ICI București a participat, în perioada 17–19 septembrie 2025, la Conferința Științifică de Toamnă, organizată de Academia Oamenilor de Știință din România (AOSR). Evenimentul, aflat la cea de-a II-a ediție, s-a desfășurat în județul Neamț, având ca temă „Știință, cunoaștere, creativitate, spiritualitate”.
Echipa de cercetători ICI București a contribuit la lucrările conferinței cu prezentări științifice ce au abordat teme de actualitate din domenii precum: BSC AI Factory: Valorificarea inovației în domeniul inteligenței artificiale, Profilul de Securitate Cibernetică al Infrastructurilor Critice care Utilizează Inteligența Artificială, Societatea Cunoașterii în era digitalizării: transformări, provocări și dimensiunea etică, Metrici și metodologii pentru gestionarea procesului de tranziție către zero emisii în orașele inteligente, Inovație digitală pentru diplomație culturală: AI, securitate și mentorat în spațiul balcanic.
Prin aceste contribuții, ICI București își reafirmă angajamentul de a susține dezvoltarea cunoașterii și a inovației digitale în România, în strânsă colaborare cu comunitatea academică și științifică națională.




