Guvernul Cîțu a fost învestit de Parlament. Membrii noului Cabinet vor depune jurământul la Palatul Cotroceni

Guvernul Cîțu a fost învestit prin votul Parlamentului, după o zi de audieri și dezbateri în plen.

Au votat pentru învestirea Cabinetului Cîțu 260 deputați și senatori, 186 au votat împotrivă împotrivă în vreme ce niciunul dintre parlamentari nu s-a abținut.

Au fost prezenţi 446 parlamentari, toți exprimându-și dreptul de vot. 

Hotărârea Parlamentului privind acordarea votului de încredere se semnează de preşedintele Camerei Deputaţilor şi preşedintele Senatului şi se înaintează de îndată preşedintelui României spre a proceda la numirea Guvernului.

Prim-ministrul, miniştrii şi ceilalţi membri ai Guvernului vor depune individual, în faţa preşedintelui Klaus Iohannis, jurământul, iar Guvernul în întregul său şi fiecare membru în parte îşi exercită mandatul începând de la data depunerii jurământului.

Citiți și:
DOCUMENT Creșterea rolului României în UE și NATO și consolidarea Parteneriatului Strategic cu SUA, printre principalele prevederi din programul de guvernare al Guvernului Cîțu
Lista miniștrilor propuși în viitorul Guvern. Care este structura Executivului condus de Florin Cîțu

Votul de învestitură în Parlamentul României are loc după ce președintele Klaus Iohannis l-a desemnat marți seara pe Florin Cîțu, propunerea coaliției de guvernare PNL-USR-PLUS-UDMR, pentru funcția de prim-ministru, după o a doua rundă de negocieri pe care șeful statului a avut-o cu partidele parlamentare.

Anterior, liderii PNL, USR PLUS şi UDMR – Ludovic Orban, Dan Barna, Dacian Cioloş şi Kelemen Hunor – au semnat, luni seară, acordul de guvernare 2020 – 2024 prin care își asumă să ducă “România mai departe pe drumul ei european”.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Teodora Ion
Teodora Ionhttp://www.caleaeuropeana.ro
Teodora Mirel este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Ariile sale de interes includ reconfigurarea relației dintre Uniunea Europeană și Marea Britanie în epoca post-Brexit, promovarea multilateralismului în contextul reașezării raporturilor de putere la nivel global și combaterea dezinformării ca acțiune de protejare a democrațiilor.

Articole Populare