Inițiativă legislativă a cetățenilor europeni de etichetare clară a produselor vegetariene, acceptată de Comisia Europeană

Comisia Europeană a decis să valideze o inițiativă europeană de etichetare corectă a produselor europene care să le deosebească pe cele vegetariene de cele nonvegetariene.

Foto: Pixabay.com

Organizatorii solicită Comisiei Europene să propună etichete ilustrate obligatorii pe toate produsele alimentare, indicând dacă acestea sunt nonvegetariene, vegetariene sau vegane.

“La nivelul UE este dificil pentru persoanele vegetariene şi vegane să identifice produsele alimentare adecvate lor. Acestea trebuie să studieze lista de ingrediente a unui produs alimentar pentru a determina dacă este adecvat pentru a fi achiziţionat, fiind extrem de atente la ingredientele ambigue care ar putea fi de origine vegetală sau animală”, se arată în iniţiativă.

Înregistrarea iniţiativei va avea loc la 12 noiembrie 2018 şi este punctul de plecare al unui proces care va dura un an, timp în care organizatorii vor strânge semnături în sprijinul iniţiativei. Dacă după un an se va aduna un milion de declaraţii de susţinere a iniţiativei, din cel puţin şapte state membre diferite, Comisia va avea la dispoziţie trei luni pentru a lua o decizie: fie să dea curs solicitării, fie să o respingă, în ambele cazuri trebuind să îşi argumenteze decizia.

O inițiativă cetățenească le permite cetățenilor din diferite state membre să se reunească în jurul unei probleme care îi interesează, în scopul de a influența procesul de elaborare a politicilor UE.

Pentru a lansa o inițiativă cetățenească, este nevoie de 7 cetățeni ai UE care trăiesc în cel puțin 7 state membre diferite și care au împlinit vârsta de vot. Odată ce o inițiativă a strâns 1 milion de semnături atingând pragurile minime în cel puțin 7 țări, Comisia Europeană trebuie să decidă dacă ia sau nu măsuri.

O inițiativă cetățenească este posibilă în orice domeniu în care Comisia are competența de a propune legislație, de exemplu mediu, agricultură, transport sau sănătate publică.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.