Hollande anunță noi propuneri de întărire a securității, la un an de la atentatul de la Charlie Hebdo

Președintele francez François Hollande anunță joi, la exact un an de la atentatul împotriva săptămânalul satiric Charlie Hebdo, noi propuneri de întărire a securității pentru combaterea amenințării teroriste, informează France Presse, conform Agerpres.

francois-hollandePotrivit unor surse din anturajul președintelui, acesta va prezenta detaliile unui proiect de lege în curs de elaborare, ce va înăspri Codul penal în scopul combaterii mai eficiente a ‘crimei organizate’ și ‘terorismului’.

Printre prevederile principale ale textului — care va examinat în guvern în luna februarie — se numără flexibilizarea regulilor de recurgere la arme de către polițiști, măsură reclamată de mult timp de forțele de ordine, și extinderea posibilităților de efectuare de percheziții pe timpul nopții.

Măsurile preconizate urmează să permită ‘întărirea cu titlu permanent a instrumentelor și mijloacelor puse la dispoziția autorităților administrative și judiciare’ franceze, în afara situației de stare de urgență decretate după atentatele din 13 noiembrie și care, în principiu, se va încheia la sfârșitul lunii viitoare.

Măsurile vor fi anunțe cu prilejul unui discurs pe care șeful statului îl va rosti în incinta prefecturii de poliție din Paris, în fața unor unități de polițiști, jandarmi, militari și membri ai echipelor de elită RAID și GIGN.

.

.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Articole Populare