Connect with us

U.E.

Începe ”EU Regions Week”, cel mai mare eveniment de dezvoltare regională din Europa. Peste 600 de politicieni europeni și tineri aleși local vor dezbate viitorul Europei și politica regională

Published

on

© CoR

Corespondență din Bruxelles

”Săptămâna europeană a regiunilor și orașelor” este cel mai mare eveniment de dezvoltare regională din Europa, desfășurat anual, iar timp de patru zile, reprezentanții orașelor și regiunilor din fiecare stat membru își arată capacitatea de a crea locuri de muncă, de a implementa politica de coeziune a Uniunii Europene și de a demonstra importanța nivelului local și regional pentru o mai bună guvernare europeană.

Cea de-a 17-a ediție, organizată  la Bruxelles, are în prim plan politica de coeziune pentru o Europă mai verde, mai incluzivă și mai inteligentă. Aceast eveniment anual este organizat în marja celei de-a 136-a sesiune plenară a Comitetului European al Regiunilor și se va deschide astăzi, 7 octombrie, printr-o dezbatere la nivel înalt asupra viitorului Europei.

În timpul acestei săptămâni se vor organiza aproape 400 de evenimente, inclusiv o conferință la nivel înalt privind transformarea regiunilor poluante.

#EURegionsWeek va oferi din nou o oportunitate unică pentru a înțelege mai bine modul în care regiunile și orașele folosesc fondurile UE pentru a îmbunătăți viața de zi cu zi a cetățenilor și modul în care fondurile polticii de coeziune fac Europa mai ecologică, mai incluzivă și mai inteligentă.

Ediția din acest an va reuni peste 9.000 de participanți, inclusiv savanți, administratori publici, experți și peste 600 de politicieni locali, regionali, naționali și europeni vor participa la aproape 400 de ateliere și dezbateri, expoziții și oportunități de rețea despre diferitele aspecte ale politicii de coeziune.

În deschiderea oficială se va dezbate asupra „Regiunilor și orașelor, pilonii viitorului Uniunii Europene.”

Totodată, Klára Dobrev, vicepreședinte al Parlamentului European responsabil cu relațiile cu Comitetul European al Regiunilor împreună cu Karl-Heinz Lambertz, președintele Comitetului European al Regiunilor și Elżbieta Bieńkowska, comisar pentru piața internă, industrie, antreprenoriat și IMM-uri vor susține discursurile de început, în prima zi a #EURegionsWeek”.

Cum încurajează Săptămâna europeană a regiunilor și orașelor manifestările de la nivel local din Europa?

În contextul evenimentului „Săptămâna europeană a regiunilor și orașelor”, organizat la Bruxelles, fiecare parteneriat regional este invitat să organizeze o manifestare la nivel local în cadrul inițiativei „Europa în regiunea mea/orașul meu”, sub forma unui dialog cu cetățenii sau unor dezbateri politice, și să implice un membru al Comitetului European al Regiunilor.

Obiectivul dialogurilor cetățenești este de a asculta și de a transmite direct Comitetului rezumatele discuțiilor purtate în orașe și regiuni. Manifestările de la nivel local vizează o gamă largă de participanți, printre care publicul larg, factorii de decizie politică, experți, autoritățile locale și regionale și presa, pentru a spori gradul de sensibilizare cu privire la impactul politicilor UE asupra regiunilor și orașelor.

Care este impactul Săptămânii europene a regiunilor și orașelor?

Impactul a fost evaluat în mod sistematic încă de la începuturile acestei manifestări. Participanții au subliniat în special faptul că informațiile provenind de la instituțiile UE și contactele stabilite cu colegi din alte țări sunt importante pentru capacitatea lor de a gestiona profesional fondurile UE. Impactul mediatic considerabil dovedește, de asemenea, importanţa acestui eveniment. An de an, în jur de 300 de jurnaliști din presa scrisă, audiovizuală și online din întreaga Europă vin la Bruxelles pentru a reda evenimentul.

Diana Zaim este foto jurnalist, câștigătoare a Premiul Publicului la European Youth Event 2020, cel mai mare eveniment pentru tineri organizat de Parlamentul European. Absolventă a secției germană-portugheză în cadrul Universității din București, Diana urmează în prezent programul de master ”Relații Internaționale și Integrare Europeană” în cadrul SNSPA. Pasionată de promovarea valorilor europene, Diana este parte a comunității Model European Union, cea mai amplă simulare la nivel european a procesului decizional din cadrul Uniunii Europene.

Dragoș Pîslaru

Dragoș Pîslaru: Adoptarea Garanției Europene pentru Copii, o nouă bătălie decisivă câștigată pentru viitorul copiilor noștri!

Published

on

© Photo Collage (Image source: European Parliament & Renew Europe)

Adoptarea Garanției pentru Copii de către Consiliul UE reprezintă o nouă bătălie decisivă câștigată pentru viitorul copiilor noștri, dar și o șansă pentru a-i prioritiza în mod concret și asumat, spune eurodeputatul Dragoș Pîslaru, raportor din partea grupului Renew Europe pentru acest program, într-o postare pe Facebook.

Pentru viitorul copiilor noștri, am câștigat o nouă bătălie decisivă! Consiliul UE a adoptat Garanția pentru Copii, amplul program paneuropean menit să asigure acces la educație timpurie, cel puțin o masă caldă pe zi, susținere în activitățile educaționale, acces la sănătate și condiții de locuire decente pentru copiii în situații vulnerabile. Acum avem realmente șansa să prioritizăm copiii și tinerii, asumat, concret. Și pentru asta am creat Garanția pentru Copii! După ce am reușit să includ în Mecanismul de Redresare și Reziliență un pilon dedicat copiilor și tinerilor, votul în favoarea creării Garanției pentru Copii, pe care sunt raportor din partea grupului Renew Europe, încununează luni de zile de muncă și strădanii pentru viitorul copiilor. Vorbim despre accesul lor la educație, sănătate, hrană, locuire, despre coordonare și implementare a investițiilor dedicate lor exact acolo unde este nevoie”, scrie Dragoș Pîslaru.

Eurodeputatul precizează că există fonduri alocate prin Mecanismul de Redresare și Reziliență, prin Fondul Social European + (FSE+) și „o mare oportunitate de a lupta pentru copiii din Europa, cu gândul în special la acei unul din trei copii din România aflați în sărăcie și risc de excluziune”.

Astfel, explică Dragoș Pîslaru, România și celelalte state membre ale UE  vor prezenta Comisiei, în termen de nouă luni de la adoptarea prezentei recomandări, un plan de acțiune ce acoperă perioada 2022-2030, luând în considerare circumstanțele naționale, regionale și locale, precum și acțiunile politice existente și măsurile existente de sprijinire a copiilor în nevoie.

Potrivit acestuia, planul ar trebui să includă, în special:
1. Categoriile vizate de copii care au nevoie să fie sprijiniți prin aceste măsuri integrate;
2. Ținte cantitative și calitative care trebuie atinse prin măsuri corespunzătoare, ținând seama de regiune și disparități locale;
3. Măsurile planificate sau luate în aplicarea recomandării, inclusiv la nivel regional și local, precum și resursele financiare și calendarele necesare;
4. Alte măsuri planificate sau luate pentru a aborda excluziunea socială a copiilor și pentru a rupe ciclul intergenerațional de dezavantaj, bazate în special pe activarea cadrului politic;
5. Un cadru național pentru colectarea, monitorizarea și evaluarea datelor, în vederea stabilirii unei monitorizări eficiente.
6. Dezvoltarea de măsuri eficiente de informare a copiilor și a familiilor acestora cu privire la drepturile lor și accesul la servicii, în special la nivel regional și local și prin instituții de învățământ, asistenți sociali, servicii de sprijin familial, societate civilă și organizații de economie socială, în vederea creșterii gradului de conștientizare și încurajării și facilitării serviciilor acoperite de prezenta recomandare;
7. Modul în care se asigură participarea autorităților regionale, locale și a altor autorități relevante, a copiilor și a autorităților, părțile interesate relevante care reprezintă societatea civilă, organizațiile neguvernamentale, instituțiile de învățământ și organismele responsabile de promovarea incluziunii sociale și integrare, drepturile copiilor, educația incluzivă, nediscriminarea și egalitatea de șanse, pe parcursul pregătirii, implementării, monitorizării și evaluării planului de acțiune.

Ulterior, mai precizează Dragoș Pîslaru, fiecare stat membru va raporta o dată la doi ani Comisiei Europene progresele înregistrate în punerea în aplicare a recomandării, în conformitate cu planul național de acțiune menționat.

Comisia Europeană a prezentat la 24 martie prima Strategie cuprinzătoare a UE privind drepturile copilului, precum și o propunere de recomandare a Consiliului de instituire a unei garanții europene pentru copii, în vederea promovării egalității de șanse pentru copiii expuși riscului de sărăcie sau de excluziune socială.

Garanția Europeană pentru Copii este primul instrument de politică la nivelul UE care vizează combaterea dezavantajelor și a excluziunii în copilărie, care duc adesea la dezavantaje în viața adultă. Garanția pentru Copii pune în practică principiul 11 din Pilonul european al drepturilor sociale privind îngrijirea și sprijinirea copiilor. Acest pilon reprezintă strategia UE de construire a unei Europe sociale echitabile și favorabile incluziunii.

Statele membre au adoptat luni o recomandare de instituire a Garanției europene pentru copii.

Potrivit unui comunicat remis CaleaEuropeană.ro, Consiliul UE urmărește să prevină și să combată excluziunea socială a copiilor aflați în dificultate prin garantarea accesului la un set de servicii-cheie, contribuind astfel la respectarea drepturilor acestora prin combaterea sărăciei în rândul copiilor și promovarea egalității de șanse.

Recomandarea îndeamnă statele membre să asigure accesul efectiv și gratuit la educația și îngrijirea copiilor preșcolari, la educație și activități școlare, la cel puțin o masă sănătoasă în fiecare zi de școală și la asistență medicală, precum și accesul efectiv la o alimentație sănătoasă și la o locuință adecvată.

Continue Reading

COMISIA EUROPEANA

NextGenerationEU: Comisia Europeană mobilizează 20 mld. de euro în cadrul primei tranzacții pentru sprijinirea redresării Europei

Published

on

© European Union, 2021/Source: EC - Audiovisual Service

Comisia Europeană a mobilizat marți, 15 iunie, în cadrul primei sale tranzacții NextGenerationEU, 20 de miliarde EUR prin intermediul unei obligațiuni pe zece ani, cu scadența la 4 iulie 2031, pentru a finanța redresarea Europei în urma crizei provocate de pandemia de COVID-19 și a consecințelor acesteia, informează un comunicat.

Aceasta este cea mai mare emisiune de obligațiuni instituționale din Europa, cea mai mare tranzacție instituțională efectuată într-o singură tranșă de până acum și cea mai mare sumă pe care UE a mobilizat-o într-o singură tranzacție.

„Astăzi este o zi cu adevărat istorică pentru Uniunea Europeană. Am efectuat cu succes prima operațiune de finanțare pentru NextGenerationEU. Acționând ca o Uniune puternică, mobilizăm fonduri de pe piețe împreună și investim într-o redresare comună în urma acestei crize. Este o investiție în piața noastră unică. Și chiar mai important, este o investiție în viitorul următoarelor generații ale Europei, întrucât acestea se confruntă cu provocările digitalizării și ale schimbărilor climatice. Fondurile pot fi acum direcționate pentru a contribui la remodelarea continentului nostru, pentru a construi o Europă mai verde, mai digitală și mai rezilientă. Voi vizita acum fiecare stat membru, pentru a vedea impactul NextGenerationEU pe teren”, a declarat președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Potrivit comisarului responsabil cu bugetul și administrația, Johannes Hahn, obligațiunea a fost suprasubscrisă de peste 7 ori, cu un volum de ordine de peste 142 de miliarde de euro. Acest lucru a arătat un interes foarte mare din partea investitorilor din întreaga Europă și din lume, datorită căruia Comisia a obținut condiții de stabilire a prețurilor foarte favorabile, la fel ca în cazul emisiunilor succesive reușite din cadrul programului SURE.

„Am atras investitori de înaltă calitate din întreaga Europă și din întreaga lume. Apetitul puternic și dorința de a satisface cât mai mulți investitori loiali și motivați posibil explică de ce valoarea tranzacției a fost mai mare decât am prevăzut. Acest lucru ne-a permis să stabilim prețul obligațiunii la condiții foarte atractive. Plătim o dobândă mai mică de 0,1 %. Atât cererea, cât și prețul rezultat sunt indicatori ai unei tranzacții extrem de reușite. Condițiile de piață mai dificile din ultimele săptămâni – în comparație cu debutul emisiunii SURE – fac ca acest succes să fie și mai semnificativ”, a declarat Johannes Hahn.

Oficialul european a mai precizat că Comisia va efectua alte două tranzacții sindicalizate semnificative în cadrul NextGenerationEU până la sfârșitul lunii iulie.

Fondurile vor fi utilizate acum pentru primele plăți din cadrul NextGenerationEU, al Mecanismului de Redresare și Reziliență și al diverselor programe finanțate din bugetul UE.

Citiți și Reuters: UE a angajat băncile care vor intermedia prima sa emisiune de obligațiuni destinată finanțării Fondului european de relansare

Până la sfârșitul anului 2021, Comisia se așteaptă să mobilizeze obligațiuni în valoare de aproximativ 80 de miliarde EUR, care vor fi completate cu titluri pe termen scurt („EU-Bills”), conform planului de finanțare publicat în iunie 2021.

Valoarea exactă atât a obligațiunilor UE, cât și a EU-Bills va depinde de nevoile exacte de finanțare, iar Comisia va revizui evaluarea sa inițială în toamnă. În acest mod, Comisia va fi în măsură să finanțeze, pe parcursul celei de a doua jumătăți a anului, toate granturile și împrumuturile planificate pentru statele membre în cadrul Mecanismului de Redresare și Reziliență și totodată să acopere nevoile politicilor UE care beneficiază de finanțare din instrumentul NextGenerationEU.

De asemenea, primele obligațiuni verzi vor fi lansate rapid în toamnă, după ce se va crea cadrul NGEU Green Bond.

Emisiunea de obligațiuni verzi va demonstra modul în care tranzacțiile financiare și prioritățile politice sunt interconectate. Emisiunile de obligațiuni verzi vor dubla piața globală a finanțării durabile”, a mai declarat comisarul Johannes Hahn.

În afară de contribuția substanțială la redresarea UE, emisiunile de titluri de stat NGEU vor face din UE un actor cheie pe piețele de capital de împrumut, prin emiterea de titluri de împrumut lichide, cu un rating ridicat, care prezintă interes atât pentru investitorii interni, cât și pentru cei internaționali.

În acest fel, emisiunile UE vor consolida, de asemenea, rolul internațional al monedei euro. Demararea programului de titluri pe termen scurt (de 3 și 6 luni) va reprezenta o altă etapă importantă în ceea ce privește consolidarea emisiunilor UE ca o referință solidă pentru investitorii internaționali care caută o participație denominată în euro și active europene sigure.

Continue Reading

SUA

Liderii SUA și UE au decis să demareze negocierile pentru implicarea Statelor Unite în proiectele apărării europene și lansarea unui dialog strategic privind Rusia

Published

on

© European Union, 2021

Corespondență din Bruxelles

Președintele american Joe Biden și liderii principalelor instituții ale Uniunii Europene și-au luat angajamentul marți, în declarația comună a summitului dintre Uniunea Europeană și SUA, să demareze negocierile pentru un acord între Washington și Bruxelles privind cooperarea în materie de apărare și instituirea, pe modelul coordonării privind China, a unui dialog strategic referitor la Rusia.

Liderii UE și SUA și-au manifestat unitatea “în abordarea noastră principială față de Rusia” și s-au arătat pregătiți să răspundă “în mod decisiv la modelul său repetat de comportament negativ și activități dăunătoare, pe care Rusia trebuie să le abordeze pentru a preveni deteriorarea în continuare a relațiilor, inclusiv pe lista așa-numitelor state neprietenoase”.

Acțiunile agresive ale Rusiei sunt criticate printr-un limbaj diplomatic puternic, în timp ce ascensiunea Chinei este abordată din perspectiva “multiplelor fațete” ale cooperării, concurenței și rivalității, reflectându-se o abordare similară cu cea cuprinsă în Declarația Finală a summitului NATO de luni.

“Pentru a ne coordona politicile și acțiunile, intenționăm să instituim un dialog la nivel înalt UE-SUA privind Rusia”, au transmis cei trei lideri, după ce același tip de dialog a fost instituit cu privire la China, față de care Europa și Statele Unite împărtășesc aceeași abordare de “cooperare, competiția și rivalitatea sistemică” cu Beijingul.

Declarația Comună, care mai consemnează cooperarea în materie de schimbări climatice, se încheie prin salutarea invitației adresate Statelor Unite de a se alătura proiectelor mobilității militare și apărării europene ca un pas important către un parteneriat mai strâns între UE și SUA în domeniul securității și apărării.

Miniștrii apărării din țările membre ale UE au decis la începutul lunii mai ca trei aliați NATO – Statele Unite, Canada și Norvegia – să participe la proiectul privind mobilitatea militară din cadrul Cooperării Structurate Permanente (PESCO) de la nivelul apărării europene. Această decizie a urmat unei hotărâri similare aprobate în noiembrie 2020 și a înțelegerii convenite de șeful diplomației europene, Josep Borrell, și de șeful diplomației americane, Antony Blinken, de implicare a Statelor Unite în proiectele de apărare ale Uniunii Europene.

“Intenționăm să lansăm un dialog dedicat privind securitatea și apărarea și să urmărim o mai strânsă cooperare în acest domeniu. Ne angajăm să lucrăm în vederea încheierii unui acord administrativ pentru Statele Unite cu Agenția Europeană de Apărare cu privire la modalitățile și condițiile pentru o cooperare mai strânsă și reciproc avantajoasă în acest cadru, începând de îndată ce este posibil”, au mai decis Biden, von der Leyen și Michel.

“Ne reafirmăm sprijinul nostru de neclintit pentru o cooperare robustă între NATO și UE și pentru angajamentele prezentate și principiile consacrate în declarațiile comune din 2016 și 2018. Vom lucrăm împreună pentru a ridica nivelul de ambiție al relației NATO-UE pentru consolidarea reciprocă a acestui parteneriat strategic-cheie”, au conchis președintele SUA, președintele Comisiei Europene și președintele Consiliului European.

Summitul UE-SUA reprezintă a treia reuniune de calibru la care președintele SUA participă în Europa, după summit-urile G7 și NATO, înainte de a încheia prima sa călătorie externă, la Geneva, cu o primă întrevedere cu președintele rus, Vladimir Putin.

Continue Reading

Facebook

Team2Share

Dragoș Pîslaru1 hour ago

Dragoș Pîslaru: Adoptarea Garanției Europene pentru Copii, o nouă bătălie decisivă câștigată pentru viitorul copiilor noștri!

COMISIA EUROPEANA2 hours ago

NextGenerationEU: Comisia Europeană mobilizează 20 mld. de euro în cadrul primei tranzacții pentru sprijinirea redresării Europei

SUA7 hours ago

Liderii SUA și UE au decis să demareze negocierile pentru implicarea Statelor Unite în proiectele apărării europene și lansarea unui dialog strategic privind Rusia

SUA7 hours ago

Joe Biden și liderii UE au reînnoit parteneriatul transatlantic în fața competiției cu China și Rusia: Va fi înființat un Consiliu UE-SUA pentru comerț și tehnologie

COMISIA EUROPEANA9 hours ago

Comisia Europeană, încrezătoare în progresul semnificativ al ODD-urilor grație măsurilor fără precedent din Planul de relansare NextGenerationEU

U.E.9 hours ago

Eurostat: UE a înregistrat în primele patru luni ale acestui an un excedent al balanței comerciale de 61,4 miliarde de euro. China și SUA, principalii parteneri comerciali

Corina Crețu9 hours ago

Corina Crețu a prezidat audierea publică din Parlamentul European privind simplificarea accesului la fondurile europene

U.E.10 hours ago

Premierul Poloniei a convocat o reuniune de urgență cu parlamentarii în contextul unor atacuri cibernetice fără precedent asupra Guvernului

FONDURI EUROPENE10 hours ago

476 de autospeciale de stingere a incendiilor vor fi achiziționate din fonduri europene. IGSU a semnat două acorduri-cadru în valoare de peste 150 de milioane de euro

SUA11 hours ago

Acord major la primul summit UE-SUA după șapte ani: Joe Biden și liderii UE au decis suspendarea pentru cinci ani a tarifelor vamale de 11,5 miliarde de dolari în disputa Airbus – Boeing

NATO1 day ago

Klaus Iohannis anunță că România și-a îndeplinit obiectivele la Summitul NATO: Prin deciziile luate, securitatea României și a cetățenilor săi este mai bine asigurată

NATO2 days ago

Începe summitul NATO: Ce decizii majore vor lua astăzi Joe Biden, Klaus Iohannis și ceilalți 28 de lideri aliați la un summit crucial pentru viitorul Alianței și securitatea celor 30 de națiuni aliate

Marian-Jean Marinescu5 days ago

Eurodeputatul Marian-Jean Marinescu: Certificatul UE COVID-19, un prim pas către o înțelegere în comun a politicii de sănătate

MAREA BRITANIE6 days ago

Pacta sunt servanda. Ursula von der Leyen și Charles Michel îi cer lui Boris Johnson să respecte protocolul privind Irlanda de Nord: Vom folosi toate instrumentele pentru a proteja integritatea pieței unice

MAREA BRITANIE2 weeks ago

Ambasadorul României la Londra le amintește cetățenilor români din Regatul Unit că se apropie termenul limită de 30 iunie până la care pot solicita statut de rezident

ROMÂNIA2 weeks ago

Președintele Klaus Iohannis, mesaj de Ziua Mondială a Bicicletei: Trebuie să dăm oraşele înapoi oamenilor

COMISIA EUROPEANA2 weeks ago

Premierul Florin Cîțu: Strategia noastră fiscal-bugetară, cu revenirea deficitului bugetar sub 3% în 2024, a fost acceptată ca strategie principală de Comisia Europeană

U.E.2 weeks ago

Laura Codruța Kövesi, procurorul-șef al UE, evocă un moment istoric prin lansarea EPPO: Avem o responsabilitate enormă. Primul caz înregistrat este din Germania

NATO2 weeks ago

Jens Stoltenberg: Din 2014, NATO și-a intensificat prezența militară pe flancul estic. Am făcut multe, dar continuăm să ne adaptăm

NATO2 weeks ago

NATO restrânge accesul în sediul său diplomaților din Belarus, sancționând astfel Minskul pentru deturnarea unui avion de linie

Advertisement
Advertisement

Trending