Connect with us

POLITICĂ

Guvernul României salută o premieră mondială: Laserul de la Măgurele a atins cea mai mare putere din lume, de 10 PetaWatts

Published

on

Laserul de la Măgurele a atins cea mai mare putere din lume, de 10 PetaWatts, informează Guvernul României într-un comunicat în care subliniază că această premieră mondială în proiectul Sistemul laser de mare putere (HPLS) din cadrul Centrului Extrem Light Infrastructure – Nuclear Physics a fost atinsă în data de 7 martie.

Acest succes deosebit – realizarea celui mai puternic laser din lume – este marcat miercuri, 13 martie 2019,  printr-un eveniment organizat la ELI-NP Măgurele.

 

Guvernul României a sprijinit realizarea acestui proiect complex, infrastructura pan-Europeană ELI (Extreme Light Infrastructure), una dintre cele mai importante facilități de cercetare europene, nu doar pentru că reprezintă o evoluție științifică semnificativă pe plan mondial în domeniul laserilor de mare putere, ci și pentru faptul că se construiește cu resurse financiare alocate prin Programul Operațional dedicat Dezvoltării Regionale, la care se adaugă și fonduri naționale.

“Avem toate motivele să ne mândrim cu faptul că oamenii de știință români, alături de specialiști de talie internațională au reușit construirea celui mai puternic laser din lume. Beneficiile implementării proiectului Extreme Light Infrastructure sunt multiple. Specialiștii au făcut un pas uriaș în căutarea unor răspunsuri practice în domenii importante precum înlocuirea tehnologiilor costisitoare în domeniul energiei sau cercetarea unor metode revoluționare în domeniul medical. Felicit echipa de cercetători de la ELI-NP și îi asigur de întreaga susținere a Guvernului”, a afirmat premierul Viorica Dăncilă.

Componenta românească a Proiectului ELI este axată pe domeniul fizicii nucleare (ELI-NP) și se construiește la Măgurele, în cadrul Institutului pentru Fizică și Inginerie Nucleară – Horia Hulubei (IFIN-HH).

Sistemul, a cărui instalare în clădirea ELI-NP a început în septembrie 2016, s-a aflat în procedura de testare finală, atingându-se, în acest moment, puterea propusă de 10 PW, cea mai mare putere din lume.

Recentul laureat al premiului Nobel pentru Fizică, profesorul Gerard Mourou sublinia public rolul major cu care construcția acestui sistem în România a contribuit în acordarea acestei distincții.

Guvernul României, prin Ministerul Cercetării și Inovării, a urmărit îndeaproape implementarea proiectului ELI-NP, asigurând întreg suportul necesar pentru finalizarea în condiții optime a acestuia, astfel încât să fie realizate toate obiectivele asumate. 

 

 

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și doctorand în domeniul reasigurării strategice a NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community în cadrul World Economic Forum și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute.

Continue Reading
Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

POLITICĂ

Klaus Iohannis a primit premiul ”Garantul democrației” din partea Tineretului Național Liberal: ”Dați ce aveți mai bun pentru țară”

Published

on

© Captură video/ presidency.ro

Președintele Klaus Iohannis a primit sâmbătă, la Sinaia, premiul ”Garantul democrației” din partea Tineretului Național Liberal la Gala TNL ”Mircea Ionescu Quintus”.

Potrivit TNL, acordarea acestui premiu șefului statului a fost decisă datorită faptului că activitatea lui Klaus Iohannis oferă ”garanția că respectarea statului de drept și apărarea democrației sunt valori esențiale”.

Dați ce aveți mai bun pentru țară”, a spus președintele Klaus Iohannis, în discursul său către tinerii liberali, citându-l pe Mircea Ionescu Quintus.

”Am fost mișcat când am aflat că doriți să îmi acordați un premiu care se numește garant al democrației. Mi-am pus întrebarea dacă merit un premiu cu această denumire. Sunt eu un garant al democrației în România?”, a întrebat președintele, în aplauzele sălii. 

La eveniment au fost prezenți și candidați ai PNL la alegerile europene, între care Siegfried Mureșan, Vasile Blaga, Marian-Jean Marinescu, Mihai Țurcanu sau Violeta Alexandru.

Până în prezent, președintele Klaus Iohannis a primit mai multe recunoașteri și distincții internaționale cu privire la activitatea sa politică.

Anul trecut, șeful statului a primit, la München, premiul ”Franz Josef Strauss” din partea Fundației Hanns Seidel pentru promovarea, în mod constructiv și vizionar, de-a lungul întregii sale cariere politice, a valorilor democratice, a unei societăți unite și a încrederii în proiectul european.

Aceasta a fost cea de-a treia distincție primită de Klaus Iohannis în Germania, după ce în 2016 a fost distins la Kiel cu premiul  Fundației Hermann Ehlers pentru “sprijinirea statului de drept şi a luptei anticorupţie”, iar în 2017, la Berlin, cu Ordinul Sfântului Gheorgheacordat de Balul Operei ”Semper” din Dresda, pentru angajamentul său politic pro-european.

Tot în 2017, președintele a primit, la Washington, distincţia „Light Unto the Nations”, premiu acordat de către Comitetul Evreiesc American (American Jewish Committee – AJC) şefilor de stat care s-au remarcat, de-a lungul timpului, prin promovarea valorilor democratice.

Continue Reading

POLITICĂ

Teodor Meleșcanu cere dublarea bugetului MAE: Natura războiului se schimbă. Apărarea şi descurajarea trebuie să fie dublate de comunicare strategică

Published

on

© Ministerul Afacerilor Externe

Ministrul afacerilor externe, Teodor Meleșcanu, a propus dublarea cadrului bugetar de care dispune Ministerul Afacerilor Externe, aflat actualmente la aproximativ 0,5% din PIB, invocând faptul că apărarea şi descurajarea trebuie să fie dublate de comunicare strategică, dar şi de rezilienţa societăţii în general în condițiile în care ”natura războiului” se află în transformare.

Dacă vă uitaţi la (…) schimbarea naturii războiului, la accentul şi priorităţile pe care le avem în ceea ce priveşte combaterea războiului hibrid, în principal prin consolidarea rezilienţei, prin toate metodele dedicate comunicării strategice, fără aceste elemente nu putem să ne simţim cu adevărat în siguranţă“, a afirmat şeful diplomaţiei române la “Atlantic-Black Sea Security Forum”, eveniment organizat de Aspen Institute Romania și biroul de la București al German Marshall Fund.

El a spus că apărarea văzută doar din punct de vedere militar nu este suficientă și a vorbit despre o eventuală creştere a bugetului Ministerului Afacerilor Externe la 1% din Produsul Intern Brut.

Faptul că alocăm 2% din PIB Ministerului Apărării cred că este o idee foarte bună şi există un consens politic legat de aceasta. Cred că a venit momentul să ne gândim, de asemenea, la creşterea posibilităţilor şi activităţilor din domeniul nostru. (…) Cred că ar trebui să ne gândim, de asemenea, la 1% din buget pentru Ministerul Afacerilor Externe şi diplomaţia noastră. În prezent nu este rău, avem 0,54%, dar 1% din PIB ar putea fi un instrument foarte important pentru dezvoltare“, a punctat el, potrivit Agerpres

Ministrul Afacerilor Externe a participat joi a deschiderea „Atlantic – Black Sea Security Forum: The New Great Game? Return to Power Politics”, organizat de Institutul Aspen din România, în parteneriat cu German Marshall Fund of the United States.

Șeful diplomației române a mai evocat, în alocuțiunea sa, evoluțiile politico-militare și de securitate din regiunea extinsă a Mării Negre cu implicații la nivelul întregii comunități euro-atlantice.

 

Continue Reading

POLITICĂ

Președintele Klaus Iohannis va primi premiul ”Garantul democrației” la Gala Tineretului Național Liberal

Published

on

©️ Calea Europeană/ Diana Zaim

Tineretul Național Liberal organizează sâmbătă, 23 martie, începând cu ora 18:00, la Centrul Internațional de Conferințe „Casino” din Sinaia, Gala Premiilor TNL „Mircea Ionescu Quintus”, eveniment ce are ca scop recunoașterea și promovarea activității tinerilor liberali din întreaga țară, informează un comunicat remis CaleaEuropeană.ro.

Gala din acest an se va bucura de prezența Președintelui României, Klaus Iohannis, și de participarea președintelui PNL, Ludovic Orban, și a unor candidați PNL la alegerile europarlamentare. De asemenea, la reuniune vor mai lua parte lideri locali liberali și aproximativ 400 de tineri liberali din toată țara.

Cu acest prilej, Tineretul Național Liberal va acorda Președintelui Klaus Iohannis premiul „Garantul democrației”, activitatea domniei sale oferind garanția că respectarea statului de drept și apărarea democrației sunt valori esențiale.

Totodată, în cadrul evenimentului, vor fi decernate premii membrilor și filialelor Tineretului Național Liberal care s-au remarcat prin activitatea desfășurată pe parcursul anului 2018, dar nu numai. În plus, vor fi acordate distincții și premii speciale organizațiilor partenere sau unor membri ai societății civile a căror activitate este rezonantă cu principiile și valorile TNL.

Continue Reading
Advertisement
Advertisement

Facebook

Advertisement

Trending