Connect with us

ROMÂNIA

INCAS a operaționalizat o infrastructură de cercetare-dezvoltare-instruire, CAART, un centru modern dedicat studiilor avansate atmosferice și observării Pământului

Published

on

© INCAS

INCAS – Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli” a finalizat proiectul „Construcția, dezvoltarea și operaționalizarea infrastructurii de cercetare–inovare–instruire destinate realizării de studii avansate atmosferice și de observare a suprafeței terestre – CAART”.

Investiția contribuie la dezvoltarea capacităților de cercetare ale INCAS, precum și la extinderea și modernizarea componentelor infrastructurii de cercetare din domeniul mediului atmosferic și al observării Pământului – CAART (Center for Airborne Atmospheric & Topographic Research), recunoscută drept infrastructură reper pe roadmap-ul național 2017- 2027, în scopul îmbunătățirii participării naționale la proiectele europene și internaționale, dar și al atingerii unui grad înalt de competență în domeniul cercetării- inovării, inclusiv specializarea inteligentă a resursei umane.

CAART include două mari componente: cea aeropurtată, care cuprinde o serie de platforme aeropurtate (cu echipaj/fără echipaj) echipate cu instrumentație specifică pentru cercetări atmosferice, și cea de la sol – baza de cercetare localizată în Strejnicu, utilizată și ca centru de control pentru misiuni aeriene. Ambele componente contribuie la dezvoltarea infrastructurii și capacității de cercetare a INCAS.

© INCAS

În ceea ce privește realizarea obiectivelor specifice, proiectul a presupus construcția unei clădiri care găzduiește patru laboratoare de cercetare, achiziția de echipamente care pot fi ambarcate la bordul sau exteriorul platformelor aeropurtate INCAS, instruirea personalului pentru utilizarea acestora, crearea de locuri de muncă în domeniul cercetării, precum și dezvoltarea gamei de servicii și activități asociate centrului de cercetare.

Cele patru laboratoare înființate, care completează Baza Experimentală pentru Analiza și Cercetarea Mediului Atmosferic (BECA) din cadrul INCAS, sunt: Laboratorul pentru tehnici hiperspectrale, Laboratorul pentru simularea zborurilor cu aeronave de cercetare, Laboratorul pentru microfizica norilor și Laboratorul pentru teledetecția norilor.

Centrul de pregătire piloți, în strânsă legătură cu Laboratorul pentru simularea zborurilor cu aeronave de cercetare, oferă INCAS și partenerilor strategici posibilitatea de a pregăti personalul navigant, în special piloții aeronavelor de cercetare. 

Un element de unicitate al proiectului este simulatorul de zbor achiziţionat, acesta fiind un echipament state-of-the-art singular la nivelul României şi în Sud-Estul Europei. De altfel este încadrat la cel mai înalt nivel de performanţă, nivelul D, putând simula cu acurateţe tot ce se întâmplă în realitate într-o aeronavă de cercetare de tip Beechcraft King Air C90 GTx, pe care INCAS o are în flota sa de laboratoare aeropurtate. Echipamentul permite instruirea piloţilor şi pregătirea lor pentru toate situaţiile de zbor, normale sau critice, care pot apărea de-a lungul unei misiuni, astfel încât aeronava şi personalul navigant să se întoarcă întotdeauna în siguranţă la sol.

Pentru asigurarea unei operabilității crescute în locație fixă sau mobilă a fost achiziționat și un autolaborator care permite realizarea unor configurații modulare de echipamente specifice diverselor tipuri de misiuni de cercetare.

De asemenea, au fost achiziționate și o serie de licențe software care vor contribui la îmbunătățirea produselor de pre- și postprocesare a seturilor de date înregistrate cu ajutorul echipamentelor de cercetare nou achiziționate/existente.

© INCAS

Suport strategic pentru deservirea infrastructurilor internaționale de profil

La nivel instituțional, CAART sprijină participarea INCAS la proiecte naționale și internaționale, contribuind la valorificarea infrastructurii institutului în cadrul celor mai importante rețele europene și pan-europene de cercetare. Centrul susține și crește aportul pe care România și institutul îl aduc în cadrul ACTRIS-ERIC, una dintre cele mai mari infrastructuri de cercetare atmosferică distribuite la nivel european, unde INCAS este membru activ.

Aeronava de cercetare Beechcraft din dotarea institutului reprezintă singura platformă exploratorie dezvoltată pe un avion de cercetare, acceptată la nivel european pentru desfășurarea de misiuni științifice. De asemenea, simulatorul de zbor dedicat oferă posibilitatea consolidării expertizei pe plan internațional.

Portofoliul de servicii și acțiuni asociate CAART

CAART contribuie la consolidarea expertizei resursei umane și la facilitarea transferului de cunoștințe, sprijinind astfel extinderea gamei de produse și servicii oferite de INCAS pieței, autorităților locale și regionale, precum și factorilor de decizie.

În cadrul proiectului a fost definitivat portofoliul de servicii și activități al centrului, care include: consultanță și suport pentru organizarea și execuția misiunilor de cercetare și supraveghere; acces prioritar la platformele exploratorii INCAS pentru astfel de misiuni; colectarea și procesarea seturilor de date de înaltă acuratețe și relevanță științifică; dezvoltarea și furnizarea de produse rezultate din analiza acestor date; precum și investigații și analize complexe ale mediului atmosferic.

© INCAS

Etapa sustenabilității

În urma implementării programului, CAART sprijină dezvoltarea INCAS pe trei direcții principale:

  • Cercetare, prin investițiile în infrastructura dedicată, care contribuie la extinderea și modernizarea componentelor aeropurtate și terestre ale CAART, facilitând implicarea INCAS în infrastructuri europene și pan-europene de cercetare;
  • Inovare și educație, prin dezvoltarea capacităților de formare profesională și instruire, esențiale pentru exploatarea infrastructurii la standarde înalte;
  • Excelență științifică, prin consolidarea poziției în domeniul cercetării la nivel european și internațional.

Proiectul a intrat în etapa de sustenabilitate, care va dura 5 ani și va urmări eficientizarea utilizării noii infrastructuri de cercetare, precum și instruirea și perfecționarea personalului asociat CAART. În această perioadă, vor fi create șapte noi locuri de muncă pentru experți tehnici și cercetători, suplimentându-i pe cei trei specialiști deja existenți.

EDUCAȚIE

Prezidențiale 2025: Principalii candidați au semnat “Declarația din Balconul Universității din București pentru păstrarea orientării euroatlantice a României și a valorilor democratice”

Published

on

© Nicusor Dan/ Facebook

Principalii candidații la alegerile prezidențiale din luna mai au dat curs, joi, Apelului “pentru o Românie democratică și euroatlantică” lansat săptămâna trecută de Universitatea din București (UB) pentru a fi semnat de aspiranții fotoliului prezidențial de la Palatul Cotroceni în anticamera Balconului Universității – “tribună-simbol a democrației redescoperite de români”.

Candidații au semnat pe parcursul zilei de joi apelul lansat de UB în prezența rectorului Universității din București, prof. univ. dr. Marian Preda, dar și a fostului rector al UB, prof. emerit dr. Emil Constantinescu, fost președinte al României.

 

Primul dintre candidați care a semnat apelul, conform programului difuzat de Universitate, a fost primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, candidat independent la scrutinul prezidențial.

Acesta a fost urmat de fostul prim-ministru Victor Ponta, de asemenea candidat independent.

Au mai semnat apelul UB și Lavinia Șandru, Daniel Funeriu, George Simion, Sebastian Popescu și Elena Lasconi.

În ceea ce-l privește pe candidatul AUR George Simion, acesta a trimis declarația semnată prin intermediul unei delegații de parlamentari.

Programul de semnături se încheie joi seara cu Crin Antonescu, candidatul alianței guvernamentale PSD – PNL – UDMR, și cu Cristian Terheș.

Universitatea din București a transmis săptămâna trecută un apel în care le solicită tuturor candidaților la alegerile prezidențiale din România să semneze în anticamera Balconului Universității – “tribună-simbol a democrației redescoperite de români” -, o Declarație în 8 puncte.

Într-un apel semnat de rectorul Universității din București Marian Preda, alături de fostul președinte Emil Constantinescu, care a fost prorector și rector al aceleiași universități în perioada 1990 – 1996, instituția de învățământ superior anunță că le-a cerut candidaților să se angajeze, printre altele, că vor “afirma fără echivoc angajamentul pentru apartenența României la Uniunea Europeană și la NATO, precum și pentru Parteneriatul strategic cu SUA”.

Declarația în opt puncte le solicită candidaților să se angajeze că:

– vor contribui la menținerea în memoria colectivă a spiritului Revoluției din 1989 și al Pieței Universității, ca reper moral și politic fundamental pentru democrația românească;
– vor asigura menținerea principiilor statului de drept și vor veghea la respectarea Constituției României, în litera și spiritul ei;
– vor garanta soluționarea justă și neîntârziată, conform hotărârilor CEDO, a dosarelor privind istoria noastră recentă din perioada 1945 – 1990, crimele imprescriptibile ale comunismului, decembrie 1989, 13 – 15 iunie 1990;
– vor afirma fără echivoc angajamentul pentru apartenența României la Uniunea Europeană și la NATO, precum și pentru Parteneriatul strategic cu SUA;
– vor susține neclintit autonomia reală a universităților, în planul libertății academice, dar și al unei finanțări adecvate, avansând rolul lor strategic în dezvoltarea societății românești;
– vor garanta libertatea de exprimare a cetățenilor, organizațiilor neguvernamentale și a societății civile în general, recunoscând contribuția esențială a acestora la construcția unui spațiu public democratic;
– își vor utiliza toate prerogativele prezidențiale pentru ca cei vinovați de crime și tratamente inumane, înainte și după 1989, să fie aduși în fața justiției;
– vor acționa constant pentru diminuarea faliilor din interiorul societății românești, transparență instituțională și dialog permanent între instituțiile statului și societate.

Continue Reading

ROMÂNIA

România și Banca Mondială continuă colaborarea pentru identificarea celor mai bune soluții de finanțare a sectoarelor strategice ale economiei românești, subliniază Tanczos Barna la Washington

Published

on

© Tanczos Barna - Facebook

Ministrul Finanțelor, Tanczos Barna, participă zilele acestea la Reuniunile de Primăvară ale Grupului Băncii Mondiale, alături de delegația Ministerului Finanțelor, a Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului și a Băncii Naționale a României.

„Cooperarea cu Banca Mondială a adus României investiții, finanțări și expertiză tehnică, contribuind la creșterea economică a țării. (…) Am stabilit să continuăm colaborarea pentru identificarea celor mai bune soluții de finanțare a sectoarelor strategice ale economiei românești, inclusiv prin extinderea regională a companiilor românești”, a transmis ministrul Finanțelor, Tanczos Barna, în urma unei serii de întâlniri la Washington D.C. cu echipele Băncii Mondiale, alături de ministrul Economiei, Bogdan Ivan.

De asemenea, în cadrul reuniunii s-a discutat despre îmbunătățirea colectării prin adoptarea soluțiilor de digitalizare a ANAF, creșterea conformării voluntare și sporirea gradului de incluziune financiară.

   Citiți și: Ministrul Finanțelor participă la Reuniunile de Primăvară ale Grupului Băncii Mondiale și FMI, reafirmând angajamentul României pentru stabilitatea fiscal-bugetară

Tanczos Barna a subliniat că, în ciuda contextului internațional dificil, economia României se sprijină pe investiții consistente din bugetul de stat și fonduri europene.

„În primele trei luni ale anului avem deja investiții de aproape 25 de miliarde de lei, o creștere de 10% față de aceeași perioadă a anului trecut. Astfel, investițiile rămân principalul motor al economiei”, a spus el.

Acesta a precizat că, în paralel, reducerea cheltuielilor publice poate fi realizată doar printr-un efort comun la nivelul întregului Guvern, fiecare minister având responsabilitatea de a respecta limitele bugetare și de a adopta măsuri concrete pentru reducerea cheltuielilor.

„România a atras pentru investiții miliarde de Euro de la Banca Mondială. Aceste sume sunt transformate în spitale noi, îmbunătățirea sistemului sanitar, a sistemului de învățământul și cel judiciar, îmbunătățirea capacității de reziliență și răspuns la situații de urgență”, a transmis ministrul.

Potrivit comunicatului oficial, evenimentul, cu o importanță deosebită la nivel internațional, reunește anual miniștri de finanțe, guvernatori ai băncilor centrale, lideri economici și reprezentanți ai instituțiilor financiare globale, oferind un cadru strategic pentru dezbateri privind provocările economice și financiare la nivel global. Alături de delegația Ministerului Finanțelor, România este reprezentată de ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Bogdan Ivan, și delegația BNR, condusă de prim-viceguvernatorul Leonardo Badea.

Pe agenda vizitei sunt întrevederi cu reprezentanți de nivel înalt din cadrul instituțiilor financiare internaționale, reprezentanți ai agențiilor de rating, precum și Reuniunea Constituentei (întâlnirea țărilor membre care fac parte din aceeași grupă de vot) în cadrul Fondului Monetar Internațional și al Grupului Băncii Mondiale. Totodată, în marja reuniunii, ministrul Finanțelor, Tánczos Barna, participă la Summitul privind Strategia pentru Europa Centrală și de Est, la dezbaterile despre consolidarea rezilienței europene prin investiții.

 

Continue Reading

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI

La întrevederea cu comisarul european pentru buget, Victor Negrescu a susținut interesele României și a reiterat necesitatea unor fonduri europene mai bine adaptate realităților din teren

Published

on

© Victor Negrescu/ Facebook

Vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, a participat joi, alături de premierul Marcel Ciolacu, la întâlnirea cu comisarul european pentru bugete, Piotr Serafin, desfășurată în contextul consultărilor privind viitorul buget al Uniunii Europene.

„Am susținut interesele României și am reiterat nevoia de fonduri europene mai accesibile, mai flexibile și adaptate realităților din teren. Guvernul României a insistat asupra continuării sprijinului pentru coeziune, agricultură, educație și dezvoltare locală”, a scris Victor Negrescu, pe Facebook.

 

De asemenea, europarlamentarul a reamintit propunerea pe care a inclus-o în raportul său privind implementarea Mecanismului de Redresare și Reziliență: prelungirea perioadei de implementare pentru proiectele mature, „astfel încât investițiile importante începute să nu fie pierdute”.

„România trebuie să aibă un cuvânt greu de spus în construcția noului buget european. Continuăm să lucrăm, ferm și profesionist, pentru ca fiecare euro din bugetul comun să aibă un impact pozitiv în viața oamenilor”, a subliniat Negrescu.

Citiți și:

Comisarul european pentru buget Piotr Serafin, vizită în România pentru consultări privind viitorul buget pe termen lung al UE

Premierul Ciolacu i-a transmis comisarului european pentru buget că România va avea un rol activ în negocierile bugetului UE post-2027, cu accent pe coeziune și agricultură

La întrevederea cu delegația condusă de comisarul european pentru buget, antifraudă și administrație publică, Piotr Serafin, premierul Marcel Ciolacu a afirmat că România va avea un rol activ și constructiv în consultările pentru viitorul Cadru Financiar Multianual post-2027, astfel încât acesta să se materializeze într-o propunere echilibrată, capabilă să răspundă obiectivelor Uniunii Europene și noilor realități politice, economice și de securitate.

„Pentru România, Politica de Coeziune și Politica Agricolă Comună prezintă un interes major și în viitorul Cadru Financiar Multianual. Cele două politici sunt și trebuie să rămână instrumente puternice pentru reducerea inegalităților între regiuni, comunități și oameni, pentru stimularea convergenței și creșterea competitivității economiilor noastre”, a subliniat prim-ministrul Marcel Ciolacu în cadrul întâlnirii de la Palatul Victoria, potrivit unui comunicat remis de Guvern.

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Advertisement
EDUCAȚIE6 hours ago

Prezidențiale 2025: Principalii candidați au semnat “Declarația din Balconul Universității din București pentru păstrarea orientării euroatlantice a României și a valorilor democratice”

ROMÂNIA7 hours ago

România și Banca Mondială continuă colaborarea pentru identificarea celor mai bune soluții de finanțare a sectoarelor strategice ale economiei românești, subliniază Tanczos Barna la Washington

INTERNAȚIONAL7 hours ago

Volodimir Zelenski cere aliaților o ”presiune puternică asupra Rusiei”, iar Donald Trump critică atacurile asupra Kievului: Vladimir, oprește-te!

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI8 hours ago

La întrevederea cu comisarul european pentru buget, Victor Negrescu a susținut interesele României și a reiterat necesitatea unor fonduri europene mai bine adaptate realităților din teren

INTERNAȚIONAL8 hours ago

Șefa diplomației UE condamnă atacul asupra Kievului: Adevăratul obstacol în calea păcii nu este Ucraina, ci Rusia

SĂNĂTATE9 hours ago

Noi parteneriate româno-coreene în sectorul sănătății, discutate la inițiativa președintelui Comisiei pentru sănătate din Camera Deputaților, Alexandru Rogobete

ROMÂNIA9 hours ago

Guvernul aprobă programul național pentru achiziții ecologice. Premierul Marcel Ciolacu: „Va fi un avantaj uriaș pentru firmele românești”

ROMÂNIA9 hours ago

”Investiție importantă” cu sprijinul ajutorului de stat în domeniul materialelor de construcție. Antreprenorii români au deschis la Iernut ”cea mai mare fabrică de BCA din Europa”, anunță Marcel Ciolacu

ADERAREA ROMÂNIEI LA OCDE9 hours ago

România primește al 14-lea aviz favorabil pentru aderarea la OCDE, pentru politicile agricole, anunță premierul Ciolacu

COMISIA EUROPEANA10 hours ago

Ilie Bolojan, întâlnire cu comisarul european pentru buget: România susține menținerea alocărilor pentru coeziune și agricultură și prioritizarea fondurilor de apărare pentru statele UE de frontiere

ROMÂNIA9 hours ago

”Investiție importantă” cu sprijinul ajutorului de stat în domeniul materialelor de construcție. Antreprenorii români au deschis la Iernut ”cea mai mare fabrică de BCA din Europa”, anunță Marcel Ciolacu

NATO2 days ago

Spania anunță că va îndeplini obiectivul NATO de 2% din PIB pentru apărare în 2025 prin majorarea investițiilor în domeniu

ROMÂNIA1 week ago

PPC marchează extinderea la nivel regional prin conferința „Construind viitorul: Proiectarea, baza dezvoltării și calității vieții în Transilvania”, organizată în parteneriat cu BNR

ROMÂNIA2 weeks ago

Firmele americane vor prezenta administrației SUA că România este “un loc bun pentru investiții” și au ca obiectiv “promovarea investițiilor românești în SUA”, afirmă Bolojan în contextul noilor tarife comerciale americane

ROMÂNIA2 weeks ago

România a obținut excluderea componentei nucleare din contra-măsurile UE la tarifele SUA, anunță Bolojan: Avem un contract important pentru reactoarele 3 și 4

NATO2 weeks ago

Bolojan și MApN afirmă că “nu există nicio informație oficială” din partea SUA de a retrage militari din România. Poziția strategică și Baza Mihail Kogălniceanu, printre argumentele României în a evita o dezangajare SUA pe flancul estic

ROMÂNIA2 weeks ago

Bolojan pune Palatul Cotroceni la dispoziția candidaților la funcția de președinte pentru dezbateri: În afară de holograme, să vedem candidați, programe și idei

ADERAREA ROMÂNIEI LA OCDE3 weeks ago

INTERVIU Stefano Scarpetta, director al Departamentului ELS în cadrul OCDE, apreciază că tarifele anunțate de Trump ar putea genera o creștere a prețurilor la anumite produse și servicii: OCDE este un loc foarte sigur pentru dialog constructiv

ROMÂNIA3 weeks ago

Marcel Ciolacu: Investitorii români și străini au încredere în potențialul nostru economic. De aceea pun la bătaie atâția bani

ADERAREA ROMÂNIEI LA OCDE3 weeks ago

Ministrul Economiei, Bogdan Ivan, prezintă ”trei beneficii clare” ale aderării României la OCDE: Simplificare și debirocratizare, creșterea capacității de împrumut pentru companii și IMM-uri, creșterea ratingului de țară

Trending