Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a anunțat că industria energointensivă beneficiază de o nouă schemă de ajutor de stat, cu un buget total de 150 milioane euro pe an, cu plata în două tranșe, anual, în loc de o singură tranșă.
„Astăzi a fost o ședință de Guvern importantă pentru că sprijinim în continuare industria românească, o industrie care a fost pusă într-o situație dificilă, așa cum a fost întreaga industrie europeană, în ultimii ani. Ceea ce am susținut și în Consiliul de Miniștri ai Energiei, la Bruxelles, este că, având în vedere prețurile la energie electrică de pe piața europeană, în raport cu prețurile din Statele Unite sau din China, este extrem de greu să fii competitiv, mai ales pentru acele industrii energointensive, care au costuri mari cu energia electrică sau cu gazele. Aceasta este și concluzia raportului Draghi”, a declarat Burduja, potrivit Agerpres.
Potrivit acestuia, Ministerul Energiei a depus eforturi anul trecut și a obținut aprobarea Comisiei Europene pentru o schemă de ajutor de stat destinată sectorului energointensiv. Aceasta permite acordarea de excepții de la plata certificatelor verzi, iar, în funcție de anumite coduri CAEN, întreprinderile energointensive pot beneficia de scutiri de 75% sau 85% din costurile aferente certificatelor verzi.
Sebastian Burduja a precizat că bugetul total al schemei este de 578,4 milioane euro, „ajutoarele nu depășesc 150 de milioane de euro pe an, iar numărul estimat al beneficiarilor este de 200”.
De asemenea, ministrul a subliniat că, joi, o altă schemă de ajutor de stat pentru un energointensivi a fost aprobată, bazată pe Ordonanța 138/2022.
„Aceasta are un buget total de 150 de milioane de euro pe an, iar modificarea de astăzi solicitată de industrie este să se permită plata în două tranșe, în fiecare an, a acestui sprijin, în loc de o singură tranșă anuală. Deci, tot o formă de sprijin pentru marea industrie, pentru energointensivi. Este, cred, o expresie clară a angajamentului Guvernului României de a sprijini industria, cu atât mai mult cu cât țara noastră se pregătește să devină extrem de competitivă în sectorul energetic, atât în producția de energie electrică, unde avem în lucru investiții de peste 17.000-18.000 de megawați, dintre care 10.000 de megawați energie verde, solar și eolian”, a explicat el.
În plus, Burduja a subliniat că aceste contracte sunt deja semnate sau proiecte aflate în execuție, iar în sectorul gazelor naturale, România se află deja pe locul 1 sau 2 la nivelul Uniunii Europene, în funcție de trimestru, în ceea ce privește producția de gaz natural.
„Ne luptăm cu Țările de Jos dar, din 2027, odată cu gazul din Neptun Deep, cu siguranță că vom fi numărul 1 pentru că ne vom dubla producția de gaz”, a adăugat ministrul.




