnic și consultativ acordat de Banca Europeană de Investiții va accelera furnizarea de servicii medicale mai bune, bazate pe cele mai bune practici în domeniu, și va oferi certitudinea că investițiile în sistemul de sănătate din România beneficiază de know-how-ul și experiența vastă a BEI, care susțin investițiile în spitale în toată Europa”, a adăugat acesta.

Banca Europeană de Investiții are plăcerea de a semna cea mai mare finanțare a sa de până acum pentru investiții în spitalele din România. Împrumutul BEI pe termen lung, în valoare de 250 milioane de euro, la care se adaugă sprijinul consultativ și tehnic semnificativ, va susține construcția noului Spital Regional Iași și va asigura servicii de sănătate îmbunătățite, moderne și eficiente pentru milioane de oameni din nord-estul României. Noul obiectiv va facilita accesul pacienților la tratamente de specialitate și va aduce beneficii și educației medicale pentru generațiile viitoare de doctori”, a transmis Christian Kettel Thomsen, vicepreședinte al Băncii Europene de Investiții, responsabil de operațiunile de creditare în România.

Mai mult, BEI evaluează în prezent posibile finanțări și pentru alte două spitale regionale din România, la Cluj și Craiova.

Toate cele trei proiecte au beneficiat de un amplu proces de asistență consultativă și tehnică oferit de experți din cadrul BEI și de consultanți externi în contextul programelor cu finanțare UE, inclusiv Platforma europeană de consiliere în materie de investiții, JASPERS și PASSA. Sprijinul consultativ a inclus elaborarea de studii de fezabilitate, sfaturi privind implementarea proiectelor și utilizarea optimă a fondurilor UE.

Anul trecut, BEI a acordat finanțări noi în valoare de peste 809 milioane de euro pentru a sprijini învățământul superior, distribuția apei, eficiența energetică și investiții din sectorul privat din toată România.

Continue Reading

Facebook

Advertisement
COMISIA EUROPEANA1 week ago

Comisarul european Janez Lenarcic îi răspunde premierului sloven, care l-a acuzat că acționează împotriva intereselor țării sale: Prejudiciile sunt provocate de cei care subminează statul de drept

INTERNAȚIONAL1 week ago

Emmanuel Macron, aflat la Tokyo pentru Jocurile Olimpice, a discutat cu premierul japonez despre lupta împotriva schimbărilor climatice și despre o regiune ”indo-pacifică liberă”

REPUBLICA MOLDOVA1 week ago

Republica Moldova: Bogdan Aurescu a anunțat un nou sprijin de 300.000 euro pentru societatea civilă și presa independentă

REPUBLICA MOLDOVA1 week ago

Vizita lui Bogdan Aurescu la Chișinău: România va fi mereu alături de Maia Sandu. R. Moldova poate deveni un model de orientare pro-europeană în vecinătatea estică a UE

ROMÂNIA1 week ago

Premierul Florin Cîțu apreciază că viteza cu care România va face tranziția la o economie verde va fi diferită de cea a altor țări UE: Partenerii europeni trebuie să ne sprijine mai mult

IMAGINEA ZILEI1 week ago

IMAGINEA ZILEI Militari ai Forțelor Aeriene SUA ajută localnicii afectați de inundațiile devastatoare din Germania

ROMÂNIA1 week ago

Premierul Florin Cîțu: Se vor construi trei centre de mari arși la București, Timișoara și Târgu Mureș. Finanțarea se va face printr-un program cu Banca Mondială

ROMÂNIA1 week ago

Premierul Florin Cîțu: Recunoștință și respect față de militarii români care au participat la acțiunile din Afganistan. Sunt eroi ai României

ROMÂNIA2 weeks ago

România: CE constată o îmbunătățire a cadrului general privind situația statului de drept în 2021, dar subliniază necesitatea desființării SIIJ și modificarea codurilor penale

COMISIA EUROPEANA2 weeks ago

Comisia Europeană publică al doilea raport privind situația statului de drept în toate țările membre UE: Progresele au fost neuniforme și există motive serioase de îngrijorare determintate de mai multe țări

Team2Share

Trending