Connect with us

IMAGINEA ZILEI

IMAGINEA ZILEI Klaus Iohannis îi dăruiește Papei Francisc o minge de fotbal. Ce cadou a primit la rândul său șeful statului la prima vizită a unui Suveran Pontif în România după 20 de ani

Published

on

Președintele Klaus Iohannis și Papa Francisc au făcut vineri, cu prilejul vizitei Sanctității Sale în România, un schimb de cadouri simbolice înaintea discursurilor pe care le-au susținut în fața a peste 400 de invitați la Palatul Cotroceni.

Șeful statului a primit din partea Suveranului Pontif o colecție de cărți și o monedă realizată cu ocazia vizitei Papei Francisc în România.

Papa Francisc a primit un număr de 17 obiecte ce compun cadoul oferit de președintele Klaus Iohannis pentru Suveranul Pontif, pentru o vizită de stat, pastorală şi ecumenică de trei zile, desfăşurată sub genericul ”Să mergem împreună!’‘.

Potrivit șefului statului, cadoul dăruit Papei îi ”reprezintă pe toți românii”.

Între obiectele ce compun cadoul pentru Sanctitatea Sa se află obiecte specifice din Oltenia, Transilvania, Muntenia, Moldova, Bucovina și Banat, produse culinare tradiționale, vinuri de colecție, între care unul din 1936 – anul nașterii Papei, precum și elemente sportive care au adus bucurii românilor de-a lungul deceniilor.

Lista obiectelor ce compun cadoul pentru Sanctitatea Sa sunt:

1. Covor/„scoarţă” – Oltenia
2. Brâu brodat cu mărgele – Transilvania
3. Brâu tricolor – specific național românesc
4. Ștergar – Muntenia
5. Tipare pentru caș – Moldova
6. Oua încondeiate – Bucovina
7. Ceramica de Horezu – Oltenia
8. Cavalul -– Moldova / Vrancea
9. Icoana Înălțării Domnului
10. Miere de salcâm – Transilvania / zona Blajului
11. Magiun / gem de fructe (Magiunul de Topoloveni) – Muntenia
12. Vâslă – Pagaia lui Ivan Pazaichin
13. Minge şi tricou cu autograf Gheorghe Hagi
14. Vin de colecție Riesling Italian, podgoria Minis 1936– Banat / Crişana
15. Vin de vinoteca – Feteasca Regala – Dealurile Moldovei, 1998
16. Vin Golem Roșu, Crama Basilescu, 2013 – Muntenia
17. CD-uri cu lucrări din opera lui George Enescu

Papa Francisc a făcut schimb de cadouri și cu prim-ministrul Viorica Dăncilă.

Premierul Dăncilă i-a dăruit Suveranului Pontif, în semn de apreciere, un un ceas realizat special pentru această ocazie de Augustin Matei. Pe cadranul ceasului este reprezentat Sf. Francisc de Assisi, inspirat dintr-o frescă realizată de marele pictor Giotto. Tot pe cadran sunt incluse și trei elemente de natura emoțională: o rocă din Argentina (rodocosit), pentru că Papa Francisc este de origine argentinian; o rocă vulcanică de pe Etna, Italia, locul unde slujește Papa Francisc și o fărâmă de pământ românesc.

La rândul său, Sanctitatea Sa i-a oferit în dar premierului României ,,o mică bibliotecă”, făcând referire la cinci cărți scrise de acesta, Bucuria Evangheliei, Familia, Îngrijirea Creației, Sfințenia și Tinerii, dar și o medalie și un document semnat de Sfântul Părinte. 

Citiți și 
După 20 de ani, un Suveran Pontif vine în ”Grădina Maicii Domnului”. Astăzi începe vizita Papei Francisc I în România, deschizând un nou capitol în destinul occidental al țării noastre
Papa Francisc, omagiu pentru românii din diaspora la primul său discurs în România: Numeroşii fii şi fiice ale României îmbogăţesc ţările în care au emigrat și prin fructele muncii lor ajută familiile rămase acasă în patria lor
VIDEO Klaus Iohannis, discurs în prezența Papei Francisc la București: Vă pot mărturisi că mesajul primit acum 20 de ani de la Sfântul Ioan Paul al II-lea a rodit. România și-a regăsit destinul în familia Europei unite

Vizita de stat, pastorală şi ecumenică a Papei Francisc în România se desfăşoară în perioada 31 mai – 2 iunie, la Bucureşti, Şumuleu Ciuc, Iaşi şi Blaj. Suveranul Pontif se va afla la Bucureşti pe 31 mai, la Şumuleu Ciuc şi la Iaşi pe 1 iunie şi la Blaj pe 2 iunie. Vizita de stat a Sanctităţii Sale se desfăşoară la invitaţia preşedintelui Klaus Iohannis, care a adresat această invitaţie în în timpul vizitei la Vatican din luna mai 2015, cu ocazia aniversării unui sfert de veac de la reluarea relaţiilor diplomatice dintre România şi Sfântul Scaun. Ulterior, în martie 2017, invitaţia a fost reînnoită prin scrisoarea transmisă de către preşedintele României Sanctităţii Sale. 

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și doctorand în domeniul reasigurării strategice a NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

IMAGINEA ZILEI

IMAGINEA ZILEI O femeie militar din Armata României efectuează activități de instruire alături de camarazii săi din NATO la exercițiul Saber Junction 20 din Germania

Published

on

© U.S. Army photos by Sgt. John Yountz

Un detașament format din 140 de militari români aparținând Batalionului 2 Infanterie „Călugăreni” din Brigada 1 Mecanizată „Argedava” şi 21 de mijloace tehnice participă, în perioada 2 – 27 august, la exercițiul multinațional „Saber Junction 20” (SJ20), care se desfășoară în centrul de instruire Hohenfels din Germania, informează MApN.

Exerciţiul, la care participă un număr total de 4.500 militari din nouă țări  (Albania, Georgia, Letonia, Lituania, Macedonia de Nord, Moldova, România, SUA, Ucraina), se va desfăşura cu respectarea strictă a măsurilor de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2.

SJ20 are ca principal obiectiv evaluarea capacității Brigăzii 173 Aeropurtate americane de a executa operațiuni terestre integrate într-un mediu comun, combinat și de a evidenția coeziunea și interoperabilitatea cu națiunile partenere și aliate participante.

Exercițiul SJ20 contribuie la creșterea securității Europei și promovează stabilitatea din regiune, prin activități de instruire multinaţională ale militarilor aliați și parteneri.

Continue Reading

IMAGINEA ZILEI

Imaginea zilei în lume: Regina Elisabeta a II-a l-a făcut cavaler pe capitanul Tom Moore, veteranul în vârstă de 100 de ani care a strâns peste 32 milioane de lire sterline pentru personalul medical

Published

on

© Conservatives/ Facebook

Căpitanul Tom Moore a fost înnobilat vineri de regina Elisabeta a II-a în cadrul primei activități publice a monarhului britanic de la debutul pandemiei de coronavirus, informează BBC.

Veteranul care a împlinit 100 de ani la 30 aprilie aprilie și care a strâns peste 32 milioane de lire sterline pentru sprijinirea sistemului național de sănătate a fost făcut cavaler și a primit titlul de “Sir” în cadrul unei “ceremonii unice” la Castelul Windsor.

Căpitanul Sir Tom Moore a spus că aceasta este “cea mai specială zi pentru mine”. La rândul său, Regina l-a lăudat personal pe căpitanul Sir Tom Moore: „Mulțumesc foarte mult, ai strâns o sumă uimitoare de bani”.

În luna mai, premierul Boris Johnson a făcut o nominalizare specială pentru ca veteranul de război să fie făcut cavaler.

Palatul Buckingham a precizat că este prima dată când ceremonia a avut loc în formatul strict al distanțării sociale impuse de pandemia de coronavirus.

BBC notează că regina Elisabeta II-a a utilizat în cadrul ceremoniei sabia care a aparținut tatălui său, regele George al VI-lea.

Căpitanul Tom Moore și-a realizat misiunea de a parcurge 100 de ture în grădina sa pentru care sperase să strângă 1.000 de lire sterline în sprijinul Sistemului Național de Sănătate (NHS), dar a sfârșit prin a cuceri inima națiunii, ceea ce a generat un flux de donații în valoare de 32,79 milioane de lire sterline în doar câteva săptămâni.

Continue Reading

IMAGINEA ZILEI

IMAGINEA ZILEI în Europa. Angela Merkel, aclamată în hemiciclul democrației europene: Închei cu dorința că mesajul Odă Bucuriei ne va conduce în Europa

Published

on

© European Union 2020 - Source : EP

Hemiciclul democrației europene, denumirea grăitoare ce îi este atribuită adesea plenului Parlamentului European, a fost spațiul unui nou moment demn de cronica ilustrată a istoriei Europei.

Aflată în plenul Parlamentului European pentru a prezenta prioritățile președinției Germaniei la Consiliul UE, Angela Merkel și-a încheiat discursul în aplauzele sălii după ce a făcut o confesiune personală.

Eu sunt o mare melomană și mă bucur că în decembrie 2020 îl vom sărbători pe Ludwig van Beethoven, care a creat Odă Bucuriei. Această simfonie pentru mine este minunată și de fiecare dată când o ascult descopăr o nouă nuanță care mă impresionează și mă atinge. E la fel ca Europa pentru mine. Trebuie mereu redescoperită și asta mă impresionează în continuare. Astăzi aș dori să conchid cu dorința ca mesajul acestei ode care însuflețește frăția dintre noi să ne conducă în Europa. Care ar putea să fie mesajul mai bun pentru Europa decât acesta, respectiv că Europa este capabilă să ne facă să rămânem împreună unii lângă alții“, a spus Merkel.

Aflată la finalul unei cariere politice impresionante, al doilea cel mai longeviv cancelar postbelic al Germaniei și liderul european cu cea mai mare vechime în funcția din actuala garnitură de lideri europeni va conduce Germania în cadrul celei mai importante misiuni europene pe care țara sa o are în următoarele șase luni.

Germania, stat membru fondator al Uniunii Europene, a preluat președinția semestrială a Consiliului Uniunii Europene, într-un moment delicat pentru proiectul european, care se confruntă cu cea mai gravă criză din istoria sa – pandemia de coronavirus, având ca obiectiv consolidarea unei Europe puternice, solidare, dar și suverane în timpul celei mai profunde recesiuni economice după cel de-al Doilea Război Mondial.

Pentru cancelarul Angela Merkel, aceasta va fi ultima sa președinție la Consiliul UE, după cea din 2007 când a avut un rol decisiv în a debloca negocierile pentru Tratatul de la Lisabona. Mandatul pe care Germania și-l asumă de la 1 iulie echivalează cu moștenirea politică pe care Merkel, cel mai longeviv lider european în funcție, o va lăsa Europei într-un moment în care liderii săi politici negociază planul de relansare post-criză de 750 de miliarde de euro și viitorul Cadru Financiar Multianual 2021-2027 în valoare de 1.100 de miliarde, iar primul test major va fi summit-ul extraordinar din 17-18 iulie de la Bruxelles.

Pentru Angela Merkel, care a anunțat că se va retrage din funcție după alegerile din toamna lui 2021, miza este una uriașă. După multiplele crize prin care a trecut la conducerea Germaniei și în centrul deciziilor europene, cancelarul german trebuie să probeze încă o dată că poate ajuta Europa să depășească o criză aproape existențială. De altfel, instrumentul de recuperare economică care se ridică la 750 de miliarde de euro și care a fost propus de Comisia Europeană se bazează pe arhitectura planului franco-german anunțat de Angela Merkel și Emmanuel Macron, fiind pentru prima dată când Parisul și Berlinul cad de acord asupra necesității unei datorii comune la nivel european. De asemenea, contextul în care Germania asigură această președinție este important pentru viitorul Europei și dintr-o altă perspectivă: Angela Merkel va face echipă cu Ursula von der Leyen, primul german președinte al Comisiei Europene după 52 de ani și singurul om politic german care a făcut parte din toate cancelariile lui Merkel.

De altfel, în timpul dezbaterii din plen, președinta Comisiei Europene a afirmat că așteptările sunt mari de la președinția germană și a spus că datorită contribuției Germaniei din ultimele săptămâni, spiritul de responsabilitate pentru toată lumea este din nou prezent în Europa.

Citiți și Angela Merkel, discurs în aplauzele Parlamentului European: Eu cred în Europa, sunt convinsă de idealul european. Europa va fi mai puternică doar dacă vom consolida coeziunea

Drepturile fundamentale, coeziunea, protecția climei, digitalizarea și responsabilitatea Uniunii Europene la nivel mondial sunt cele cinci priorități pe care Germania și le asumă în cadrul președinției sale la Consiliul Uniunii Europene, a spus Angela Merkel, într-un discurs susținut în plenul Parlamentului European de la Bruxelles și care s-a încheiat în aplauzele eurodeputaților.

“Pentru mine sunt foarte importante cinci subiecte: în primul rând, drepturile noastre fundamentale, coeziunea, protecția climei, digitalizarea și responsabilitatea Uniunii Europene la nivel mondial. Aceste cinci priorități sunt importante pentru că noi ne dorim ca Europa să se transforme în mod echitabil. De asemenea, vrem să protejăm și să ocrotim Europa. Doar atunci Europa va rezista într-o lume care se schimbă foarte rapid și, de asemenea, va fi suverană și își va putea asuma răspunderea la nivel mondial”, a spus cancelarul german, în plenul reunit al eurodeputaților.

Continue Reading

Facebook

CONSILIUL EUROPEAN19 mins ago

COVID-19: Summitul liderilor europeni din 24-25 septembrie, amânat de Charles Michel. Președintele Consiliului European a intrat în izolare

POLITICĂ1 hour ago

Klaus Iohannis, la Timișoara: Datorită fondurilor europene obținute, România se va repoziţiona pe harta infrastructurii regionale de transport

ROMÂNIA2 hours ago

Monitorul Social: România are a doua cea mai mare rată de inegalitate a veniturilor dintre țările Uniunii Europene, după Bulgaria

INTERNAȚIONAL2 hours ago

Angela Merkel pledează pentru reforma ONU și unitatea lumii: Oricine crede că se poate descurca mai bine pe cont propriu se înșală. Bunăstarea și suferința noastre sunt comune

COMISIA EUROPEANA2 hours ago

Comisia Europeană salută activarea instrumentului SURE. 100 de miliarde de euro vor ajuta la protejarea locurilor de muncă afectate de pandemie

ROMÂNIA2 hours ago

România înregistrează cea mai mare rată a deceselor de COVID-19 din Uniunea Europeană

INTERNAȚIONAL2 hours ago

Studiu FAO: Planeta a pierdut aproape 100 de milioane de hectare de pădure în ultimele două decenii

INTERNAȚIONAL3 hours ago

Bogdan Aurescu, la Adunarea Generală ONU: România va acționa neobosit în sprijinul cooperării multilaterale și a ordinii internaționale bazate pe reguli

S&D3 hours ago

Partidul Socialiștilor Europeni solicită consolidarea sistemelor de sănătate publică, ”acum”

ROMÂNIA4 hours ago

Ministerul Fondurilor Europene: În următoarele şase luni ar trebui să intre în economia naţională până la două miliarde de euro

CONSILIUL EUROPEAN7 hours ago

Charles Michel, apel la liderii lumii la 75 de ani de la crearea ONU: Curajul nostru de astăzi va crea oportunități pentru ca generațiile de mâine să-și deschide aripile

ROMÂNIA5 days ago

Ludovic Orban, la începerea lucrărilor la conducta submarină Midia – MGD: Susținem investițiile în gaze naturale care pot genera dezvoltare economică și creșterea calității vieții

Dragoș Pîslaru6 days ago

Dragoș Pîslaru: România trebuie să găzduiască viitoarea agenție a UE pentru cercetări biomedicale. Nu mai putem rata o nouă ocazie

Dacian Cioloș6 days ago

Dacian Cioloș: Legătura dintre bani și valori și consolidarea resurselor proprii sunt două aspecte esențiale în reconstrucția proiectului european

COMISIA EUROPEANA6 days ago

Seceta pedologică din România, menționată de Ursula von der Leyen în pledoaria pentru salvarea ”planetei noastre fragile”: Am văzut tot ce se întâmplă în jurul nostru: de la incendiile din Oregon până la culturile din România distruse de cea mai puternică secetă de zeci de ani

COMISIA EUROPEANA6 days ago

Comisia Europeană va numi în premieră un coordonator anti-rasism care să lucreze direct cu societatea civilă și instituțiile

COMISIA EUROPEANA6 days ago

Ursula von der Leyen anunță investiții de până la 20% din valoarea fondului de redresare Next Generation EU pentru a pava „calea europeană spre era digitală”

U.E.1 week ago

Grecia: Președintele Consiliului European îndeamnă statele membre să se mobilizeze pentru primirea de migranți după incendiul din tabăra Moria

U.E.2 weeks ago

Statele membre din sudul UE susțin îndemnul Franței la sancțiuni economice suplimentare împotriva Turciei

Dragoș Pîslaru2 weeks ago

Eurodeputatul Dragoș Pîslaru, amendament care prevede alocarea a 10% din planurile de redresare economică ale statelor din UE pentru măsuri care vizează tinerii

Advertisement
Advertisement

Trending