Subiectul folosirii unui server privat de către Hillary Clinton în timpul mandatului de secretar de stat al SUA a fost nu numai unul larg dezbătut, dar a fost urmat și de o investigație a FBI chiar în timpul desfășurării campaniei electorale pentru președinția SUA.
Donald Trump a folosit de multe ori oportunitatea de a o critica pe contracandidata sa tocmai pe acest subiect, acuzând-o de netransparență în guvernare.
Recent, The New York Times a relatat că membri ai administrației Trump au folosit excat aceeași emtodă de a trimite e-mailuri, aceștia fiind persoane foarte apropiate.Cel puţin şase colaboratori ai lui Donald Trump, inclusiv fostul consilier special Steve Bannon şi fostul secretar al Casei Albe Reince Priebus, au folosit conturi de e-mail personale în cadrul activităţilor lor oficiale.
Ginerele şi consilierul miliardarului republican Jared Kushner şi-a folosit contul privat de e-mail în paralel cu cel oficial, la Casa Albă, pentru a discuta cu alţi membri ai administraţiei, a dezvăluit Politico duminică.
“Ipocrizia acestei administrații, care știa că nu există un scandal real, care știa că nu există o bază pentru hiperventilare. Membrii republicani ai Cogresului care au politizat moartea militarilor în Benghazi”, a declarat Hillary Clinton într-un interviu pentru The Huffington Post, notează Politico Europe.
“Ei bine, având în vedere ulimele informații – acele acuzații nu au însemnat nimic pentru ei. Aceasta este doar culmea ipocriziei”, a mai precizat Clinton.
”Întregul personal al Casei Albe a fost îndemnat să folosească e-mailul oficial în toate activităţile legate de Guvern. Ei au fost îndemnaţi ca în cazul în care primesc comunicări legate de serviciu pe conturile personale (de e-mail) să le trimită (cu forward) către conturile oficiale de e-mail”, a subliniat o purtătoare a Casei Albe, Sarah Sanders, citată într-un comunicat de presă.
–




