Președintele Partidului Popular European Donald Tusk le-a atras atenția liderilor PPE că discuțiile privind planul de redresare economică, bugetul multianual al UE pentru perioada 2021-2027 și condiționalitățile referitoare la alocarea fondurilor vor reprezenta ”un test pentru familia noastră politică”.
În cadrul reuniunii șefilor de stat sau de guvern din cadrul PPE, desfășurată înainte de summitul Consiliului European de vineri și sâmbătă, Donald Tusk a făcut apel la liderii populari europeni să vegheze asupra standardelor în cadrul dezbaterilor. ”Știu cât de dificil este să împaci diferite sensibilități și interese. (…) Nu sunt naiv, dar știu unde este granița între pragmatism și cinism. Vă rog să nu permiteți celor care vor să distrugă solidaritatea să iasă învingători din această dezbatere care este, de facto, despre solidaritate”, a transmis fostul președinte al Consiliului European.
”Fiți înțelegători, dar în același timp cu principii, atunci când e cazul. Puteți negocia dimensiunea fondurilor și nivelul asistenței financiare, dar nu ar trebui să negociați chestiuni ca valori fundamentale, precum libertatea presei sau statul de drept. Știu că nu exită o formulă simplă, dar am încredere în experineța voastră și în onestitatea politică”, a completat președintele PPE, Donald Tusk, într-un mesaj care pare a fi îndreptat către premierul Viktor Orban, al cărui partid Fidesz, este suspendat din Partidul Popular European pentru o perioada nedeterminată.
De altfel, Guvernul de la Budapesta, condus de Viktor Orban, a obținut marți aprobarea Parlamentului, dominat de Fidesz, partidul premierului, pentru a solicita Uniunii Europene să distribuie fondurile din pachetul de redresare economică post-pandemie fără a condiționa acest ajutor de situația statului de drept.
De asemenea, prin acest document parlamentarii de la Budapesta solicită totodată guvernului să condiţioneze aprobarea pachetului de asistenţă de o distribuire echitabilă a acestui ajutor între statele mai sărace şi ţările bogate ale UE.
Guvernul ungar nu are nevoie, legal, de susţinerea parlamentului, dar Orban a dorit să dea dovadă de unitate asupra poziţiei Ungariei.
Amintim că șefii de stat sau de guvern se vor întâlni pe 17-18 iulie, la Bruxelles, pentru prima dată în format fizic de la izbucnirea crizei COVID-19, pentru a discuta despre planul economic de peste 1.800 de miliarde de euro, care cuprinde un buget multianual pentru perioada 2021-2027 și un pachet de relansare a economiei europene de 750 de miliarde de euro, variabila constantă în propunerile Comisiei Europene și Consiliului European, care au viziuni diferite cu privire la dimensiunea anvelopei bugetare privind viitorul cadru financiar multianual.
Acest pachet are însă nevoie de aprobarea tuturor celor 27 de state membre ale Uniunii Europene, care au poziții diferite cu privire la acest aspect, fie că este vorba despre modalitatea în care vor fi distribuite fondurile din Next Generation EU, prin subvenții sau împrumuturi, fie că există o opinie la nivel UE de condiționare a banilor europeni.
Citiți și:
De altfel, la începutul lunii iulie, vicepreședintele Comisiei Europene pentru valori și transparență, Vera Jourova, a precizat că Uniunea Europeană ar trebui să condiționeze alocarea fondurilor europene, inclusiv celor destinate luptei împotriva pandemiei de coronavirus, de situația statului de drept și de combaterea corupției în statele membre.
Manfed Weber s-a pronunțat deja în favoarea excluderii din PPE a premierului ungar Viktor Orban și a partidului acestuia, Fidesz, anunțând că o cerere pentru această excludere va fi avansată de președintele PPE, Donald Tusk, la reuniunea Partidului Popular European, care va avea loc la finalul lunii septembrie.
Amintim că 13 lideri ai unor partide membre ale Partidului Popular European din 11 țări, printre care și premierul Greciei, Kyriakos Mitsotakis și prim-minsitrul norvegian Erna Solberg, au solicitat președintelui PPE, Donald Tusk, excluderea partidului condus de Viktor Orban din această familie politică europeană.
Să nu uităm că popularii europeni au decis deja la 20 martie 2019, cu largă majoritate, suspendarea calității de membru al PPE a partidului Fidesz, după mai multe apeluri ca formațiunea politică condusă de premierul ungar Viktor Orban să fie supusă unor măsuri disciplinare pentru încălcarea principiilor statului de drept, decizie care a fost prelungită la începutul acestui an pentru o perioadă nedeterminată.
Ungaria este statul împotriva căruia Parlamentul European a votat la 12 septembrie 2018 raportul Sargentini, activând astfel Articolul 7 din Tratatul Uniunii Europene, ca urmare a deciziilor adoptate de premierul Viktor Orban ce au intrat în conflict cu princiiple democratice și statul de drept, piloni pe care s-a construit ”visul european” numit Uniunea Europeană.