Connect with us

INTERNAȚIONAL

În timp ce ExxonMobil și OMV Petrom solicită o legislație stabilă în România, Ungaria face apel la Statele Unite să sprijine exploatarea gazelor naturale din Marea Neagră

Published

on

Pentru a doua oară în mai puţin de o săptămână, ministrul de Externe al Ungariei, Peter Szijjarto, a cerut unui înalt oficial american să faciliteze o decizie finală a grupului energetic ExxonMobil pentru a produce gaze naturale în Marea Neagră, în condițiile în care companiile ExxonMobil și OMV Petrom au un parteneriat pentru exploatare a zăcămintelor de gaze din blocul Neptun Deep din apele teritoriale ale României în Marea Neagră, estimând că producţia ar putea ajunge la 6,3 miliarde de metri cubi pe an.

După discuțiile purtate săptămâna trecută la Washington cu secretarul american al Energiei, Rick Perry, șeful diplomației maghiar a reluat subiectul și la Budapesta, prevalându-se de prilejul unei întrevederi bilaterale cu secretarul de Stat al SUA, Mike Pompeo, pentru a avansa din nou acest subiect.

La finalul întrevederii cu omologul american, oficialul ungar  a declarat că i-a cerut lui Pompeo să îndemne ExxonMobil să ia o decizie finală de investiţii în cel mai scurt timp posibil pentru a extrage gaze naturale în Marea Neagră, ceea ce ar permite Ungariei să îşi diversifice sursele de aprovizionare cu gaze naturale, scrie Agerpres.

Ungaria invocă un interes strategic pentru demararea producției de gaze naturale în Marea Neagră

Am făcut tot ce putem pentru a cumpăra gaze naturale din alte surse (…) A şteptăm pentru ca aliaţii noştri să ia o decizie astfel încât şi noi să putem cumpăra gaze naturale via o altă rută“, a spus Szijjarto, în timp ce a făcut recurs la argumentul unei ”enorme ipocrizii” a Occientului, care critică Rusia, dar colaborează altfel cu Moscova în sectorul energetic, într-o trimitere voalată la afacerea Nord Stream 2 dintre Federația Rusă și Germania, un acord despre care însuși președintele american Donald Trump a spus că Berlinul ”se predă” Moscovei.

Este în interesul strategic al Ungariei ca parteneriatul ExxonMobil-OMV să demareze producţia de gaze naturale în Marea Neagră, iar gazele extrase să fie disponibile pentru a putea fi cumpărate de Ungaria“, a mai spus Peter Szijjarto, făcând referire la faptul că gazele naturale ar putea fi livrate prin gazoductul BRUA pe care România a început deja să o construiască şi ar intra în Ungaria printr-un interconector care în prezent este făcut pentru a fi unul bidirecţional.

Peter Szijjarto și Ana Birchall, întâlniri la Washington cu secretarul american al Energiei

Precizăm că, săptămâna trecută, atât ministrul ungar Peter Szijjarto, cât și vicepremierul român Ana Birchall, s-au întâlnit la Washington cu secretarul american al Energiei Rick Perry.

În timp ce Szijjarto a menționat interesul strategic pentru ca parteneriatul ExxonMobil-OMV să funcționeze, Birchall a punctat angajamentul ferm al Guvernului României pentru asigurarea unui mediu investiţional transparent şi atractiv pentru companiile care investesc în domeniul energetic, prin proiecte de diversificare a surselor şi rutelor de transport al energiei.

Reamintim totodată că, în apele teritoriale româneşti ale Mării Negre, companiile ExxonMobil şi OMV Petrom explorează împreună blocul Neptun, unde primele estimări arată existenţa unor zăcăminte de gaze între 42 şi 84 de miliarde de metri cubi.

Recent, compania OMV Petrom, cel mai mare contribuabil la bugetul de stat, a anunțat că amână investițiile în Marea Neagră din cauza volatilității legislative. Anterior, și compania americană ExxonMobil a cerut României o legislație stabilă și infrastructură pentru a începe exploatarea gazelor din Marea Neagră.

De asemenea, întârzierea în adoptarea legii offshore care reglementează exploatarea gazelor naturale din Marea Neagră – promulgată în noiembrie 2018 – a determinat companiile de profil să amâne investițiile.

 

 

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și doctorand în domeniul reasigurării strategice a NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

INTERNAȚIONAL

Crucea Roșie face apel la încetarea atacurilor cibernetice asupra facilităților medicale în timpul pandemiei de COVID-19: Cerem guvernelor să ia ”măsuri imediate şi decisive” pentru a le opri

Published

on

Crucea Roșie a făcut apel la încetarea atacurilor informatice asupra facilităților medicale și de cercetare medicale în timpul pandemiei de coronavirus, în cadrul unei scrisori publicate marți și semnată de reprezentanți ai lumii politice și de afaceri, potrivit Reuters, citat de Agerpres.

Semnatarii au punctat că astfel de atacuri pun în pericol viețile oamenilor și guvernele trebuie să ia ”măsuri imediate și decisive” pentru a le opri.

”Sperăm că guvernele lumii vor lua atitudine şi vor reafirma angajamentele faţă de regulile internaţionale care interzic astfel de acţiuni”, a notat în scrisoare preşedintele Comitetului internaţional al Crucii Roşii, Peter Maurer.

Între cei 42 de cosemnatari se numără preşedintele Microsoft Corp, Brad Smith, şi fostul secretar de stat al SUA Madeleine Albright. Iniţiativa scrisorii îi aparţine Institutului Cyberpeace, organizaţie neguvernamentală a cărei misiune este de a împiedica folosirea internetului pentru a lansa atacuri.

Apelul vine la o lună după ce Republica Cehă a denunțat un atac informatic asupra sectorului său medical, lucru care a atras o reacție virulentă din partea secretarului de stat american Mike Pompeo, care a calificat atacul drept ”profund iresponsabil și periculos” și a atenționat că vinovații trebuie să se ”aștepte la consecințe”. Nici Republica Cehă, nici SUA nu au indicat deocamdată a cui a fost responsabilitatea atacului.

Pe parcursul ultimelor luni, hackerii au luat în vizor mai multe spitale, lansând atacuri cu viruşi informatici, de obicei cu scopul de a cere bani. Alte grupări de piraterie informatică, mai sofisticate, cum sunt cele asociate cu o serie de guverne, au vizat centre de cercetare medicală, cu scopul de a fura date legate de tratamentele pentru COVID-19.

Continue Reading

NATO

Defender Europe 20 Plus: 6.000 de militari polonezi și americani vor participa exerciții militare comune pentru consolidarea securității flancului estic al NATO

Published

on

© US Mission to NATO

Aproximativ 6.000 de militari polonezi şi americani vor lua parte la exerciţii comune în luna iunie, în nord-vestul Poloniei, relatează agenţia de presă PAP, citată marţi de thenews.pl, potrivit Agerpres.

Exerciţiile, care au fost modificate faţă de planurile iniţiale, se vor desfăşura în perioada 5 – 19 iunie. În cadrul exerciţiilor intitulate ‘Defender Europe 20 Plus’ vor fi desfăşurate 100 de tancuri şi alte peste 230 de vehicule de luptă pe un poligon de antrenament situat în nord-vestul Poloniei.

Primele vehicule militare au pornit spre poligonul de la Drawsko Pomorskie la scurt timp după miezul nopţii de luni spre marţi, potrivit căpitanului Błażej Łukaszewski, ofiţerul de presă al Brigăzii 12 Mecanizate din armata poloneză, cu baza în oraşul Szczecin.

Potrivit Ministerului Apărării polonez, obiectivul exerciţiilor este de a consolida securitatea Poloniei şi a altor ţări din flancul estic al NATO.

Anterior în acest an, în contextul răspândirii pandemiei de COVID-19, SUA a decis să reducă amploarea exerciţiilor ‘Defender-Europe 20’ din Polonia şi alte ţări europene. 

Citiți și COVID-19: Armata americană își reia parțial exercițiile militare în Europa, cu măsuri de precauție pentru a proteja sănătatea forțelor armate și a populațiilor

Cei 4.000 de soldaţi americani care vor lua parte la ele sosiseră deja în Europa pentru a participa la exerciţiul Defender-Europe 20, cea mai mare desfăşurare militară americană în Europa în ultimii 25 de ani, când pandemia de COVID-19 a determinat Pentagonul să îngheţe toate mişcările militare în lume.

În momentul în care desfăşurarea americană a fost întreruptă la începutul lunii martie, peste 90% din echipamentele prevăzute pentru Defender-Europe 20 fuseseră deja încărcate la bordul avioanelor şi navelor pentru a pleca spre Europa.

Continue Reading

INTERNAȚIONAL

Oficial OMS: Posibilitatea unui al doilea val de îmbolnăviri cu Covid-19, mult diminuată

Published

on

© European Union, 2014

Directorul Departamentului de Sănătate Publică și Mediu din cadrul Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), María Neira, a declarat că vom intra într-o fază foarte critică în săptămânile următoare, fiind necesar să analizăm cum se comportă virusul odată cu reluarea activității economice și parțial a celei sociale, informează EFE, preluat de Agerpres.

Într-un interviu acordat postului de radio spaniol Rac1, Neira a indicat că următoarele două-trei săptămâni vor fi cheie și a subliniat, de asemenea, că țările europene aflate în faza de relaxare a restricțiilor au o supraveghere epidemiologică „foarte riguroasă”. „Suntem liniștiți că și dacă ar exista un incident, se vor lua măsuri”, a spus aceasta.

Oficialul OMS a mai spus că modelele cu care se lucrează elimină „tot mai mult” posibilitatea producerii unui al doilea val important de coronavirus, întrucât rata de transmitere a virusului a fost diminuată foarte mult, iar acesta ar avea dificultăţi să supravieţuiască. „Trebuie să fim foarte prudenţi pentru a declara că acesta este sfârşitul valului, însă datele arată că cel puţin a fost evitată transmiterea şi explozia din primele săptămâni”, a atenționat aceasta.

Întrebată dacă copiii vor putea merge la școală în septembrie, oficialul OMS a dat exemplul școlile deschise la Geneva (Elveția), subliniind „cultura educațională” a minorilor care se spală pe mâini în mod regulat și păstrează distanța de siguranță. În acest sens, Neira a declarat că educația la distanță rezolvă problema pentru o perioadă, dar că nu „înlocuiește interacțiunea socială”, fiind în favoarea revenirii copiilor la școală în siguranță dacă datele epidemiologice sunt favorabile.

De asemenea, a indicat că vara populația va călători în zonele rurale din apropierea domiciliului și vor avea loc mai puține călătorii internaționale, relatează EFE.

 

Continue Reading

Facebook

Advertisement
Advertisement

Trending