Connect with us

U.E.

Guy Verhofstadt îi avertizează pe conservatorii britanici intransigenți cu privire la Brexit să nu calce pe urmele liderilor Revoluției franceze: Nu trebuie să uităm că au sfârșit sub ghilotină

Published

on

Politicienii britanici intransigenți cu privire la Brexit ar trebui să fie atenți pentru a nu călca pe urmele liderilor revoluționari care ”au sfârșit sub ghilotină”, a precizat Guy Verhofstadt, negociatorul șef pentru Brexit al Parlamentului European, în contextul în care mai sunt doar 45 de zile până la data la care Regatul Unit ar trebui să părăsească Uniunea Europeană, informează Politico Europe.

Susținând o conferință de presă la Strasbourg, unde se desfășoară zilele acestea sesiunea plenară a Parlamentului European, Verhofstadt i-a comparat pe Boris Johnson și pe Jacob Rees-Mogg, susținătorii unui Brexit dur, cu Georges Danton și Maximilien Robespierre, figuri importante ale Revoluției Franceze care, în cele din urmă, au fost executați de foștii lor camarazi.

”În sânul Partidului Conservator, susţinătorii unui Brexit dur sunt comparaţi cu liderii Revoluţiei franceze. Dar noi trebuie să ne amintim că eforturile acelor bărbaţi nu au fost apreciate de omul obişnuit pe care ei pretindeau că îl reprezintă, întrucât toţi au sfârşit sub ghilotină”, a spus Guy Verhofstadt.

Comentariile sale survin la doar o săptămână distanță după ce președintele Consiliului European, Donald Tusk, a declarat că există ”un loc special în iad” pentru arhitecții campaniei de ieșire a Regatului Unit din Uniunea Europeană, o replică ce arată lipsa de răbdare a Bruxelles-ului privind Brexit-ul.

Stephen Barclay, secretarul Brexitului, se află marţi la Strasbourg pentru a comunica poziţia Marii Britanii parlamentarilor europeni iar ministrul britanic de Externe, Jeremy Hunt, va transmite poziţia britanicilor la Paris.

Cei care se opun unui Brexit fără acord vor ca May că confirme că orice moţiune va depune atunci poate primi amendamente. Acest lucru le-ar permite să încerce să câştige o majoritate pentru a propune un amendament care ar forţa mâna lui May, dacă nu a venit cu un acord modificat pentru a fi aprobat de parlamentari.

Teodora Ion este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Aria sa de expertiză include procesul retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, relațiile comerciale globale și competiția pentru supremație dintre marile puteri ale lumii. Teodora este corespondent în cadrul summit-urilor Consiliului European și al celorlalte reuniuni decizionale de la nivelul UE.

U.E.

Angela Merkel și Viktor Orban au marcat, prin declarații contradictorii, 30 de ani de la ”picnicul paneuropean” care a deschis calea căderii Cortinei de Fier

Published

on

© Viktor Orban/ Facebook

Doi veterani ai politicii europene, cancelarul german Angela Merkel și premierul maghiar Viktor Orban au marcat luni 30 de ani de la ”picnicul paneuropean” care a facilitat un exod în masă al est-germanilor, moment care a marcat începutul căderii Cortinei de Fier în Europa.

La invitaţia premierului ungar Viktor Orban, Angela Merkel s-a deplasat luni în Ungaria, în oraşul de frontieră Sopron, unde, la 19 august 1989, peste 600 de germani din Republica Democrată Germană (RDG), care se aflau în vacanţă în Ungaria, au profitat de deschiderea unui post de frontieră cu Austria cu ocazia unui ”picnic paneuropean” pentru a fugi în Vest, informează Agerpres, citând DPA.

Acest picnic ”a devenit un simbol internaţional care a demonstrat că dorinţa de libertate nu poate fi abandonată”, a apreciat Angela Merkel în discursul pronunţat alături de Viktor Orban, profitând de ocazie pentru a-i aminti premierului maghiar despre valorile europene și ale umanității.

”Sopron a demonstrat ceea ce ne face pe noi să fim europeni”, a spus Merkel, subliniind că picnicul a fost ”o poziţie în favoarea solidarităţii, libertăţii şi păcii, pentru o Europă cu faţă umană”.

Aflată pentru prima dată în Ungaria din 2015 încoace, cancelarul german a făcut aceste afirmații în contextul în care politica europeană de azil a provocat în ultimii ani tensiuni puternice între Angela Merkel și Viktor Orban, foști parteneri politici în cadrul Partidului Popular European și cei mai longevivi membri ai Consiliului European, Merkel din 2005, iar Orban din 2010.

În contrast cu declarațiile lui Merkel, premierul ungar a opus un refuz categoric imigraţiei în numele apărării valorilor creştine și s-a referit la evenimentele din 1989 care au dus la căderea Zidului la 9 noiembrie.

Deschiderea Cortinei de fier în Ungaria a deschis calea spre reunificarea germană”, a evocat Viktor Orban, considerat unul dintre cei mai autoritari lideri din Europa după o serie de măsuri dure, între care și gardul de sârmă ghimpată ridicat de guvernul de la Budapesta împotriva migranţilor care pot veni dinspre graniţa de sud a Ungariei cu Serbia şi Croaţia.

Evenimentul la care au participat Merkel și Orban a constituit o breşă decisivă în ”Cortina de Fier’, această separare ideologică şi apoi fizică, instalată în Europa la scurt timp după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, între zona de influenţă sovietică în Est şi ţările din Occident, simbolizată prin Zidul Berlinului.

 

Continue Reading

U.E.

Document confidențial al Guvernului britanic scurs în presă: Un Brexit fără acord va avea efecte catastrofale

Published

on

Premierul britanic, Boris Johnson, este pregătit să scoată Regatul Unit din Uniunea Europeană la 31 octombrie, cu sau fără acord.

Cu mai puțin de 75 de zile înainte de data producerii Brexit-ului, The Sunday Times a publicat un raport al guvernului care dezvăluie efectele dezastruoase ale unei ieșiri dezordonate din UE, informează AFP, citat de Agerpres.

Astfel, Regatul Unit s-ar confrunta cu o penurie de alimente, combustibil şi medicamente, dar şi cu blocaje în porturi şi cu reintroducerea unei frontiere fizice între Republica Irlanda şi provincia britanică Irlanda de Nord, potrivit documentului guvernamental cu numele de cod ”Operaţiunea Yellowhammer”, citat de The Guardian. 

Printre primele consecințe ale unui Brexit dur pe care consumatorii britanici și europeni le vor resimți sun cele legate de roaming, posibilitatea de a folosi reţeaua unui operator de telefonie mobilă în străinătate. În cazul lipsei unui acord, serviciul de roaming, în prezent gratuit pentru consumatorii din interiorul Uniunii Europene, ar implica taxe pentru călătorii care vor trece Canalul Mânecii sau frontiera irlandeză.

Același lucru s-a putea întâmpla și cu utilizarea cardurilor de plată, ce ar urma să implice taxe suplimentare, în vreme ce procedurile bancare ar deveni ”mai lente”, conform Londrei.

În privinţa serviciilor, au fost încheiate diverse acorduri cu UE, printre care un acord pe un an pentru protejarea pieţei produselor financiare derivate de la Londra.

Confrom CBI, aproximativ 3.000 de avocați sunt înregistrați în Irlanda, țară membră a Uniunii Europene, pentru a le permite să continue să-ș exercite profesia în blocul comunitar.

Blocul comunitar european a subliniat că ar pune imediat în aplicare controale vamale, inspecţii privind securitatea alimentară şi verificarea normelor europene la frontiera sa cu Regatul Unit. De teama unor perioada lungi de aşteptare la cele mai frecventate puncte de trecere a frontierei, în special în portul Dover, britanicii au deschis noi puncte de trecere a graniţei şi au suplimentat personalul administrativ în mai multe porturi.

Uniunea Europeană a acceptat să prelungească dreptul automat al companiilor britanice de a opera zboruri către cele 27 de ţări membre, însă numai până în martie 2020.

Serviciile feroviare prin tunelul de sub Canalul Mânecii (Eurostar) ar putea de asemenea continua să funcţioneze neschimbat, timp de trei luni.

Numărătoarea inversă

Potrivit prevederilor articolului 50, Regatul Unit trebuia să părăsească Uniunea Europeană la 29 martie 2019, dar șefii de stat sau de guvern au decis prelungirea termenului până la 31 octombrie, după ce Camera Comunelor a respins de trei ori Acordul de Retragere, informează CNN.

Blocajul de la Westminster a dus, în cele din urmă, la demisia celei de-a doua femei premier din istoria Marii Britanii, Theresa May, deschizând calea pentru alegerea unui nou lider în persoana lui Boris Johnson, care a promis în repetare rânduri că va livra Brexit-ul la 31 octombrie ”fără doar și poate”.

În această săptămână, Johnson va întreprinde prima sa vizită în străinătate în calitate de prim-ministru britanic, cu opriri la Berlin și Paris. Analiștii politici consideră că șeful Executivului de la Londra va profita de ocazie pentru a pleda pentru redeschiderea negocierilor privind acordul de retragere.

Boris Johnson va avea întrevederi cu Angela Merkel, cancelarul german, și Emmanuel Macron, președintele francez, înainte de summitul G7 de la Biarritz, programat pentru perioada 24-26 august, unde se va întâlni și cu președintele Consiliului European, Donald Tusk.

Brexit pe 31 octombrie, fără cale de întoarcere

În timp ce opoziţia laburistă încă mai visează la dărâmarea guvernului Johnson, un guvern care rezistă cu o majoritate de doar un parlamentar, executivul de la Londra a abrogat un act legislativ adoptat în 1972 care dădea forţă legii europene în Regat. Abrogarea actului va intra în vigoare pe 31 octombrie, potrivit Digi24.

”Acesta e un semnal clar pentru oamenii din această ţară că nu mai există cale de întoarcere – vom părăsi Uniunea Europeană, după cum am promis, pe 31 octombrie, oricare ar fi circumstanţele”, a declarat secretarul de stat pentru Brexit, Steve Barclay.

Săptămâna trecută, liderul opoziţiei, Jeremy Corbyn, a declarat că ia în calcul depunerea unei moţiuni de cenzură împotriva guvernului Johnson şi că în cazul în care aceasta va reuşi, va forma un guvern provizoriu, va încerca să obțină o nouă amânare a datei plecării din UE, pentru a evita un Brexit fără acord, iar apoi să convoace alegeri anticipate, potrivit The Guardian.

În prezent, Boris Johnson se bucură de o majoritate parlamentară de doar un vot, chestiune ce îl face vulnerabil în fața unei moțiuni de cenzură.

Cu toate acestea, un sondaj realizat de YouGov arată că majoritatea britaicilor nu sunt în favoarea planului lui Corbyn.

Potrivit acestuia, pe un eşantion reprezentativ de 1.968 de britanici, 48% ar prefera ca mai degrabă Rregatul Unit să părăsească UE fără acord, decât să-l vadă pe Corbyn devenind premier.

Alţi 35% ar prefera, din contră, ca Jeremy Corbyn să devină şeful Guvernului şi să organizeze un nou referendum pe tema apartenenţei regatului la Uniune, iar 17% nu se pronunţă.

Continue Reading

COMISIA EUROPEANA

Jean-Claude Juncker va absenta de la summitul G7 din Franța, ultimul la care ar fi putut participa în calitate de președinte al Comisiei Europene

Published

on

© Council of the European Union

Președintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker va absenta de la summitul G7 din Franța ce se va defășura în perioada 24-26 august, după ce a fost supus unei operaţii de extirpare a vezicii biliare, a informat luni o purtătoare de cuvânt a Comisiei Europene.

Pot confirma că operaţia a decurs bine şi că preşedintele Juncker rămâne în prezent în spital pentru recuperare“, a spus Natasha Bertaud în briefing-ul de presă cotidian al Comisiei Europene, citată de Politico Europe.

Aceasta a mai precizat că Juncker va rămâne în spital pentru ”recuperare medicală” și nu va călători la Biarritz, locul unde se va desfășura summitul G7.

Bertaud a mai punctat că doctorii lui Juncker i-au recomandat acestuia să ”nu călătorească pentru moment”, precizând de asemenea că șeful executivului european va lua legătura cu președintele francez Emmanuel Macron și cu președintele Consiliului European Donald Tusk pentru a discuta problemele de pe agenda summitului, între care figurează relațiile economice, schimbările climatice, dar și alte probleme de securitate globală.

Sâmbătă, preşedintele Comisiei Europene a revenit de urgenţă din vacanţa în Luxemburg pentru o operaţie de extirpare a vezicii biliare.

Pentru Jean-Claude Juncker, cel care își va încheia mandatul de președinte al Comisiei Europene la 31 octombrie, acesta ar fi fost ultimul summit G7 la care urma să participe.

De altfel, în timpul vacanței în Austria, șeful executivului european a vorbit într-un interviu pentru presa austriacă despre faptul că nu va mai activa în viața politică după plecarea sa din fruntea Comisiei Europene, recunoscând și epuizarea resimțită după cariera sa politică vastă.

Prim-ministru al Luxemburgului între 2 – 

Experiența sa politică datează din anii în care Jacques Delors, în calitate de președinte al Comisiei Europene, lucra pentru avansarea integrării europene. Membru al guvernelor conduse de Jacques Santer (la rândul său fost președinte al Comisiei Europene), Juncker a deținut portofolii de ministru și pe cea de prim-ministru din 1984 și până în 2013. Mai mult, în perioada în care cele 12 state ale Comunității Europene puneau bazele Tratatului de la Maastricht – bornă remarcabilă a integrării europene – Jean-Claude Juncker era ministru de Finanțe al Luxemburgului. Din această calitate, a fost direct implicat în desăvârșirea criteriilor de la Maastricht, cele care stau la baza creării Uniunii Economice și Monetare și a adoptării euro ca monedă unică europeană.

 

Continue Reading

Cum pot vota românii din diaspora la alegerile prezidențiale

Facebook

Advertisement
Advertisement

Trending