COMISIA EUROPEANA
În debutul noii epoci Trump, von der Leyen evocă la Davos “o eră de competiție geostrategică dură” care schimbă regulile între puterile lumii: Pentru Europa, cursa începe acasă. În relația cu SUA, miza este mare pentru ambele părți
Published
2 months agoon

La finalul primului sfert al secolului al XXI-lea, lumea întreagă a intrat într-o nouă eră de “competiție geostrategică dură” în cadrul căreia Europa va continua să caute cooperarea cu prietenii de lungă durată și orice țară cu care împărtășește interese, a afirmat marți președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, într-un discurs susținut la reuniunea anuală a Forumului Economic Mondial de la Davos.
Discursul lui von der Leyen – centrat pe trei fundamente care vor sta la baza strategiei pentru competitivitatea europeană – reprezintă prima sa apariție publică din acest an, coincizând cu debutul celui de-al doilea mandat al președintelui american Donald Trump, marcat printr-un discurs inaugural în care a proclamat debutul epocii de aur a Americii și a reluat promisiunea de a-și face țara măreață din nou.
“Ordinea mondială de cooperare pe care ne-am imaginat-o acum 25 de ani nu s-a transformat în realitate. În schimb, am intrat într-o nouă eră de competiție geostrategică dură. (…) Pentru noi, europenii, cursa începe acasă“, a spus von der Leyen, cu o doză de realism pragmatic în discursul său.
Ea a pornit de la faptul că principalele economii ale lumii își dispută accesul la materiile prime, la noile tehnologii și la rutele comerciale globale.
“De la inteligența artificială la tehnologiile curate, de la tehnologia cuantică la cea spațială, de la Arctica la Marea Chinei de Sud – cursa a început”, a precizat ea, arătând că intensificarea acestei concurențe va determina o utilizare frecventă a instrumentelor economice, cum ar fi sancțiunile, controlul exporturilor și tarifele, care sunt menite să protejeze securitatea economică și națională.
We have entered a new era of harsh geostrategic competition.
Breaking the bonds in the global economy is in no one’s interest.
Europe will keep seeking cooperation.
With our long-time friends.
And any country we share interests with ↓ https://t.co/d1Hy06RcoV
— Ursula von der Leyen (@vonderleyen) January 21, 2025
Europa se pregătește pentru o abordare similară ca în primul mandat din partea administrației republicane a lui Donald Trump, cu noi tarife impuse în relația comercială bilaterală, fapt semnalat și de ministrul german al economiei, cea mai puternică economie din UE, dar și de vicepreședintele Comisiei Europene, Stephane Sejourne, și de comisarul european pentru comerț, Valdis Dombrovskis.
De aceea, în discursul său von der Leyen a subliniat că este important un echilibru între “imperativul de a ne proteja securitatea cu oportunitatea de a inova și de a ne spori prosperitatea”.
“În acest spirit, va trebui să lucrăm împreună pentru a evita o cursă globală către nivelul inferior. Pentru că nu este în interesul nimănui să rupem legăturile din economia globală”, a punctat ea.
Astfel, președinta Comisiei Europene a apreciat că pentru a-și susține creșterea economică în următorii 25 de ani, “Europa trebuie să schimbe viteza” și a reafirmat că, în baza raportului privind competitivitatea europeană, va prezenta săptămâna viitoare foaia de parcurs sau busola competitivității în UE, o strategie care se va baza pe trei piloni.
Cei trei piloni sunt: 1) o uniune a piețelor de capital profundă și axată pe lichidități printr-o uniune a investițiilor, 2) o simplificare amplă a regulilor pentru ca talentele de vârf din UE să nu mai părăsească Europa și să-și dezvolte afacerile în altă parte, cu accent inclusiv pe potențialul pieței unice, afectat de 27 de reglementări naționale, 3) energia, cu trimitere la scăderea prețurilor și finalizarea uniunii energetice.
Cu privire la uniunea piețelor de capital, von der Leyen a arătat că “economiile gospodăriilor europene se ridică la aproape 1,4 trilioane de euro, în comparație cu puțin peste 800 de miliarde de euro în SUA”.
“Nu ne lipsește capitalul. Ne lipsește o piață de capital eficientă care să transforme economiile în investiții, în special pentru tehnologiile aflate la început de drum care au un potențial de schimbare a jocului. Acesta este motivul pentru care vom crea o Uniune Europeană a Economiilor și Investițiilor cu noi produse europene de economisire și investiții, noi stimulente pentru capitalul de risc și un nou impuls pentru a asigura un flux continuu de investiții în întreaga noastră Uniune. Vom mobiliza mai mult capital pentru a permite inovației și asumării de riscuri „made-in-Europe” să prospere”, a promis ea.
În ceea ce privește debirocratizarea, președinta Comisiei Europene a deplâns faptul că “prea multe întreprinderi frânează investițiile în Europa din cauza birocrației inutile”. De aceea, a continuat ea, Comisia va “lansa o simplificare amplă a regulilor noastre privind finanțarea durabilă“.
Ursula von der Leyen a indicat că dorește să meargă mai departe și să abordeze problema barierelor naționale cu care se confruntă piața unică și din cauza cărora companiile au de-a face cu 27 de legislații naționale. “Vom oferi companiilor inovatoare posibilitatea de a funcționa în întreaga noastră Uniune în cadrul unui singur set de norme“, a promis ea, referindu-se la dreptul societăților comerciale, insolvența, dreptul muncii, impozitarea – un cadru unic și simplu în întreaga Uniune.
Referitor la energie, Ursula von der Leyen a remarcat că înainte ca Rusia să declanșeze războiul împotriva Ucrainei, 45% din gazele naturale și 50% din cărbunele importate proveneau din Rusia, în timp ce Moscova era și unul dintre cei mai mari furnizori de petrol.
“Importurile noastre de gaz din Rusia au scăzut cu aproximativ 75%. Iar acum importăm din Rusia doar 3% din petrolul nostru și deloc cărbune. Dar libertatea a avut un preț“, a recunoscut ea, arătând că o Europă competitivă depinde de prețuri scăzute la energie.
“Energia curată este răspunsul pe termen mediu, deoarece este ieftină, creează locuri de muncă bune și ne consolidează independența energetică. Deja astăzi, Europa produce mai multă energie electrică din surse eoliene și solare decât din toți combustibilii fosili la un loc. Dar mai avem încă mult de lucru pentru a transmite aceste beneficii întreprinderilor și oamenilor”, a continuat Ursula von der Leyen.
Ea a pledat pentru diversificarea surselor de aprovizionare cu energie și extinderea surselor curate de producție din surse regenerabile și din surse nucleare, referindu-se la completarea uniunii energetice europene.
“Trebuie să eliminăm orice bariere rămase în calea uniunii noastre energetice. Și trebuie să conectăm mai bine sistemele noastre energetice curate și cu emisii reduse de carbon. Toate acestea vor face parte dintr-un nou plan pe care îl vom prezenta în februarie. Este timpul să finalizăm Uniunea noastră și în domeniul energiei, astfel încât energia curată să poată circula liber pe continentul nostru și să reducă prețurile pentru toți europenii”, a mai precizat Ursula von der Leyen.
Președinta Comisiei Europene și-a încheiat discursul cu trimitere la competiția globală crescândă, apărând interesele Europei și referindu-se la relația transatlantică cu SUA.
Ea a precizat că angajamentul pentru cooperare ca “necesitate economică” reprezintă răspunsul Europei la creșterea concurenței globale, inclusiv cu parteneri precum Statele Unite.
“Nicio altă economie din lume nu este atât de integrată cum suntem noi. Companiile europene din SUA angajează 3,5 milioane de americani. Și încă un milion de locuri de muncă americane depind direct de comerțul cu Europa. Lanțuri întregi de aprovizionare se întind pe ambele maluri ale Atlanticului. De exemplu, un avion american este construit cu sisteme de control și fibre de carbon din Europa. Iar medicamentele americane sunt fabricate cu substanțe chimice și instrumente de laborator care provin din partea noastră a Atlanticului. În același timp, Europa importă de două ori mai multe servicii digitale din SUA decât o facem din întreaga regiune Asia-Pacific. Din totalul activelor americane din străinătate, două treimi sunt în Europa. Iar SUA ne furnizează peste 50% din GNL. Volumul schimburilor comerciale dintre noi este de 1,5 trilioane de euro, reprezentând 30% din comerțul mondial. Miza este mare pentru ambele părți. Prin urmare, prima noastră prioritate va fi să ne angajăm din timp, să discutăm interesele comune și să fim pregătiți să negociem. Vom fi pragmatici, dar ne vom baza întotdeauna pe principiile noastre pentru a ne proteja interesele și a ne susține valorile – aceasta este calea europeană“, a spus von der Leyen.
“Regulile de angajare între puterile globale se schimbă. Nu ar trebui să luăm nimic de-a gata. Și chiar dacă unora din Europa nu le place această nouă realitate, suntem pregătiți să o abordăm. Valorile noastre nu se schimbă. Dar pentru a apăra aceste valori într-o lume în schimbare, trebuie să ne schimbăm modul de a acționa. Trebuie să căutăm noi oportunități ori de câte ori acestea apar. Acesta este momentul să ne angajăm dincolo de blocuri și tabuuri. Iar Europa este pregătită pentru schimbare“, a conchis președinta Comisiei Europene.
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

You may like
Secretarul de stat american și ministrul rus de externe au discutat telefonic despre ”pașii următori” în negocierile care vizează pacea în Ucraina
“EuRo Manifest”: Peste 10.000 de români au manifestat pașnic în Piața Victoriei, formând o inimă care bate pentru Europa pe acordurile imnului UE
Planurile “coaliției de voință” pentru un acord de pace în Ucraina trec la “faza operațională”, anunță Starmer: Putin și Rusia să lase “armele să tacă în Ucraina”
Donald Tusk critică susținerea predecesorului său pentru Simion, liderul unui “partid pro-rus și anti-UE”: România este un partener cheie în apărarea graniței de est UE și NATO
Bolojan, după videoconferința convocată de Starmer: România este angajată să continue sprijinul pentru Ucraina și pentru o pace durabilă și justă
Putin trebuie să pună capăt atacurilor barbare asupra Ucrainei dacă ”vrea cu adevărat pace”, subliniază Keir Starmer
COMISIA EUROPEANA
Raport Comisia Europeană: 70% dintre consumatorii europeni au încredere că drepturile lor sunt respectate de comercianți, însă riscurile online persistă
Published
2 days agoon
March 14, 2025By
Andreea Radu
Înainte de Ziua Mondială a Drepturilor Consumatorilor de mâine, Comisia Europeană a publicat raportul privind condițiile de consum, care arată că 68% dintre consumatorii europeni se simt încrezători în siguranța produselor pe care le cumpără, iar 70% au încredere că drepturile lor de sunt respectate de comercianți, informează comunicatul oficial.
Cu toate acestea, datele din raportul respectiv arată și că riscurile online pentru consumatori persistă, inclusiv înșelăciunile, recenziile false și practicile publicitare înșelătoare.
Comisia Europeană ia măsuri decisive pentru a aborda provocările cu care se confruntă consumatorii din întreaga UE. Odată cu intrarea în vigoare a noii Reglementări Generale privind Siguranța Produselor, consumatorii sunt acum mai bine protejați împotriva expunerii la produse nesigure vândute atât online, cât și offline.
Pentru a aborda riscurile legate de bunurile vândute de comercianții cu amănuntul online din afara UE și de piețele care găzduiesc comercianți din afara UE, Comisia a adoptat la începutul acestui an Comunicarea privind pachetul privind comerțul electronic. De asemenea, Comisia pregătește o lege privind echitatea digitală pentru a consolida protecția consumatorilor împotriva practicilor dăunătoare online, în complementaritate cu normele digitale existente ale UE.
În urma intrării în vigoare, în 2026, a noilor norme prevăzute de Directiva privind dreptul la reparații și de Directiva privind responsabilizarea consumatorilor în vederea tranziției ecologice, consumatorii vor beneficia, de asemenea, de reparații mai ușoare, de o reutilizare sporită a produselor și de informații mai clare privind durabilitatea și reparabilitatea.
Principalele concluzii ale raportului de anul acesta:
- 70% dintre consumatori sunt de părere că comercianții și furnizorii de servicii respectă drepturile consumatorilor, în timp ce 61% dintre consumatori au încredere în organizațiile publice pentru a proteja aceste drepturi.
- Comerțul electronic transfrontalier este în creștere, 35% dintre consumatori cumpărând dintr-o altă țară a UE și 27% din afacerea UE în 2024.
- Cumpărătorii online sunt cu peste 60% mai predispuși să întâmpine probleme cu achizițiile lor, comparativ cu cei care cumpără offline.
- 93% dintre cumpărătorii online își fac griji cu privire la publicitatea online direcționată, inclusiv cu privire la colectarea datelor personale, publicitatea excesivă și personalizarea.
- 45% dintre consumatori s-au confruntat cu înșelăciuni online, iar mulți s-au confruntat cu practici neloiale, inclusiv recenzii false și reduceri înșelătoare.
- În ciuda unei încetiniri a ratei inflației în 2024 și a unei îmbunătățiri a sentimentului consumatorilor în comparație cu 2022, 38% dintre consumatori și-au exprimat îngrijorarea cu privire la capacitatea lor de a-și plăti facturile, iar 35% cu privire la posibilitatea de a-și permite alimentele preferate.
- 74% dintre consumatori au observat cazuri în care produsele ambalate își reduc dimensiunea, în timp ce 52% au observat o scădere a calității fără o scădere corespunzătoare a prețului.
- Considerentele de mediu în deciziile de cumpărare au scăzut cu 13% din 2022, din cauza considerentelor legate de costul produselor și serviciilor durabile și a neîncrederii în fiabilitatea declarațiilor de mediu.
Rezultatele raportului vor fi discutate cu statele membre, asociațiile de consumatori și întreprinderile și vor contribui la pregătirea viitoarelor inițiative, cum ar fi Agenda pentru consumatori 2025-2030 și Legea privind echitatea digitală .
COMISIA EUROPEANA
Ursula von der Leyen anunță extinderea sancțiunilor UE împotriva Moscovei pentru alte 2.400 de persoane și entități rusești
Published
2 days agoon
March 14, 2025By
Diana Zaim
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leye, anunță că Uniunea Europeană își intensifică presiunea asupra Moscovei. Astfel, sancțiunile europene vor fi extinse pentru 2.400 de persoane și entități rusești.
Printre măsurile anunțate de președinta Executivului European se numără interdicițiile de călătorie, înghețarea activelor și interzicerea finanțării.
„Determinarea noastră de a sprijini Ucraina este decisivă”, a scris președinta Ursula von der Leyen într-un mesaj postat pe platforma X.
The EU increases pressure on Russia.
We extend our sanctions on nearly 2400 individuals & entities over Russia’s ongoing aggression against Ukraine, including:
– Travel bans
– Asset freezes
– Ban on funding/resourcesOur determination to support Ukraine is decisive.
— Ursula von der Leyen (@vonderleyen) March 14, 2025
Reamintim că Uniunea Europeană a adoptat pe 24 februarie, cel de-al 16-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei, consolidând măsurile economice și individuale menite să slăbească capacitatea regimului de la Kremlin de a continua războiul ilegal și neprovocat împotriva Ucrainei. Pachetul de sancțiuni, adoptat la marcarea a trei ani de la începutul invaziei la scară largă, vizează sectoare esențiale ale economiei ruse și include restricții asupra entităților și persoanelor implicate în susținerea agresiunii.
Prin adoptarea acestui pachet de sancțiuni, Uniunea Europeană a transmis un mesaj clar: agresiunea Rusiei nu va rămâne nepedepsită, iar sprijinul pentru Ucraina va continua până la restabilirea păcii și securității internaționale.
COMISIA EUROPEANA
UE reacționează la tarifele impuse de SUA pentru oțel și aluminiu cu un pachet de măsuri de retorsiune vizând exporturi de 26 mld. de euro
Published
4 days agoon
March 12, 2025
Uniunea Europeană reacționează rapid la noile tarife de până la 25% impuse de Statele Unite asupra importurilor de oțel, aluminiu și produse derivate, printr-un set de măsuri compensatorii menite să protejeze companiile și lucrătorii europeni afectați de aceste restricții comerciale, a transmis, miercuri, Comisia Europeană.
Măsura vine ca răspuns la ceea ce UE consideră a fi tarife nejustificate și perturbatoare impuse de Washington, care au intrat în vigoare la miezul nopții.
„Regretăm profund această măsură. Tarifele sunt taxe. Sunt rele pentru întreprinderi și chiar mai rele pentru consumatori. Aceste tarife perturbă lanțurile de aprovizionare. Ele aduc incertitudine pentru economie”, a declarat președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. „Sunt în joc locuri de muncă. Prețurile vor crește. În Europa și în Statele Unite”, a continuat ea.
We deeply regret the US tariffs imposed on Europe.
Tariffs are taxes.
They are bad for business, and even worse for consumers.
Today Europe takes strong but proportionate countermeasures.
We remain ready to engage in dialogue ↓ pic.twitter.com/5m1bGZjnsx
— Ursula von der Leyen (@vonderleyen) March 12, 2025
Măsurile UE includ:
- Reintroducerea taxelor compensatorii suspendate din 2018 și 2020, aplicabile începând cu 1 aprilie 2025. Acestea vor viza produse americane precum băuturi alcoolice, motociclete și ambarcațiuni.
- Un nou pachet de măsuri suplimentare, menit să echilibreze impactul noilor tarife americane, care afectează exporturi europene în valoare de 26 miliarde de euro.
„Vom lua măsuri proporționale și rapide pentru a apăra interesele economice ale UE și ale cetățenilor săi”, a transmis Comisia Europeană.
Primul pas în acest proces este lansarea unei consultări de două săptămâni cu părțile interesate din UE. Aceste consultări vor asigura alegerea corespunzătoare a produselor care vor fi supuse noilor contramăsuri, asigurând un răspuns eficient și proporțional care să reducă la minimum perturbările pentru întreprinderile și consumatorii din UE.
- 12 martie – lansarea consultărilor cu stakeholderii europeni privind produsele care vor face parte din noile taxe.
- 26 martie – evaluarea propunerilor și consolidarea listelor finale.
- jumătatea lunii aprilie – aprobarea și implementarea noului pachet de măsuri compensatorii.
Măsuri și contramăsuri impuse în mandatul precedent al administrației Trump
În 2018, administrația Trump a introdus taxe vamale de 25% pentru oțel și 10% pentru aluminiu, afectând exporturi europene de 6,4 miliarde de euro. UE a răspuns printr-un pachet de măsuri echivalente, însă, în 2021, ambele părți au suspendat aceste sancțiuni pentru a negocia un acord pe termen lung.
Pe 12 martie 2025, SUA au anunțat revenirea la tarifele din 2018 pentru oțel și majorarea tarifelor impuse aluminiului de la 10% la 25%, dar și extinderea acestora la produse care conțin oțel și aluminiu, precum electrocasnice, echipamente sportive și mobilier. Noile taxe afectează 5% din totalul exporturilor UE către SUA, generând costuri suplimentare de 6 miliarde de euro pentru importatorii americani.
În plus, secretarul american al comerțului va stabili, până la 12 mai 2025, un sistem prin care SUA vor continua să extindă lista produselor derivate din oțel și aluminiu supuse unor taxe suplimentare de până la 25%.
Concrete & Design Solutions
INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Zeci de mii de persoane au protestat la Budapesta împotriva lui Viktor Orban, în timp ce premierul a promis reprimarea ”armatei din umbră” a oponenților politici

Secretarul de stat american și ministrul rus de externe au discutat telefonic despre ”pașii următori” în negocierile care vizează pacea în Ucraina

“EuRo Manifest”: Peste 10.000 de români au manifestat pașnic în Piața Victoriei, formând o inimă care bate pentru Europa pe acordurile imnului UE

Planurile “coaliției de voință” pentru un acord de pace în Ucraina trec la “faza operațională”, anunță Starmer: Putin și Rusia să lase “armele să tacă în Ucraina”

Donald Tusk critică susținerea predecesorului său pentru Simion, liderul unui “partid pro-rus și anti-UE”: România este un partener cheie în apărarea graniței de est UE și NATO

Președintele Germaniei este îngrijorat de impactul rețelelor sociale asupra democrației: Dezbaterea se mută de la media de calitate la rețelele sociale, fapt ce schimbă profund democrația noastră

Bolojan, după videoconferința convocată de Starmer: România este angajată să continue sprijinul pentru Ucraina și pentru o pace durabilă și justă

Putin trebuie să pună capăt atacurilor barbare asupra Ucrainei dacă ”vrea cu adevărat pace”, subliniază Keir Starmer

Cristian Diaconescu: România este în dialog cu administrația americană și nu avem semnale că SUA ar lua în calcul retragerea trupelor din țara noastră

Statele UE și-au adoptat poziția de negociere privind impunerea de tarife pentru o serie de produse agricole și îngrășăminte din Rusia și Belarus

V. Ponta: Discuţiile din Parlament privind bugetul încep la 14 ianuarie

Mapamond: Care vor fi principalele evenimente ale anului 2013

Angela Merkel: “Mediul economic va fi mai dificil în 2013”

Barometru: Cluj-Napoca înregistrează cea mai ridicată calitate a vieții din România, alături de Oradea și Alba Iulia

9 mai, o triplă sărbătoare pentru români: Ziua Europei, a Independenţei României şi sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial

Ambasadorul SUA Adrian Zuckerman: România va deveni cel mai mare producător și exportator de energie din Europa

Huffington Post: România a fost condusă din 1989 de “o clică incompetentă de escroci foşti comunişti”

Premierul Italiei, Mario Monti, a demisionat

Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea care interzice pentru 10 ani exportul de buștean în spațiul extracomunitar

Acord fără precedent în istoria UE: După un maraton de negocieri, Angela Merkel, Mark Rutte, Klaus Iohannis și ceilalți lideri au aprobat planul și bugetul de 1,82 trilioane de euro pentru relansarea Europei

Planurile “coaliției de voință” pentru un acord de pace în Ucraina trec la “faza operațională”, anunță Starmer: Putin și Rusia să lase “armele să tacă în Ucraina”

Premierul Marcel Ciolacu: Livrarea primelor automobile complet electrice fabricate de Ford Otosan este o realizare ce subliniază puterea unui parteneriat solid

Zelenski denunță manipularea Rusiei privind un armistițiu: Lui Putin îi este teamă să îi spună direct lui Trump că dorește să continue acest război

Extremismul și populismul nu aduc bani și nu construiesc spitale, subliniază vicepreședintele PE Victor Negrescu, prezentând eforturile depuse pentru a aduce mai multe fonduri UE în România

Președintele Consiliului Județean Cluj, după sosirea celor 34 de microbuze electrice achiziționate cu fonduri de redresare: Facilitează accesul tinerilor la școală, asigurându-le dreptul la educație

Vicepreședintele BEI, Thomas Östros, subliniază importanța parteneriatelor pentru a răspunde nevoii universale de acces echitabil la servicii medicale: Provocările în acest domeniu nu cunosc granițe

Ilie Bolojan: Semnarea acordului SUA-Ucraina privind mineralele, o “bază bună” pentru dialog transatlantic aprofundat către o soluție de pace

Nu putem vorbi de securitate la Marea Neagră fără Turcia, afirmă Ilie Bolojan într-un semnal al susținerii României pentru rolul Turciei în securitatea europeană

Ilie Bolojan, după primul său Consiliu European: Am stabilit ca prioritară întărirea flancului estic, de la Baltică la Marea Neagră. Prioritățile militare ale României vor fi stabilite în comun cu NATO

Ilie Bolojan: România nu va trimite trupe în Ucraina, ci poate fi un hub logistic pentru alte trupe; România va participa la reuniunea șefilor apărării de la Paris
Trending
- ROMÂNIA1 week ago
Emil Boc, primarul orașului Cluj-Napoca, a fost numit raportor pentru „Uniunea Competențelor” în cadrul Comitetului European al Regiunilor
- ROMÂNIA1 week ago
INTERVIU Directorul general Nuclearelectrica, Cosmin Ghiță: Proiecte americane de 15 miliarde de dolari implementate în România în parteneriat cu SUA. Continuăm proiectele începute în primul mandat al președintelui Donald Trump
- NATO1 week ago
Giorgia Meloni propune extinderea articolului 5 din Tratatul NATO la Ucraina, fără aderarea oficială a Kievului la Alianță
- CONSILIUL EUROPEAN1 week ago
Profeția lui Tusk la summitul UE pentru apărare: Europa se va înarma mai rapid decât Rusia, o cursă pe care Rusia o va pierde la fel ca URSS acum 40 de ani
- CONSILIUL EUROPEAN1 week ago
Undă verde pentru “Europa Apărării”: Liderii europeni au aprobat înarmarea UE și capacitățile militare necesare în complementaritate cu NATO, prioritizând apărarea frontierei estice în fața “provocării existențiale” dinspre Rusia