Connect with us

COMISIA EUROPEANA

Incubatorul HERA: Comisia Europeană propune un plan de pregătire în domeniul bioapărării destinat depistării mutațiilor COVID-19, creării de vaccinuri noi, adaptate și sporirii producției acestora

Published

on

© European Commission 2020

Comisia Europeană a propus un plan de acțiune pentru a pregăti Uniunea Europeană în fața amenințărilor crescânde venite din partea noilor variate ale virusului SARS-CoV-2.

Prin noul Plan european de pregătire în domeniul bioapărării împotriva variantelor virusului care cauzează COVID-19, denumit ”Incubatorul HERA”, UE își propune să aducă împreună cercetători, companii din domeniul biotehnologiei, producători și autorități publice din Uniunea Europeană și de la nivel global pentru a depista noi variante, pentru a oferi stimulente vizând crearea de vaccinuri noi și adaptate, pentru a accelera procesul de aprobare a acestor vaccinuri și pentru a asigura sporirea capacităților de producție.

Potrivit unui comunicat al Comisiei Europene, Incubatorul HERA va servi, de asemenea, drept model pentru pregătirea pe termen lung a UE pentru situații de urgență în domeniul sănătății.

Iniţiativa va avea un buget de 75 de milioane de euro alocat dezvoltării unor teste specifice şi creşterii activităţii de secvenţiere a genomului virusului, cu obiectivul ca în cel puţin 5% din testele de COVID-19 pozitive să fie efectuată această secvenţiere, astfel încât mutaţiile să fie detectate timpuriu, informează AFP, citat de Agerpres.

La suma mai sus amintită se adaugă alte 150 de milioane de euro care vor fi direcționate spre intensificarea cercetării și sporirii schimbului de date referitoare la noile variante ale noului coronavirus, rețea din care vor face parte 16 state membre UE și alte cinci țări asociate, inclusiv Elveția și Israel.

Criticată mai ales pentru întârzierile semnificative în livrarea vaccinurilor pe care le-a contractat în numele statelor UE, Comisia Europeană încearcă acum să ia iniţiativa pentru a garanta aprovizionarea cu eventuale versiuni îmbunătăţite ale vaccinurilor, care să fie mai eficiente împotriva mutaţiilor virusului.

Executivul european va încerca astfel să ”actualizeze” contractele deja semnate cu producătorii de vaccinuri sau să încheie contracte noi pentru a susţine dezvoltarea vaccinurilor noi sau modificate. Pentru aceasta este nevoie ca fabricanţii să-i prezinte ”un plan detaliat şi credibil despre capacităţile lor de a produce aceste vaccinuri în UE, cu un calendar fiabil”, precizează Comisia Europeană, adăugând că este dispusă să ”examineze surse de aprovizionare din afara UE dacă este necesar”.

Această sarcină îi va reveni ”grupului de lucru” recent creat sub conducerea comisarului european pentru piaţă internă, Thierry Breton, şi însărcinat cu aspectele industriale ale producţie de vaccinuri, în timp ce un nou proiect, denumit ”EU-FAB”, are în vedere constituirea ”unei capacităţi de rezervă” pentru producţia farmaceutică în caz de urgenţă.

Acțiunile anunțate miercuri vor fi însoțite de cooperare la nivel mondial prin intermediul Organizației Mondiale a Sănătății și al inițiativelor globale vizând vaccinurile. Ele vor pregăti terenul pentru Autoritatea europeană pentru pregătire și răspuns în situații de urgență sanitară (HERA).

HERA se va baza pe acțiunile lansate astăzi și va oferi o structură permanentă pentru modelarea riscurilor, supravegherea globală, transferurile de tehnologie, capacitatea de producție, cartografierea riscurilor în cadrul lanțului de aprovizionare, capacitatea de producție flexibilă și cercetarea și dezvoltarea în domeniul vaccinurilor și al medicamentelor.

Teodora Ion este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Aria sa de expertiză include procesul retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, relațiile comerciale globale și competiția pentru supremație dintre marile puteri ale lumii. Teodora este corespondent în cadrul summit-urilor Consiliului European și al celorlalte reuniuni decizionale de la nivelul UE.

COMISIA EUROPEANA

Finlanda a primit de la Comisia Europeană 271 de milioane de euro prefinanțare în cadrul Mecanismului de Redresare și Reziliență

Published

on

© European Union, 2021/ Source: EC - Audiovisual Service

Comisia Europeană a acordat vineri Finlandei 271 de milioane de euro sub formă de prefinanțare, echivalentul a 13% din alocarea de granturi pentru această țară în cadrul Mecanismului de Redresare și Reziliență (MRR), informează Executivul european într-un comunicat de presă. 

Plata sub formă de prefinanțare va contribui la demararea punerii în aplicare a investițiilor și a măsurilor de reformă esențiale descrise în  planul național de redresare și de reziliență. Comisia Europeană va autoriza plăți suplimentare în funcție de punerea în aplicare a investițiilor și a reformelor descrise în planul național de redresare și de reziliență.

Finlanda urmează să primească în total 2,1 miliarde EUR  pe durata de viață a planului său.

Începând din iunie 2021, Comisia Europeană a mobilizat 71 de miliarde EUR pentru NextGenerationEU prin intermediul obligațiunilor UE pe termen lung – din care 12 miliarde EUR prin prima emisiune de obligațiuni verzi NextGenerationEU. La 14 decembrie, Comisia și-a publicat planul de finanțare pentru primul semestru al anului 2022. Planul prevede emiterea de obligațiuni  pe termen lung în valoare de 50 de miliarde EUR între ianuarie și iunie 2022, care vor fi completate de obligațiunile UE pe termen scurt. 

MRR se află în centrul NextGenerationEU, care va pune la dispoziție 800 de miliarde EUR, la prețurile actuale, pentru a sprijini investițiile și reformele în toate statele membre. Planurile estoniene și malteze fac parte din răspunsul fără precedent al UE pentru a ieși mai puternică din criza COVID-19, promovând tranziția ecologică și digitală și consolidând reziliența și coeziunea în societățile noastre.

Cele 2,1 miliarde de euro alocate Finlandei vor contribui la obiectivul acesteia de a atinge neutralitatea în materie de carbon până în 2035. Măsurile pe care Finlanda le-a prezentat în planul său de redresare cuprind creșterea ponderii surselor regenerabile de energie în mixul energetic, decarbonizarea industriei, reducerea emisiilor din clădiri și promovarea sistemelor de transport cu emisii reduse. Componenta digitală a planului include investiții în rețele de bandă largă de mare viteză și sprijină digitalizarea întreprinderilor și a sectorului public.

Fondul de redresare al UE pune la dispoziție 672,5 miliarde EUR (în prețurile din 2018) pentru a sprijini reformele și investițiile pe care statele membre le fac pentru a-și stimula economiile, acordând în același timp prioritate cheltuielilor ecologice și digitale.

Măsurile aprobate în planurile naționale se concentrează pe șase domenii de politică esențiale (“piloni”) și abordează recomandările specifice fiecărei țări pentru 2019 și 2020. Atingerea etapelor și a obiectivelor stabilite pentru măsurile planificate este condiția prealabilă pentru plata contribuțiilor financiare ale UE.

Citiți și:

NextGenerationEU: PNRR-urile Estoniei și Finlandei, adoptate oficial de Consiliul UE, alături de planul României

PNRR-ul României este oficial aprobat: Consiliul UE a adoptat planul de 29,2 miliarde de euro. Bucureștiul va putea accesa o prefinanțare de 3,6 miliarde de euro

Continue Reading

COMISIA EUROPEANA

Uniunea Europeană contestă în cadrul OMC restricțiile la export impuse de Rusia asupra produselor din lemn

Published

on

© European Union, 2017/ Source: EC - Audiovisual Service

Uniunea Europeană a solicitat vineri consultări cu Rusia în cadrul Organizației Mondiale a Comerțului (OMC) cu privire la restricțiile la export impuse de Rusia asupra produselor din lemn, informează comunicatul oficial. 

Restricțiile la export constau în creșterea semnificativă a taxelor la export pentru anumite produse din lemn și într-o reducere drastică a numărului de puncte de trecere a frontierei prin care pot avea loc exporturile de produse din lemn.

Restricțiile impuse de Rusia sunt extrem de dăunătoare pentru industria de prelucrare a lemnului din UE, care se bazează pe exporturile din Rusia, și creează o incertitudine semnificativă pe piața mondială a lemnului. Începând cu octombrie 2020, când autoritățile de la Moscova au anunțat aceste măsuri, UE a purtat mai multe discuții cu Rusia, fără succes. Măsurile au intrat în vigoare în ianuarie 2022.

Mai precis, Uniunea Europeană contestă:

  • Creșterea taxelor la export pentru anumite produse din lemn:

În cadrul OMC, Rusia s-a angajat să aplice taxe la export de maximum 13 % sau 15 % pentru anumite cantități de exporturi. Prin retragerea acestor contingente tarifare, Rusia aplică în prezent taxe la export la un nivel mult mai ridicat, de 80 %, și, prin urmare, nu își respectă angajamentele asumate în temeiul legislației OMC.

  • Reducerea numărului de puncte de trecere a frontierei pentru exporturile din Rusia de produse din lemn către UE:

Rusia a redus numărul de puncte de trecere a frontierei care gestionează exporturile de lemn către UE de la peste 30 la un singur punct (Luttya, în Finlanda). Prin interzicerea utilizării punctelor de trecere a frontierei existente care sunt capabile din punct de vedere tehnic să gestioneze astfel de exporturi, Rusia încalcă un principiu al OMC care interzice astfel de restricții.


Consultările în materie de soluționare a litigiilor pe care UE le-a solicitat reprezintă prima etapă a procedurilor de soluționare a litigiilor în cadrul OMC.

Dacă ele nu conduc la o soluție satisfăcătoare, UE poate solicita ca OMC să instituie un comitet care să ia o decizie cu privire la acest litigiu

Continue Reading

COMISIA EUROPEANA

Ursula von der Leyen, la Forumul Economic Mondial: Vom propune o Lege Europeană privind Cipurile în februarie

Published

on

© European Union, 2021/Source: EC - Audiovisual Service

Încrederea este cea mai valoroasă monedă de schimb când vorbim despre redresare, a afirmat în această dimineață președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în discursul său online din cadrul ediției anuale a Forumului Economic Mondial. De asemenea, a anunțat că Executivul European va înainta o propunere de lege privind cipurile în februarie.

 

Aceasta a subliniat faptul că pandemia a demonstrat că democrațiile sunt forma de guvernământ mai puternică, mai rezistentă și mai durabilă.

„În acest an, ca niciodată, încrederea este cea mai valoroasă monedă de schimb atunci când vorbim despre “starea lumii”. Încrederea în știință și în vaccinuri poate face diferența între viață și moarte. Încrederea între țări poate înclina balanța relațiilor internaționale spre cooperare în loc de conflict. Încrederea în societățile funcționale bazate pe statul de drept canalizează niveluri mai ridicate de investiții private pe termen lung, oferind acestor societăți un avantaj față de concurenți. Iar această încredere este, de asemenea, esențială pentru toate ambițiile principale ale Europei. Încrederea este esențială pentru ca cetățenii să îmbrățișeze transformarea ecologică și digitală sau să atragă tinere talente. Ideea este că redresarea – fie că este vorba de Europa sau de întreaga lume – nu poate fi construită decât pe baza încrederii și a încrederii”, a afirmat șefa Comisiei Europene.

În ceea ce privește semiconductorii și cipurile, președinta von der Leyen a subliniat necesitatea de a investi în dezvoltarea, producția și utilizarea acestei tehnologii-cheie:

„Până în 2030, 20% din producția mondială de microcipuri ar trebui să fie în Europa. Nu avem timp de pierdut. Vom propune legea noastră privind cipurile europene la începutul lunii februarie.”

În ceea ce privește energia, ea a subliniat că actuala criză a gazului trebuie să servească, de asemenea, la accelerarea tranziției către energia curată, oferind în același timp predictibilitatea mediului de afaceri și asigurând echitatea socială, și să ofere impulsul de care avem nevoie pentru a ne integra în continuare piața energetică.

„Trebuie să ne asigurăm că nu există insule energetice sau regiuni ale Europei care să fie izolate de rețeaua noastră, să ne concentrăm pe protejarea celor mai afectați și să ne asigurăm că avem furnizorii de încredere de care avem nevoie. Lucrăm la toate aceste aspecte – dar, cel mai important, trebuie să gestionăm cu atenție această tranziție necesară. Iar acest lucru se întoarce la această chestiune centrală a încrederii. Pentru că oamenii trebuie să aibă încredere că tranziția îi va sprijini pe cei mai vulnerabili. Întreprinderile trebuie să aibă încredere că tranziția le va îmbunătăți competitivitatea. Iar investitorii trebuie să aibă încredere că ne vom menține cursul ori de câte ori vor exista hopuri pe drum”, a subliniat Ursula von der Leyen.

În cele din urmă, președinta von der Leyen a vorbit și despre interferența Rusiei în vecinătatea UE, reiterând unitatea transatlantică în jurul contracarării prin sancțiuni de mare amploare acțiunile destabilizatoare ale Moscovei.

„Nu acceptăm încercările Rusiei de a împărți Europa în sfere de influență. Ne reafirmăm solidaritatea cu Ucraina și cu partenerii noștri europeni care sunt amenințați de Rusia. Ne dorim acest dialog. Vrem ca conflictele să fie rezolvate în cadrul organismelor care au fost formate în acest scop. Dar dacă situația se va deteriora, dacă vor exista noi atacuri asupra integrității teritoriale a Ucrainei, vom răspunde cu sancțiuni economice și financiare de mare amploare. Comunitatea transatlantică este fermă în această privință”, a mai spus șefa Comisiei Europene.

 

Continue Reading

Facebook

CONSILIUL UE19 mins ago

Ministrul Energiei: Criza prețurilor la energie, o preocupare în toate statele UE. Am informat Comisia Europeană asupra planurilor autorităților române de a intensifica sprijinul acordat consumatorilor finali

U.E.2 hours ago

Germania cere din nou Comisiei Europene să nu includă energia nucleară pe lista investițiilor verzi, propunere sprijinită de Franța și România

RUSIA3 hours ago

Antony Blinken l-a asigurat pe Dmitro Kuleba că nu vor exista ”decizii despre Ucraina fără Ucraina” în discuțiile cu Rusia. Primul transport militar din ajutorul de securitate oferit de SUA a ajuns deja la Kiev

ROMÂNIA4 hours ago

Ambasadorul României în SUA a discutat cu oficialul american pentru controlul armamentelor și securitate internațională despre scutul de la Deveselu, ”o contribuție semnificativă pentru apărarea colectivă aliată”

NATO5 hours ago

”Neptune Strike 2022”: Pentagonul anunță un exercițiu naval al NATO în Marea Mediterană, cu participarea portavionului american USS Harry Truman

ROMÂNIA7 hours ago

Spiritul unității europene la 59 de ani de la Tratatul de la Élysée: Ambasadorii Franței și Germaniei la București vor face schimb de roluri pentru o zi

Cristian Bușoi8 hours ago

Cristian Bușoi, președintele Comisiei pentru energie din PE, la reuniunea miniștrilor energiei din UE: Avem nevoie de mai multă solidaritate în fața creșterii prețurilor la electricitate și căldură

U.E.8 hours ago

Ministrul german de externe, la finalul unei săptămâni a diplomației: Mă voi lupta ”pentru fiecare milimetru” în discuțiile cu Rusia privind Ucraina

U.E.9 hours ago

Țările baltice răspund ”nevoilor Ucrainei” în caz de ”agresiune rusă” și trimit acesteia rachete antitanc și antiaeriene: Este important să o susținem ”în toate modurile posibile”

RUSIA10 hours ago

Polonia face apel la o poziție europeană fermă și unită de susținere a Ucrainei în fața Rusiei și respinge ”conceptul sferelor de influenţă”

INTERVIURI1 day ago

INTERVIU Patriciu Achimaș-Cadariu: Noul Plan Național de Combatere a Cancerului este echivalentul unui ”PNRR al cancerului”. Există proiecte destinate finanțărilor europene

Daniel Buda2 days ago

Parlamentul European a adoptat cu largă majoritate rapoartele lui Daniel Buda prin care este asigurată bunăstarea animalelor în timpul transportului, protejând în același timp interesele fermierilor

COMISIA EUROPEANA2 days ago

Ursula von der Leyen, la Forumul Economic Mondial: Vom propune o Lege Europeană privind Cipurile în februarie

PARLAMENTUL EUROPEAN3 days ago

Liderul Renew Europe îndeamnă președinția franceză la Consiliul UE să fie foarte „îndrăzneață” în ceea ce privește sprijinirea tinerilor și egalitatea de gen

CONSILIUL UE3 days ago

De la pupitrul democrației europene, Emmanuel Macron pledează pentru o perspectivă clară de aderare la UE pentru țările din Balcanii de Vest, regiune ”aflată în inima continentului european”

CONSILIUL EUROPEAN3 days ago

Emmanuel Macron promite că Parlamentul European va dobândi drept de inițiativă legislativă și cere apărarea statului de drept, al cărui sfârșit ar însemna o întoarcere la regimuri autoritare și la bâlbâiala istoriei

U.E.3 days ago

Emmanuel Macron subliniază urgența abordării schimbărilor climatice pentru ca UE să poată asigura progresul economic promis

CONSILIUL EUROPEAN3 days ago

Emmanuel Macron cere o propunere comună europeană împreună cu NATO pentru “o nouă ordine de securitate” care “să fie negociată cu Rusia”

CONSILIUL UE3 days ago

Emmanuel Macron face apel la fermitate din partea UE în relația cu Regatul Unit: Pentru a rămâne prieteni, acordurile încheiate trebuie respectate

U.E.3 days ago

Emmanuel Macron: Provocarea UE este de a construi o piață unică digitală care să genereze inițiative emblematice și campioni europeni

Advertisement

Team2Share

Trending