Connect with us

#RO2019EU

Ieșirea Marii Britanii din UE, amânată până cel târziu la 31 octombrie. Președintele Klaus Iohannis a susținut acordarea prelungirii și un parteneriat viitor ”cuprinzător și ambițios” între UE și Regatul Unit

Published

on

© Administrația Prezidențială

Preşedintele Klaus Iohannis a participat miercuri, la Bruxelles, la reuniunea extraordinară a Consiliului European (Art. 50) pe tema retragerii Regatului Unit al Marii Britanii din Uniunea Europeană (UE), context în care a susţinut acordarea prelungirii suplimentare a Brexit pentru a permite ratificarea acordului cu UE în Parlamentul britanic, astfel încât să aibă loc o retragere ordonată a acestei ţări care să asigure certitudine pentru cetăţeni, companii şi mediul de afaceri.

Preşedintele României a susţinut acordarea prelungirii suplimentare pentru a permite ratificarea acordului în Parlamentul britanic din perspectiva necesităţii de a avea o retragere ordonată, care să asigure certitudine pentru cetăţenii europeni din Regatul Unit şi pentru cei britanici din UE, dar şi pentru companii şi mediul de afaceri“, a informat Administraţia Prezidenţială într-un comunicat remis CaleaEuropeană.ro.

Şeful statului s-a pronunţat şi pentru un parteneriat viitor “cuprinzător şi ambiţios” între Uniunea Europeană şi Marea Britanie, care să cuprindă atât aspecte economice şi comerciale, cât şi aspectele privind securitatea, apărarea şi relaţiile externe.

Citiți și Liderii europeni acceptă amânarea Brexit până la cel târziu 31 octombrie 2019: ”Nu pierdeți timpul”. Emmanuel Macron își asumă responsabilitatea blocării unui extinderi mai lungi în numele ”binelui colectiv”

Discuţiile în Consiliul European au vizat solicitarea adresată de premierul britanic, Theresa May, cu privire la acordarea unei prelungiri până la data 30 iunie. Liderii europeni, în format UE 27, au decis să acorde o prelungire suplimentară până la data de 31 octombrie. Această prelungire va fi una flexibilă, astfel încât să permită, în situaţia în care Acordul de Retragere va fi ratificat de Parlamentul britanic mai devreme, retragerea Marii Britanii din UE în prima zi calendaristică a lunii imediat următoare momentului ratificării. În situaţia în care Acordul de Retragere nu va fi ratificat până la data de 22 mai, Regatul Unit va trebui să organizeze alegeri pentru Parlamentul European. Dacă Marea Britanie nu va respecta această obligaţie, retragerea acesteia din UE ar urma să aibă loc la data de 1 iunie.

Liderii europeni au acordat această prelungire suplimentară în baza angajamentului Regatului Unit de a acţiona de o manieră constructivă şi responsabilă în toată această perioadă, în conformitate cu principiul cooperării sincere, şi de a nu bloca deciziile care se vor lua la nivelul Uniunii în acest timp.

De asemenea, conform Concluziilor Consiliului European (Art. 50) adoptate de liderii europeni, Acordul de Retragere nu poate fi redeschis, iar, în timpul perioadei de prelungire suplimentară acordată, nu vor putea începe negocierile privind relaţiile viitoare. În egală măsură, şefii de stat şi de guvern au reiterat disponibilitatea de a reevalua Declaraţia Politică, în cazul în care poziţia britanică se va modifica pe acest subiect.

Acordul de retragere, negociat între Uniunea Europeană şi partea britanică, rămâne cel mai bun instrument pentru garantarea retragerii ordonate. Pe baza acestui acord, vor putea fi asigurate drepturile cetăţenilor, vor fi rezolvate aspectele legate de contribuţia Marii Britanii la bugetul UE şi va fi asigurată o soluţie optimă pentru frontiera cu Irlanda de Nord. Pe de altă parte, ratificarea acordului de retragere va permite demararea discuţiilor pentru următoarea etapă a relaţiilor viitoare între UE şi Marea Britanie. 

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și doctorand în domeniul reasigurării strategice a NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community în cadrul World Economic Forum și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute.

Continue Reading
Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

#RO2019EU

Președinția Consiliului UE, compromis pentru un nou pas înainte privind măsurile care vor permite reutilizarea apelor reziduale pentru irigații

Published

on

© Holger Schué/Pixabay License

UE ia noi măsuri pentru reducerea riscului unor penurii ale apei necesare pentru irigarea culturilor. Consiliul UE, prezidat de România, a convenit asupra unei abordări generale cu privire la un regulament prin care apele urbane reziduale vor fi mai ușor  de utilizat pentru irigații agricole, se arată într-un comunicat

Aceste norme noi ajută Europa să se adapteze la consecințele schimbărilor climatice. Regulamentul respectă pe deplin principiile economiei circulare și va avea ca efect mărirea cantității de apă disponibile și încurajarea utilizării eficiente a acesteia. Dacă se asigură disponibilitatea unor cantități suficiente de apă pentru irigarea câmpurilor, în special în timpul valurilor de căldură și al secetelor grave, se poate contribui la prevenirea pierderilor de recolte și a penuriilor de alimente.

Abordarea generală la care s-a ajuns astăzi constituie mandatul Consiliului pentru viitoarele negocieri cu Parlamentul European. Se preconizează că negocierile din cadrul trilogului vor demara în cursul președinției finlandeze.

,,Apa este o resursă prețioasă. Astăzi s-a făcut un pas important în direcția introducerii unor norme noi care ne vor permite să recuperăm apa într-un mod sigur pentru oameni și animale și bun pentru mediu. E bine să stabilim standarde minime armonizate în ceea ce privește calitatea apei recuperate și monitorizarea conformității, pentru ca fermierii noștri să poată utiliza apa recuperată. În parte este vorba de a învăța din experiența unor state membre, care înregistrează succese de zeci de ani în materie de reutilizare a apei”, a declarat Ioan Deneș, ministrul apelor și pădurilor

Există mai multe state membre cu o experiență îndelungată și de succes în materie de reutilizarea apei pentru diferite scopuri, inclusiv pentru irigații în agricultură. Acest mod de reutilizare a apei este mai benefic pentru mediu decât metodele alternative de alimentare cu apă, cum ar fi transferurile de apă sau desalinizarea. Noile norme propuse vor fi deosebit de utile în regiunile în care, în ciuda unor măsuri preventive prin care se vizează diminuarea cererii, cererea de apă continuă să fie mai mare decât oferta. 

De asemenea, în poziția convenită astăzi Consiliul acordă flexibilitate statelor membre, dându-le posibilitatea să decidă dacă să folosească sau nu respectivele resurse de apă pentru irigații, dat fiind că între statele membre există diferențe mari din punct de vedere geografic și climatic. Un stat membru poate decide că nu este oportun să folosească, pe întreg teritoriul său sau în anumite părți ale acestuia, ape recuperate pentru irigațiile agricole.

Propunerea conține cerințe stricte în ceea ce privește calitatea apelor recuperate și monitorizarea acestei calități, astfel încât să se garanteze că sunt protejate atât sănătatea oamenilor și a animalelor, cât și mediul.

Continue Reading

#RO2019EU

Comisarul european pentru politică regională, Corina Crețu, participă la cel de-al 8-lea Forum anual al Strategiei UE pentru regiunea Dunării

Published

on

©Corina Crețu/Facebook

Comisarul European pentru politică regională, Corina Crețu, participă joi, 27 iunie, la cel de-al 8-lea Forum anual al Strategiei UE pentru regiunea Dunării, forum organizat sub egida președinției române la Consiliul UE. Această structură macro-regională reunește 14 țări din UE și din afara ei, ce cooperează în vederea gestionării provocărilor comune, cum ar fi cele din domeniul mobilității sau al protecției mediului, se arată în comunicatul oficial, remis Calea Europeană.


“La 8 ani de când a fost înființată, Strategia Uniunii Europene pentru regiunea Dunării se află la un moment de răscruce, iar noi vom face tot ce este posibil pentru a dezvolta un nou plan de acțiune, care să o transforme într-o strategie adecvată următorului deceniu. Comisia este pregătită să ofere asistență atât prin expertiza proprie în domeniul strategiilor macro-regionale, cât și prin alocarea corespunzătoare de fonduri pentru proiectele  comune în cadrul viitorului buget UE pe termen lung”, a declarat comisarul Corina Crețu înaintea participării la eveniment.


România a preluat acum 8 luni, la finalul celei de-a șaptea ediții a Forumului SUERD de la Sofia, Preşedinţia Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării de la Bulgaria, iar mandatul țării noastre a debutat formal la 1 noiebrie noiembrie 2018 și se va încheia pe 31 octombrie 2019.

Calendarul Preşedinţiei române a Strategiei UE pentru Regiunea Dunării, compus din peste 50 de reuniuni şi evenimente tematice.

Strategia Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării (SUERD) este una din cele patru strategii macroregionale ale UE. SUERD reprezintă o platformă de cooperare a statelor din bazinul Dunării destinată dezvoltării economice și sociale a macro-regiunii dunărene şi un cadru de articulare între obiectivele prioritare de dezvoltare națională și cele ale Strategiei „Europa 2020“ pentru o creștere inteligentă, durabilă şi favorabilă incluziunii, asumată de către statele membre ale Uniunii Europene.

La Strategia Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării participă paisprezece state: nouă state membre ale Uniunii Europene (Austria, România, Bulgaria, Cehia, Croația, Germania – ca stat federal și prin landurile Baden-Württemberg și Bavaria, Slovacia, Slovenia, Ungaria) și cinci state terțe (Bosnia-Herțegovina, Muntenegru, Serbia, Republica Moldova și Ucraina). Strategia are patru mari obiective, respectiv: interconectarea regiunii Dunării, protejarea mediului ambiant în regiunea Dunării, creșterea prosperității în regiunea Dunării și consolidarea regiunii Dunării, fiind structurată pe 11 arii prioritare.

Citiți și: România își începe astăzi mandatul președinției anuale a Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării. Care sunt obiectivele țării noastre

Continue Reading

#RO2019EU

Consiliul UE, prezidat de România, definește principiile și prioritățile pentru viitorul sistemelor energetice în cadrul uniunii energetice

Published

on

© RO2019EU/ Flickr

Consiliul a adoptat ieri, 25 iunie, concluzii privind viitorul sistemelor energetice în cadrul uniunii energetice. În aceste concluzii sunt identificate prioritățile și principiile care vor sta la baza elaborării politicilor viitoare menite să asigure tranziția energetică spre un sistem energetic accesibil din punct de vedere financiar, sigur, competitiv, securizat și durabil, se arată în comunicat.


Concluziile asupra cărora am convenit astăzi oferă o viziune asupra politicii energetice în UE până în 2030 și ulterior. Am subliniat îndeosebi faptul că este important să ne concentrăm eforturile și să sporim investițiile în domeniul infrastructurilor, al tehnologiilor inovatoare, al interconectării sectoarelor și al integrării sectoriale. În același timp, trebuie să ne asigurăm că cetățenii și întreprinderile se află în centrul procesului de tranziție energetică garantând acceptarea socială și competitivitatea internațională. Acum este rândul Comisiei să avanseze în această direcție în momentul elaborării de noi propuneri în domeniul energiei.”

Ministrul Energiei, Anton Anton


În cadrul pregătirilor pentru următoarea legislatură, Consiliul, în concluziile sale, invită Comisia să țină seama de principiile evidențiate în text atunci când prezintă noi propuneri legislative. De asemenea, în textul concluziilor i se solicită Comisiei să efectueze o analiză a tehnologiilor de interconectare a sectoarelor și de integrare sectorială și să reflecte eforturile necesare pentru atingerea obiectivelor UE în domeniul energiei și al climei în contextul unei eventuale revizuiri viitoare a normelor UE privind ajutoarele de stat.

Context

Concluziile se înscriu în contextul pachetului legislativ finalizat de curând „Energie curată pentru toți europenii” și al comunicării Comisiei intitulate „O planetă curată pentru toți”, care stabilește o viziune strategică pentru viitoarea politică a UE în domeniul climei.

Continue Reading

Facebook

Advertisement

Trending