CONSILIUL EUROPEAN
Întâlnire Emmanuel Macron-Donald Tusk: Doresc să lucrez împreună cu instituțiile europene în acțiunile de ”refondare” a Europei
Published
8 years agoon

Donald Tusk, preşedintele Consiliului European, şi Emmanuel Macron, preşedintele Franţei, au avut miercuri o întrevedere la Paris, unde au pledat pentru reformarea Uniunii Europene, în sensul eficientizării procesului decizional şi implementării unor politici noi, ambiţioase.
”Rolul Consiliului este determinant. Vreau să subliniez aici importanța pe care o are pentru mine Consiliul European, dorința mea de a lucra împreună cu instituțiile europene și de a acorda sprijinul meu acțiunii europene”, le-a declarat jurnaliștilor președintele Franței, potrivit Agerpres.
”Mă bazez mult pe președintele Tusk și pe leadership-ul său pentru a merge mai departe în acțiunea de refondare și relansare a ambiției europene”, a adăugat el.
”Am venit cu un mesaj simplu. Europa are nevoie de energia dumneavoastră, de imaginaţie şi curaj, iar când spun Europa nu mă gândesc la instituţii, ci la milioanele de oameni care consideră victoria dumneavoastră un semn al speranţei. Speranţa unei Europe care oferă protecţie, care înregistrează succes şi care priveşte spre viitor”, a declarat, la rândul său, Donald Tusk, citat de site-ul agenţiei Reuters.
.

You may like
“Groenlanda nu este de vânzare”: Macron, vizită în Groenlanda înainte de summitul G7 pentru a arăta sprijinul european pentru insula arctică strategică râvnită de Trump
Europenii sărbătoresc astăzi 8 ani de la eliminarea taxelor suplimentare pentru roaming, un pilon central pentru o piață digitală deschisă și accesibilă
Apelul premierului Poloniei: Europa și SUA trebuie să-și unească eforturile pentru a opri escaladarea conflictului în Orientul Mijlociu
Poziția Franței privind situația din Orientul Mijlociu: Susținem pacea și stabilitatea, dar nu vrem un Iran dotat cu arme nucleare
Într-un apel cu președintele Israelului, Ursula von der Leyen a îndemnat toate părțile să acționeze cu ”maximă reținere”
Comisar european: Energia nucleară are un rol de jucat în construirea unui sistem energetic mai rezilient și mai curat
CONSILIUL EUROPEAN
Pentru a spori capacitatea de apărare a Europei, este nevoie de o abordare colectivă a securității, a subliniat Antonio Costa după întrevederea cu Giorgia Meloni
Published
1 week agoon
June 7, 2025By
Andreea Radu
Președintele Consiliului European, Antonio Costa, s-a întâlnit vineri, la Roma, cu prim-ministrul italian Giorgia Meloni. Cei doi lideri au discutat despre întărirea apărării comune a Europei, subliniind importanța unei utilizări mai eficiente a resurselor și a unei abordări colective în materie de securitate.
„Am avut o întâlnire foarte bună cu Giorgia Meloni la Roma. Am discutat despre pregătirile pentru Consiliul European din iunie, precum și despre Summiturile G7 și NATO. Pentru a spori capacitatea de apărare comună a Europei, trebuie să asigurăm o cheltuire mai eficientă a fondurilor și o abordare colectivă a securității”, a scris Costa, pe X.
Had a great meeting with @GiorgiaMeloni in Rome.
We discussed the preparation of the June European Council as well as the G7 and NATO Summits.
In order to ramp up Europe’s common defence readiness, we must ensure more efficient spending and a collective approach to security.… pic.twitter.com/cHjsMKuWub
— António Costa (@eucopresident) June 6, 2025
De asemenea, președintele Consiliului European, António Costa, a subliniat că securitatea nu se rezumă doar la apărare, ci implică și pace, prosperitate și stabilitate, construite pe soluții durabile la provocările globale.
„Securitatea înseamnă mai mult decât apărare. Ea necesită pace, prosperitate și stabilitate, bazate pe soluții durabile la provocările globale”, a precizat Antonio Costa.
Cei doi oficiali au discutat, de asemenea, despre importanța unei politici europene în domeniul migrației care să fie eficientă și bine gestionată.
„În cele din urmă, am abordat contextul geopolitic mai larg, inclusiv relațiile transatlantice și situația din Ucraina și Gaza. Aștept cu interes să particip la Conferința pentru redresarea Ucrainei, care va avea loc la Roma în luna iulie”, a concluzionat președintele Consiliului European.
CONSILIUL EUROPEAN
Președintele Consiliului European a discutat cu Papa Leon al XIV-lea despre obținerea păcii în Ucraina și Gaza
Published
1 week agoon
June 7, 2025By
Andreea Radu
Papa Leon al XIV-lea l-a primit vineri, la Vatican, pe președintele Consiliului European, Antonio Costa. Cei doi au discutat despre cele mai bune căi de a obține pacea în Ucraina și în Fâșia Gaza, a precizat oficialul european după întrevedere.
Totodată, întrevederea a inclus discuții și asupra altor provocări globale, precum schimbările climatice sau demnitatea muncii.
„Leo al XIV-lea este Papa păcii – al păcii adevărate. Astăzi am avut o discuție profund inspirațională despre cum putem construi cel mai bine pacea – în special în Ucraina, Gaza și în alte părți ale lumii. Trebuie să continuăm să abordăm probleme globale precum schimbările climatice, reducerea inegalităților și demnitatea muncii. Aștept cu interes colaborarea dintre UE și Sfântul Scaun pentru binele comun”, a scris Costa, pe X.
Leo XIV is the Pope of peace—of real peace.
Honoured to meet @Pontifex as he begins his pontificate.
Today we had a very inspiring discussion on how to best achieve peace, namely in Ukraine, Gaza and other parts of the world. We must continue to address global issues like… pic.twitter.com/bS3UWtEJnb— António Costa (@eucopresident) June 6, 2025
Președintele Consiliului European a subliniat, după întrevederea cu Papa Leon al XIV-lea, că de la Ucraina la Gaza, „lumea strigă cu după pace”.
„Astăzi am avut onoarea de a-i oferi Sanctității Sale, Papa Francisc , un măslin – simbol al păcii și al reconcilierii. În timp, din acest copac vor crește multe ramuri, fiecare reprezentând pacea pe care lumea noastră o dorește cu atâta ardoare. Fie ca acest gest să ne reamintească faptul că, chiar și în pământ rănit, speranța poate prinde rădăcini, iar pacea poate înflori”, a adăugat Antonio Costa.
From Ukraine to Gaza, the world cries out for peace.
Today, I had the honor of offering His Holiness Pope Leo @Pontifex an olive tree, a symbol of peace and reconciliation. In time, many branches will grow from this tree, each one of them standing for the peace our world so… pic.twitter.com/7nnFFMPxmv
— António Costa (@eucopresident) June 6, 2025
„Papa a făcut un apel către Rusia să facă un gest în favoarea păcii, subliniind importanța dialogului pentru a crea contacte pozitive între părți și a căuta soluții la conflict. Ei au discutat despre situația umanitară, despre necesitatea de a sprijini ajutorul acolo unde este necesar și despre eforturile în curs de desfășurare pentru schimbul de prizonieri”, a precizat serviciul de presă al Vaticanului.
CONSILIUL EUROPEAN
Nicușor Dan, discuție telefonică cu președintele Consiliului European despre securitate, apărare, sprijin pentru R. Moldova și Ucraina și competitivitatea UE
Published
2 weeks agoon
June 4, 2025
Președintele Nicușor Dan a avut miercuri o convorbire telefonică cu președintele Consiliului European, António Costa, în cadrul căreia a reafirmat “angajamentul ferm al României de a colabora strâns cu partenerii europeni, în spiritul valorilor și obiectivelor Uniunii Europene”.
“I-am mulțumit președintelui Costa pentru felicitări și pentru cuvintele de susținere”, a transmis șeful statului, într-o postare pe X.
Discuția a avut loc în contextul pregătirilor pentru reuniunea Consiliului European din luna iunie, iar cei doi lideri au abordat subiecte-cheie precum securitatea și apărarea regională, sprijinul pentru Ucraina și Republica Moldova, dar și consolidarea competitivității Uniunii Europene.
“Aștept cu interes să colaborez cu președintele Costa și cu colegii mei din Consiliul European pentru a promova agenda Uniunii și prioritățile noastre comune”, a subliniat președintele Nicușor Dan.
Today, I had a phone conversation with António Costa @eucopresident. I thanked President Costa for congratulations and supportive words and reaffirmed Romania’s commitment to closely cooperating with European partners, upholding the EU’s values and objectives.
We touched upon…— Nicușor Dan (@NicusorDanRO) June 4, 2025
Concrete & Design Solutions
INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

”Vladimir Putin este războiul însuși”, susține Zelenski, în urma unor noi atacuri ale armatei ruse

Iulian Chifu: Război în Orientul Mijlociu. Israel și distrugerea sistematică a programului nuclear iranian

Maia Sandu va fi distinsă la München cu premiul “Franz Josef Strauss”. Printre laureații premiului se numără și Klaus Iohannis și Jean-Claude Juncker

“Groenlanda nu este de vânzare”: Macron, vizită în Groenlanda înainte de summitul G7 pentru a arăta sprijinul european pentru insula arctică strategică râvnită de Trump

România, “profund îngrijorată” de escaladarea situației din Orientul Mijlociu. Susține dreptul Israelului la apărare și cere relansarea eforturilor diplomatice privind programul nuclear al Iranului

Președintele Donald Trump neagă implicarea SUA în atacul asupra Iranului și propune un acord de pace Iran-Israel

Participarea României la reconstrucția Ucrainei va defini poziția țării noastre în Europa următorilor 20 de ani, subliniază ministrul Marcel Boloș

Europenii sărbătoresc astăzi 8 ani de la eliminarea taxelor suplimentare pentru roaming, un pilon central pentru o piață digitală deschisă și accesibilă

Consiliul Investitorilor Străini (FIC) și-a desemnat noua echipă de conducere pentru 2025–2026. Gilles Ballot, CEO Carrefour România, ales Președinte

Papa Leon al XIV-lea pledează pentru o lume ”liberă de amenințarea nucleară” și îndeamnă Israelul și Iranul la ”responsabilitate și rațiune”

V. Ponta: Discuţiile din Parlament privind bugetul încep la 14 ianuarie

Mapamond: Care vor fi principalele evenimente ale anului 2013

Angela Merkel: “Mediul economic va fi mai dificil în 2013”

9 mai, o triplă sărbătoare pentru români: Ziua Europei, a Independenţei României şi sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial

Barometru: Cluj-Napoca înregistrează cea mai ridicată calitate a vieții din România, alături de Oradea și Alba Iulia

Ambasadorul SUA Adrian Zuckerman: România va deveni cel mai mare producător și exportator de energie din Europa

Huffington Post: România a fost condusă din 1989 de “o clică incompetentă de escroci foşti comunişti”

Premierul Italiei, Mario Monti, a demisionat

Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea care interzice pentru 10 ani exportul de buștean în spațiul extracomunitar

Acord fără precedent în istoria UE: După un maraton de negocieri, Angela Merkel, Mark Rutte, Klaus Iohannis și ceilalți lideri au aprobat planul și bugetul de 1,82 trilioane de euro pentru relansarea Europei

Premierul Spaniei le cere scuze cetățenilor pentru scandalul de corupție din Partidul Socialist: Sunt „profund indignat”. Trebuie să existe toleranță zero față de corupție

Zelenski, după trilaterala cu Maia Sandu și Nicușor Dan: Împreună cu România vom ajuta Moldova să reziste influenței distructive a Rusiei

Sebastian Burduja i-a transmis comisarului european pentru Energie că închiderea centralelor pe cărbune în 2026 nu este fezabilă în lipsa unor alternative solide: Ar vulnerabiliza sistemul energetic național

Premierul interimar Cătălin Predoiu: Italia și România dau împreună voce unei Europe coerente, hotărâte și solidare

Marcel Boloș anunță că trei jaloane suspendate din PNRR au termen de soluționare luna noiembrie: Negociem cu Comisia Europeană pentru a crește la 5,7 miliarde de euro valoarea cererii de plată patru

Slovacia nu acceptă „să primească lecții” din partea Germaniei. Fico: Poziția suverană se bazează pe interesele naționale. Nimeni nu ne poate amenința

Aderarea României la OCDE este un proces ”extrem de important”, subliniază ministrul Daniel David: Educația este domeniul fundamental într-o societate

”Revizionismul agresiv al Rusiei amenință nu doar securitatea și integritatea teritorială a Ucrainei, ci și securitatea noastră comună în Europa”, subliniază Friedrich Merz din Lituania

Boloș: Renegocierea PNRR va fi finalizată până la finalul lunii mai. Cererile de plată vor fi restructurate pentru a asigura absorbția fondurilor până în 2026

Von der Leyen: Bugetul actual al UE a fost proiectat pentru o lume care nu mai există. Următorul trebuie să fie flexibil, coerent, descentralizat și simplificat
Trending
- NATO6 days ago
“Suntem cu toții pe flancul estic. Nu mai există Est sau Vest, ci doar NATO”, afirmă Mark Rutte într-un avertisment că Rusia ar putea ataca NATO în cinci ani: Rusia produce muniție în trei luni cât NATO într-un an
- ROMÂNIA5 days ago
Nicușor Dan, la Odesa: Șeful statului participă la summitul Ucraina – Europa de Sud-Est și la o trilaterală România – Ucraina – R. Moldova privind aderarea celor două țări la UE
- ENERGIE1 week ago
Secretarul de stat, Cristian Bușoi, discurs la Conferința Gas Infrastructure Europe: România sprijină dezvoltarea infrastructurii europene de gaze
- ROMÂNIA1 week ago
FMI recomandă României un pachet de reforme fiscale care ar putea aduce 1,2% din PIB la buget în 2025. Creșterea TVA, a impozitului pe dividende, impozitare progresivă a veniturilor din muncă, printre măsuri
- INTERNAȚIONAL1 week ago
În perspectiva summitului NATO de la Haga, ministrul Apărării a discutat cu omologii din Turcia și Bulgaria despre întărirea posturii de apărare pe Flancul Estic