Connect with us

Dan Motreanu

În urma solicitării eurodeputatului Dan Montreanu, Comisia Europeană ia în calcul o nouă prelungire a termenului de depunere, de către fermieri, a cererilor pentru plăți directe și anumite plăți pentru dezvoltare rurală

Published

on

Comisia Europeană ia în calcul prelungirea termenului de depunere, de către fermieri, a cererilor pentru plăți directe și anumite plăți pentru dezvoltare rurală, după ce eurodeputatul Dan Motreanu (PNL, PPE), alături de alți 23 de europarlamentari i-au trimis comisarului european pentru Agricultură, Janusz Wojciechowski o scrisoare prin care semnala că fermierii au nevoie de mai mult timp pentru completarea cererilor în contextul restricțiilor impuse de criza de COVID-19.

”Într-o scrisoare primită de la comisarul european pentru Agricultură, Janusz Wojciechowski, acesta subliniază că a analizat solicitatea venită din partea mea și a altor peste 20 de deputați europeni, care au semnat solicitarea mea, și că ia în calcul prelungirea termenului în cazul în care actualele restricții generate de pandemia COVID19 vor fi în continuare extinse”, precizează eurodeputatul român într-o postare pe Facebook.

”În cazul în care criza actuală și restricțiile impuse de aceasta în state membre necesită o nouă prelungire, Comisia va reexamina situația și poate propune un nou termen de depunere a cererilor de ajutor pentru țările afectate”, se arată în răspunsul comisarului Wojciechowski.

Amintim că europarlamentarul Dan Motreanu a solicitat luna trecută Comisiei Europene prelungirea până la 15 iulie 2020 a termenului de depunere, de către fermieri, a cererilor pentru plăți directe și anumite plăți pentru dezvoltare rurală.

Acesta a explicat atunci că asociațiile și consilierii care lucrează în strânsă colaborare cu solicitanții trebuie să respecte măsurile impuse de guvernele naționale în contextul crizei Covid- 19, lucru ce face ”imposibilă întâlnirea dintre consilieri și solicitanți, ducând la o încetinire serioasă a ritmului de lucru.”

Comisia Europeană a decis la 17 martie să le permită statelor membre să acorde prelungirea cu o lună a termenului de depunere, de către fermieri, a cererilor de plăți directe și de anumite plăți referitoare la dezvoltarea rurală.

Această prelungire va fi posibilă pentru toți fermierii eligibili din toate statele membre. Totuși, rămâne la latitudinea statelor membre să decidă dacă doresc să o acorde. Noul termen-limită pentru depunerea cererilor este 15 iunie 2020, în loc de 15 mai, oferindu-le fermierilor o mai mare flexibilitate în ceea ce privește completarea cererilor în această perioadă dificilă și fără precedent.

În fiecare an, fermierii europeni își depun cererile de sprijin pentru venit oferit în cadrul politicii agricole comune (PAC).

Autoritățile naționale prelucrează apoi cererile și efectuează verificările necesare. Plățile din cadrul PAC sunt apoi distribuite la nivel național sau regional și sunt rambursate de Comisia Europeană din bugetul UE.

Teodora Ion este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Aria sa de expertiză include procesul retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, relațiile comerciale globale și competiția pentru supremație dintre marile puteri ale lumii. Teodora este corespondent în cadrul summit-urilor Consiliului European și al celorlalte reuniuni decizionale de la nivelul UE.

Dan Motreanu

Dan Motreanu: Finanțarea alocată României din Fondul de Modernizare se va dubla în perioada 2024-2030

Published

on

© European Union 2021 - Source : EP

Finanțarea alocată României din Fondul de Modernizare se va dubla în perioada 2024-2030, a anunțat eurodeputatul Dan Motreanu (PNL, PPE), după votul, de miercuri, din plenul Parlamentului European, asupra a două propuneri legislative cheie ale pachetului „Fit for 55”, respectiv revizuirea Sistemului UE de comercializare a certificatelor de emisii (ETS) și înființarea Mecanismului de ajustare la frontieră în funcție de prețul carbonului (CBAM).

 

„Am votat astăzi la Bruxelles, două propuneri legislative care stau la baza pachetului Fit for 55 – menit să ajusteze politicile UE în domeniile climei, energiei, exploatării terenurilor, transporturilor și impozitării, astfel încât, până în 2030, emisiile nete de gaze cu efect de seră ale UE să scadă cu cel puțin 55%, comparativ cu nivelurile din 1990. Este vorba, în primul rând, despre revizuirea Sistemului UE de comercializare a certificatelor de emisii (ETS) (…) În al doilea rând, am votat pentru înființarea Mecanismului de ajustare la frontieră în funcție de prețul carbonului (CBAM)”, a afirmat eurodeputatul Dan Motreanu, într-o postare pe Facebook.

ETS stimulează reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră provenite din producția de energie electrică, a celor generate de industriile mari consumatoare de energie și de transportul maritim și aerian. Potrivit acestuia, principalele prevederi adoptate ieri se referă la:

  • Suplimentarea cu 2,5 % a Fondului pentru modernizare (în plus față de cele 2 % alocate în prezent – care reprezintă aproximativ €48 de miliarde până în 2030, la un preț de €75/tona de carbon). Fondul finanțează tranziția energetică a statelor membre cu un produs intern brut (PIB) pe cap de locuitor mai mic de 65 % din media Uniunii în perioada 2016-2018, printre care și România.
  • Consolidarea Fondului de investiții în domeniul climei (fost Fond de inovare), cu obiectivul de a sprijini inovarea în domeniul tehnicilor, proceselor și tehnologiilor care contribuie în mod semnificativ la decarbonizarea sectoarelor din cadrul ETS;
  • Instituirea unui nou fond pentru sectorul maritim (Ocean Fund) care va sprijini investițiile în industria maritimă și în decarbonizarea acesteia;
  • Asigurarea unei piețe de comercializare a certificatelor de emisii echitabilă și funcțională, așa cum a dorit Grupul PPE, care prevede o intervenție mai rapidă pe piață în caz de volatilitate excesivă a prețurilor și o mai bună monitorizare;

În al doilea rând, în ceea ce privește înființarea Mecanismului de ajustare la frontieră în funcție de prețul carbonului (CBAM), Dan Motreanu explică că acesta „va stabili un preț pentru emisiile de carbon, care se va aplica la importul în UE al unei game specifice de produse”.

„Ne asigurăm astfel că acțiunile ambițioase adoptate în UE în domeniul climei nu vor duce la relocarea industriei și a producției din statele europene în alte țări ale lumii care nu au o taxă pe carbon, precum cea din ETS. Scopul urmărit este de a încuraja luarea unor măsuri similare în sectoarele industriale din afara UE și de a spori astfel acțiunea internațională pentru atenuarea schimbărilor climatice”, a evidențiat eurodeputatul PPE.

Potrivit acestuia, principalele prevederi ale raportului CBAM se referă la:

  • Sectoarele acoperite: electricitate, fier și oțel, produse de rafinărie (benzină, motorină și kerosen), ciment, aluminiu, produse chimice organice de bază, hidrogen, polimeri și îngrășăminte;
  • Comisia Europeană va trebui să stabilească un calendar pentru includerea treptată în CBAM a tuturor mărfurilor acoperite de sectorul EU ETS până în 2030;
  • Introducerea treptată a CBAM în perioada 2027-2032 și implicit eliminarea treptată a alocării de certificate cu titlu gratuit pentru sectoarele și industriile europene vizate, cu o scădere redusă în primii ani (7% în 2027 și 9% în 2028) cu scopul de a nu prejudicia industria europeana în cazul în care CBAM nu funcționează eficient;
  • Menținerea competitivității exporturilor UE în țări terțe care nu au același nivel de taxare a carbonului (sau deloc) prin alocarea de certificate de emisii cu titlu gratuit pentru export.

Continue Reading

Dan Motreanu

Dan Motreanu: Voi susține ca modificarea PNRR să fie posibilă pentru a proteja securitatea alimentară

Published

on

© European Union 2021 - Source : EP

Eurodeputatul Dan Motreanu va susține ca modificarea PNRR să fie posibilă pentru a proteja securitatea alimentară. În acest sens, îi va cere comisarului european pentru agricultură, Janusz Wojciechowski, să pună în discuție acest subiect în cadrul Comisiei Europene, a afirmat acesta, într-o postare pe Facebook.

 

Inițiativa eurodeputatului vine în contextul războiului declanșat de Rusia în Ucraina.

„În calitate de europarlamentar, voi susține ca modificarea PNRR să fie posibilă pentru a proteja securitatea alimentară. Voi cere Comisarului european pentru agricultură, Janusz Wojciechowski, să pună în discuție acest subiect în cadrul Comisiei Europene. Comisia Europeană a propus deja modificarea Regulamentului privind Mecanismul de Redresare și Reziliență (MRR), instrumentul-cheie pentru redresarea post-pandemie a UE și finanțarea PNRR-urilor statelor membre, pentru a permite integrarea unor capitole dedicate REPowerEU în aceste planuri. În cadrul acestei modificări, este necesară și posibilitatea integrării securității alimentare. Războiul declanșat de Rusia în Ucraina generează efecte economice care pot afecta securitatea alimentară. Vorbim de o amenințare nouă, care nu exista la momentul în care a fost elaborat Mecanismul de Redresare și Reziliență”, afirmă Dan Motreanu.

Demersul pe care îl pregătește este în strânsă legătură cu planurile Guvernului României.

„În această perioadă, președinția franceză a UE a trimis chestionare fiecăruia dintre statele membre cu privire la capitolul acesta de independență energetică. Noi, în cadrul acelui chestionar, am ridicat problema aceasta a securității alimentare. Încercăm să punem în discuția Comisiei Europene securitatea alimentară și măsurile pe care fiecare stat membru ar trebui să le adopte pentru reziliența sistemelor agricole și pentru tipurile de investiții specifice pe care fiecare țară îl are”, a declarat Marcel Ioan Boloș, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE).

Dacă demersul României va avea succes, prin PNRR va putea fi finanțat inclusiv sistemul de irigații, mai spune eurodeputatul, care îl citează pe ministrul Boloș.

„România nu este în situația în care are o astfel de problemă cu privire la securitatea alimentară, țara noastră are un potențial agricol uriaș, care poate fi valorificat dacă asigurăm investițiile în infrastructură specifice, iar irigațiile, din acest punct de vedere, sunt o astfel de investiție. Discutăm și de alte tipuri de investiții specifice, cum ar fi cele legate de procesare, de sprijin acordat fermierilor sub diverse forme, inclusiv de calificarea resurselor umane pe domeniul acesta foarte important pentru România”, a precizat Marcel Ioan Boloș.

Continue Reading

Dan Motreanu

Dan Motreanu: La Congresul PPE, am votat, alături de colegii din toată Europa, pentru susținerea aderării României, Bulgariei și Croației la spațiul Schengen

Published

on

© European Union 2021 - Source : EP

România, Bulgaria și Croația au susținerea Partidului Popular European (PPE) pentru aderarea la spațiul Schengen, potrivit unui mesaj transmis, miercuri, de eurodeputatul Dan Motreanu (PNL, PPE), pe Facebook. Totodată, acesta subliniază că cele trei țări au îndeplinit condițiile tehnice cerute pentru acest pas. 

 

„La Congresul PPE care se desfășoară la Rotterdam, am votat, alături de colegii din toată Europa, pentru susținerea aderării României, Croației și Bulgariei la spațiul Schengen. Toate condițiile au fost îndeplinite, locul României, Coației și Bulgariei este în spațiul Schengen. Aderarea României la spațiul Schengen este preocuparea noastră constantă, a parlamentarilor români din Grupul PPE din Parlamentul European”, scrie eurodeputatul Dan Motreanu, pe Facebook.

Mai exact, congresul PPE a adoptat o rezoluție de poziție în care își afirmă explicit sprijinul pentru aderarea României la spațiul Schengen.

„La propunerea PNL, congresul a votat un amendament potrivit căruia România, Croația și Bulgaria îndeplinesc toate condițiile necesare pentru a adera la spațiul Schengen și așteaptă în continuare adoptarea deciziei de aderare în cadrul Consiliului. <<Locul Bulgariei, Croației și României este în spațiul Schengen, mai ales acum, când ne confruntăm cu multe provocări umanitare și de securitate la granițele UE>>, menționează rezoluția”, mai precizează eurodeputatul.

Tot miercuri, premierul Nicolae Ciucă a cerut, Rotterdam, sprijinul Partidului Popular European la nivelul tuturor instituțiilor UE pentru ca România să fie primită în spațiul Schengen.

Nicolae Ciucă a subliniat că România a îndeplinit deja criteriile pentru aderarea la spațiul Schengen, lucru confirmat de Comisia Europeană și de Parlamentul European, care și-au exprimat în repetate rânduri sprijinul instituțional în vederea acestui pas.

În context, premierul a vorbit despre eforturile depuse de România pentru gestionarea valului de persoane care fug din calea războiului din Ucraina, de la invazia rusă din 24 februarie.

Săptămâna trecută, Comisia Europeană a publicat Raportul privind situația spațiului Schengen în 2022, prin care a remintit importanța finalizării spațiului Schengen, solicitând statelor membre din Consiliul UE să adopte deciziile care să permită Croației, precum și României și Bulgariei să devină în mod oficial parte a acestuia, având în vedere că toate criteriile au fost îndeplinite.

Amintim că președinția Comisiei Europene și a Parlamentului European este exercitată de Ursula von der Leyen, respectiv Roberta Metsola, politicieni care fac parte din familia popularilor europeni, și pe a căror conducere se bazează și România pentru îndeplinirea obiectivelor sale de aprofundare a integrării europene, precum aderarea la spațiul Schengen. De altfel, în cadrul întâlnirilor avute de premierul Nicolae Ciucă cu cei doi lideri politici, în marja Congresului de la Rotterdam, acesta a reiterat faptul că România se bazează pe sprijinul lor instituțional. 

Continue Reading

Facebook

NATO7 hours ago

La solicitarea “majoră” a României, NATO va intensifica sprijinul politic și practic pentru R. Moldova pentru a-i consolida reziliența și menține independența

NATO7 hours ago

Democrațiile din Indo-Pacific, în premieră la un summit NATO. Stoltenberg: Observăm o aprofundare a parteneriatului strategic dintre Moscova și Beijing

NATO9 hours ago

Polonia și România, aliații NATO care devin nucleul posturii militare SUA pe flancul estic: Polonia va găzdui primele forțe americane permanente din regiune. România, o brigadă americană capabilă să disloce forțe în zonă

COMUNICATE DE PRESĂ10 hours ago

Proiectul european STEP UP Protection, dedicat lucrătorilor detașați din UE, își prezintă rezultatele finale

COMISIA EUROPEANA10 hours ago

Klaus Iohannis: MCV poate fi ridicat până la sfârșitul anului dacă legile justiției vor fi corectate și codurile penale puse la punct

NATO10 hours ago

Klaus Iohannis: Marea Neagră, inclusă pentru prima dată în Conceptul Strategic. Și nordul și sudul flancului estic se vor baza pe prezență SUA și grupuri de luptă

NATO11 hours ago

Klaus Iohannis: SUA vor disloca un comandament la nivel de brigadă în România. Va fi benefic pentru noi și pentru securitatea întregului flanc estic

ROMÂNIA11 hours ago

Guvernul a adoptat un act normativ care asigură finalizarea proiectelor finanțate din fonduri europene

MAREA BRITANIE11 hours ago

Marea Britanie avertizează împotriva boicotării summit-ului G20 din Indonezia pe fondul participării lui Vladimir Putin

FONDURI EUROPENE11 hours ago

Marcel Boloș: România trimite oficial documentele pentru accesarea ”bugetului generos” pus la dispoziție prin Politica de Coeziune în perioada 2021-2027

NATO7 hours ago

La solicitarea “majoră” a României, NATO va intensifica sprijinul politic și practic pentru R. Moldova pentru a-i consolida reziliența și menține independența

NATO7 hours ago

Democrațiile din Indo-Pacific, în premieră la un summit NATO. Stoltenberg: Observăm o aprofundare a parteneriatului strategic dintre Moscova și Beijing

NATO10 hours ago

Klaus Iohannis: Marea Neagră, inclusă pentru prima dată în Conceptul Strategic. Și nordul și sudul flancului estic se vor baza pe prezență SUA și grupuri de luptă

NATO11 hours ago

Klaus Iohannis: SUA vor disloca un comandament la nivel de brigadă în România. Va fi benefic pentru noi și pentru securitatea întregului flanc estic

FONDURI EUROPENE11 hours ago

Marcel Boloș: România trimite oficial documentele pentru accesarea ”bugetului generos” pus la dispoziție prin Politica de Coeziune în perioada 2021-2027

NATO15 hours ago

Klaus Iohannis: România a fost implicată în schimbarea de atitudine a Turciei pentru a accepta cererile de aderare ale Finlandei și Suediei la NATO

NATO17 hours ago

Klaus Iohannis, la summitul NATO: România va beneficia de forțe aliate pre-alocate și echipamente militare pre-poziționate pregătite să intervină în cazul unui atac rusesc. Marea Neagră este zonă de război

ROMÂNIA18 hours ago

Sorin Grindeanu: Redeschiderea liniei de cale ferată din Portul Galați va permite transportul mai eficient al cerealelor din Ucraina

NATO1 day ago

Turcia va sprijini aderarea Finlandei și Suediei la NATO. Cele trei țări au semnat un memorandum, iar decizia aderării este “iminentă” la summitul de la Madrid

NATO1 day ago

Joe Biden afirmă că summitul NATO de la Madrid este cu “adevărat istoric”. SUA și aliații vor anunța consolidarea pe termen lung a prezenței militare în Europa și pe flancul estic

Team2Share

Trending