Connect with us

ROMÂNIA

Indexul Global Mastercard: București se află, pentru al doilea an consecutiv, pe primul loc în topul orașelor cu cel mai mare potențial de dezvoltare din Europa

Published

on

© romania2019.eu/ Flickr

Capitala României se află în topul oraşelor cu cel mai mare potenţial de dezvoltare, păstrându-şi pentru al doilea an consecutiv prima poziţie în rândul destinaţiilor din Europa, reiese din Indexul Global Mastercard de Destinaţii Urbane 2019, publicat luni și citat de Agerpres.

La nivel general, Indexul indică faptul că, din 2009 şi până în prezent, numărul turiştilor care au apelat la servicii de cazare a crescut cu 76%.

Potrivit rezultatelor studiului, oraşul Bucureşti înregistrează un procent de 10,3% în ceea ce priveşte potenţialul de dezvoltare, în rândul oraşelor din Europa. De asemenea, 1,4 milioane de turişti au apelat la serviciile de cazare din Capitală, în ultimul an, iar valoarea medie cheltuită pe zi a ajuns la 105 dolari.

Pe locul secund, în topul oraşelor cu cel mai mare potenţial de dezvoltare se află Lisabona, cu un procent de 10% şi 5,2 milioane de vizitatori, respectiv 112 dolari valoarea medie cheltuită zilnic. Podiumul este încheiat de Tel Aviv – cu un procentaj de 9,1% ca potenţial de dezvoltare, 1,9 milioane de turişti în ultimul an, o medie de 2,2 nopţi de cazare şi un buget mediu de 368 de dolari/zi.

În Indexul Global Mastercard de Destinaţii Urbane 2019 se mai află Moscova, Hamburg, Dusseldorf, Budapesta, Santa Cruz de la Palma, Copenhaga şi Istanbul.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

ROMÂNIA

Premierul Florin Cîțu: Astăzi livrăm Republicii Moldova primele 21.600 de doze de vaccin AstraZeneca

Published

on

© Florin Cîțu - Facebook

Premierul Florin Cîţu a anunţat că, în cursul zilei de sâmbătă, sunt livrate către Republica Moldova primele doze de vaccin AstraZeneca, potrivit unei postări pe pagina de Facebook a premierului.

„România îşi ţine promisiunea făcută de preşedintele Klaus Iohannis pentru Republica Moldova. Astăzi livrăm primele doze de vaccin, 21.600 de doze de vaccin AstraZeneca. Urmează şi restul în lunile următoare”, a precizat Cîţu.

Executivul a decis vineri, într-o şedinţă online, acordarea a 21.600 de doze de vaccin anti-COVID pentru Republica Moldova.

Guvernul a aprobat o ordonanţă de urgenţă prin care România acordă un ajutor de 20.000 de doze de vaccin anti-COVID Republicii Moldova, a anunţat prim-ministrul Florin Cîţu.

“În şedinţa de Guvern de astăzi au fost mai multe hotărâri şi câteva ordonanţe, cea mai importantă este ordonanţa de urgenţă prin care am reglementat ajutorul pe care-l vom da imediat Republicii Moldova, constând în 20.000 de doze de vaccinuri. Este o donaţie pe care o vom face, este prima tranşă din cele 200.000 de vaccinuri pe care le trimitem în Republica Moldova. Astăzi a fost aprobată ordonanţa de urgenţă, după ce o să fie publicată ordonanţa de urgenţă va fi nevoie de hotărâre de guvern pe care o vom aproba, dacă este nevoie, într-o şedinţă online pentru a ne asigura că aceste doze ajung în Republica Moldova cât mai rapid “, a declarat Florin Cîţu, miercuri, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria, citat de Agerpres.

Decizia a fost salutată imediat de președintele Republicii Moldova, Maia Sandu.

“O veste foarte bună pentru țara noastră! Acum câteva clipe Guvernul României a anunțat aprobarea Ordonanței de urgență prin care a fost reglementat ajutorul ce va fi oferit imediat pentru Republica Moldova. Acest ajutor imediat constă din 20 de mii de doze de vaccin, ceea ce constituie prima tranșă din cele 200 000 de doze de vaccin promise de România”, a scris Sandu, pe Facebook.

Continue Reading

ROMÂNIA

Primarul Emil Boc și Ovidiu Cîmpean, coordonatorul CIIC, au organizat dezbaterea privind viitorul document strategic al Municipiului Cluj-Napoca în materie de mobilitate 

Published

on

© Municipiul Cluj-Napoca

Cluj-Napoca își pregătește viziunea în materie de mobilitate pentru următorul deceniu. În acest sens, Primăria Cluj-Napoca, alături de Banca Mondială și Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Cluj derulează un proiect privind elaborarea Strategiei Integrate de Dezvoltare Urbană (SIDU) pentru perioada 2021-2030.

Joi, 25 februarie 2021, Primăria Cluj-Napoca, prin CIIC – Centrul de Inovare și Imaginație Civică, a continuat seria dezbaterilor publice online pe marginea viitorului document strategic, de această dată tema în jurul căreia s-au purtat discuțiile fiind mobilitatea. Astfel, timp de peste trei ore a avut loc un amplu dialog între reprezentanți ai administrațiilor locale din zona metropolitană Cluj, specialiști ai Băncii Mondiale și cetățeni cu spirit civic despre direcțiile strategice care vor pregăti orașul și localitățile din jur pentru dezvoltare.

Pe termen mediu și lung au fost identificate soluții de mobilitate alternativă la mașină, precum necesitatea reconfigurării rețelei de transport public în așa fel încât aceasta să asigure o accesibilitate crescută pentru cetățeni, înlocuirea totală a flotei de autobuze cu mijloace de transport nepoluante – autobuze electrice, dar și autobuze cu hidrogen – benzi dedicate, o rețea coerentă de piste pentru biciclete.

La începutul dezbaterii, Emil Boc a prezentat stadiul proiectelor majore de infrastructură care vor duce la dezvoltarea Clujului și zonei metropolitane în următoarele decenii.

„Pe scurt, viziunea noastră este următoarea: Clujul gândește în limbaj metropolitan și în termeni precum verde, digital și rezilient. Trenul metropolitan va dezvolta economic Clujul metropolitan și va asigura o mobilitate verde, nepoluantă, precum și atragerea de investiții străine, pe un areal de aproape 49 de kilometri. 

Metroul va porni din capătul Floreștiului, va merge pe la Spitalul Regional de Urgență și va ajunge la podul Ira, unde se intersectează cu trenul metropolitan. Aici avem în vedere două ramificații: una spre Sopor și una spre Bulevardul Muncii, pentru a conecta mai bine și zona de nord a orașului, care va fi un punct major de dezvoltare.

Centura metropolitană este al treilea proiect major al Clujului, care va avea punctul de pornire la capătul Gilăului, va urma culoarul Someșului, va intra în Cluj-Napoca la nodul N printr-un pasaj suprateran, va merge pe Calea Turzii și va face apoi culoar direct de la Selgros în Bulevardul Muncii și va ajunge la centura Apahida-Vâlcele.

Acest proiect are 11 noduri pe teritoriul municipiului Cluj-Napoca și 20 de noduri de legătură în total, ceea ce înseamnă scoaterea în integralitate a traficului nenecesar din Cluj-Napoca. Este un proiect prins în Planul de Redresare și Reziliență, are finanțare asigurată, practic suntem în etapa finală a realizării studiului de fezabilitate, obținerea acordului de mediu, avizele ministeriale și apoi urmează aprobarea de către Guvern a culoarului de expropriere și licitația de proiectare și execuție. Acest proiect a făcut pași majori și consistenți, chiar dacă este de o dificultate majoră.

Experții Băncii Mondiale au subliniat faptul că obiectivul numărul 1 pe termen lung al noii strategii va fi un oraș inteligent conectat. Astfel, noua strategie va pune accent pe sprijinirea tranziției la o mobilitate urbană sustenabilă, multimodală și cu emisii reduse de gaze cu efect de seră, care să se concretizeze într-o scădere cu minim 15 puncte procentuale a ponderii cetățenilor care utilizează zilnic autoturismul până în anul 2030.

„Vom corela Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană cu Planul de Mobilitate Urbană Durabilă, dar și cu Planul de Amenajare a Teritoriului județului Cluj, realizat de Consiliul Județean, de asemenea în parteneriat cu Banca Mondială. Aceste documente strategice, odată finalizate vor intra în dezbatere publică și vor fi postate în integralitate pe site-ul Primăriei Cluj-Napoca. Prin urmare, va mai exista ocazia să fie amendate, astfel încât înainte de aprobarea în Consiliul local să avem cele mai bune și complete strategii, atât pentru municipiul Cluj-Napoca, cât și pentru zona metropolitană” a explicat Ovidiu Cîmpean, director de dezvoltare în cadrul Primăriei Cluj-Napoca și totodată coordonatorul CIIC.

Această dezbatere a fost parte a proiectului ,,Creșterea transparenței decizionale și simplificarea procedurilor administrative pentru cetățeni – ANTO – CIIC’’, finanțat prin Programul Operaţional Capacitate Administrativă 2014 -2020 (POCA).

Primăria Cluj-Napoca va continua seria dezbaterilor publice dedicate conturării viitoarei Strategii Integrate de Dezvoltare Urbană (SIDU) 2021-2030 joi, 4 martie 2021, tema propusă fiind Locuirea.

Continue Reading

CONSILIUL EUROPEAN

Klaus Iohannis, către liderii europeni: România susține inițiativele UE pentru securitate și apărare, dar în deplină complementaritate cu NATO

Published

on

© Administrația Prezidențială

Președintele Klaus Iohannis a transmis vineri, la reuniunea prin videoconferință a liderilor UE consacrată securității și apărării, faptul că România susține implementarea inițiativelor Uniunii în domeniul apărării și securității, asigurându-se, în același timp, deplina complementaritate cu NATO, care rămâne fundamentul apărării colective pentru acele state care sunt membre ale Alianței.

Cei 27 de șefi de stat sau de guvern au purtat vineri o discuție strategică privind securitatea și apărarea, inclusiv cu participarea secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg, subiectul fiind discutat într-un context particular, marcat de evoluții semnificative la nivel european și global, între care schimbarea Administrației de la Washington, finalizarea procesului de retragere a Marii Britanii din Uniunea Europeană, lansarea unor procese interne de reflecție strategică privind Politica de securitate și apărare comună.

În Declarația adoptată, liderii europeni au reafirmat angajamentul UE de a coopera îndeaproape cu NATO, precum și de a întări parteneriatele cu ONU și parteneri regionali cheie. Un accent deosebit a fost plasat pe importanța întăririi cooperării transatlantice în baza unei agende consistente și ambițioase.

Citiți și Securitate și apărare: Liderii UE, angajament pentru cooperarea cu NATO și SUA. Statele membre vor operaționaliza Facilitatea pentru Pace și Fondul de Apărare pentru a consolida baza industrială și tehnologică a Europei

Citiți și Secretarul general al NATO, înaintea reuniunii cu liderii UE: Europa și America de Nord pot face față împreună, nu fiecare pe cont propriu, agresivității Rusiei și ascensiunii Chinei

Referitor la acest subiect, șeful statului a accentuat faptul că țara noastră rămâne angajată în eforturile Uniunii în domeniul securității și apărării, pentru promovarea intereselor și valorilor UE, precum și pentru consolidarea capacității sale de gestionare a amenințărilor și provocărilor la adresa securității.

Klaus Iohannis a evidențiat faptul că România susține implementarea inițiativelor Uniunii în domeniul apărării și securității, asigurându-se, în același timp, deplina complementaritate cu NATO, care rămâne fundamentul apărării colective pentru acele state care sunt membre ale Alianței.

Președintele a exprimat sprijinul ferm pentru consolidarea dialogului politic și pentru dezvoltarea parteneriatului strategic între UE și NATO, accentuând că relația transatlantică este esențială pentru securitatea Uniunii.

În ceea ce privește procesul de reflecție privind Busola strategică, președintele Klaus Iohannis a menționat că acesta constituie o oportunitate pentru definirea și consolidarea eforturilor Uniunii în domeniul securității și apărării.

Șeful statului a susținut că, în cadrul viitoarei Conferințe despre viitorul UE, ar trebui identificate căile prin care Uniunea poate să devină mai puternică, inclusiv pe plan global. Din acest punct de vedere, președintele Klaus Iohannis a menționat nevoia ca Uniunea să dețină, pe lângă o economie puternică, și o politică de securitate și apărare, precum și o politică externă puternice.

În acest context, președintele României a subliniat că elementul esențial al acțiunii Uniunii trebuie să fie unitatea UE, ca sursă a forței acesteia, atât pe plan intern, cât și extern.

Referitor la Vecinătatea Sudică, liderii europeni au avut un schimb de opinii cu privire la recenta comunicare a Comisiei Europene privind „O nouă agendă pentru Mediterana”, care reclamă un parteneriat reînnoit cu statele din Vecinătatea Sudică și răspunde obiectivului strategic de a asigura o vecinătate stabilă, sigură, democratică și prosperă a Uniunii.

Continue Reading

Facebook

Team2Share

CONSILIUL EUROPEAN28 mins ago

Președintele Consiliului European, în prima sa vizită oficială în RM: UE este cel mai de încredere partener al Republicii Moldova

COMISIA EUROPEANA3 hours ago

Echipa de medici români trimisă în Slovacia, apreciată de Comisia Europeană: ”Când vecinii au nevoie de ajutor, punem în practică solidaritatea europeană”

COMISIA EUROPEANA4 hours ago

Comisarul european pentru gestionarea crizelor, despre dozele donate de România Republicii Moldova: Mulțumesc României pentru oferta sa generoasă și rapidă

U.E.4 hours ago

Ambasadoarea Uniunii Europene în Venezuela, expulzată de regimul Maduro, va părăsi țara marți

Eugen Tomac4 hours ago

Eurodeputatul Eugen Tomac: În timp ce România și UE aduc primele doze de vaccin la Chișinău, Rusia livrează milioane de doze către Uniunea Africană

Cristian Bușoi21 hours ago

Cristian Bușoi, negociatorul PE pentru programul de sănătate al UE, salută donația României de vaccinuri pentru RM: Promisiune onorată

U.E.23 hours ago

Republica Moldova a primit prima tranșă de vaccinuri donate de țara noastră. Mesajul Maiei Sandu: ”Mulțumim, România! Mulțumim, Uniunea Europeană!”

ROMÂNIA23 hours ago

Premierul Florin Cîțu: Astăzi livrăm Republicii Moldova primele 21.600 de doze de vaccin AstraZeneca

Gheorghe Falcă1 day ago

Eurodeputatul Gheorghe Falcă: Am dezvoltat centrul Aradului prin proiecte majore europene în valoare de 25 de milioane de euro

INTERNAȚIONAL1 day ago

COVAX: Germania trimite peste 600.000 de doze de vaccin anti-COVID-19 în Abidja și Ghana – Africa

COMISIA EUROPEANA2 days ago

Liderii europeni doresc avansarea lucrărilor pentru implementarea Uniunii Sănătății și a Strategiei Farmaceutice pentru Europa

EVENIMENTE2 days ago

Dezbatere | Eurodeputații Cristian Bușoi și Nicu Ștefănuță: UE, în pragul disoluției dacă nu ar fi cumpărat împreună vaccinurile. PE, implicat în campania europeană de vaccinare

COMISIA EUROPEANA2 days ago

Oleg Roibu, director juridic eMAG, consideră că noile norme propuse de Comisia Europeană pentru platformele digitale sunt ”echilibrate”: Majoritatea prevederilor sunt deja implementate de eMAG

EVENIMENTE2 days ago

Dezbatere: Eurodeputații Cristian Bușoi si Nicu Ștefănuță: Este inadmisibil să avem prețuri diferențiate la tratamente. România are nevoie de o politică a medicamentului inteligentă

Dragoș Tudorache2 days ago

Eurodeputatul Dragoș Tudorache: Comisia Europeană trebuie să intervină dur pentru protejarea pieței unice digitale împotriva distorsionării concurenței de către giganții tehnologici

COMISIA EUROPEANA3 days ago

Charles Michel, după reuniunea virtuală a liderilor UE: Prioritatea noastră principală acum este accelerarea producției și livrării de vaccinuri anti-COVID. 50 milioane de doze vor fi fost livrate în UE până la finele lunii

Cristian Bușoi4 days ago

Cristian Bușoi, președintele Comisiei ITRE din PE, pledează pentru ”investiții masive în cercetare, inovare și tehnologii digitale”: Vor contribui la dezvoltarea economiilor statelor UE și la îmbunătățirea vieții cetățenilor

ROMÂNIA5 days ago

Valeriu Gheorghiță: România, pe locul 2 în UE la administrarea schemei complete de vaccinare anti-COVID

Dragoș Pîslaru6 days ago

Dragoș Pîslaru: Soliditatea PNRR constă în stimularea sinergiilor între măsurile celor șase piloni de reformă și dezvoltare ai Mecanismului de Redresare și Reziliență

INTERNAȚIONAL6 days ago

Israelul și Egiptul au convenit să construiască un gazoduct offshore pentru a creşte exporturile de gaze naturale lichefiate către Europa

Advertisement
Advertisement

Trending