Connect with us

PARLAMENTUL EUROPEAN

Guy Verhofstadt, negociatorul PE pentru Brexit: Vom putea vorbi despre o nouă relație UE-Marea Britanie doar după ce vor fi înregistrate progrese suficiente în cadrul negocierilor

Published

on

Negocierile dintre UE și Marea Britanie trebuie să înregistreze progrese înainte ca relațiile comerciale viitoare să fie discutate, a declarat negociatorul Parlamentului European privind ieșirea Marii Britanii din blocul comunitar, Guy Verhofstadt.

Parlamentul European își va face o evaluare proprie dacă negocierile au înregistrat ”progrese suficiente” și dacă pot trece la etapa următoare înainte de evaluarea oficială a Consiliului European din octombrie, a precizat acesta.

”Parlamentul European va indica, în mod oficial și în timp util, momentul la care s-a ajuns la un progres suficient”, a declarat liderul grupului ALDE în PE, într-o declarație transmisă presei.

”Putem începe să vorbim despre o nouă relație UE-Marea Britanie dacă a fost înregistrat un progres suficient în cele trei domenii principale: drepturile cetățenilor, înțelegerea financiară și problema frontierei pe insula Irlandei”, a declarat Verhofstadt.

Liderul grupului ALDE a făcut declarațiile în urma unei întâlniri cu negociatorul-șef al UE, comisarul european Michel Barnier, venit la PE pentru a informa grupul de negocieri în privința primei runde de negocieri ce a avut loc săptămâna trecută.

Parlamentul European a înființat recent un grup de coordonare alcătuit din deputați europeni care să ”coordoneze și pregătească rezoluțiile PE cu privire la retragerea Marii Britanii din UE”. Acesta este format din Guy Verhofstadt (ALDE), Elmar Brok (PPE), Roberto Gualtieri (S&D), Philippe Lamberts (Verzi), Gabriele Zimmer (GUE/NGL), Danuta Hübner (PPE).

Deși Parlamentul European nu face parte direct din negocierile privind Brexit, acesta are puterea de a respinge acordul final de retragere a Regatului Unit din blocul comunitar.

 

.

PARLAMENTUL EUROPEAN

Parlamentul European solicită noi norme pentru a sprijini migrația legală a forței de muncă în Europa

Published

on

© European Union, 2018/Source: EC - Audiovisual Service

Până la sfârșitul lunii ianuarie 2022 sunt necesare noi propuneri pentru a facilita migrația legală a forței de muncă în Europa pentru a depăși provocarea reprezentată de îmbătrânirea populației europene și criza forței de muncă, informează Parlamentul European, printr-un comunicat de presă. 

În acest sens, deputații europeni au adoptat joi, cu 497 de voturi pentru, 160 de voturi împotrivă și 38 de abțineri, un raport de inițiativă legislativă privind migrația legală a forței de muncă.

Mai mult, Parlamentul European solicită un sistem ambițios de admisie pentru lucrătorii din țările terțe cu un nivel redus de calificare, precum și un cadru pentru recunoașterea competențelor și calificărilor acestora. Migrația legală în UE de către antreprenori ar trebui facilitată printr-un sistem de admisie la nivelul UE pentru persoanele care doresc să înființeze întreprinderi, precum și pentru lucrătorii cu mobilitate ridicată, cum ar fi artiștii și profesioniștii din domeniul cultural. Deputații europeni invită Comisia Europeană să creeze o viză de cinci ani cu intrări multiple care să permită vizite de până la 90 de zile pe an.

Modificarea legislației UE în vigoare privind migrația legală

Deputații europeni solicită o revizuire a normelor în vigoare pentru resortisanții țărilor terțe cu ședere pe termen lung, pentru a le permite acestora să se mute într-un alt stat membru, din ziua în care li se eliberează permisul, în condiții similare cu cele care se aplică deja cetățenilor UE. Numărul anilor necesari pentru a obține un permis de ședere pe termen lung în UE ar trebui redus de la cinci la trei.

Raportul aprobat joi solicită, de asemenea, simplificarea procedurilor de solicitare, inclusiv a vizelor, în cadrul legislației existente privind permisele unice. Acest lucru ar permite ca cererile să fie depuse atât din interiorul unui stat membru – dacă solicitantul are un permis de ședere valabil – cât și dintr-o țară terță.

În plus, deputații europeni au propus și modificarea actualelor reglementări pentru lucrătorii sezonieri, astfel încât aceştia să poată sta fără loc de muncă trei luni fără a li se revoca permisul de şedere.

În conformitate cu Regulamentul de procedură al Parlamentului European, Comisia are termen până la 31 ianuarie 2022 pentru a prezenta propuneri și pentru a facilita și promova intrarea și mobilitatea în Uniunea Europeană a lucrătorilor din țările terțe care migrează legal.

Continue Reading

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI

Eurodeputatul Mircea Hava: Mediul rural din România are nevoie de investiții solide, nu anemice, de viziune, nu de praf în ochii oamenilor

Published

on

© European Union 2019 - Source : EP

Mediul rural din România are nevoie de investiții solide, nu anemice, de rezultate nu de catastrofe, a atras atenția eurodeputatul Mircea Hava (PNL, PPE).

Acesta a susținut în cadrul Parlamentului European, care s-a reunit în această săptămână în sesiune plenară, alocări bugetare ample pentru planurile strategice naționale, reforme și strategii care au menirea să susțină un sectorul agricol.

”Mediul rural din România, în marea lui parte, e mai apropiat de Evul Mediu decât de anul de grație 2021. Ne-o arată sutele de mii de toalete din fundul curții, școlile-n paragină, apa trasă-n găleata fântânii, drumurile înfundate de noroi sau dispensarele care mai există doar în filmele cu Mircea Diaconu. Și multe altele… Așadar, românii care trăiesc la țară au toate motivele să fie supărați, fiindcă de minciuni și promisiuni le e plin podul. Oamenii nu mai au nevoie de povești, atâta vreme cât <<veșnicia născută la sat>> e înecată în lipsuri greu de îndurat”, a tras un semnal de alarmă europarlamentarul într-un mesaj publicat pe Facebook.

Acesta a criticat faptul că sumele e care ar urma să le cheltuiască ”primăriile comunelor și satelor din România pentru chestiuni ce țin de reducerea diferențelor dintre orașe și sate în privința calității vieții și infrastructurii” sunt unele ”derizorii”.

”Cifrele, care nu mint niciodată, ne arată că bugetul de dezvoltare rurală, pentru perioada 2023-2027, e de 5,65 de miliarde de euro, din care 4,83 de miliarde vin din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR). Bani negociați, după opinia mea nu foarte bine, de către statul român. De reținut e că din toată această sumă, doar 500 de milioane de euro reprezintă investiții în infrastructura comunală și sătească și doar 700 de milioane merg către proiecte finanțate prin Grupurile de Acțiune Locală”, a detaliat eurodeputatul.

Fost primar al orașului Alba Iulia timp de 25 de ani, Hava a semnalat că ”în anii următori, nu doar că vom rămâne cu certitudinea că țara noastră nu va fi niciodată profund urbanizată dar și că, pentru o perioadă de 5-6 ani, chiar și cu bani din PNRR sau de la CNI, o primărie de la sat nu va putea depăși un prag de investiții, în infrastructură, de 1,5 milioane de euro.”

”România are 2861 de comune iar dacă împărțim, <<frățește>>, banii pentru infrastructură, fiecare primărie se va alege cu, țineți-vă bine, 175. 000 de euro. O sumă cu care, ca edil, în afară de a o număra, poți face…mai nimic! Legat de alocările de pe cele 8 POR-uri, nici acestea nu sunt generoase cu zonele urbane funcționale. Acolo unde, prin parteneriate între administrațiile publice locale din orașe și comune sau prin Asociații de Dezvoltare Intercomunitare se pot realiza proiecte de utilitate atât pentru cetățenii de la sat, cât și cei de la oraș. Nu vreau să trec cu vederea nici Programul <<Anghel Saligny>>, cu alocări de numai 4 milioane de lei/UAT: nu e rău că se fac lucruri, dar e rău că venim numai cu picături într-un ocean. E clar că, în ansamblu, România dovedește că printr-un program național, la care contribuie financiar fiecare român, se depășesc alocări financiare europene pentru infrastructura la sat. Dar sunt aproape sigur că ar trebui să existe și o a doua versiune care să suplimenteze acești bani”, a arătat europarlamentarul.

”Până acum, s-au tot auzit semnale de alarmă. De data asta trebuie bătut gongul. Pentru că mediul rural din România are nevoie de investiții solide, nu anemice, de rezultate, nu de catastrofe. De viziune, nu de praf în ochii oamenilor”, a conchis acesta.

Continue Reading

PARLAMENTUL EUROPEAN

Parlamentul European a adoptat Raportul care îmbunătățește Strategia Farmaceutică pentru Europa: Punem pacienții în centrul politicilor de sănătate

Published

on

© European Union, Source: EC - Audiovisual Service

Deputații europeni și-au adoptat poziția cu privire la Strategia Farmaceutică pentru Europa, militând pentru un acces mai facil la medicamente, dar și pentru transparentizarea prețurilor lor pe piață. Achizițiile publice comune de medicamente la nivelul UE, fiind un alt obiectiv promovat de Parlamentul European, se arată în comunicatul oficial al Legislativului European. 

Raportul, care constituie contribuția Parlamentului la planul Comisiei de a actualiza legislația farmaceutică a UE în 2022, a fost adoptat miercuri cu 527 de voturi pentru, 92 împotrivă și 70 de abțineri.

Principalele recomandări includ abordarea cauzelor profunde ale penuriei de medicamente, asigurarea accesului pacienților la tratamente farmaceutice sigure, accesibile și eficiente, creșterea transparenței prețurilor și a finanțării publice a cercetării și dezvoltării și consolidarea rezistenței UE în materie de producție și aprovizionare.

Mai multe detalii despre aspectele specifice abordate în raport sunt disponibile aici.

În timpul dezbaterii plenare de luni, deputații europeni au declarat că una dintre lecțiile cheie pe care factorii de decizie politică le-au învățat din pandemia COVID-19 este importanța unei colaborări strânse la nivel european, combinată cu realizarea unor sisteme naționale de sănătate mai durabile și mai rezistente.

UE trebuie să se străduiască să restabilească independența aprovizionării sale farmaceutice și să consolideze parteneriatele public-privat, au adăugat ei.

O mare majoritate a deputaților europeni au solicitat un cadru de reglementare actualizat și solid care să garanteze siguranța și eficacitatea produselor farmaceutice, o stabilire corectă și transparentă a prețurilor și să se asigure că industria își respectă angajamentele de mediu.

„Raportul îmbunătățește strategia farmaceutică a UE în vederea următoarei revizuiri și actualizări a legislației farmaceutice a UE, punând pacienții în centrul politicilor de sănătate. Trebuie să abordăm cu fermitate nevoile medicale nesatisfăcute și să încurajăm accesul la medicamente, făcând în același timp sistemele noastre naționale de sănătate mai durabile. În același timp, trebuie să consolidăm parteneriatele public-privat din UE pentru o industrie farmaceutică autonomă și rezistentă din punct de vedere strategic, susținută de un sistem eficient de stimulente și guvernată de un sistem de reglementare stabil, actualizat și axat pe siguranță”, a declara Raportorul Dolors Montserrat (PPE, ES).

Etapele următoare

Se așteaptă ca, spre sfârșitul anului 2022, Comisia să propună o actualizare a legislației farmaceutice a UE.

Strategia farmaceutică va permite Europei să își satisfacă nevoile farmaceutice, inclusiv în perioade de criză, prin intermediul unor lanțuri de aprovizionare solide. O componentă esențială a construirii unei Uniuni Europene a sănătății mai puternice, astfel cum a menționat-o președinta von der Leyen în discursul ei privind starea Uniunii, strategia va contribui la instituirea unui sistem farmaceutic al UE care să fie adaptat exigențelor viitorului și rezistent la crize.

Comisia Europeană a adoptat pe 25 noiembrie o Strategie farmaceutică pentru Europa vizând asigurarea disponibilității pentru pacienți a unor medicamente inovatoare și accesibile financiar, precum și sprijinirea competitivității, a capacității de inovare și a sustenabilității industriei farmaceutice din UE. 

Citiți și: ARPIM trage un semnal de alarmă: Românii așteapă 2 ani și jumătate pentru acces la noi medicamente. România, în coada clasamentului european

Continue Reading

Facebook

Advertisement
INTERNAȚIONAL10 hours ago

Summit ASEM: Ministrul Bogdan Aurescu a reliefat interesul României pentru o implicare mai activă în regiunea Asia-Europa

COMISIA EUROPEANA10 hours ago

Comisia Europeană propune noi măsuri pentru a impulsiona crearea uniunii piețelor de capital: Va consolida competitivitatea internațională a UE ca loc de tranzacționare

COMISIA EUROPEANA10 hours ago

Comisarul european Adina Vălean: Lupta pentru prosperitate și justiție au determinat pașii R. Moldova spre UE

ENGLISH11 hours ago

On its 25th anniversary, ARPIM launched a working paper with policy makers on health system resilience

U.E.11 hours ago

Franța și Italia au semnat cu mare fast “Tratatul de la Quirinale”, un pact de cooperare europeană asemănător tratatelor franco-germane de la Elysee și Aachen

COMISIA EUROPEANA11 hours ago

Consiliul UE a aprobat Pactul pentru cercetare și inovare în Europa, cât și viitoarea guvernanță a Spațiului european de cercetare

PARLAMENTUL EUROPEAN12 hours ago

Parlamentul European solicită noi norme pentru a sprijini migrația legală a forței de muncă în Europa

ROMÂNIA12 hours ago

Prima bancnotă care va celebra o personalitate feminină. BNR va pune în circulație din 1 decembrie noua bancnotă cu valoare de 20 de lei, cu imaginea Ecaterinei Teodoroiu

COMISIA EUROPEANA12 hours ago

Comisia Europeană propune un cadru actualizat pentru călătoriile dintr-o țară terță în UE, acordând prioritate călătorilor vaccinați, cu garanții solide

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI13 hours ago

Eurodeputatul Mircea Hava: Mediul rural din România are nevoie de investiții solide, nu anemice, de viziune, nu de praf în ochii oamenilor

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI1 day ago

Eurodeputatul Victor Negrescu: Digitalizarea reprezintă soluția pentru a eficientiza statul. Trebuie să fructificăm oportunitățile financiare europene pentru investiții în acest domeniu

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI1 day ago

INTERVIU Eurodeputatul Victor Negrescu: Salariul minim european are menirea să crească standardele sociale în Europa, oferind oportunități egale pentru toți europenii care lucrează în orice stat membru

Alin Mituța1 day ago

Eurodeputatul Alin Mituța: România va deveni un stat sigur pentru fete și femei atunci când vom taxa fiecare violență fizică, sexuală sau emoțională

POLITICĂ2 days ago

Guvernul Nicolae Ciucă a fost învestit de Parlament cu o majoritate covârșitoare. Membrii cabinetului PNL-PSD-UDMR vor depune jurământul la Palatul Cotroceni

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI2 days ago

Eurodeputatul Gheorghe Falcă îndeamnă companiile farmaceutice care produc vaccinul anti-COVID-19 să deruleze campanii de informare în statele UE pentru a combate dezinformarea

POLITICĂ2 days ago

Premierul desemnat Nicolae Ciucă, în Parlament: Vom garanta stabilitatea României. Vom asigura respectarea statului de drept și o politică externă bazată pe consolidarea rolului în UE și NATO și a Parteneriatului cu SUA

Marian-Jean Marinescu2 days ago

Marian-Jean Marinescu, către comisarul european pentru energie: Vreau să văd energia nucleară și gazul în viitorul act delegat pentru taxonomie. ”Fit for 55” va determina ”o cerere de energie foarte mare”

ROMÂNIA2 days ago

Virgil Popescu anunță că o companie norvegiană dorește să investească 800 de milioane de euro în România

Daniel Buda3 days ago

Daniel Buda, vicepreședintele Comisiei pentru agricultură, intervenție în PE: Banii acordați prin PAC reprezintă un sprijin real pentru asigurarea durabilității fermierilor și securității alimentare

REPUBLICA MOLDOVA3 days ago

Maia Sandu, la București: Republica Moldova a simţit mereu umărul României alături. Este un moment unic pentru a obține rezultate istorice în relația noastră

Team2Share

Trending