Connect with us

U.E.

Industria gazelor și a energiei nucleare, lobby pe lângă UE pentru a slăbi legislaţia în sectorul climei

Published

on

© European Union, 2012

De frica investițiilor „verzi”, industria gazelor naturale și cea a energiei nucleare și-au intensificat lobby-ul pe lângă instituțiile UE pentru a modifica regulile europene care definesc ce tip de investiţii sunt sustenabile, relatează presa străină și Agerpres.

Taxonomia UE privind investiţiile sustenabile urmează să fie finalizată în acest an şi ar putea să se dovedească crucială având în vedere că energia nucleară şi majoritatea centralelor electrice care funcţionează pe gaze naturale au fost excluse din lista provizorie publicată în luna martie.

Prin obligarea furnizorilor de produse financiare să dezvăluie care investiţii îndeplinesc criteriile de mediu începând de la finele lui 2021, noile reguli UE privind finanţarea ecologică sunt destinate să direcţioneze banii spre proiectele care sprijină obiectivele de climă ale blocului comunitar.

Reamintim că cele mai mari cinci companii petroliere și de gaze naturale, precum și grupurile lor industriale, au cheltuit cel puțin 251 milioane EUR (217 mil. lire sterline) din 2010 pentru a face lobby în Uniunea Europeană pentru slăbirea politicilor climatice, au relevat cercetările făcute de o coaliție de ONG-uri, informează The Guardian

Citiți și: Giganții din industria petrolieră și a gazelor naturale au cheltuit peste 250 milioane de euro în ultimii 8 ani pentru a face lobby pe lângă instituțiile UE privind politicile de mediu

Datele privind amploarea activităților de lobby ale companiilor petroliere și a reprezentanților acestora vin în condițiile în care 200 de organizații cer crearea unui firewall în jurul procesului democrat de elaborare a politicilor pentru a-l proteja de influența industriei combustibililor fosili.

Declarațiile din registrul de transparență al UE dezvăluie că BP, Shell, Chevron, ExxonMobil și Total au înregistrat cheltuieli de 123 milioane EUR între 2010 și 2018 în direcția lobby-ului instituțiilor UE, arată raportul unei coaliții de ONG-uri. Cele 13 grupuri industriale ale acestora au declarat că au cheltuit încă 128 milioane EUR în aceeași perioadă.

Astfel, între 2010 și 2018, companiile și organizațiile lor din industria de lobby au cheltuit cel puțin 251,3 milioane EUR pentru activități de lobby în cadrul instituțiilor UE, potrivit raportului realizat de Corporate Europe Observatory, Food & Water Europe, Friends of the Earth Europe și Greenpeace.

Mecanismul pentru o tranziție justă face parte din demersurile Pactului Ecologic European de a crea, până în 2050, o economie neutră din punct de vedere climatic în Europa. Mecanismul va urmări depășirea costurilor economice și sociale ale tranziției climatice în cele mai vulnerabile regiuni care utilizează intens combustibilii fosili și care au emisii ridicate de dioxid de carbon. Mecanismul este alcătuit din trei piloni de finanțare: Fondul pentru o tranziție justă, propus la 14 ianuarie 2020 și consolidat prin pachetul de măsuri de redresare din 27 mai, o schemă specifică pentru o tranziție justă din cadrul InvestEU și o facilitate de împrumut pentru sectorul public. Se preconizează că, în perioada 2021-2027, cei trei piloni vor mobiliza investiții de peste 150 de miliarde de euro în regiunile din UE care sunt cele mai vulnerabile la tranziția climatică. 

Diana Zaim este foto jurnalist, câștigătoare a Premiul Publicului la European Youth Event 2020, cel mai mare eveniment pentru tineri organizat de Parlamentul European. Absolventă a secției germană-portugheză în cadrul Universității din București, Diana urmează în prezent programul de master ”Relații Internaționale și Integrare Europeană” în cadrul SNSPA. Pasionată de promovarea valorilor europene, Diana este parte a comunității Model European Union, cea mai amplă simulare la nivel european a procesului decizional din cadrul Uniunii Europene.

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI

Eurodeputatul Mircea Hava: Noul Bauhaus european, o oportunitate de a investi bani europeni în proiecte inovative. Trebuie să fie o pagină esențială din ”Biblia” multor administrații locale din România

Published

on

© European Union 2019 - Source : EP

Noul Bauhaus european trebuie să fie o pagină esențială din “Biblia” multor administrații locale din România, fiind o oportunitate de a atrage bani, dar și de a-i investi în proiecte inovative și durabile, consideră eurodeputatul Mircea Hava (PNL, PPE), membru al Comisiei pentru Dezvoltare Regională (REGI) din Parlamentul European.

Într-un mesaj publicat pe Facebook, acesta și-a exprimat speranța că acest program va fi ”cu adevărat o platformă ce va recruta foarte mulți tineri, cu diverse specializări, de la arhitecți și urbaniști, la artiști și vizionari ce vor transforma estetic și funcțional o bună parte din spațiile locuite.”

”Trebuie să recunoaștem că în multe dintre țările Europei locuitorii au încetat să mai spere într-o reconciliere a vechiului cu noul, într-o răscumpărare estetică prin artă urbană a clădirilor gri și a pereților murdari de care au parte, în viața lor de zi cu zi, mulți dintre noi. Noul Bauhaus European este un mod de a pune în lucru, păstrând politicile de mediu și implicând creativitatea, 85 de milioane de euro, între 2021-2022, prin diverse programe europene. Idei și concepte interesante ale tinerilor vor produce soluții estetice dar și tehnice, pentru spațiile noastre de locuit sub umbrela Pactului European”, a explicat Mircea Hava, fost primar al Municipiului Alba Iulia, oraș care a absorbit sub conducerea sa 300 de milioane de euro bani europeni și care a fost clasat în 2018 de către revista Forbes în primele 10 orașe ale României.

Acesta a transmis că așteaptă ”foarte mult de la acest program, dar și de la administrațiile publice.”

”Ei trebuie să încurajeze și să aducă în prim plan potențialul acestui program, pentru binele orașelor și implicarea tinerilor, a artiștilor care se bucură, prin asta, de o adevărată gură de oxigen în această pandemie”, consideră europarlamentarul. 

Dând drept exemplu orașul pe care l-a condus mai bine de 25 de ani, Mircea Hava a punctat ”că se pot realiza lucruri extraordinare” prin această nouă inițiativă a Comisiei Europene.

”Vă dau ca exemplu Alba Iulia, unde, dacă există pricepere și decizie, se pot realiza lucruri extraordinare. Blocurile din cartiere cum ar fi Cetate sau Ampoi, acolo unde există mii de locuințe pentru care se poate reconsidera, pentru zeci de ani de acum încolo, calitatea locuirii. Nu sunt împotriva construcțiilor noi, să fim înțeleși, însă dacă avem șansa de a regândi și da o o nouă înfățișare clădirilor mai vechi dar trainice, de ce să nu o facem? Mânuit așa cum trebuie, de către ași ai administrației, Bauhausul e cheia transformării unui fond locativ uriaș. Și, implicit, diferența între clădiri îmbătrânite moral și fizic și clădiri care să includă atribute de eficiență și estetice”, a subliniat eurodeputatul.

”La fel ca și colegii mei din grupul EPP, consider că prin stabilirea unor reguli și criterii clare, noul Bauhaus European poate să devină acel instrument prin care comunitățile pot recupera anumite decalaje în ce privește estetica la nivel de urbanism și nu numai. Chiar mai mult, acest program poate deveni un brand în adevăratul sens al cuvântului, o garanție a calității unor proiecte care vor beneficia de fonduri prin intermediul noului Bauhaus”, a conchis Mircea Hava.

Comisia Europeană a adoptat miercuri o comunicare care stabilește conceptul de nou Bauhaus european, ce include o serie de acțiuni de politică și posibilități de finanțare.

Citiți și:
Noul Bauhaus european: Comisia Europeană a adoptat o serie de acțiuni și posibilități de finanțare pentru a corela durabilitatea cu stilul și incluziunea

Proiectul vizează accelerarea transformării diferitelor sectoare economice, cum ar fi construcțiile și industria textilă, pentru a oferi tuturor cetățenilor acces la bunuri circulare și cu emisii de carbon mai scăzute.

De asemenea, Noul Bauhaus european aduce o dimensiune culturală și creativă Pactului verde european, cu scopul de a demonstra modul în care inovarea durabilă oferă experiențe concrete și pozitive în viața noastră de zi cu zi.

În ceea ce privește finanțarea, în perioada 2021-2022 vor fi alocate aproximativ 85 de milioane EUR proiectelor legate de noul Bauhaus european din cadrul programelor UE. Multe alte programe ale UE vor integra noul Bauhaus european ca element de context sau ca prioritate, fără un buget specific predefinit.

Finanțarea va proveni din diferite programe ale UE, inclusiv programul Orizont Europa pentru cercetare și inovare (în special misiunile Orizont Europa), programul LIFE pentru mediu și politici climatice și Fondul european de dezvoltare regională. Mai mult, Comisia va invita statele membre să utilizeze valorile fundamentale ale noului Bauhaus european în strategiile lor de dezvoltare teritorială și socioeconomică și să mobilizeze părțile relevante ale planurilor lor de redresare și reziliență, precum și programele din cadrul politicii de coeziune pentru a construi un viitor mai bun pentru toți.

Comisia va institui un laborator al noului Bauhaus european: un „grup de reflecție și de lucru” menit să co-creeze, să realizeze prototipuri și să testeze noi instrumente, soluții și recomandări de politică. Laboratorul va continua spiritul de colaborare al mișcării, care reunește diferite categorii sociale și se adresează societății, industriei și politicii pentru a conecta oamenii și a găsi noi modalități de a crea împreună.

Comunicarea se inspiră din contribuțiile primite în timpul fazei de co-proiectare, care s-a desfășurat în perioada ianuarie-iulie, în cadrul căreia Comisia a primit peste 2 000 de contribuții din întreaga Europă și din afara acesteia.

Continue Reading

U.E.

Eurostat: România, printre țările Uniunii Europene cu cea mai ridicată rată anuală a inflației în luna august

Published

on

© Calea Europeana/ Zaim Diana

Rata anuală a inflației în zona euro a crescut în luna august la 3%, de la 2,2%, valoare înregistrată în luna iulie, și de la -0,2%, cât era anul trecut, în vreme ce rata anuală a inflației în Uniunea Europeană s-a situat la 3,2%, în creștere de la 2,5%, cât era în iulie, și de la 0,4%, valoare înregistrată în 2020, arată cele mai recente date publicate de Eurostat, citat de Agerpres

Comparativ cu luna iulie, inflația anuală a rămas stabilă într-un stat membru și a crescut în 26 de state membre ale Uniunii Europene.

Cel mai scăzut nivel al ratei anuale a inflației a fost observat în Malta (0,4%), Grecia (1,2%) și Portugalia (1,3%).

La polul opus, cea mai ridicată rată anuală a inflației a fost înregistrată în Estonia, Lituania și Polonia, (toate cu 5%), urmate de Ungaria (4,9%), Belgia (4,7%) şi România (4%).

În luna august, cea mai mare contribuție la rata anuală a inflației din zona euro a avut-o domeniul energiei (+1,44 procente puncte procentuale, pp), urmat de bunurile industriale non-energetice (+0,65 pp) și de alimente, alcool și tutun și servicii (ambele +0,43 pp).

Continue Reading

Marian-Jean Marinescu

Marian-Jean Marinescu, îndemn către autoritățile din România pentru a moderniza sistemul feroviar: Avem nevoie de proiecte bine scrise pentru a conecta regiunile slab dezvoltate de Europa de Vest

Published

on

© European Union 2020 - Source : EP

Marian-Jean Marinescu, eurodeputatul care a negociat în numele Parlamentului European Mecanismul pentru Interconectarea Europei (Connecting Europe Facility – CEF) în valoare de 33,71 de miliarde de euro, face apel la autoritățile din România să învețe din lecțiile trecutului pentru a profita de fondurile accesibile prin acest program emblematic astfel încât să îmbunătățească sistemul feroviar.

Prezent la conferința intitulată ”Green Deal: Investiții în infrastructura feroviară”, organizată de Comisia Europeană pentru a marca proiectul ”Connecting Europe Express”, trenul care traversează 26 de țări și 100 de orașe europene și care a staționat azi în Gara de Nord-București, Marinescu a deplâns faptul că România nu a folosit foarte mulți bani din exercițiul financiar anterior, în pofida faptului că ”sistemul feroviar este într-o stare mult mai rea decât era acum 30 de ani.”

”Avem nevoie de proiecte bine scrise, cu prețuri corecte, în zone nu decise politic, ci economic, pentru a conecta regiunile slab dezvoltate cu Europa de Vest, pentru oameni și pentru industrie”, a transmis Marinescu în intervenția sa în cadrul evenimentului, făcând aluzie la regiunile Olteniei și Nordului Moldovei.

Eurodeputatul a reluat criticile sale la adresa pachetului ”Fit for 55” care nu cuprinde ”studii de impact complete” și nu detaliază ”care sunt costrurile” pe care le vor suporta industria și cetățenii.

În acest context, Marian-Jean Marinescu a atras atenția că ”mobilitatea va fi redusă, iar costurile vor crește.”

”Măsurile care sunt propuse momentan vor duce la reducerea emisiilor, dar vor genera o creștere a prețurilor și o reducere a mobilității. Mecanismul pentru Interconectarea Europei este un bun program pentru că aduce investiții în transportul feroviar”, care se confruntă cu mai multe probleme: ”nu există armonizare, standardizare, interoperabilitate”, a mai explicat eurodeputatul român.

Parlamentul European a adoptat pe 6 iulie programul reînnoit al Mecanismului pentru Interconectarea Europei, în valoare de 33,71 miliarde de euro care va finanța proiecte cheie pentru îmbunătățirea conexiunilor de transport și a rețelelor energetice, precum și a serviciilor digitale și conectivității în Europa.

Mecanismul de interconectare a Europei urmărește stabilirea unor punți între sectoarele transportului, energiei și digital. Bugetul pentru fiecare dintre aceste sectoare va fi:

  • Transport: 25,81 miliarde de euro
  • Energie: 5,84 miliarde de euro
  • Digital: 2,07 miliarde de euro

Se va promova interconectarea, dezvoltarea și modernizarea căilor ferate, a infrastructurii rutiere, fluviale și maritime, cât și asigurarea unei mobilități în condiții de siguranță.

Continuarea dezvoltării rețelelor de transport transeuropene (TEN-T) va reprezenta o prioritate.

Noul program va garanta că adaptarea infrastructurii pentru îmbunătățirea mobilității militare în interiorul UE va răspunde atât nevoilor civile cât și celor militare. Un total de 1,69 miliarde de euro din bugetul transportului va fi direcționat către mobilitatea militară.

Vor fi alocate fonduri pentru proiecte transfrontaliere privind sursele de energie regenerabilă, decarbonizare în susținerea Pactului Verde european și a ambițiilor UE legate de climă. 

Un demers în combaterea schimbărilor climatice care are drept scop conectarea președințiilor protugheză, slovenă și franceză ale Consiliului Uniunii Europene și promovarea transportului feroviar ca alternativă ma puțin poluantă în contextul Anului european al căilor ferate este trenul Connecting Europe Express, care a poposit vineri în București.

Acesta a plecat din gara Lisabona la 2 septembrie și va opri în peste 100 de orășele și orașe în cursul călătoriei sale de cinci săptămâni, înainte de a ajunge la Paris, capăt de linie, unde va gara la 7 octombrie. 

Continue Reading

Facebook

Advertisement
EUROPARLAMENTARI ROMÂNI3 hours ago

Eurodeputatul Mircea Hava: Noul Bauhaus european, o oportunitate de a investi bani europeni în proiecte inovative. Trebuie să fie o pagină esențială din ”Biblia” multor administrații locale din România

U.E.4 hours ago

Eurostat: România, printre țările Uniunii Europene cu cea mai ridicată rată anuală a inflației în luna august

Marian-Jean Marinescu4 hours ago

Marian-Jean Marinescu, îndemn către autoritățile din România pentru a moderniza sistemul feroviar: Avem nevoie de proiecte bine scrise pentru a conecta regiunile slab dezvoltate de Europa de Vest

Daniel Buda4 hours ago

Daniel Buda: Parlamentul European contribuie la construirea unei Uniuni a Sănătății mai puternice

COMISIA EUROPEANA5 hours ago

Comisia Europeană lansează apeluri în valoare de 7 mld. de euro pentru infrastructură rezilientă. Cine poate aplica

COMISIA EUROPEANA5 hours ago

Comisia Europeană propune posibilitățile de pescuit pentru 2022 în Marea Mediterană și în Marea Neagră

ROMÂNIA6 hours ago

Visa Waiver: Ambasadorul României în SUA și secretarul american pentru securitate internă au convenit să lucreze pentru a reduce rata de refuz a cererilor de viză

COMISIA EUROPEANA6 hours ago

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, vine în România după Congresul PNL pentru aprobarea PNRR

ROMÂNIA6 hours ago

Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, întrevedere cu David Muniz, însărcinatul cu afaceri al SUA în România: Au fost abordate teme de interes privind cooperarea în sectorul agricol

COMISIA EUROPEANA7 hours ago

Slovenia primește 231 milioane de euro din cele 2,5 mld. prevăzute în PNRR pentru demararea investițiilor și reformelor de redresare

Marian-Jean Marinescu4 hours ago

Marian-Jean Marinescu, îndemn către autoritățile din România pentru a moderniza sistemul feroviar: Avem nevoie de proiecte bine scrise pentru a conecta regiunile slab dezvoltate de Europa de Vest

COMISIA EUROPEANA6 hours ago

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, vine în România după Congresul PNL pentru aprobarea PNRR

Dragoș Pîslaru2 days ago

Eurodeputatul Dragoș Pîslaru: Procesul tehnic de aprobare a PNRR-ului României este finalizat. 2 mld. de euro prefinanțare ar putea intra deja în țară în noiembrie

S&D2 days ago

Social-democrații din Parlamentul European se așteaptă ca Ursula von der Leyen să fie „îndrăzneață” pentru înfăptuirea Europei sociale, digitale și ecologice

COMISIA EUROPEANA2 days ago

Ursula von der Leyen pledează pentru apărarea “minunatelor valori europene” care au făcut Cortina de Fier să cadă: Ele sunt garantate de hotărârile CJUE, care trebuie respectate de fiecare stat membru

COMISIA EUROPEANA2 days ago

Ursula von der Leyen: Acoperirea deficitului de finanțare de către UE-SUA în domeniul climei va transmite un semnal puternic întregii lumi

COMISIA EUROPEANA2 days ago

Ursula von der Leyen anunță o nouă inițiativă a UE în domeniul semiconductorilor pentru a reduce dependența de Asia: Este o chestiune de suveranitate tehnologică. Să arătăm că suntem îndrăzneți

COMISIA EUROPEANA2 days ago

Ursula von der Leyen îndeamnă la accelerarea procesului pentru o abordare comună a UE privind migrația: Subiectul nu ar trebui folosit niciodată pentru a diviza

COMISIA EUROPEANA2 days ago

Ursula von der Leyen anunță că va organiza împreună cu Emmanuel Macron un summit european al apărării: Avem nevoie de o Uniune Europeană a Apărării

COMISIA EUROPEANA2 days ago

SOTEU 2021. Ursula von der Leyen afirmă că UE este lider mondial în lupta împotriva COVID: O pandemie este un maraton, nu un sprint. Am ales calea europeană. Și a funcționat!

Team2Share

Trending