În ajunul aniversării a 60 de ani de la Tratatul de la Elysée, Macron și Scholz lansează un apel la ranforsarea “suveranității Europei” și la un pilon european mai puternic în NATO

Preşedintele francez Emmanuel Macron şi cancelarul german Olaf Scholz au lansat vineri un apel la consolidarea “suveranităţii” Uniunii Europene, într-un articol de opinie comun publicat cu două zile înaintea Consiliului de miniştri franco-german, reuniune menită să celebreze împlinirea, la 22 ianuarie 2023, a 60 de ani de la semnarea Tratatului de la Elysée, precum și marcarea a patru ani de la semnarea Tratatului de la Aachen, privind prietenia și cooperarea franco-germană.

În articolul publicat în cotidianul german Frankfurter Allgemeine Zeitung și în cel francez Le Journal Du Dimanche în ajunul marcării, la Paris, a celor șase decenii de la semnarea Tratatului de la Elysée, Macron și Scholz afirmă că este o provocare cheie pentru UE “să garanteze că Europa devine şi mai suverană şi dispune de capabilităţi geopolitice pentru a modela ordinea internaţională”, relatează și cotidianul francez Le Monde.

Potrivit acestora, Europa trebuie să investească mai mult în forțele sale armate și în industria de armament. “Capacitățile europene îmbunătățite și un pilon european mai puternic în cadrul NATO ne fac, de asemenea, un partener mai puternic față de cealaltă parte a Atlanticului și față de Statele Unite – mai bine echipat, mai eficient și mai puternic“, au spus Macron și Scholz.

După luni de ezitare, Emmanuel Macron şi Olaf Scholz sunt provocaţi să relanseze tandemul franco-german duminică la Paris, pentru a 60-a aniversare a Tratatului de reconciliere dintre cele două ţări.

Acest acord a făcut posibilă “depășirea a zeci de ani, chiar secole, de rivalități amare și războaie sângeroase între cele două țări din inima Europei”, susțin cei doi lideri.

Suveranitatea europeană nu ar trebui să fie măsurată doar în termeni militari, ci și în termeni de “reziliență și capacitatea de a acționa în mod previzibil în domenii strategice”. Acest lucru implică o diversificare a “activelor strategice de aprovizionare”, adaugă ei. De asemenea, Europa trebuie să facă tot posibilul pentru “a deveni primul continent neutru din punct de vedere climatic din lume”.

Macron și Scholz citează ca obiective suplimentare faptul că Europa ar trebui să devină “un lider mondial în producție și inovare” și că “progresul economic și social ar trebui să meargă mână în mână cu o tranziție ecologică”.

Festivităţile se anunţă destul de formale duminică, cu o ceremonie la Sorbona dimineaţa, urmată de un consiliu de miniştri franco-german la Palatul Elysée, acelaşi care a fost amânat la sfârşitul lui octombrie pe fondul disensiunilor bilaterale.

Summitul franco-german din această duminică ar urma să înceapă cu o ceremonie la Universitatea din Sorbona, prin care se va marca împlinirea a 60 de ani de la semnarea Tratatului de la Elysée, între liderii francez Charles de Gaulle şi german Konrad Adenauer, la 22 ianuarie 1963, şi la care Macron şi Scholz ar urma să susţină un discurs.

Cel de-al 23-lea Consiliu de Miniştri franco-german, care reuneşte cabinetele ambelor ţări, ar urma să se desfăşoare duminică după-masă şi să se încheie printr-o declaraţie comună cu privire la viitorul Europei. Mai târziu, liderii celor două ţări vor lua cina împreună.

Organizarea unei ceremonii la Sorbona are și o rezonanță aparte pentru pledoaria privind autonomia strategică a Europei, fiind locul de unde acum aproape cinci ani și jumătate, președintele francez Emmanuel Macron lansa Inițiativa pentru o Europă suverană, unită și democratică, la câteva luni de la preluarea primului său mandat de președinte.

Dincolo de veleitățile istorice, Consiliul ministerial franco-german vine să stingă disensiunile apărute în toamna anului trecut, când această reuniune a fost înlocuită de o întâlnire bilaterală Macron-Scholz, tot la Paris, pentru a repara “motorul” franco-german. La acel moment, tensiunile dintre cele două puteri erau determinate de planul gigant de 200 de miliarde de euro al cancelarului pentru subvenționarea economiei germane, proiect criticat de Franța, iar aceste dezacorduri subminau capacitatea UE de a acționa. Atunci, cei doi au avut ceea ce au definit a fi o întâlnire “constructivă și strategică”.

În vreme ce Olaf Scholz a trecut de primul său an de mandat, Emmanuel Macron este deja un experimentat al clubului liderilor europeni, încheind în ultimii ani două tratate bilaterale importante cu următoarele cele mai mari puteri UE, după Germania și Franța, anume Italia, cu care a semnat Tratatul de la Quirinale, și Spania, cu care a convenit Tratatul de la Barcelona.

La 22 ianuarie 1963, președintele Charles de Gaulle și cancelarul federal Konrad Adenauer au semnat „Tratatul de cooperare franco-germană”, mai cunoscut sub numele de Tratatul de la Elysée. Acesta reprezintă fundația strânsei prietenii franco-germane, care constituie, de asemenea, o bază importantă pentru dezvoltarea Uniunii Europene. O dată cu Tratatul de la Aachen, care a fost semnat de cancelarul federal Angela Merkel și de președintele Emmanuel Macron la 22 ianuarie 2019, Tratatul de la Elysée a fost actualizat și s-a stabilit cursul viitorului pentru a avansa subiecte importante, cum ar fi digitalizarea, educația, clima și tehnologiile durabile.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare