Connect with us

EDITORIALE

IMPLOZIA PRIN EDUCAŢIE

Published

on

Dan DIMA

dan-dima-newspaperDin pacate, drama prin care trece invatamantul romanesc care sufera de aproape 25 de ani sub asaltul Fetilor Frumosi in cautare de fapte bune, nu se sintetizeaza numai la drama unei generatii de boboci care nu au gasit abecedarul pe banca in prima zi de scoala, nu se rezuma nici la drama singurilor elevi europeni care merg la toaleta in spatele scolii, ori la drama unor generatii de studenti cu bacalaureat care vor fi obligati sa stea la aceeasi masa cu studentii guvernului fara bacalaureat. Drama invatamantului romanesc iradiaza mai departe, in zone aparent fara legatura directa, dar cu consecinte devastatoare.

Distrugerea invatamantului si educatiei in Romania inseamna in esenta distrugerea si compromiterea Romaniei pentru ca Romania este tara in care nici un parinte occidental si normal la minte nu si-ar aduce copilul la scoala de buna voie, Romania este tara in care examenul de bacalaureat a fost copiat si fraudat ani la rand, Romania este tara in care mediul politic ii incuraja pe parintii care se rafuiau cu cei ce doreau sa restabileasca ordinea, corectitudinea si competitivitatea la bacalaureat, Romania este tara in care doar jumatate dintre elevii pot lua bacalaureatul in conditii de supraveghere stricta, in fine, pentru ca Romania este singura tara din Univers unde poti deveni student chiar daca nu ai terminat cu diploma studiile liceale. De altfel, Romania este si tara in care se vorbeste si se demonstreaza plagiatul la lucrarile de licenta, de master si culmea, la cele doctorale, dar despre aceste subiecte nu as vrea sa vorbesc pentru ca nu doresc sa se interpreteze acest mesaj drept un afront electoral.

As vrea sa va atrag atentia ca in vreme ce Romania si-a epuizat practic toate modalitatile in care ar fi putut sa isi decredibilizeze si distruga invatamantul si imaginea invatamantului universitar, Bulgaria, Ungaria, Polonia, Cehia si mai nou Croatia depun eforturi uriase pentru a oferi un invatamant de calitate in conditii moderne si competitive pentru atragerea unui cat mai mare numar de studenti straini in cadrul a ceea ce numim in diplomatia publica programe de schimburi de studenti.

Cine sunt si cine vor deveni acesti “studenti straini”? Ei sunt medicii, inginerii, politicienii, decidentii, directorii, ministrii din tarile lor, dar mai presus de orice, pentru tara si natiunea care i-a educat ei reprezinta capete de pod si interlocutori nepretuiti pentru dialogul international din prezent si mai ales din viitor. Ei sunt fructele care se coc cel mai greu in spectrul diplomatiei publice.

Daca exemplele universitatilor din Varsovia, Cracovia, Praga, Budapesta sau Sofia nu va sunt suficiente, atunci aflati ca atragerea de studenti straini a devenit o prioritate pentru administratia de la Beijing – limba chineza urmand sa se transforme in spatiul Asia – Pacific din limba a comertului, in principala limba de studiu. Cum a fost posibil? Printr-o strategie pe foarte multi ani, prin etape pe care China le-a parcurs cu seriozitate si consecventa.

Toate exemplele pe care vi le-am dat provin totusi din alte state, dar de ce sa batem drumul pana acolo si sa nu ne aducem aminte de numarul urias de studenti straini (mai cu seama proveniti din spatiul arab) pe care sistemul de invatamant superior gestionat de regimul Ceausescu i-a scolit in Romania, generatii si promotii la rand. Mai interesant este ca desi Romania democrata nu a mai reusit niciodata performantele anterioare lui 1989 in materie de schimburi de studenti, aceeasi Romanie membra NATO si UE culege astazi roadele unor actiuni de diplomatie publica initiate in urma cu 30 – 35 de ani.

Intrebarile pe care le-am tot auzit in mediile ceva mai lucide decat mediul decizional romanesc se centreaza pe cateva teme clare – daca Romania a mai intreprins ceva pe acest palier din 1989 si pana astazi, daca s-a facut, ce anume s-a facut, iar daca nu s-a intreprins nimic de 25 de ani, care sunt premizele sa reparam aceasta eroare.

Raspunsurile nu sunt deloc greu de anticipat – Romania nu a reusit sa isi mentina nivelul numarului de studenti straini inregistrat inainte de 1989 si mai grav, nu a reusit sa proiecteze o strategie in urma careia studentii pe care ii instruim azi in Romania sa ne poata fi in vreun fel, la un moment dat, utili.

Modificarile care au survenit in cascada pe sistemul nostru de invatamant – calitatea din ce in ce mai slaba a invatamantului gimnazial si liceal care a radiat catre invatamantul universitar (de stat sau privat) au facut ca scoala romaneasca sa devina nefrecventabila pentru eventualii straini doritori sa invete in Romania. Este evident ca absolventii straini de scoli romanesti isi pun problema viabilitatii diplomelor obtinute aici atata vreme cat in tara noastra scandalurile diplomelor false, diplomelor obtinute prin mijloace necinstite si diplomelor obtinute in urma unor lucrari plagiate se tin lant. Cui i-ar fi utila o diploma obtinuta in Romania,  o diploma care poate fi oricand si de catre oricine pusa la indoiala?

Nu avem inca o evaluare clara, insa din cauza costurilor neprevazute (mai nuantat, mitei), este posibil ca invatamantul in Romania sa nu fie nici macar foarte ieftin pentru studentii straini – acestia fiind de multe ori vanati de sistemul corupt pentru potentialul lor net superior studentilor romani.

Intorcandu-ne la subiectul care m-a determinat sa scriu aceasta analiza, promovarea de catre guvern a unei politici de reformare a invatamantului prin acceptarea in randul studentilor a absolventilor de liceu fara bacalaureat, reprezinta un semnal devastator si o lovitura de gratie aplicata imaginii scolii superioare romanesti, care astfel se vede dramatic decuplata de la scara de valori a invatamantului superior international si de la circuitul schimbului de studenti in sine. Atat pentru o perspectiva apropiata dar si pentru una medie si indepartata, orice premiza de remediere a disfunctiunilor legate de derularea schimburilor de studenti in universitatile romanesti este total compromisa. Chiar daca ar exista disponibilitate si vointa politica pentru readucerea temei printre prioritatile Romaniei (ceea ce slava domnului, nu este cazul), tara noastra va trebui intai sa parcurga pasii greoi ai recredibilizarii invatamantului nostru in strainatate si mai apoi va trebui sa isi puna problema provarii acestuia pe piata internationala de studii universitare – deci, o misiune imposibila in tara perspectivelor pe maxim 12 luni. Tot acest algoritm obligatoriu pe care Romania trebuie sa il parcurga, insa, dureaza foarte mult, timp in care concurenta europeana in domeniu va face pasi uriasi.

Foarte interesant, de asemenea, este faptul ca dinamitarea credibilitatii invatamantului universitar romanesc si distrugerea atractivitatii acestuia pentru studentii straini afecteaza mai multe zone de impact, cum spuneam, direct sau indirect. Daca Marea Britanie a reusit sa refaca rentabila regiunea Sheffield dupa inchiderea minelor prin transformarea respectivei regiuni intrunul dintre cele mai prestigioase centre universitare, acest fapt in Romania este pur si simplu de neimaginat. Prin urmare, daca am dovedit ca in lipsa atractivitatii sistemului de invatamant superior din Romania se afecteaza resurse serioase pe palierul relatiilor internationale si de securitate, acum ne vedem nevoiti sa recunoastem ca la fel de afectat este si domeniul economic si al dezvoltarii regionale, scoala superioara de la noi din tara nereusind sa fie nici macar o viabila sursa de bani.

Cu un prestigiu devastat de politici stupide precum cea despre care vorbim, invatamantul superior romanesc compromite si ultima sansa de deplasare a Romaniei dintr-o zona de perceptie pronuntat marginala catre zona de centru. Spuneam in prezentarile mele anterioare ca translatia dintr-o zona de perceptie marginala catre una centrala este extrem de greoaie intrucat pozitionarea tine in principal de istoria fiecarei tari (un aspect imposibil de modificat), de limba cultura si stiinta. Foarte, foarte pe scurt, in centrul perceptiei se afla statele a caror istorie a fost invatata de cetatenii care traiesc in tari de perceptie marginala ori care istorie a influentat istoria tarilor de perceptie marginala. Singurele componente asupra carora practicienii se incumeta sa actioneze prin punerea intr-o lumina extrem de favorabila sunt cultura si componenta stiintifica – elemente care la randul lor au mare legatura cu expertiza (care expertiza se prezuma a nu se ridica la cel mai inalt nivel de vreme ce ea se acumuleaza in universitati in care au acces studenti care nu si-au definitivat studiile liceale). Asadar, nici pe acest palier nu stam foarte bine.

O alta componenta care se afecteaza serios prin prejudicierea prestigiului invatamantului universitar romanesc este aceea a perceptiei pe care publicurile straine o au fata de migratia calificata care provine din Romania si ale carei competente devin astfel discutabile – cu efecte directe asupra vietii acelora care decid sa practice diverese meserii calificate in strainatate.

Aparent Romania se afla intr-o situatie fara iesire – un invatamant universitar afectat de incompetenta celor care l-au condus 25 de ani devine un lest greu de sustinut pe diverse domenii ce compun imaginea generala de tara – brandul de tara, asa cum este el numit. De la componenta perceptiei guvernului si pana la cea care tine de perceptia pe care o au strainii fata de natiunea noastra, toate aceste domenii vor suferi prejudicii de imagine, este foarte adevarat, nu simultan ci pe rand, nu toate foarte curand ci unele mai devreme iar altele mai tarziu.

Iata cum, dincolo de gafele de comunicare pe care le ofera generos ministrul educatiei, dincolo de intamplarile hilare in care publicul s-a mai intalnit cu acest personaj (vezi altercatiile presupus fizice ale ministrului educatiei (?!) cu Vanghelie – inamicul abecedarului), exista perspective de analiza care releva dezastrul provocat de mizeria aparatului de partid, de incompetenta, de lipsa de viziune si in final, de politicile publice construite gresit, inspirate eronat si fara transparenta si promovate asa cum s-a vazut.

 

 

.

 

.

EDITORIALE

Editorial semnat de președintele Parlamentului European, Antonio Tajani: Visul european riscă să dispară din cauza crizei imigrației

Published

on

de Antonio Tajani, președintele Parlamentului European

Următorul Consiliu European este decisiv pentru viitorul Europei. Dacă statele membre nu găsesc împreună modul de a stăvili și a reglementa fluxurile de imigranți și solicitanți de azil, însuși proiectul european poate primi o lovitură fatală.

UE și statele sale membre au descoperit cu o întârziere vinovată acest fenomen și s-au limitat să-i suporte consecințele, încercând să-i reducă daunele și să-l încetinească la frontierele noastre.

Foto: European Parliament

Până în 2050 populația Africii se va dubla, depășind 2,5 miliarde de locuitori. Dacă nu intervenim rapid, actualele sute de mii de migranți vor deveni milioane, cu consecințe devastatoare pentru Europa.

Cauzele acestor fluxuri sunt instabilitatea și nesiguranța din vaste regiuni ale Africii și Orientului Mijlociu, precum și terorismul, sărăcia, foametea și schimbările climatice. Numai între 2014 și 2017, cel puțin 13 000 de persoane și-au pierdut viața în Marea Mediterană, fără a socoti zecile de mii de morți din deșertul Sahara.

Cetățenii noștri nu mai sunt dispuși să accepte o Europă fără apărare, incapabilă să ofere răspunsuri structurale la această tragedie. Ei doresc o Uniune care să fie solidară cu cei ce fug din calea persecuțiilor și războaielor, dar fermă cu cei care nu au dreptul să intre sau să rămână în Europa.

Următorul summit UE este ultima ocazie de a nu înșela așteptările a jumătate de miliard de europeni.

Este nevoie de curaj și de o strategie reală pe termen scurt, mediu și lung, bazată pe doi piloni: pe de-o parte, oprirea rapidă a plecărilor din țările de tranzit și de pe coastele africane, permițând sosirea în condiții de siguranță numai a celor care au într-adevăr drept de azil; pe de altă parte, distribuirea solicitanților de azil în țările europene în temeiul unui mecanism automat și obligatoriu.

În viitorul foarte apropiat, trebuie oprite plecările și împiedicați cei care introduc ilegal migranți să pună în pericol viața a zeci de mii de persoane. Cei care au într-adevăr nevoie de azil nu pot fi lăsați la mila traficanților fără scrupule. Blocarea plecărilor înseamnă și eliminarea profiturilor acestor negustori de bărbați, femei și copii.

Urmând exemplul înțelegerii cu Turcia, care a permis închiderea rutei Balcanilor, UE trebuie să investească cel puțin 6 miliarde pentru a închide rutele din Marea Mediterană.

Așa cum este cazul cooperării UE-Niger, trebuie să colaborăm mai mult cu țările de tranzit, cum ar fi Mauritania, Mali, Ciad, Tunisia, Maroc, Algeria și Libia.

Înainte de 2016, treceau din Niger 150 000 de migranți pe an. În 2018, numărul acestora a scăzut la 5 000. A fost posibilă și evacuarea din Libia a 1 500 de solicitanți de azil, primiți temporar în Niger.

La jumătatea lunii iulie, voi merge la Niamey și Agadez pentru a consolida cooperarea noastră cu Nigerul, conducând și o misiune de diplomație economică la care participă întreprinzători europeni.

Dintre cele 650 000 de mii de cereri de azil prezentate în UE în 2017, 416 000 au fost depuse în numai trei țări: Germania, Italia și Franța. Această nedreptate flagrantă este legată de Regulamentul Dublin, care generează din ce în ce mai multe conflicte și tensiuni între statele noastre membre.

Trebuie să-l modificăm. Avem nevoie de un sistem european de azil mai just și mai eficient. În noiembrie 2017, Parlamentul European a adoptat, cu o largă majoritate, o propunere de distribuire echitabilă a solicitanților de azil. Le-am scris șefilor de stat și de guvern din UE, solicitându-le să folosească acest test ca bază a reformei.

Pentru a convinge statele cele mai reticente să accepte această redistribuire, trebuie să garantăm că Uniunea are capacitatea de a controla frontierele externe și de a bloca plecările din nordul Africii. În acest mod, ar ajunge în Europa numai cei care au dreptul la protecție prin proiectele de reinstalare ale Înaltului Comisariat pentru Refugiați al ONU. Aceste persoane ar fi transferate în condiții de siguranță și distribuite în mod echitabil între statele UE de primire, așa cum se întâmplă deja cu refugiați din taberele din Turcia, Iordania și Liban.

În lipsa unei strategii europene credibile, bazată pe acești doi piloni, va prevala principiul „fiecare pentru sine”, cu o „renaționalizare” a politicilor în domeniul migrației, închiderea frontierelor naționale și sfârșitul Schengen.

În paralel, Uniunea trebuie să coordoneze eforturile de stabilizare a Libiei, pentru ca acest stat să poată deveni un partener real al UE.

În curând, mă voi deplasa în Libia pentru a discuta rolul pe care Parlamentul European îl poate avea în acest proces și în organizarea viitoarelor alegeri democratice. Suntem dispuși să punem la dispoziție resurse și competențe, inclusiv în cadrul unei conferințe care să reunească în Parlament toate părțile interesate.

O strategie într-adevăr eficace trebuie să abordeze și cauzele acestor veritabile exoduri. Solicităm alocarea de fonduri, în următorul buget al UE, dedicate unui Plan Marshall pentru Africa. Este nevoie de cel puțin 40 de miliarde EUR pentru a mobiliza investiții de 500 de miliarde EUR în următorul deceniu. Obiectivul este crearea de perspective și speranțe pentru tinerii africani în țările lor. Aceste investiții, însoțite de o diplomație economică solidă și cote de imigranți legali, pot facilita acordurile de repatriere cu țările de origine.

Visul european riscă să dispară din cauza crizei imigrației. Nu putem și nu trebuie să acceptăm ca așa ceva să se întâmple. Este nevoie de curaj, hotărâre și ambiție pentru a găsi împreună noi soluții.

Parlamentul European își face datoria, propunând o strategie articulată și credibilă. Fac un apel către șefii de stat și de guvern să lase la o parte logica egoismului național și să acționeze împreună pentru a evita sfârșitul Uniunii.

Antonio Tajani, membru al Parlamentului European încă din 1994, a fost vicepreședinte al Comisiei Europene între 2008 și 2014 în calitate de comisar pentru transport și apoi de comisar pentru industrie și antreprenoriat. Din 2014 și până la începutul acestui an a fost prim-vicepreședinte al Parlamentului European. Din data de 17 ianuarie 2017, Tajani a devenit președinte al Parlamentului European.

*** Editorialul președintelui Parlamentului European Antonio Tajania fost transmis pentru publicare redacției CaleaEuropeana.ro de către Biroul de Informare al Parlamentului European în Romania. Opiniile exprimate reprezintă viziunea autorului***

Continue Reading

EDITORIALE

Sub umbrela cetățeniei europene sau mai dezbinați după alegerile europene din 2019? Despre cum populismul poate uni Europa

Published

on

de Violeta Dan

Cred că noi, europenii, indiferent de locul în care ne-am afla acum, este imposibil să nu ne confruntăm cu prezența tot mai activă a discursului populist*, fie că vine de la partidele de la guvernare sau din opoziție. Europa, răvășitul continent de aspirațiile naționaliste în ultimii ani își dă acum bătălia finală pentru câștigarea unui parcurs nu numai unit, dar ci și solidar cu problemele celorlalte state. Cu siguranță că tuturor ne este greu să empatizăm cu problemele unor cetățeni îndepărtați aflați în celălalt colț al continentului, dar cum altfel ne așteptăm să primim înțelegere dacă nu dialogăm?

Tocmai acest lucru ridică spinoase întrebări. Suntem noi, europeni, uniți sub steaua aceleiași cetățenii „dobândite” odată cu Tratatul de la Maastricht sau ne macină izolaționismul și excepționalismul autohton?

În pofida tuturor titlurilor exagerate menite să atragă cititori și a discursurilor dezbinatoare ale unora dintre politicieni, cred că doar ignoranța ne-ar putea face să cădem pradă unor idei radicale.

Criza migrației, acest subiect atât de invocat în Uniunea Europeană în ultimii ani este un exemplu extrem de elocvent pentru adâncirea prăpastiei între state, cetățeni cu viziuni politici diferite și valori distincte. Într-adevăr anii 2014, 2015 și poate și 2016 au fost unii care au pus la încercare unitatea europeană, dar ei au arătat mai mult de atât, și anume că fără să ne punem în postura celuilalt nu vom putea înțelege niciodată. Schema de relocare a refugiaților al căror număr reprezenta numai 2% din totalul celor sosiți în UE (conform estimărilor Comisiei Europene)  a fost un subiect care a aprins discuțiile între state și instituțiile europene, până la zvonul conform căruia punerea la dispoziție a fondurilor europene ar fi condiționată de primirea cotelor de refugiați negociate în Consiliul European. Se vorbea atunci, îmi amintesc, de o solidaritate cu două sensuri de către Jean Claude Juncker și Donald Tusk. 

Bineînțeles că acest subiect a fost folosit greșit în mod intenționat  de forțe politice extremiste în beneficiul propriu. Ele au promis o simplistă și radicală rezolvarea a unei probleme complexe și care implica, până la urmă, influențarea destinului anumitor oameni. 

Statele care s-au aflat la „poarta de intrare” sau cele de tranziție au cunoscut o intensificare a discursului populist. Grecia, Italia, Ungaria, Germania, Franța, Olanda, Austria sau Marea Britanie sunt doar câteva dintre statele în care mesaje ale urii s-au propagat rapid, alimentate și de o teamă sporită de atacuri teroriste și de interconectarea voită a celor două teme și inocularea credinței conformă căreia diferit este rău.

Nici instituțiile europene nu au rămas neatinse de populism. Chiar din „inima Europei, în instituția unde drepturile cetățenilor sunt apărate, Parlamentul European, trei dintre grupurile politice formate după alegerile din 2014 au fost aprige contestatare ale proiectului european însuși, atacându-l cu orice ocazie. Să nu uităm, totuși, de britanicul Nigel Farage care și-a condus concetățenii la vot către Brexit, dar nici de Marine le Pen, naționalista ce a ajuns până în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale și printre ale cărei propuneri găseam inclusiv ieșirea Franței din zona euro.

Poate în urmă cu 4 ani politicienii europeni nu credeau că astfel de mesaje ar putea să le fure electoratul, dar s-a dovedit că forța mesajelor simple, cu puternic impact emoțional este de necontestat. Birocrația și lentoarea acțiunilor sunt deseori blamate de populiști care invocă simplificare și conducere prin voința poporului și organizarea de referendumuri constate. Dar oare asta este democrația de care are nevoie Europa?

Tocmai de aceea una dintre inițiativele Comisiei Europene este de salutat. Comisarii au realizat că nu este de la sine înțeles că europenii percep beneficiile apartenenței la UE și au ieșit „în teren” pentru a le arăta oamenilor în ce constă munca lor și cum lucrează în fiecare zi pentru ca diferențele dintre state și regiuni să se micșoreze. Seria dialogurilor cu cetățenii a atins proporții uriașe de la lansare, ajungând la sute de dialoguri.

Mai mult decât atât, cu un an înainte de alegerile europarlamentare, legislativul european a demarat un proces de dezbatere a viitorului UE cu unii dintre liderii europeni, printre care se află și președintele României. Klaus Iohannis va dezbate, în plenul Parlamentului European, viitorul Europei, putând aduce viziunea țării noastre asupra celor mai pregnante subiecte.

Prin vocea președintelui România poate avansa dosare precum accelerarea procesului de integrare în spațiul Schengen. Chiar finalul acestui executiv european și al legislativului se termină la Sibiu, un summit important a cărei declarație poate marca tranziția către o Europă mai solidară, bineînțeles cu voința liderilor săi. E adevărat că pe scena politică găsim lideri de extrema stângă sau care fac coaliție cu extrema dreaptă (vezi Austria), dar când ne uităm la cazul problematicei Grecii prindem curaj. Tânărul Tsipras a făcut istorie prin încheierea unei înțelegeri istorice cu vecinul nordic ce va rescrie, cu siguranță, istoria comună a UE.

Eu cred că Europa pur și simplu nu își poate permite să mai cadă încă o dată pradă unui discurs dezbinator, modificat în fiecare stat în funcție de subiectul cel mai accesibil politicienilor. Niciun stat nu și-ar dori acum să fie în locul Marii Britanii, țară prinsă într-o complexă discuție cu Comisia Europeană pentru a pune la punct detaliile ieșirii din Uniune, ceea ce a arătat nu numai că apartenența la această entitate de câteva decenii a adus imense beneficii, dar va lăsa Regatul Unit mai slab în fața unor continente tot mai puternice din punct de vedere economic și comercial. UE nu înseamnă doar valori comune împărtășite și bunăstare, înseamnă importanță la masa negocierilor cu alte puteri mondiale și o forță sporită de însăși unitatea ei.

În ceea ce privește România cel mai bun mod de a se asigura că nu cade în capcana populistmului este de a nu folosi teme naționale în campania electorală pentru europarlamentare. Umbrela europeană este destul de încăpătoare pentru toți, trebuie doar să fim conștienți că o putem deschide în vremuri tulburi.

*Pentru a exclude orice interpretare greșită, în acest articol am folosit termenul de „discurs populist” așa cum a fost el teoretizat de reputatul politolog Cas Mudde. Acesta îl prezintă ca având trei atribute: mai întâi tema poporului, identificat social sau etnic ca o entitate de sine stătătoare, apoi cea a elitelor situate la vârful piramidei economice, politice sau culturale și, în fine, voința generală, un abstract loc comun ce se identifică cu „năzuințele poporului”.

Articol publicat inițial pe danvioleta.wordpress.com.

 

Continue Reading

EDITORIALE

EDITORIAL De la “se dă” la “se pleacă”. Mic îndreptar pentru liderii care vor să mai aibă români în țară

Published

on

de Dan Cărbunaru

Am început, ieri, moderarea Dialogului Cetățenesc dintre băcăuanii reuniți în Aula Universității Vasile Alecsandri și comisarul pentru Politică Regională Corina Crețu și ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, cu gândul la ceea ce Jean-Claude Juncker le spunea românilor, anul trecut, la București – am venit să vă ascult.

Ploaia de întrebări bine țintite, despre viitorul european al celor din sală, a fost prefațată, abrupt, de primul mesaj colectat electronic – două treimi simt că vocea lor nu este auzită în UE. Două treimi dintr-un public instruit, cunoscător al valorilor europene, beneficiar direct al fondurilor europene, pentru că Universitatea a beneficiat masiv de bani pentru modernizare și extindere. Un mesaj tranșant pentru cele două reprezentante ale avantajelor financiare pentru România europeană. Când unul dintre tineri a întrebat despre facilitățile oferite pentru spațiile dedicate generației sale, am înțeles că nu mai e suficient să discutăm despre bani. Fondurile europene, salariile mai mari, nu mai sunt suficiente pentru români, la 11 ani de la aderarea la UE.

Calitatea vieții. Ce oferă, concret, în prezent și viitor, o țară europeană cetățenilor săi. Asta e provocarea tăcută aruncată pe masa celor care se perindă prin palatele din care se conduce România. Oamenii nu se mai mulțumesc cu bani. Vor să știe ce pot face cu ei. Și ce fac decidenții cu taxele lor. Cum în statele din Nord sau Vest problema aceasta este rezolvată civilizat de ceva vreme, românii, până acum peste 4 milioane, au plecat acolo. Nimic nu îi poate opri pe cei rămași să îi urmeze, dacă vor dori același lucru, mai presus de orice. Rezolvarea acestei situații, cu mult mai complicată decât construirea de autostrăzi, este urgent a fi conștientizată. Doar așa se explică tensiunea socială care ține privirile plecate în pământ și numărul de bilete dus pe care românii le cumpără zilnic. Ne exportăm oamenii pentru că nu putem importa soluțiile de acolo unde ei pleacă.

După o oră de ping-pong între tinerii din Aulă și cele două doamne, concluzia a căzut ca un trăznet. Mobilitatea este prima ideea care le trece prin minte tinerilor când se gândesc la Uniunea Europeană. Plecarea este în mintea și inimile celor care de la care noi așteptăm să construiască România de mâine. De la întrebarea “ce se mai dă la alimentara”, pe care oricum tinerii de azi nu o înțeleg, vom avea de răspuns multă vreme la întrebarea de “unde se mai pleacă?”.

Generația pașoptistă, care deschidea ușa spre Occident României de azi, a plecat de acasă pentru a-și ajuta țara, la întoarcere. Pentru a o transforma și construi după modelul în care a trăit și din care s-a hrănit intelectual, cultural, spiritual. Un secol și jumătate mai târziu, ne revărsăm spre Occident, cu disperare, cu năduf și lehamitea unei așteptări fără finalitate.

Europtimismul celor 60 la sută dintre români care își anunță în eurobarometre încrederea în viitorul lor european va lua din ce în ce mai puțin în calcul, în acest ritm, țara în care au învățat să spună MAMA.

 

 

.

Continue Reading

Trending