Connect with us

Daniel Buda

INTERVIU Eurodeputatul Daniel Buda: ”Ar trebui găsite mecanisme și resurse necesare ca tăierile de păduri din România să se facă în limita legală”

Published

on

© Calea Europeană

În contextul în care în această sesiune plenară de la Strasbourg s-a dezbătut protejarea apărătorilor pădurilor și ai mediului în Uniunea Europeană, deputatul european Daniel Buda (PNL, PPE) a făcut referire și la situația României în acest sector.

În timpul interviului acordat corespondentului CaleaEuropeană.ro Daniel Buda a menționat că tăierea de păduri din România trebuie să se facă în limita legală: ”Ar trebui găsite mecanisme și resurse necesare ca tăierile de păduri din România să se facă în limita legală.”


Daniel Buda a afirmat că PNL a înțeles dificultatea acestui sector: ”Am avut discuții, iar proiectul  lege recent îi va proteja mai bine pe pădurari.”

Mai multe teme au fost abordat în interviu, precum probleme climatice sau fenomenul ”brain drain”.

Daniel Buda consideră că membrii Comitetului European al Regiunilor ar trebui ascultați cu atenție, pentru că ei comunică probleme reale chiar ”de la firul ierbii”. Astfel, deputatul european susține raportul primarului liberal, Emil Boc, privind ”Exodul creierelor în Uniunea Europeană”, raport deja adopatat în CoR.

Citiți și: Raportul lui Emil Boc privind ”Exodul creierelor în UE”, adoptat în Comitetul European al Regiunilor: Problema trebuie abordată urgent

Diana Zaim este foto jurnalist, câștigătoare a Premiul Publicului la European Youth Event 2020, cel mai mare eveniment pentru tineri organizat de Parlamentul European. Absolventă a secției germană-portugheză în cadrul Universității din București, Diana urmează în prezent programul de master ”Relații Internaționale și Integrare Europeană” în cadrul SNSPA. Pasionată de promovarea valorilor europene, Diana este parte a comunității Model European Union, cea mai amplă simulare la nivel european a procesului decizional din cadrul Uniunii Europene.

Daniel Buda

Comisia Europeană răspunde la interpelarea eurodeputatului Daniel Buda privind sprijinirea turismului în UE

Published

on

© European Union 2020 - Source : EP

Eurodeputatului Daniel Buda, vicepreședintele Comisiei pentru Agricultură din PE, a adresat Comisiei Europene o întrebare, în baza procedurilor parlamentare de care dispune, pe marginea planului de relansare a turismului la nivel european.

„Situația epidemiologică a adus probleme serioase economiilor multor state din cauza restricțiilor de mișcare și de călătorie aplicate turiștilor. Multe state ale UE ale căror economii se bazau în proporție semnificativă pe turism estival, city break-uri sau vizite culturale au fost puternic impactate, iar o componentă afectată dramatic de această criză a fost sectorul HoReCa”, a scris deputatul într-un mesaj pe pagina de Facebook.

Răspunsul formulat de Thierry Breton, comisarul european pentru piaţă internă este următorul: 

„Comisia recunoaște pe deplin importanța sectorului hotelier pentru ecosistemul turistic al UE și pentru economia UE. Comisia a prezentat mai multe măsuri pentru a contribui la relansarea sectorului ospitalității. Printre altele:

1) măsuri specifice care au fost sau pot fi utilizate în sectorul ospitalității: Instrumentul european de sprijin temporar pentru atenuarea riscurilor de șomaj într-o situație de urgență (SURE); Cadrul temporar privind ajutoarele de stat a intrat în vigoare până la 31 decembrie 2021 și permite statelor membre să își sprijine în mod eficace economia în timpul pandemiei; Posibilitatea ca statele membre să aplice cote reduse de TVA pentru serviciile hoteliere și alte servicii legate de turism; „Marca europeană de siguranță privind COVID-19 în domeniul turismului”, emisă la cererea Comisiei de către Comitetul European de Standardizare, care enumeră măsurile de siguranță pentru sectorul hotelier și alte sectoare turistice în vederea restabilirii încrederii călătorilor și a accesului la o gamă largă de fonduri UE, astfel cum se menționează în „Ghidul online privind finanțarea UE pentru turism”.

2) măsuri de relansare a călătoriilor de care beneficiază indirect sectorul ospitalității: Certificatul digital al UE privind COVID, care facilitează relansarea călătoriilor de agrement și de afaceri. Propunerea de modificare a Recomandării Consiliului privind călătoriile neesențiale către UE, care permite călătorilor din țări terțe care dețin o dovadă a vaccinării complete să călătorească în UE; Propunerea de modificare a Recomandării 2020/1475 a Consiliului privind o abordare coordonată a restricționării liberei circulații ca răspuns la pandemia de COVID-19 și a aplicației „Re-open EU”, care îi ajută pe cetățeni să își planifice călătoriile de afaceri și de agrement.”

Continue Reading

Daniel Buda

Daniel Buda, vicepreședintele Comisiei AGRI din PE, vizită oficială în Bulgaria: Punctul de frontieră Kapitan Andreevo, un exemplu de bune practici în domeniul transportului de animale vii

Published

on

© Daniel Buda/ Facebook

Eurodeputatul Daniel Buda (PNL, PPE), vicepreședintele Comisiei pentru agricultură și dezvoltare rurală (AGRI) din Parlamentul European și-a exprimat încrederea că ”autoritățile din Bulgaria vor continua să îmbunătățească bunăstarea animalelor pe timpul transportului, având în vedere importanța frontierei bulgaro-turce pentru exporturile de animale vii din UE.”

Acesta se află într-o vizită oficială în Bulgaria, alături de colegii din delegația Comisiei de anchetă privind protecția animalelor în timpul transportului din Parlamentul European, unde a vizitat punctul de trecere a frontierei Bulgaria-Turcia la Kapitan Andreevo.

”Ponderea Bulgariei în comerțul din interiorul UE cu animale vii este limitată și se referă în principal la păsările de curte (cu un total de 25 de milioane de capete de păsări transportate către/ din Bulgaria, comparativ cu un total de 1,3 miliarde capete de păsări de curte la nivelul comerțului din UE). În ceea ce privește exporturile, Bulgaria este o cale majoră a comerțului de animale vii al UE cu țări terțe, aceasta învecinându-se cu Turcia, o destinație cheie, alături de Libia, Iordania, Israel pentru transportul de ovine, porcine și bovine. Majoritatea exporturilor de bovine vii din UE spre țări terțe se realizează prin două puncte: frontiera bulgaro-turcă (52%) și granița dintre Polonia și Belarus (42%). În ceea ce privește exportul de ovine și caprine din UE spre țări terțe, 64% dintre acestea se realizează la granița dintre Bulgaria și Turcia”, a detaliat Buda într-un mesaj publicat pe Facebook.

Acesta a explicat că frontierea bulgaro-turcă este de o importanță ridicată pentru exporturile de animale vii din UE, având în vedere volumul exporturilor realizate și verificate la punctul de frontieră bulgar Kapitan Andreevo.

”Au existat mai multe probleme pentru bunăstarea animalelor la frontiera bulgară-turcă care se referă la: numărul mare de transporturi (este cel de-al doilea cel mai aglomerat din lume punct de frontieră, timpul de așteptare ridicat), temperaturile ridicate din lunile de vară, aspectele birocratice ce țin de autoritățile din Turcia- procedura administrativă lungă de prelucrare a unui lot și absența instalațiilor de animale și a zonelor umbrite). Agenția pentru siguranță alimentară din Bulgaria (BFSA) BFSA solicită ca toate mijloacele de transport utilizate să îndeplinească toate cerințele de bunăstare pentru transportul animalelor care durează mai mult de 8 ore, și încurajează bunele practici pentru a reduce la minimum riscurile”, a mai subliniat eurodeputatul Daniel Buda.

El a dat drept exemplu de bună practică autoritățile din Bulgaria, care urmăresc ”reducerea timpului de călătorie și evitarea temperaturilor ridicate. Astfel că, firmele de transport de animale vii efectuează pauză la punctul de control din Bulgaria și ajung la frontiera cu Turcia noaptea sau în primele ore ale dimineții astfel încât animalele să nu fie transportate când sunt temperaturi ridicate.”

”Transportul de animale vii este o temă prezentă în spațiul public care trezește mult interes și acest lucru pe bună dreptate. Discutăm de ființe vii și este normal să avem grijă ce se întâmplă cu aceste ființe pe durata transportului, dar discutăm și de componenta economică. Suspendarea transportului animalelor vii, cu siguranță, nu poate fi luat în calcul de nici un factor de decizie responsabil, având în vedere impactul economic. Astfel, UE trebuie să sprijine transportatorii de animale vii în asigurarea capacităților de transport al animalelor la standarde de calitate ridicate. Sunt necesare soluții eficiente și concrete pentru a putea gestiona presiunea exercitată asupra transportului de animale vii, fără a crea sarcini suplimentare și costuri ridicate. Este esențial ca cererea de animale vii, în special, din partea țărilor Arabe, să poată fi satisfăcută de țările Uniunii Europene”, a conchis Daniel Buda.

Continue Reading

Daniel Buda

Daniel Buda: Parlamentul European contribuie la construirea unei Uniuni a Sănătății mai puternice

Published

on

© European Union 2021/ Source : EP

Eurodeputatul Daniel Buda a votat în sesiunea plenară a Parlamentului European din această săptămână două propuneri menite să asigure o mai bună prevenirea a bolilor și să consolideze cooperarea transfrontalieră în ceea ce privește amenințările la adresa sănătății.

Propunerea de extindere a mandatului Centrului European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC) a fost adoptată cu o largă majoritate de Paramentul European. Statele membre ale UE ar trebui să conceapă planuri naționale de pregătire și răspuns și să transmită la timp date comparabile și de bună calitate. Mandatul ECDC va fi extins și va cuprinde nu doar bolile transmisibile, ci și unele boli netransmisibile grave, cum ar fi bolile cardiovasculare și respiratorii, cancerul, diabetul sau afecțiunile psihice.

Propunerea legislativă menită să îmbunătățească prevenirea, pregătirea și răspunsul Uniunii în caz de criză în fața unor viitoare amenințări transfrontaliere grave pentru sănătate a fost adoptată cu 594 voturi pentru. Criza provocată de pandemia de COVID-19 a arătat că la nivelul UE trebuie să se facă mai mult pentru a susține cooperarea dintre statele membre, mai ales dintre regiunile de frontieră. În text se mai cer proceduri clare și mai multă transparență în achizițiile publice comune ale UE și în acordurile de achiziții aferente.

Parlamentul European, reunit în sesiune plenară la Strasbourg, a aprobat miercuri, 15 septembrie, propunerea de consolidare și prelungire a mandatului Centrului European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC) cu 598 voturi pentru, 84 împotrivă și 13 abțineri.

În cadrul construirii unei uniuni europene a sănătății, la 11 noiembrie 2020 Comisia a propus un nou cadru de securitate sanitară, bazat pe experiența dobândită în combaterea coronavirusului. Pachetul conține o propunere de regulament privind amenințările transfrontaliere grave pentru sănătate și o propunere de întărire a mandatului Centrului European de Prevenire și Control al Bolilor.

Politicile în domeniul sănătății sunt finanțate prin programul UE în domeniul sănătății, care încurajează cooperarea și promovează strategii pentru o stare bună de sănătate și pentru servicii medicale de calitate.

Citiți și analiza realizată de CaleaEuropeană privind Uniunea Europeană a Sănătății, aici.

Continue Reading

Facebook

Advertisement
NATO8 hours ago

Ambasada SUA la București: România este în siguranță și dispusă să facă afaceri pentru că se bucură de asigurările care reies din Alianța NATO

COMISIA EUROPEANA8 hours ago

Uniunea Europeană pregătește ”un set de instrumente” pentru a ajuta statele membre să gestioneze creșterile mari de prețuri la energie

COMUNICATE DE PRESĂ9 hours ago

“Descoperă Bucuria Culturii Urbane pe Strada de C`Arte”: Biblioteca Centrală Universitară “Carol I” organizează în perioada 23-26 septembrie ediția a X-a a Festivalului Strada de C`Arte

NATO9 hours ago

Ministrul apărării Nicolae Ciucă: Nu există nicio îndoială că regiunea Mării Negre are o importanță strategică atât pentru NATO, cât și pentru Uniunea Europeană

PARLAMENTUL EUROPEAN9 hours ago

Eurodeputatul Victor Negrescu, întrevedere cu ambasadorul Spaniei la București: Creșterea prețurilor la energie necesită măsuri clare. Spania a plafonat prețurile și a sprijinit IMM-urile

Dan Motreanu10 hours ago

Eurodeputatul Dan Motreanu a solicitat președintei Comisiei Europene să soluționeze cât mai urgent problema aderării României la Spațiul Schengen

COMISIA EUROPEANA10 hours ago

Comisia Europeană face un pas important privind impunerea unui încărcător comun pentru toate telefoanele mobile în vederea reducerii deșeurilor electronice

ROMÂNIA11 hours ago

Ministrul energiei, Virgil Popescu, a discutat cu omologul american despre cooperarea în domeniul energiei ”pentru a ne promova securitatea energetică și climatică”

COMISIA EUROPEANA12 hours ago

România și Polonia, atenționate de Comisia Europeană că nu au transpus corect Directiva privind siguranța operațiunilor petroliere și gaziere offshore

SĂNĂTATE12 hours ago

Eurobarometru: Românii consideră că cercetarea și inovarea aduc cele mai pozitive schimbări în medicină și asistența medicală 

ONU1 day ago

În primul discurs la ONU, Maia Sandu cere retragerea trupelor Rusiei din Transnistria și anunță că a început curățarea Republicii Moldova de regimurile corupte

Dragoș Pîslaru1 day ago

Eurodeputatul Dragoș Pîslaru: Cel mai optimist scenariu pentru aderarea României la zona euro ar fi în 2028

ONU1 day ago

Klaus Iohannis, la ONU: România susține rolul de lider al Uniunii Europene în materie de schimbări climatice

INTERVIURI1 day ago

INTERVIU Președinta Fondului de Investiții al celor Trei Mări: Înființarea fondului, posibilă prin cooperarea cu România. Este esențial să prezentăm investitorilor întreaga regiune prin fiecare țară în parte

ONU2 days ago

Klaus Iohannis, de la tribuna ONU: Valorile democratice și ordinea bazată pe reguli, fundamente ale unui viitor mai bun. Conflictele prelungite din vecinătatea României continuă să amenințe securitatea Europei

INTERNAȚIONAL2 days ago

Joe Biden invocă, în primul său discurs la ONU, “alianța sacră NATO” și “parteneriatul fundamental cu UE”: Suntem în zorii unui deceniu decisiv. Începem o nouă eră de diplomaţie neobosită

INTERVIURI4 days ago

INTERVIU Ministrul adjunct de externe al Poloniei: România și Polonia sunt liderii principali ai Inițiativei celor Trei Mări. Trebuie să fim o parte mai puternică a UE

INTERVIURI6 days ago

Comisarul European Adina Vălean, despre rolul tinerilor în Conferința pentru Viitorul Europei: Ideile lor reprezintă o valoare adăugată

INTERVIURI6 days ago

INTERVIU Comisarul european pentru transporturi Adina Vălean: Proiectele europene necesită o guvernanță stabilă

COMISIA EUROPEANA6 days ago

INTERVIU Comisarul european Adina Vălean: Românii vor prefera din nou mersul cu trenul, odată cu creșterea vitezei de deplasare

Team2Share

Trending