Connect with us

ROMÂNIA

Ilie Bolojan, prima întâlnire oficială ca președinte interimar: Dialog cu liderii mediului de afaceri despre stabilitate economică, investiții și parcursul pro-occidental al României

Published

on

© Administrația Prezidențială

Președintele interimar Ilie Bolojan s-a întâlnit sâmbătă, la Palatul Cotroceni, cu o delegație a mediului de afaceri din România, compusă din membri ai Confederației Patronale Concordia și ai Fundației Romanian Business Leaders, aceasta fiind prima sa întâlnire oficială de când a preluat mandatul.

Întâlnirea a avut loc în contextul nevoii sectorului privat de mesaje coerente și de o perspectivă clară cu privire la traiectoria României, date fiind evoluțiile recente din plan politic și internațional, a precizat Administrația Prezidențială într-un comunicat remis CaleaEuropeană.ro.

Reprezentanții mediului de afaceri i-au transmis președintelui susținerea lor pentru menținerea României pe un parcurs proeuropean și euroatlantic.

În ceea ce privește dinamica politică internă, aceștia au reiterat necesitatea adoptării unor măsuri care să genereze stabilitate și predictibilitate și care să conducă la îmbunătățirea capacității de implementare a reformelor și a investițiilor, la nivelul instituțiilor statului român.

De asemenea, a fost subliniată importanța unei absorbții mai eficiente a fondurilor europene pentru susținerea economiei și continuarea investițiilor.

În cadrul întâlnirii, au fost abordate și îngrijorările mediului privat în ceea ce privește efectele măsurilor fiscal-bugetare adoptate recent și sustenabilitatea finanțelor publice, dar și aspecte privind schimbările necesare pentru dezvoltarea mediului de afaceri autohton.

Președintele interimar Ilie Bolojan a exprimat deschiderea sa pentru dialogul constructiv dintre mediul privat și decidenții politici pe teme ce privesc mediul de afaceri și politicile publice cu impact asupra economiei. Totodată, șeful statului a dat asigurări că va întreprinde toate demersurile necesare, în limita atribuțiilor sale, pentru organizarea unor alegeri libere, corecte și transparente și pentru recâștigarea încrederii în instituțiile statului.

Președintele interimar și reprezentanții mediului antreprenorial au convenit să mențină un dialog constant și să organizeze consultări periodice pe teme de interes economic și instituțional.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

ROMÂNIA

Președintele Patronatului în Construcții, Alexandru Fulga, la Forumul Construcțiilor 2025: În ultimii 10 ani, statul a fost unul dintre cei mai importanți investitori în domeniul construcțiilor din România

Published

on

© Concrete & Design Solutions / Facebook

Alexandru Fulga, președintele Patronatului în Construcții din România (PPC), a participat la cea de-a IV-a ediție a Forumului Construcțiilor 2025, eveniment dedicat digitalizării, inovației și sustenabilității în industria construcțiilor.

În cadrul Forumului, Alexandru Fulga a contribuit activ la dialogul privind provocările și oportunitățile din sector. Prin intervențiile sale, acesta a subliniat importanța introducerii digitalizării în procesele de proiectare, precum și necesitatea unei colaborări strânse între mediul privat și autorități pentru dezvoltarea unui sector al construcțiilor modern și sustenabil.

 

De asemenea, în timpul panelului „Parteneriatul între guvern și industrie: măsuri necesare pentru a avea stabilitate”, Alexandru Fulga a abordat rolul tot mai important al statului ca investitor în economie. El a evidențiat impactul fondurilor naționale, locale și europene asupra dezvoltării proiectelor din construcții, subliniind că mediul privat, fie că este vorba despre constructori sau proiectanți, a ținut cont atât de aceste priorități, cât și de necesitatea de a asigura resursele necesare pentru soluții eficiente.

„Spre deosebire de constructori, noi, proiectanții, suntem, în marea noastră majoritate, companii românești, ceea ce contribuie la consolidarea sectorului nostru de activitate. În ultimii 10 ani, statul a fost unul dintre cei mai importanți investitori în domeniul construcțiilor din România, ceea ce, pentru noi, este foarte important. Acest lucru ne-a permis să ne specializăm, să evoluăm și să ne diversificăm foarte mult portofoliul. Tipul de lucrări la care am fost expuși a devenit din ce în ce mai provocator”, a subliniat Alexandru Fulga.

Un alt aspect esențial abordat de Alexandru Fulga a fost necesitatea unui cadru legislativ clar și eficient, care să asigure predictibilitate și stabilitate în sectorul construcțiilor. Acesta a subliniat importanța unui dialog constant între mediul privat și autoritățile guvernamentale pentru îmbunătățirea normelor legislative.

„Cadrul legislativ este esențial pentru a înțelege în ce mediu lucrăm, la ce standarde și după ce reguli trebuie să ne raportăm. PPC este implicat în dialogul cu autoritățile guvernamentale, cu legislativul, pentru că suntem direct interesați o să contribuim la îmbunătățirea cadrului normativ, astfel încât să fie unul realist, bazat pe standarde recunoscute și aplicabile de către proiectanți”, a declarat Alexandru Fulga.

Continue Reading

ROMÂNIA

CDS, partenerul Forumului Construcțiilor 2025. Alexandru Fulga a adus în prim-plan importanța fondurilor europene, relația dintre stat și sectorul privat, stabilitatea legislativă și digitalizarea industriei

Published

on

© Concrete & Design Solutions / Facebook

Alexandru Fulga, CEO al CDS și președinte al Patronatului Proiectanților în Construcții din România, a participat în calitate de speaker la Forumul Construcțiilor 2025, ediția a IV-a, desfășurat pe 19 și 20 martie la Palatul Parlamentului din București.

Evenimentul, organizat de eDevize în parteneriat cu CDS, a reunit lideri din industrie, decidenți guvernamentali și experți recunoscuți pentru a discuta despre cele mai noi tendințe și provocări din domeniul construcțiilor.

Participanții au avut oportunitatea de a colabora și de a dezbate impactul transformărilor tehnologice asupra sectorului, precum și modalitățile prin care pot fi implementate soluții inovative pentru a asigura un viitor mai sustenabil.

Alexandru Fulga a discutat despre importanța fondurilor europene și naționale pentru sectorul construcțiilor, subliniind necesitatea unor strategii mai eficiente pentru maximizarea impactului acestora.

„La CDS, avem o experiență relevantă în implementarea proiectelor cu finanțare europeană sau de la bugetul național. Nivelul de calitate, procedurile de lucru, respectarea termenelor și capacitatea financiară necesară pentru a acoperi inclusiv întârzierile de plăți sunt elemente esențiale pentru a avea succes în acest domeniu”, a declarat Alexandru Fulga.

De asemenea, în cadrul panelului „Parteneriatul între guvern și industrie: măsuri necesare pentru a avea stabilitate”, Alexandru Fulga a participat activ la discuțiile privind evoluția relației dintre stat și sectorul privat, stabilitatea legislativă și digitalizarea în administrație și industrie.

„În ultimii 10 ani, statul a fost unul dintre cei mai importanți investitori în domeniul construcțiilor din România. Tipologia lucrărilor la care am fost expuși s-a transformat treptat, devenind din ce în ce mai provocatoare. Dacă, acum 10 ani, investițiile statului erau în proiecte de reabilitare termică, care nu necesitau o specializare foarte mare, ulterior au apărut investiții în stadioane, spitale, aeroporturi. Ca parteneri ai statului, am fost nevoiți să aducem oameni specializați, softuri adecvate și pregătirea necesară pentru a face posibilă realizarea acestor proiecte. Memoria instituțională se rezumă, în final, tot la oameni”, a subliniat Alexandru Fulga.

Un moment important al zilei a fost panelul „Femeile care construiesc viitorul în industrie” unde Diana Tudor, cofondator și co-owner CDS, a fost prezentă la discuții despre contribuția femeilor în acest domeniu și impactul lor asupra dezvoltării și modernizării industriei. Rolul acestora devine tot mai vizibil, iar expertiza și leadershipul feminin sunt esențiale pentru progres.

De asemenea, membrii CDS au fost prezenți la sesiunile dedicate construcțiilor în sectorul privat, în care s-a analizat evoluția pieței, provocările economice și oportunitățile de investiție. Dezbaterile au evidențiat nevoia unor strategii coerente care să sprijine dezvoltarea sustenabilă și să creeze un echilibru între cererea de pe piață și resursele disponibile.

Subiectul leadershipului și managementului în construcții a fost un alt punct-cheie al zilei, punând în lumină importanța strategiilor eficiente de coordonare a proiectelor și a echipelor, într-un sector aflat în continuă transformare.

„Ne bucurăm să fim parte dintr-un eveniment de o asemenea anvergură și să contribuim activ la conturarea viitorului industriei construcțiilor”, a transmis CDS.

Continue Reading

ROMÂNIA

Ministrul Finanțelor, la Forumul Economic al Transilvaniei: Sprijinirea firmelor românești pentru extinderea pe piețele externe trebuie să devină o prioritate

Published

on

© Tánczos Barna /Facebook

Ministrul Finanțelor, Tanczos Barna, a participat vineri, la Târgu Mureș, la cea de-a IV-a ediție a Forumului Economic al Transilvaniei, unde a abordat oportunitățile de dezvoltare a relațiilor economice dintre România și Ungaria

„Întreprinderile sunt motorul economiei. În 2025, am demarat o schimbare de paradigmă și ne-am angajat să bazăm creșterea economică pe investiții și creare de valoare, reducând cheltuielile statului și deficitul bugetar. În acest scop, alocăm anul acesta 150 de miliarde de lei pentru dezvoltarea infrastructurii și sprijinirea sectoarelor economice prin programe de ajutor de stat destinate întreprinderilor”, a scris Tanczos Barna, pe Facebook.

Ministru a precizat că, într-un mediu internațional în continuă schimbare, predictibilitatea politicilor fiscale și un dialog deschis și constant cu antreprenorii devin tot mai importante.

„Am reafirmat acest angajament astăzi, la Târgu Mureș, în cadrul celei de-a IV-a ediții a Forumului Economic al Transilvaniei. Sprijinirea firmelor românești pentru extinderea pe piețele externe trebuie să devină o prioritate, contribuind astfel la reducerea deficitului balanței comerciale și la aducerea de plusvaloare în economia românească”, a subliniat ministrul Finanțelor.

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Advertisement
ONU21 minutes ago

Secretarul general al ONU avertizează că ”riscăm să pierdem din vedere cel mai mare dar al Europei pentru civilizație: Iluminismul”: Vocile izolaționismului sunt auzite din ce în ce mai tare

U.E.35 minutes ago

Confiscarea de către Europa a activelor înghețate ale Rusiei ar fi “un act de război”, avertizează premierul Belgiei

COMISIA EUROPEANA40 minutes ago

Comisia Europeană și autoritățile naționale iau măsuri pentru a proteja copiii de practicile dăunătoare din jocurile video

ROMÂNIA50 minutes ago

Președintele Patronatului în Construcții, Alexandru Fulga, la Forumul Construcțiilor 2025: În ultimii 10 ani, statul a fost unul dintre cei mai importanți investitori în domeniul construcțiilor din România

ROMÂNIA1 hour ago

CDS, partenerul Forumului Construcțiilor 2025. Alexandru Fulga a adus în prim-plan importanța fondurilor europene, relația dintre stat și sectorul privat, stabilitatea legislativă și digitalizarea industriei

SUA1 hour ago

UE mai acordă încă o șansă dialogului comercial cu SUA și amână cu două săptămâni taxele anunțate în urma tarifelor impuse de Trump

ROMÂNIA2 hours ago

Ministrul Finanțelor, la Forumul Economic al Transilvaniei: Sprijinirea firmelor românești pentru extinderea pe piețele externe trebuie să devină o prioritate

ROMÂNIA2 hours ago

Președintele interimar al Senatului a discutat la Strasbourg cu omologul spaniol despre colaborarea celor două țări în cadrul UE: România și Spania sunt legate de o prietenie puternică

INTERNAȚIONAL2 hours ago

Volodimir Zelenski condamnă atacurile masive din Odesa și Zaporojie: „Ne așteptăm la o presiune reală asupra Rusiei din partea Statelor Unite, Europei și a tuturor partenerilor noștri”

ROMÂNIA2 hours ago

Germania: Bundesrat-ul aprobă un plan istoric de reformă a datoriei care va permite investiții masive de miliarde de euro în apărare

POLITICĂ1 day ago

Marcel Ciolacu: România nu-și permite experimente. Crin Antonescu este singura garanție reală că tot ce am construit într-un ritm nemaiîntâlnit de la Revoluție încoace va continua

INTERNAȚIONAL4 days ago

OCDE anticipează o încetinire a creșterii economice globale în contextul tensiunilor tarifare: Este esențial să se mențină piețele deschise și un sistem comercial internațional bazat pe norme

CONSILIUL UE4 days ago

Înaltul Reprezentant al UE se îndoiește de intenția Rusiei de a face pace în Ucraina: Condițiile prezentate ridică un mare semn de întrebare

MAREA BRITANIE6 days ago

Planurile “coaliției de voință” pentru un acord de pace în Ucraina trec la “faza operațională”, anunță Starmer: Putin și Rusia să lase “armele să tacă în Ucraina”

ROMÂNIA7 days ago

Premierul Marcel Ciolacu: Livrarea primelor automobile complet electrice fabricate de Ford Otosan este o realizare ce subliniază puterea unui parteneriat solid

INTERNAȚIONAL1 week ago

Zelenski denunță manipularea Rusiei privind un armistițiu: Lui Putin îi este teamă să îi spună direct lui Trump că dorește să continue acest război

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI1 week ago

Extremismul și populismul nu aduc bani și nu construiesc spitale, subliniază vicepreședintele PE Victor Negrescu, prezentând eforturile depuse pentru a aduce mai multe fonduri UE în România

COMUNICATE DE PRESĂ1 week ago

Președintele Consiliului Județean Cluj, după sosirea celor 34 de microbuze electrice achiziționate cu fonduri de redresare: Facilitează accesul tinerilor la școală, asigurându-le dreptul la educație

BANCA EUROPEANĂ DE INVESTIȚII2 weeks ago

Vicepreședintele BEI, Thomas Östros, subliniază importanța parteneriatelor pentru a răspunde nevoii universale de acces echitabil la servicii medicale: Provocările în acest domeniu nu cunosc granițe

CONSILIUL EUROPEAN2 weeks ago

Ilie Bolojan: Semnarea acordului SUA-Ucraina privind mineralele, o “bază bună” pentru dialog transatlantic aprofundat către o soluție de pace

Trending