de Puerava Stila – Nicholas

În viziunea OCDE, dezvoltarea economică actuală produce decalaje la nivelul cetăţenilor, prin situaţia inegală dintre bogaţi şi săraci, şi la nivelul statelor, prin măsurile propuse de reglementare a inegalităţii.

În viziunea UE, aceste „schimbări sociale” prezintă o „creştere şi mai mare a inegalităţii” şi prezintă probleme de soluţionare. Pot aduce candidaţii la Preşedinţia Comisei Europene o altă opţiune de / spre rezolvare? Un răspuns a fost oferit de candidaţii Jean – Claude Junker şi Martin Schulz, la prima dezbaterea „faţă în faţă”, conform modelului american.

Conform raportului OCDE, din 2011, „Inegalitatea înregistrată dintre bogaţi şi săraci” se lărgeşte. Diferenţa se manifestă la nivelul veniturilor investitorilor de top, care au crescut mult mai rapid faţă de toţi ceilalţi. În special în statele Australia, Danemarca, Finlanda, Marea Britanie, Mexico şi Statele Unite. În timp ce, în alte state ca Franţa, Spania şi Portugalia, diferenţa a rămas aceeaşi.

OECD, Record inequality between rich and poor

Contextul acesta duce la decalaje, în medie, de 9 la 1, dinspre cei mai bogaţi către cei mai săraci. Însă, pornind de la 6 la 1 în Danemarca, şi ajungând până la 27 la 1 în Mexic şi Chile. Ce semnifică aceasta inechitate? Ei bine, raportul prezintă un răspuns, cea mai „comună modalitate de a măsura inegalitatea este prin Coeficientul Gini de măsurare a inegalitării”, unde „zero” semnifică că toată lumea are acelaşi venit, în timp ce „unu” semnifică că cea mai bogată perosoană are toate veniturile.

În ultimele două decenii, creşte deosebirea în 17 din cele 22 despre care sunt date, a crescut în Statele Unite, Finlanda, Germania,  Elveţia, şi, a scăzut în Mexic şi Turcia. Anul 1990 a reprezentat creşteri extrem de ridicate la nivelul persoanelor care prezintă venituri ridicate, cazurile particulare sunt: Statele Unite, Canada, Irlanda şi Finlanda. Ratele impozitării veniturilor de top ajungând de la 60 – 70 %, din urmă cu peste 20 de ani, la aproximativ 40 %.

Conform raportului, manifestarea aceasta a produs dezvoltarea interesului pentru locurile de muncă part-time. Câştigurile inegale fiind slabe pentru lucrătorii full-time dar în creştere dramatică chiar, când includem persoanele angajate part-time şi persoanele care desfăşoară orice alt fel de activităţi de muncă sau activităţi de muncă independentă. Finlanda, Olanda şi Germania sunt câteva asemenea state. Însă, şi în state precum Israel, Canada şi Statele Unite, diferenţele sunt mai puţin evidente, pe de altă parte faptul că mai multe femei muncesc a slăbit creşterea inegalităţilor veniturilor.

OCDE spune că, inegalitatea nu este inevitabilă, guvernele pot face ceva împotriva acesteia. Reformarea taxelor şi politicile de beneficii sunt esenţiale şi vor ajuta la aducerea mai multor oameni în forţele de muncă şi asigurarea că rămân în locuri de muncă care oferă salarii bune.

Astăzi, în situaţia crizei internaţionale, propunerilor Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, deşi au fost luate în considerare şi adoptate în viziunile politice naţionale, încă întâmpină întârzieri în progresivitate şi realizabilitate.

În viziunea UE, prin Comisia Europeană, aceaste decalaje sunt catalogate drept „schimbări sociale”, alături de îmbătrânirea populaţiei.

„În timp ce PIB-ul şi bogăţia au continuat să crească în ansamblu, inegalitatea a început să se accentueze în Europa – ca şi în alte ţări dezvoltate – de la mijlocul anilor ’80. În prezent există inegalități profunde în distribuţia veniturilor în UE: în 2012, în medie, cei mai bogaţi 20 % au avut venituri de 5,1 ori mai mari decât cei mai săraci 20%”, conform Comunicatului Comisiei Europene privind „Bilanţul Strategiei Europa 2020 pentru o creștere inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii”.

Consecvenţa crizei economice în estimările Comisiei este de asemenea prezentată, ca fiind „de creştere şi mai mare a inegalităţii…”. Ceea ce conferă comunicatul este, însă, de natură a clarifica „imposibilitatea” sau întârzierea în progresivitate şi realizabilitate? „… şi a presiunii exercitate asupra sistemelor de redistribuire. La rândul său, problema echității distribuției sporește dificultățile întâmpinate în soluționarea provocărilor cu care se confruntă economiile europene”.

În contextul de apropiere a alegerilor europene, în primă fază pentru membrii Parlamentului şi, în fază următoare, pentru şefia Comisiei, aceste „schimbări sociale” sunt, în mod absolut firesc, utilizate şi li se oferă alternative de soluţionare. Astfel, candidanţii preferaţi din rândul principalelor partide europene, au făcut din această temă una de predilectă.

POLLWATCH-  Cine va castiga alegerile pentru PE, pe tari

Candidaţii aduşi în vedere până acum sunt: Martin Schulz de la PSE, Jean-Claude Juncker din partea PPE, Guy Verhofstadt pentru ALDE, Alexis Tsipras ca reprezentant EUL – NGL, şi, doi reprezentanţi pentru Verzii/ALE Ska Keller alături de José Bové. Dar, alături avem şi candidaţii neanunţaţi sau lideri ai dreptei extreme precum Nigel Farage din Libertate şi Democraţie.

În seara zilei de 9 aprilie, a avut loc o prima dezbatere „americană” între doi dintre aceşti reprezentaţi: Jean – Claude Junker şi Martin Schulz. Aceştia lideri europeni au utilizat în afirmaţiile lor şi aspecte referitoare la raportul sărăcie – bogăţie. Interesant este că, abordarea decalajelor a pornit de la tema şomajului, către aspecte de securitate (internă: euroscepticism ori naţionalism, situaţia din Marea Britanie, etc.; externă: Rusia, intervenţia Franţei din Mali, etc.), iar, la final declaraţiile invitaţiilor privind priritatăţile fiecăruia ca posibil şef al Comisiei, au fost: „Lupta împotriva şomajului”, pentru Junker, respectiv, „Deschiderea porţilor, vizibilitatea pentru cetăţeni cu ce se întâmplă, pe ce baza se iau deciziile, integrarea cetăţenilor în procesele de decizie, lupta contra şomajului”, conform lui Schulz.

Revelatoare sunt şi contradicţiile de opinie dintre cei doi: Schulz afirmând „-..măsurile anticriza au creat 20 de milioane de şomeri”; în timp ce Juncker contrapune: „câţi am fi avut daca nu luam măsurile?”.

Observăm că, problemele raportării la criză, şomaj, euroscepticism sau naţionalism şi securitate sunt cele care prezintă decalaj la nivelul raportării la bogăţia şi sărăcia oamenilor, conform primei dezbateri a doi candidaţi la Preşedinţia Comisiei Europene.

Care este opinia celorlaţi privind decalajul bogaţi – săraci? Ce ne pot spune Verhofstadt şi Bové; Tsipras (şi chiar Farage); Keller şi independenţii? Vom reveni cu aceste informaţii, conform următoarele dezbateri programate, pe caleaeuropeană.ro.

____________________

Aceasta a fost prima dintre seria de dezbateri programate să aiba loc între candidaţi. O a doua discuţie televizată ce va avea loc intre toţi candidaţii la presedinţia CE va avea loc pe 28 aprilie, la Maastricht şi va fi difuzată de EuroNews.

Pe 9 şi 15 mai, vor avea loc de asemenea dezbateri, iar ultima deliberare şi cea mai importanta va avea loc cu doar câteva zile înainte de alegerile europene, pe 20 mai (Hamburg), între Schulz şi Juncker.

Preşedintele Comisiei Europene va fi ales de Parlamentul European în luna iulie.