Connect with us

Emilian Pavel

INTERVIU. Europarlamentarul Emilian Pavel (PSD, S&D): Dorim să arătăm în prima Președinție a României la Consiliul UE că avem capacitatea administrativă, politică de a duce proiectul european mai departe

Published

on

Președinția română a Consiliului Uniunii Europene și-a asumat că va mișca dosare legislative grele care zac sau care nu au fost asumatede nicio președinție în ultimii doi ani de zile, a precizat europarlamentarul Emilian Pavel (PSD, S&D) în cadrul unui interviu CaleaEuropeană.ro, desfășurat la Strasbourg, unde are loc sesiunea plenară a Parlamentului European.

”Aici este această mare putere a unei președinții: poate prioritiza, mișcare dosare sau le poate uita undeva în sertar. Aici este mesajul cel mai important legat de Președinția română: și-a asumat că va mișca dosare grele legislative care zac și care nu au fost asumate de nicio președinție în ultimii doi ani de zile. S-ar putea să decontăm chiar și politic pentru că sunt dosare sensibile, pot fi exploatate de către adversarii coaliției de guvernare din România, dar ne-am asumat acest lucru pentru că dorim să arătăm în prima Președinție a României la Consiliul Uniunii Europene că avem capacitatea administrativă, politică de a duce proiectul european mai departe. În cadrul Președinției am stabilit și un calendar de aderare la Zona Euro, încă o dovadă că dorim să continuăm și să dezvoltăm proiectul european și nicidecum să îndepărtăm România de UE”, a spus Pavel răspunzând unei întrebări privind capacitatea unui stat care deține președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene care se confruntă cu o ciocnire de interese, făcând trimitere la recenta directivă a gazului care a testat relația franco-germană.

Eurodeputatul român a trecut în revistă și o serie de reușite, traduse în dosare finalizate, ale primei luni a Președinției române a Consiliului Uniunii Europene, făcând trimitere la bilanțul prezentat de premierul României, Viorica Dăncilă.

”Am văzut și eu bilanțul premierului. Evident, eu știu doar detalii despre dosarele din comisiile din care fac parte, dar vă pot spune doar cele două două cifre care m-au impresionat, și anume că în cele 31 de zile câte are luna ianuarie am reușit să finalizăm 24 de dosare – și nu sunt chiar dosare mici, ci importante, legislative – și au avut loc 70 de triloguri”, a spus Pavel.

Acesta a făcut trimitere și efortul depus de Reprezentanța Permanentă a României pe lângă Uniunea Europeană în vederea obținerii consensului pe diferite dosare.

”Înainte de preluarea Președinției am vorbit foarte mult și cu colegii de la Reprezentanța Permanentă și îmi spuneau că au de dimineața de la 8, până la 11 noaptea, au programate triloguri, adică negocieri în care Parlamentul și Consiliul încearcă să găsească acea cale de mijloc care să ducă la finalizarea și încheierea acestor rapoarte. Tocmai ieri discutam cu un coleg deputat din Comisia de Muncă care îmi spună că au finalizat negocierile pe un dosar săptămâna trecută și ziceau că au stat până la 2 noaptea. Deci, iată, există voință politică și capacitate administrativă pentru a găsi această cale de mijloc între Consiliu și Parlament și există și rezultate”, a exemplificat europarlamentarul român.

Emilian Pavel a invocat, de asemenea, două dosare din Comisia de Muncă ”foarte importante pentru noi”.

”Este vorba despre Autoritatea Europeană pentru Muncă, nou înființată. Singurul lucru care mai trebuie decis este acela unde va avea sediu această autoritate. Există două scenarii: până când va fi pusă pe picioare, conducerea care se ocupă de acest lucru să-și desfășoare activitatea la Bruxelles, în cadrul Comisiei Europene, ulterior luându-se decizia politică pentru sediu stabil. Al doilea scenariu este acela ca în actul constitutiv al acestei autorități să fie prevăzut și sediul permanent. România, după cum știm, este una dintre statele membre care și-ar dori să aibă sediul acestei autorități. Există și o cutumă, aceea ca noile autorități să fie poziționate în state membre ai noi pentru că în aceste țări nu prea avem astfel de autorități europene”, a explicat Pavel.

Cel de-al doilea dosar este cel privind coordonarea sistemelor sociale, devenit mai bine cunoscut în România după ce Austria a dat legea prin care se indexează pe minus ajutorul social acordat copiilor muncitorilor străini.

”Coordonarea sistemelor sociale este revizuită și aici sunt progrese foarte mari. Mai au câteva puncte sensibile ce țin de durata după care, dacă muncești într-un stat membru, beneficiezi de toate serviciile de protecție socială, câteva probleme privind muncitorii transfrontalieri (ce legislație se aplică și cine le plătește protecția socială)”, a precizat eurodeputatul român.

Acesta a punctat că nu numărul dosarelor este important, ci greutatea acestora, dând drept exemplu situația din Comisia LIBE, al cărui membru este, unde ”nu există niciun dosar fără probleme. Sunt foarte multe sensibilități pe partea de migrație, pe partea de politici legate de drepturile fundamentale”.

”Mai avem dificultăți în agestiona dosarul copyright, e-privacy, e-evidence – un dosar la fel de sensibil și cred că acolo va fi foarte dificil să găsim o soluție, dar există disponibilitatea de a căuta și găsi calea de mijloc pe care o găsim cu toții)”, a punctat Pavel.

Făcând trimitere la Pilonul Social European, eurodeputatul român a invocat necesitatea implementării chestiunilor stabilite în cadrul Summitului social de la Gothenburg , care a avut loc în anul 2017. ”Degeaba ai o legislație, un proiect, un pilon important, dacă nu lucrezi și la implementare”, a spus europarlamentarul Emilian Pavel.

Continue Reading
Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Emilian Pavel

Fostul eurodeputat Emilian Pavel salută decizia Franței de a impozita companiile digitale care nu au sediul în această țară: Mă bucur că munca depusă este pusă în practică

Published

on

Fostul eurodeputat Emilian Pavel a salutat duminică, într-o postare pe Facebook, decizia Franței de a pune în practică recomandările Parlamentului European și ale Comisiei Europene cu privire la impozitarea companiilor din domeniul digital care nu au sediul pe teritoriul Franței.

”In 11 iulie, Franta a pus in practica recomandarile Parlamentului European si ale Comisiei Europene cu privire la impozitarea companiilor care ofera servicii digitale, dar care nu au sediu pe teritoriul Frantei! Ma bucur sa vad ca munca depusa in comisiile PANA si TAX3 este pusa in practica!”, a scris Pavel, pe pagina sa de Facebook.

În 2018, Comisia Europeană a propus o directivă europeană de stabilire a normelor privind impozitarea societăților cu o prezență digitală semnificativă. De asemenea, executivul european a propus și o directivă privind sistemul comun al impozitului pe servicii digitale aplicat asupra veniturilor rezultate din prestarea anumitor servicii digitale.

Astfel, la 11 iulie, în Franța, a fost adoptată o lege care permite autorităților fiscale să perceapă 3% din veniturile marilor companii de internet care fac profit în Franța, cel puțin 750 de milioane de euro în lume și 25 de milioane de euro în Franța.

Membru al PSD, Emilian Pavel a fost eurodeputat în mandatul 2014-2019, perioadă în care a activat în Comisia pentru ocuparea forței de muncă și afaceri sociale și a fost membru al Comisiei speciale privind infracțiunile financiare, evaziunea fiscală și evitarea obligațiilor fiscale din Parlamentul European.

 

Continue Reading

Emilian Pavel

INTERVIU Europarlamentarul Emilian Pavel (PSD, S&D): România a dovedit prin președinția la Consiliul Uniunii Europene că avem o preocupare cu privire la dezvoltarea proiectului european

Published

on

România a dovedit cu această președinție la Consiliul Uniunii Europene că avem o preocupare cu privire la dezvoltarea proiectului european, dând dovadă de asumare politică, a declarat europarlamentarul Emilian Pavel (PSD, S&D) într-un interviu pentru CaleaEuropeană.ro.

”Avem un rezultat de 90 de dosare finalizate în 100 de zile calendaristice. Avem un interes de a ne integra mai adânc în UE. Am aderare la UE, dar nu la tot ceea ce înseamnă structuri europene, fie că vorba de Schengen, Zona euro, viitoarea armată euroepană. Am scos dosare din sertare care zăceau”, a precizat eurodeputatul român.

Referindu-se la miza alegerilor europarlamentare, cruciale pentru viitorul Europei, Emilian Pavel a spus că este important să ”arătăm că suntem mai uniși ca aleși ai românilor. Cred că am putea avea români mai hotărâți și constructivi, români care să colaboreze mai mult unii cu alții”.

”O majoritate la nivelul Parlamentului European și o majoritate la nivelul oricărui stat membru, diferă foarte mult. La nivel european astăzi putem facem majoritatea cu popularii, verzii și liberalii și mâine facem o majoritate cu alte grupuri politice, fără populari. Va fi pentru prima dată când PPE și S&D nu vor avea o majoritate necesară pentru a instala Comisia Europeană sau pentru a trece anumite legi, însă nu este necesară o majoritate clasică, așa cum o știm noi. În statele membre, majoritatea parlamentară susține guvernul și trece legile acestuia, respingând, mai mult sau mai puțin, legile opoziției. Dar aici avem o majoritate volatilă, care își schimbă mereu culorile. Părerea mea este că vom avea o majoritate pro-europeană în proporție de 75%, ceea ce este încă un procent bun”, a explicat membrul Parlamentului European, făcând referire la modul în care va arăta viitoarea configurație a puterii după alegerile europene.

Făcând trimitere la obiectivele asumate pentru viitorul mandat în Parlamentul European, eurodeputatul român, membru al Comisiei pentru ocuparea forței de muncă și afaceri sociale din Legislativul european, a menționat că ”un punct foarte important în programul PSD este introducerea unui salariu minim european” pe baza principiului ”muncă egală, plată egală”.

”(…) Oamenii își doresc un viitor mai bun aici, pentru copiii, nepoții lor sau chiar pentru ei înșiși. Pentru asta, trebuie să continuăm acest proces de recuperare a decalajelor la nivel european și nu să le adâncim. Încercăm să eliminăm barierele din Europa, care pot duce la o percepție greșită asupra proiectului euroepan și la un euroscepticism care nu poate fi benefic acestui proiect frumos”, a explicat europarlamentarul român.

În ceea ce privește aderarea României la Spațiul Schengen, în viziunea eurodeputatului România ”ar trebui să pună pe agenda JAI aderarea României și Bulgariei la Spațiul Schengen. Dacă nu mă înșel, următorul JAI este în 4-6 iunie. Noi îndeplinim toate criteriile tehnice”, a explicat acesta.

Din punctul de vedere al eurodeputatul român, pentru a menține spiritul pro-european, ”este nevoie de eliminarea dublului standard. ”Ne propunem să introducem laboratoare de testare pe lângă ANPC care, la sesizarea consumatorilor, să facă teste de calitate, iar dacă rezultatul iese nefavorabil, atunci producătorul sau comerciantul produsului respectiv să poată fi sancționat cu până la 4% din cifra de afaceri. Noua lege europeană a dublului standard va proteja consumatorii și se va aplica și în domenii precum cel al automobilelor, unde există dubii că mașinile din Estul UE au probleme de la ieșirea din fabrică, al protecției sociale”, a mai spus Emilian Pavel.

Referitor la percepția pe care o poate genera punerea la colț a partidelor din arcul guvernamental din România de către marile familii politice europene, în speță PES și ALDE, pentru nerespectarea statului de drept, eurodeputatul social-democrat a spus că există un dialog constant și civilizat atât cu formațiunea mamă de la nivel european, cât și cu prim vicepreședintele Comsiei Europene, Frans Timmermans, însă, ,,dialogul civilizat există atunci când se discută detalii tehnice, concrete refritoare la direcția sistemului de justiției din România, dar comunicarea externă este total diferită”.

În opinia lui Emilian Pavel, exprimarea de tipul ,,suntem îngrijorați că, ne temem că” arată, de fapt, reținerea oficialilor Comisiei Europene de a explica în mod public care este adevăratul conținut al discuțiilor cu partea română: ,,Dacă luăm articol cu articol, vom vedea că acele îngrijorări sunt complet nejustificate”.

În acest context, eurodeputatul este de părere că după alegerile europene nu se va mai putea continua pe același ,,ton de război” în cadrul familiilor europene, cu trimitere la suspendarea Fidesz din PPE și la intenția PES și ALDE de a exlude formațiunile politice din coaliția de guvernământ din România din rândurile lor, deoarece acest lucru nu ar face decât să ,,alimenteze extremele din Europa, fie că vorbim despre extrema stângă sau dreapta care doresc distrugerea proiectului european”.

Europarlamentarul Emilian Pavel a estimat, de asemenea, că viitorul președinte al Comisiei Europene ”nu va fi nici Timmermans, nici Weber. Cred că, după modul în care celelalte partide din PE s-au pronunțat” cu privire ca modul de desemnare a președintelui Comisiei Europene – Spitzenkandidat – nu este agreat de toate grupările politice din Parlamentul European. ”Cred că ne vom întoarce la o negociere în Consiliul European. Cred că în acea negociere nu are șanse” niciunul dintre cei doi amintiți mai sus, a spus eurodeputul român, arătându-și speranța că lucrurile nu vor sta așa.

Întrebat dacă acest lucru reprezintă o lovitură dată legăturii dintre cei care aleg și cei care sunt aleși, Pavel a punctat că ”este un pas înapoi. Mi-aș fi dorit pentru următorul mandat, poate reușim pentru celălalt, dar asta implică o modificare de tratat, o mai mare putere pentru Parlamentul European, iar noi am votat aceste aspecte în diferite amendamente la diferite rapoarte, cerând dreptul de inițiativă legislativă”.

Emilian Pavel (PSD, S&D) a primit titlul europarlamentarul anului pentru ”Ocuparea forței de muncă” și a fost nominalizat ca europarlamentarul anului pentru ”Promovarea drepturilor femeilor”. În cei aproape cinci ani de mandat, eurodeputatul Emilian Pavel a depus peste 2.300 de amendamente, a avut peste 50 de luări de cuvânt în plenul Parlamentului European pe diferite teme, a fost raportor pentru peste 20 de dosare.

Este membru în mai multe comisii și delegații din Parlamentul European: Comisia pentru ocuparea forței de muncă și afaceri sociale, Delegația pentru relațiile cu Israel, Delegația la Adunarea Parlamentară a Uniunii pentru Mediterana, Grupul de lucru Schengen Scrutiny. Este membru supleant în Comisia pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne, Delegația la Comisia parlamentară de stabilizare și de asociere UE-Serbia, PANAMA – Comisia de anchetă pentru examinarea fraudei de spălare de bani și evaziune fiscală. ( Mai multe informații despre activitatea acestuia AICI).

Continue Reading

Emilian Pavel

Emilian Pavel, candidat PSD la europarlamentare, mesaj înainte de alegerile din 26 mai: Ne dorim o integrare mai adâncă în Uniunea Europeană, de aceea am propus integrarea României în zona euro până în 2024

Published

on

@theparliamentmagazine.eu

Eurodeputatul Emilian Pavel (PSD, S&D) candidează din partea PSD pentru un nou mandat în viitoarea legislatură a Parlamentului European, iar în contextul în care în mai puțin de 7 zile românii, împreună cu 500 de milioane de cetățeni europeni ar urma să voteze pentru alegerile eurparlamentare, acesta a transmis un mesaj electoral pe pagina sa oficială de Facebook.

„Să fii patriot în Europa înseamnă să recunoști meritele președinției rotative a României la Consiliul Uniunii Europene. România a reușit să finalizeze 90 de dosare în doar 100 de zile și mai avem multe de finalizat până terminăm această președinție. Partidul Social Democrat, atunci când este la guvernare duce România mai departe. A dus în 2004 la finalitatea negocierile celor 33 de capitole pentru aderarea României la Uniunea Europeană. Mai mult decât atât, în 2003, am reușit să aderăm la NATO, tot prin guvernarea PSD. Atunci când suntem la guvernare ne dorim o integrare mai adâncă în Uniunea Europeană, de aceea am propus o integrare în zona euro până în 2024. Partidul Social Democrat își dorește o Românie puternică în Uniunea Europeană.”

Emilian Pavel este deputat în Parlamentul European și activează, printre altele, ca membru cu drepturi depline al Comisiei pentru ocuparea forței de muncă și afaceri sociale și al Comisiei speciale privind infracțiunile financiare, evaziunea fiscală și evitarea obligațiilor fiscale din Parlamentul European. La finele lunii februarie eurodeputatul a primit susținerea oficială a conducerii Tineretului Social-Democrat (TSD) în vederea depunerii unei noi candidaturi pentru un loc în Parlamentul European. Mai multe informații despre activitatea acestuia, aici.

Acesta candidează pe lista PSD pentru un nou mandat în Parlamentul European, unde ocupă locul 14.

Citiți și: Partidul Social Democrat și-a desemnat candidații pentru alegerile europarlamentare. Rovana Plumb deschide lista social-democraților. Cine se mai află pe listă

Continue Reading

Facebook

Advertisement
Advertisement

Trending