Connect with us

IMAGINEA ZILEI

IMAGINEA ZILEI De Ziua Mondială a Sănătății, România a trimis medici și asistenți medicali în ajutorul Italiei: “Aceasta este solidaritatea europeană”

Published

on

© Guvernul României

De Ziua Mondială a Sănătății, o aeronavă C-27J Spartan a Forțelor Aeriene Române efectuează marți un zbor pe ruta București – Timișoara -Milano, pentru a transporta o echipă formată din medici și asistenți medicali români, pe care Guvernul o trimite în Italia pentru a ajuta autoritățile în lupta împotriva noului coronavirus.

Personalul medical din România, selectat pe bază de voluntariat, va acționa la Milano, timp de 14 zile, sub egida Mecanismului de protecție civilă al Uniunii Europene, în sprijinul sistemului medical italian, în contextul măsurilor de combatere a epidemiei COVID-19, informează MApN într-un comunicat remis CaleaEuropeană.ro.

“Aeronava militară a decolat din Baza 90 Transport Aerian Otopeni cu patru medici și asistenți medicali la bord. La Timişoara, unde aeronava va face escală, se vor îmbarca încă 10 membri ai echipei medicale, care este însoțită de un ofițer de legătură din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență”, mai precizează sursa citată. 

La îmbarcarea personalului medical au participat prim-ministrul Ludovic Orban, ministrul afacerilor interne, Marcel Vela, ministrul apărării naționale, Nicolae Ciucă, ministrul sănătății, Nelu Tătaru, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat, și ambasadorul Italiei în România, Marco Giungi.

”Apreciez curajul și gestul de solidaritate din partea medicilor și asistenților medicali români care se alătură colegilor lor italieni într-un moment extrem de dificil. Am încredere în profesionalismul cadrelor sanitare și le doresc mult succes în această misiune”, a afirmat Ludovic Orban.

Italia, prin vocea ministrului de externe Luigi di Maio, a mulțumit României pentru acest gest, în vreme ce președinta Comisiei Europene a salutat această decizie a autorităților române, catalogând-o drept dovadă de “solidaritate europeană”.

Președintele Klaus Iohannis a anunțat luni, în urma unei şedinţe de evaluare a măsurilor de gestionare a epidemiei COVID-19, că România va trimite o echipă de medici și specialiști în Italia, țara cu cele mai multe decese înregistrate la nivel european și mondial din cauza răspândirii noului coronavirus, în ceea ce reprezintă primul gest de solidaritate europeană din partea României.

Italia continuă să fie țara cu cel mai mare număr de decese cauzate de infecția cu virusul SARS-CoV și a treia cea mai afectată la nivel mondial, cu peste 132.000 de cazuri confirmate. Totodată, în Italia se află cea mai mare comunitate de români.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

IMAGINEA ZILEI

“Îmbrățișare a eroilor” la 80 de ani de la Ziua Z: Un veteran american îi spune lui Zelenski “ești salvatorul poporului”, înainte ca liderul ucrainean să spună “nu, tu ai salvat Europa”

Published

on

© President of Ukraine Official Website

Un veteran american din cel de-al Doilea Război Mondial a împărtășit un moment emoționant cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski în timpul unei ceremonii organizate joi cu ocazia celei de-a 80-a aniversări a debarcărilor aliate din Ziua Z în Normandia, Franța, când a fost întoarsă soarta celui de-al Doilea Război Mondial, deschizând calea spre eliberarea Europei de Vest și înfrângerea Germaniei naziste.

Veteranul din Ziua Z, al cărui nume nu este cunoscut, este văzut în videoclip dând mai întâi mâna cu liderul ucrainean, acompaniați de premierul canadian Justin Trudeau.

Cu toate acestea, veteranul îi ia rapid mâna lui Zelenski și o sărută, ceea ce îi face pe amândoi să izbucnească în râs.

Veteranul este apoi văzut îmbrățișându-l pe Zelenski din scaunul său cu rotile și spunându-i că este “salvatorul poporului”.

“Nu, nu”, a răspuns Zelenski. “Tu ai salvat Europa”.

Videoclipul a devenit viral, adunând sute de mii de vizualizări, iar momentul a fost titrat de către presa anglo-saxonă drept o “întâlnire a eroilor” în ceea ce poate fi considerată, de asemenea, o “îmbrățișare a eroilor”.

Președintele ucrainean s-a aflat joi Normandia alături de alți 25 lideri mondiali, în frunte cu președinții Emmanuel Macron și Joe Biden, prințul moștenitor al Regatului Unit, William, premierul canadian Justin Trudeau și cancelarul german Olaf Scholz, dar și președintele ucrainean Volodimir Zelenski. Au mai fost prezenți președintele Italiei, Sergio Mattarrella, președintele Cehiei, Petr Pavel, președintele Poloniei, Andrzej Duda, prim-miniștrii Olandei, Greciei și Norvegiei, Mark Rutte, Kyriakos Mitsotakis și Jonas Gahr Store, dar și președintele Consiliului European, Charles Michel.

De asemenea, președintele ucrainean intenționează să stea de vorbă cu președintele Biden în timpul vizitei pentru “a avea un angajament cu el pentru a discuta despre situația din Ucraina și despre cum putem continua să ne aprofundăm sprijinul pentru Ucraina”, potrivit consilierului pentru securitate națională de la Casa Albă, Jake Sullivan.

Marcând aniversarea cu un discurs în Normandia, Biden a pus în centrul atenției Ucraina în omagiul său adus curajului celor care au debarcat în Normandia în urmă cu 80 de ani, invocând lupta Ucrainei împotriva “unui tiran”.

La fel, în discursul său din Normandia, președintele francez Emmanuel Macron a promis Ucrainei că aliații nu vor face un pas înapoi în a o sprijini să se apere în fața Rusiei, care a readus războiul pe continentul european.

Continue Reading

GALERIE FOTO

Palatul Parlamentului, Arcul de Triumf din București și Palatul Culturii din Turnu Severin, iluminate de Ziua Europei pentru a îndemna cetățenii să voteze la alegerile din 9 iunie

Published

on

© European Parliament

Monumentele din peste 60 de orașe din Europa, inclusiv câteva din România, au afișat mesaje care îndeamnă cetățenii să voteze, cu o lună înainte de alegerile europene din 6-9 iunie, în România fiind proiectate mesaje pe monumente din zece orașe, între acestea aflându-se clădirea Palatului Parlamentului, Arcul de Triumf din București și Palatul Culturii din Drobeta Turnu Severin, informează PE într-un comunicat.

Arcul de Triumf din Paris, Colosseumul din Roma și Grand Place din Bruxelles s-au numărat printre numeroasele monumente din întreaga UE iluminate pentru a marca ziua de 9 mai, Ziua Europei, și numărătoarea inversă de o lună pentru alegerile europene (6-9 iunie).

Între miercuri 8 mai și joi 9 mai, acestea au afișat sloganul campaniei electorale “Folosiți-vă votul. Sau alții vor decide în locul tău.” sau steagul european.

© European Parliament/ Arcul de Triumf

© European Parliament/ Palatul Culturii Drobeta Turnu Severin

© European Parliament

Printre celelalte clădiri și monumente de referință participante se numără Podul Samuel Beckett și clădirile Parlamentului național din Dublin, Primăria din Vilnius, Fortul St Angelo din Valletta, Palatul Prezidențial din Bratislava, Piața Cibeles din Madrid și Parlamentul din București, pentru a numi doar câteva dintre acestea.

Prin aceste iluminări care au avut loc în orașe de pe întreg continentul, Parlamentul European și autoritățile naționale și locale au transmis un mesaj de unitate celor 440 de milioane de cetățeni europeni cu privire la importanța pe care aceste alegeri europene o vor avea pentru viitorul fiecăruia.

Ziua Europei, care are loc în fiecare an la 9 mai, sărbătorește pacea și unitatea în Europa. Această dată marchează aniversarea istoricei “Declarații Schuman”, care a prezentat ideea sa privind o nouă formă de cooperare politică în Europa, care ar face ca războiul dintre țările europene să nu mai fie o problemă.

Continue Reading

IMAGINEA ZILEI

O “imagine a zilei pentru istorie”: Liderii Franței, Germaniei, Italiei și României, alături de președintele Ucrainei pentru că “este datoria noastră să acționăm”

Published

on

© Administrația Prezidențială

Cei mai importanți lideri europeni – președinții Franței și României, Emmanuel Macron și Klaus Iohannis, cancelarul Germaniei Olaf Scholz și premierul Italiei Mario Draghi – au efectuat joi o vizită istorică la Kiev, capitala Ucrainei, acolo unde au fost primiți de președintele ucrainean Volodimir Zelenski, cu câteva zile înainte ca liderii statelor membre ale Uniunii Europene să decidă dacă vor acorda Ucrainei statutul de țară candidată la Uniunea Europeană.

După ce au sosit la Kiev cu trenul, dar din direcții diferite, Macron, Scholz, Draghi și Iohannis s-au deplasat la Irpin, în locurile unde soldații ruși au comis masacre, au omorât civili și au produs distrugeri materiale sub tirul rachetelor, pentru a-și manifesta solidaritatea și aprecierea pentru “eroismul” ucrainenilor de a se apăra în fața “barbariilor” armatei invadatoare ruse. În ce-l privește, președintele Klaus Iohannis a precizat că se află la Kiev pentru a arăta sprijinul puternic și solidaritatea față de președintele Zelenski și poporul ucrainean, iar la Irpin a afirmat că România susține ca toți făptașii ruși să fie trași la răspundere în fața justiției internaționale.

Ulterior, cei patru lideri europeni au fost primiți de Volodimir Zelenski la Palatul Prezidențial din Kiev, un moment pe care presa franceză l-a descris drept “o imagine pentru istorie”.

Suntem aici alături de președintele Zelenski pentru că știm că este de datoria noastră să acționăm. Este responsabilitatea noastră să menținem acest impuls și să îi ajutăm pe prietenii noștri ucraineni să își făurească un nou viitor. Trebuie să ne concentrăm pe necesitatea păcii, pe efortul de reconstrucție și pe reconstruirea viitorului acestei țări“, a scris Iohannis, pe Twitter.

 

Această deplasare este o premieră pentru liderii celor patru țări UE de la începutul invaziei rusești în Ucraina, la 24 februarie. Cei patru lideri se află în Ucraina și pentru a discuta cu președintele Volodimir Zelenski despre candidatura Ucrainei la UE înaintea unui aviz așteptat al Comisiei Europene și a unei dezbateri în acest sens în Consiliul European de săptămâna viitoare. Vizita este cu atât mai importantă cu cât vineri, 17 iunie, Comisia Europeană va da publicității evaluarea sa privind cererile de aderare la UE depuse de Ucraina, Republica Moldova și Georgia.

Aflat miercuri în România pentru discuții cu președintele Iohannis, președintele francez Emmanuel Macron a estimat că președintele ucrainean Volodimir Zelenski va trebui să negocieze cu Rusia, iar europenii vor fi prezenţi la rândul lor la masa negocierilor.

Tot Macron, cel care s-a opus în mai multe rânduri ideii ca Rusia să fie umilită pentru războiul pe care l-a declanșat în Ucraina, a subliniat că Federația Rusă “este o putere de temut”, în timp ce a definit-o ca “țară agresoare”.

De cealaltă parte, Klaus Iohannis a declarat că România lucrează intens la găsirea unor soluții pentru a crește capacitatea Portului Constanța pentru a transporta cereale din Ucraina, în contextul necesității de a asigura o securitate alimentară la nivel mondial, care este profund afectată de blocada impusă abuziv de Rusia porturilor ucrainene, ceea ce împiedică cerealele din această țară să ajungă în multe state din diverse regiuni ale lumii.

Totodată, președinții României și Franței au discutat despre integrarea europeană a Ucrainei, Republicii Moldova și Georgiei, poziția României fiind aceea că statutul de țări candidate la UE pentru Ucraina, R. Moldova și Georgia reprezintă soluția corectă moral, economic și securitar.

Publicația germană Bild am Sonntag a anunțat încă de duminică că Olaf Scholz, cancelarul Germaniei, va călători la Kiev alături de preşedintele francez Emmanuel Macron şi prim-ministrul Italiei, Mario Draghi, la finalul lunii iunie, înainte de summitul G7, programat să se desfășoare la Elmau, în Bavaria, între 25 și 27 iunie.

Ulterior, un parlamentar ucrainean a scris pe Twitter că la Kiev vor veni “cei trei mușchetari și d’Artagnan”, sugerând că celor trei lideri occidentali li se va alătura și președintele român Klaus Iohannis.

Dintre cele patru țări – Franța, Germania, Italia și România -, doar Germania și România au mai trimis reprezentanți la Kiev în cele peste 100 de zile de război declanșat de Rusia. Din partea Germaniei s-a aflat la Kiev ministrul de externe Annalena Baerbock, iar din partea României premierul Nicolae Ciucă și președinții celor două camere ale Parlamentului, Florin Cîțu și Marcel Ciolacu.

Continue Reading

Facebook

Advertisement

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions
EUROPARLAMENTARI ROMÂNI25 mins ago

Eurodeputații Daniel Buda și Dan Motreanu cer Ursulei von der Leyen să nu transforme politica de coeziune într-un instrument financiar strict care ar fragmenta UE

REPUBLICA MOLDOVA2 hours ago

Premierul Dorin Recean conduce delegația R. Moldova la prima Conferință Interguvernamentală cu UE, unde vor fi lansate negocierile de aderare

COMISIA EUROPEANA5 hours ago

Eurobarometru: 74% dintre europeni consideră că UE este mai eficientă în apărarea intereselor comerciale ale statelor membre decât dacă acestea ar acționa pe cont propriu

ROMÂNIA6 hours ago

România primește peste 1 miliard de euro prin Fondul de Modernizare al UE pentru producția de energie electrică din surse regenerabile

U.E.6 hours ago

Alegeri Franța: Liderul extremei-drepte, Jordan Bardella, promite că va menține sprijinul pentru Ucraina și consideră “Rusia o amenințare pentru Franța și Europa”

CONSILIUL UE7 hours ago

Șase persoane au fost adăugate pe lista de sancțiuni a UE pentru activități cibernetice malițioase împotriva statelor membre și a Ucrainei

U.E.7 hours ago

Borrell avertizează guvernul din Georgia privind perspectivele europene: „Ușa pentru aderare este deschisă, dar se poate închide rapid”

U.E.8 hours ago

Reglementările Apple privind App Store încalcă Regulamentul privind piețele digitale, este concluzia preliminară a Comisiei Europene, care deschide o nouă anchetă de neconformitate împotriva companiei

U.E.9 hours ago

UE trage un nou semnal de alarmă privind situația umanitară critică din Gaza și cere „măsuri urgente” pentru a evita prăbușirea operațiunilor de furnizare a asistenței

CONSILIUL UE9 hours ago

UE dă o nouă lovitură regimului lui Putin și adoptă un nou pachet de sancțiuni care vizează sectoare importante pentru economia rusă. Alte 116 persoane și entități au fost incluse pe lista măsurilor punitive

U.E.7 hours ago

Borrell avertizează guvernul din Georgia privind perspectivele europene: „Ușa pentru aderare este deschisă, dar se poate închide rapid”

NATO3 days ago

Antony Blinken: SUA sunt recunoscătoare României și lui Klaus Iohannis pentru donarea unui sistem Patriot Ucrainei și pentru rolul jucat ca NATO să se axeze pe flancul estic

NATO3 days ago

Marea Neagră este un punct de inflexiune geopolitică, afirmă Odobescu la întâlnirea cu Blinken: Contăm pe decizii la summitul NATO pentru întărirea apărării la Marea Neagră

ROMÂNIA4 days ago

Întâlnire Ciolacu-Mattarella: Cooperarea economică, valorile comune și conexiunile între cetățenii noștri fac și mai puternice relațiile româno-italiene

ROMÂNIA6 days ago

Prima ședință comună de guvern România-Bavaria. Ciolacu: Memorandumul de Înțelegere pentru promovarea spiritului antreprenorial și în sprijinul IMM-urilor, menit să aducă și mai mult dinamism cooperării noastre bilaterale

ROMÂNIA1 week ago

În fața ascensiunii extremismului și populismului, Nicolae Ciucă face apel la curaj decizional pentru a asigura ”dezvoltarea regimului democratic”, singura ”garanție reală pentru libertatea noastră ca indivizi”

NATO1 week ago

Nume de cod “NSATU”: NATO va înființa o misiune de coordonare a ajutorului militar pentru Ucraina, cu comandament în Germania și noduri logistice în estul Alianței

G72 weeks ago

Biden și Zelenski au semnat la summitul G7 un pact bilateral de securitate pe 10 ani, acord precursor al aderării Ucrainei la NATO

CONSILIUL EUROPEAN2 weeks ago

Președintele Consiliului European o citează pe Eleanor Roosevelt într-o pledoarie pentru ”un viitor sigur și pașnic” în Gaza: Să privim dincolo de întuneric, spre o soluționare bazată pe soluția celor două state

INTERNAȚIONAL2 weeks ago

Din Bundestag, Volodimir Zelenski invocă căderea Zidului Berlinului pentru a arăta că nu poate exista pace în Ucraina atât timp cât o parte din țară rămâne ocupată de Rusia

Trending