Connect with us

CONSILIUL EUROPEAN

“În Moldova va bate inima Europei”, afirmă șeful Consiliului European: Veți deschide porțile pentru 50 de lideri europeni prieteni, un simbol că Moldova nu este singură

Published

on

© Maia Sandu/ Facebook

Președintele Consiliului European, Charles Michel, a declarat joi, într-un mesaj video, că prezența a 50 de lideri europeni la summitul Comunității Politice Europene de la Chișinău este un moment istoric pentru Republica Moldova și calea acestei țări spre Uniunea Europeană.

“La 1 iunie, în Moldova va bate inima Europei. Veți deschide porțile frumoasei voastre țări pentru 50 de lideri europeni, 50 de prieteni ai Moldovei. Acesta este un moment istoric pentru țara voastră și pentru cetățenii țării. Este un simbol puternic al unui continent care este alături de voi, un simbol puternic în calea voastră spre familia noastră europeană. Moldova, ești printre prieteni! Moldova, nu ești singură!”, a afirmat Michel, într-un mesaj video distribuit pe contul oficial de Twitter pentru summitul din 1 iunie al Comunității Politice Europene, găzduit de Republica Moldova.

Mesaje similare au fost transmise zilele trecute și de președintele francez Emmanuel Macron și de președinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen.

Mesajul președintelui Consiliului European vine la câteva zile de la ampla manifestare intitulată Adunarea Națională “Moldova Europeană”, care s-a desfășurat în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău, la 21 mai, cu zece zile înainte ca R. Moldova să găzduiască, tot la Chișinău, summitul Comunității Politice Europene (CPE), a doua astfel de reuniune după summit-ul inaugural din octombrie anul trecut, de la Praga.

La această manifestare, peste 75.000 de cetățeni au adoptat o rezoluție prin care cer includerea aderării la UE în Constituție, iar președinta Maia Sandu și președinta Parlamentului European Roberta Metsola au susținut discursuri.

Liderii de la Chișinău, în frunte cu președinta Maia Sandu, speră că această adunare cetățenească și summitul CPE vor oferi un impuls puternic pentru obținerea unei decizii în vederea începerii negocierilor de aderare la Uniunea Europeană.

Summitul Comunității Politice Europene urmează să se concentreze pe chestiuni legate de securitate și migrație, energie și conectivitate în Europa.

R. Moldova a obținut la 23 iunie anul trecut, alături de Ucraina, statutul de țară candidată pentru aderarea la UE.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

CONSILIUL EUROPEAN

Președintele Consiliului European împărtășește opinia lui Macron privind o ”autonomie strategică” a UE: Există un atașament față de alianța cu SUA, dar nu presupune să urmăm ”orbește” Washingtonul

Published

on

© European Union, 2022

Liderii europeni devin din ce în ce mai deschiși față de demersul președintelui francez, Emmanuel Macron, de a obține ”autonomia strategică” a UE față de Statele Unite, este opinia exprimată de președintele Consiliului European, Charles Michel, potrivit Politico Europe.

În vreme ce controversele capătă amploare în urma comentariilor liderului francez conform cărora Europa ar trebui să reziste presiunii de a deveni ”adepții Americii”, Michel a sugerat că poziția politicianului francez nu este izolată în rândul liderilor UE. În timp ce Macron a vorbit în calitate de președinte francez, opiniile sale reflectă o schimbare în creștere în rândul liderilor UE, a declarat președintele Consiliului European.

”A existat un salt înainte în ceea ce privește autonomia strategică în comparație cu acum câțiva ani”, a declarat Michel pentru emisiunea televiziunii franceze La Faute à l’Europe într-un interviu care va fi difuzat miercuri.

”În ceea ce privește problema relației cu Statele Unite, este clar că pot exista nuanțe și sensibilități în jurul mesei Consiliului European. Unii lideri europeni nu ar spune lucrurile în același mod în care le-a spus Emmanuel Macron … Cred că destul de puțini gândesc cu adevărat ca Emmanuel Macron”, a completat liderul european.

”Există într-adevăr un mare atașament care rămâne prezent – și Emmanuel Macron nu a spus altceva – pentru această alianță cu Statele Unite. Dar dacă această alianță cu Statele Unite presupune că noi urmăm orbește, sistematic, poziția Statelor Unite în toate chestiunile, nu”, a completat Michel.

Emmanuel Macron, proaspăt întors din China, a solicitat Uniunii Europene să lupte pentru ”autonomie strategică” și să nu se lase atrasă în tulburările dintre cei doi poli de putere, SUA sau China, fapt ce a stârnit nemulțumirile Washingtonului și Berlinului.

Liderul francez, însoțit de președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în vizita în China, a dorit să transmită un mesaj de unitate europeană în fața unei Chine cordiale cu Rusia, care pare să împărtășească poziția Moscovei anti-NATO și anti-SUA, chiar dacă între cele două state există o ”căsătorie de conveniență, nu din convingere”, după cum descria secretarul de stat american, Antony Blinken, relația dintre aceste autocrații.

Disensiunile dintre primele două economii ale lumii se reflectă și în propunerea de buget pentru anul fiscal 2024, înaintată de președintele american, Joe Biden, prin care urmărește, printre altele, să câștige competiția cu China și să îngrădească Rusia

De cealaltă parte, Uniunea Europeană urmărește o reducere a riscurilor, și nu o decuplare de China, dar relația cu acest stat va fi definită de modul cum acesta se raportează la războiul lui Putin, fapt evidențiat și prin avertismentul de a nu furniza Rusiei arme, transmis de șefa executivului european cu prilejul vizitei sale.

Călătoria, urmărită îndeaproape de Statele Unite, s-a soldat cu o declarație comună a lui Emmanuel Macron și Xi Jinping, care nu face referire la Rusia și nici nu condamnă războiul pornit de aceasta în Ucraina, astfel că așteptările specialiștilor de la Casa Albă nu au fost înșelate. 

Continue Reading

CONSILIUL EUROPEAN

Președintele Consiliului European dezminte că ar ”cheltui excesiv” pentru deplasările oficiale: Creșterea, o consecință a ”activității intense” ca urmare a războiului rus din Ucraina

Published

on

© European Union, 2021

Președintele Consiliului European, Charles Michel, a negat în publicația belgiană Le Soir, prin vocea unui purtător de cuvânt, că ar face ”cheltuieli excesive” pentru călătoriile sale de serviciu, aspect susținut recent de ziar francez Le Monde, conform EFE, citat de Agerpres.

Un purtător de cuvânt al lui Michel a negat și a îmbrăcat în contextul informația apărută în Le Monde, care îl acuză pe președintele Consiliului European că și-a mărit semnificativ bugetul de la preluarea mandatului și că a efectuat cheltuieli masive în deplasările sale.

Ziarul francez notează că bugetul lui Michel pe anul 2024, în proces de aprobare, se ridică la 2,6 milioane de euro, cu 27,5% mai mult decât cel prevăzut pentru 2023.

Creşterea se datorează în principal ”activităţii sale internaţionale intense”, după cum a explicat pentru Le Monde Secretariatul General al Consiliului, în special din cauza impactului războiului din Ucraina.

Totalul cheltuielilor de călătorie ale lui Charles Michel şi ale delegaţiilor pe care le conduce, care includ membri ai cabinetului, personal de protocol, servicii de securitate şi altele, ar fi în jur de 1,9 milioane de euro, în timp ce predecesorii săi la conducerea Consiliului cheltuiau în medie 500.000 de euro.

Printre prerogativele președintelui Consiliului European, prevăzute la articolul 15 din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE), se află și reprezentarea externă a UE la nivel de șefi de stat sau de guvern:

  • în ceea ce privește chestiunile legate de politica externă și de securitate comună (PESC) a UE, alături de Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate, care contribuie la punerea în aplicare a PESC și la asigurarea unității, coerenței și eficacității acesteia;
  • la summiturile internaționale, de obicei alături de președintele Comisiei Europene.

Continue Reading

CONSILIUL EUROPEAN

Klaus Iohannis: Aderarea României la Schengen trebuie rezolvată în acest an, pentru că suntem pregătiți și pentru că în 2024 vor avea loc alegeri europene

Published

on

© Administrația Prezidențială

Problema aderării României la spațiul Schengen trebuie rezolvată în cursul acestui an, a transmis luni președintele Klaus Iohannis, la Palatul Cotroceni, acolo unde l-a primit pe cancelarul german Olaf Scholz, aflat la prima sa vizită oficială în România.

Întrebat de jurnaliștii germani despre demersurile de aderare la spațiul de liberă circulație, șeful statului a subliniat că România îndeplinește criteriile de mai bie de un deceniu, că țara noastră nu are probleme cu migrația ilegală și a pledat pentru ca un vot pozitiv privind aderarea la Schengen să aibă loc anul acesta, înainte de alegerile din europene 2024.

“În chestiunea Schengen cred că trebuie să reiau puțin câteva chestiuni pentru a fi foarte clar. România a solicitat să devină parte a spațiului Schengen încă de acum aproape 12 ani și a îndeplinit condițiile foarte repede, toate condițiile – repet, toate condițiile solicitate de Acquis-ul Schengen. Acest lucru nu a fost posibil timp de mulți ani, fiindcă au existat rețineri în unele state membre, rețineri legate în principal de statul de drept. Acel Mecanism de Cooperare și Verificare a dat de gândit și am fost în situația bună de a putea încheia acest Mecanism de Cooperare și Verificare în toamna anului trecut, fiindcă România a îndeplinit între timp absolut toate condițiile pentru a fi considerat un stat de drept. Acest lucru a redat românilor speranța că va exista un vot pozitiv, afirmativ pentru acceptarea în Spațiul Schengen. Din păcate, nu s-a întâmplat așa. În decembrie a avut loc un vot în formatul JAI, Justiție și Afaceri Interne din Consiliul Uniunii Europene, în care Austria nu a fost de acord cu intrarea României în Spațiul Schengen. Acest vot negativ nu a fost, cel puțin așa afirmă partea austriacă, un vot împotriva României, ci a fost un vot care trebuia să atragă atenția asupra pericolului migrației ilegale”, a detaliat președintele, după întâlnirea cu Scholz și înainte de a găzdui o întrunire trilaterală cu cancelarul german și președinta Republicii Moldova.

Liderul de la Cotroceni a amintit că România a propus și proiecte pentru ca situația migrației să fie mai bine gestionată.

“Un proiect pilot care a fost agreat cu Comisia Europeană se va desfășura la granița României cu Serbia şi va dovedi cum se poate manageria mai eficient procesul de identificare-returnare a migranților ilegali”, a spus el.

“Toate aceste lucruri ne fac să rămânem optimiști și credem că problema aderării României la Schengen trebuie rezolvată în cursul acestui an”, a spus Iohannis.

Pentru a susține afirmația anterioară, șeful statului a evocat și două motive: “unu, fiindcă suntem pregătiți și dovedim acest lucru, doi, fiindcă în anul viitor vor avea loc multiple alegeri, printre care și cele europene, și nu considerăm că în 2024 această chestiune poate fi rezolvată în condiții bune“.

La rândul său, cancelarul german a precizat că Germania se află ferm de partea României în ceea ce privește aderarea țării la spațiul Schengen.

Tema aderării României la spațiul Schengen a căpătat avânt politic după ce cancelarul german Olaf Scholz a utilizat prilejul unui discurs privind viitorul UE pe care l-a susținut la Praga în luna august a anului trecut pentru a afirma că “România, Bulgaria și Croația îndeplinesc toate cerinţele tehnice pentru calitatea de membre cu drepturi depline ale spațiului Schengen” și că va acționa în acest sens.

În vreme ce Croația a fost acceptată în spațiul Schengen printr-un vot pozitiv acordat în cadrul Consiliului Justiție și Afaceri Interne al UE din 8 decembrie, România și Bulgaria au fost respinse la vot, existând obiecții cu privire la gestionarea migrației din partea Austriei în cazul ambelor țări și obiecții privind statul de drept din partea Olandei cu privire la Bulgaria.

Între timp, România a reluat eforturile politico-diplomatice, având asigurat sprijinul tuturor statelor membre Schengen, cu excepția Austriei, Bucureștiul purtând săptămâna trecută discuții atât cu actuala președinție a Consiliului UE, prin vizita premierul Nicolae Ciucă în Suedia, cât și cu viitoarea președinție a UE, prin vizita ministrului de interne spaniol la București.

Continue Reading

Facebook

ROMÂNIA26 mins ago

MAE marchează Ziua Tratatului de la Trianon printr-o expoziție dedicată rolului diplomației române la Conferința de Pace de la Paris 1919-1920

COMISIA EUROPEANA4 hours ago

UE ”este foarte îngrijorată” de stabilirea unei comisii poloneze de anchetă privind influența rusă, care ”ar putea fi folosită pentru a limita posibilitatea persoanelor de a candida pentru funcții publice”

U.E.5 hours ago

UE dublează flota de stingere a incendiilor rescEU pentru vara anului 2023. România va contribui cu pompieri în Franța, Grecia sau Portugalia

EDUCAȚIE5 hours ago

Klaus Iohannis, consultări cu sindicaliștii: Șeful statului, dispus să garanteze un acord politic între Guvern și sindicate pentru reluarea procesului educațional

U.E.6 hours ago

UE solicită sârbilor și kosovarilor ”să dezamorseze tensiunile imediat şi necondiţionat”

NATO7 hours ago

Miniștrii de externe din NATO se întrunesc la Oslo pentru a găsi un numitor comun privind viitoarea aderare a Ucrainei și succesorul lui Jens Stoltenberg

ROMÂNIA7 hours ago

eMAG a încheiat anul 2022 cu o cifră de afaceri de 7,1 miliarde de lei și cu un profit de 123,7 milioane de lei

U.E.7 hours ago

Banca Națională a Bulgariei: Ne aflăm pe ultima porțiune a drumului către zona euro

U.E.7 hours ago

Germania pune la îndoială capacitatea Ungariei de a exercita președinția Consiliului UE în 2024

SUA8 hours ago

SUA, ”preocupate” de înființarea comisiei poloneze de anchetă privind influența rusă, care ”ar putea fi folosită în mod abuziv pentru a interfera cu alegerile libere și corecte” din toamnă

REPUBLICA MOLDOVA12 hours ago

VIDEO Summitul CPE din R. Moldova: “Ne-am obișnuit să credem că suntem mici și că de noi nu depinde nimic, dar pe 1 iunie, Europa va veni la noi acasă”

NATO5 days ago

“Drumul către summitul de la Vilnius”: Jens Stoltenberg afirmă că aderarea Ucrainei la NATO “în mijlocul unui război nu este pe ordinea de zi”

POLITICĂ5 days ago

Ziua Eroilor. Klaus Iohannis: Prin lupta pentru desăvârșirea unității naționale, înaintașii noștri au acționat decisiv pentru conectarea României la spațiul politic european

ROMÂNIA6 days ago

Nicolae Ciucă a apreciat reiterarea de către președintele federal Steinmeier a sprijinului Berlinului pentru aderarea României la Spațiul Schengen

POLITICĂ6 days ago

Klaus Iohannis cere coaliției ca rotația guvernamentală să se desfășoare “sticlă”: Oamenii trebuie să vadă că nu este vorba de tras sfori. Numai de instabilitate nu avem nevoie

ROMÂNIA6 days ago

Steinmeier l-a asigurat pe Iohannis că Germania se va implica pentru aderarea României la Schengen: Cancelarul Scholz și miniștrii de externe și interne vor aduce argumente Austriei și Olandei

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI1 week ago

Eurodeputatul Victor Negrescu a înregistrat în Parlamentul European petiția pentru sprijinirea satelor românești și a fermierilor români

REPUBLICA MOLDOVA1 week ago

Adunarea Națională “Moldova Europeană”. Maia Sandu: Calea aleasă de Moldova, calea europeană. Trebuie să aderăm la UE până în 2030

REPUBLICA MOLDOVA2 weeks ago

Dorin Recean: La Chişinău încă nu cad rachete, asta datorită ucrainenilor, dar Republica Moldova este atacată hibrid

ROMÂNIA2 weeks ago

Marcel Ciolacu: Regiunea Mării Negre are potențialul de a deveni un centru internațional de oportunități prin extinderea și modernizarea surselor de energie

Team2Share

Trending