INTERVIU Gheorghe Niță, medic&membru al Asociației Americane a Laserului și al Societății Europene de Urologie: Ar trebui mers mai mult pe prevenție în sistemul medical

În România se știu foarte puține lucruri despre educația sau educația medicală nu este foarte bine făcută. Din acest motiv nici nu se merge foarte mult pe prevenție”, este de părere medicul urolog Gheorghe Niță.

Membru al Asociației Americane a Laserului și al Societății Europene de Urologie, Gheorghe Niță a vorbit într-un interviu pentru CaleaEuropeana.ro despre utilitatea noilor tehnologii în sistemul medical românesc, european și chiar american și despre importanța instituirii unei conduite de prevenție în ceea ce privește educația medicală a pacienților.

Dan Cărbunaru (DC) : Doamnelor și domnilor, astăzi pe Calea Europeana, avem un nou invitat special, un medic român care face parte din două dintre cele mai prestigioase Organizații Internaționale în domeniu, este vorba de domnul doctor Gheorghe Niță. Bună-ziua, domnule Niță!

Gheorghe Niță (GN) : Mulțumesc, mulțumesc pentru invitație!

DC : Aș începe cu calitatea d-voastră de membru în societățile internaționale, atât organizația de specialitate europeană cât și cea americană, bineînțeles și membru al Societății Române de Urologie și Asociația Europeană de Urologie. E un domeniu aparent tehnic dar cu care foarte multă lume se confruntă și motivul pentru care am ales să vă invităm este legat de noile tehnologii și de noile soluții pe care până la urmă trendurile europene le fixează și să vedem în ce măsură și România este pregatită să ofere pacienților săi astfel de soluții. Cu permisiunea d-voastră pentru cei care ne urmăresc, o scurtă prezentare, absolvent al Facultății de Medicină Generală din cadrul UMF Carol Davila, București, doctor în medicină la UMF Carol Davila din București specialitatea urologie cu tema laserul, poate ne povestiți mai multe despre această temă, MD în Tumorile Uroteriale( indicații-limite-rezultate), sub conducerea prof.doctor Geavlete. De asemenea participant la 8 cursuri naționale de pregătire postuniversitară specializări prin cursuri internaționale robotică , laparoscopie, laser, în prezent medic primar urolog la Spitalul Ponderas. Bineînțeles și anterior la Clinica de Urologie la Spitalul Clinic de Urgentă Sfântul Ioan București și medic specialist urolog la Clinica de Urologie a aceluiași spital. Sunt date care le permit celor care ne ascultă să înțeleagă mai bine și pregătirea d-voastră dar și până la urmă capacitatea d-voastră ca medic și a colegilor d-voastră de a le oferi cele mai bune soluții celor care apelează la astfel de servicii. Sunt, am vazut statisticile, aș vrea să încep cu chestiunea aceasta, pentru că ne preocupă pe toți, sunt peste 30.000 de medici care au plecat în ultimii ani din România. Vă numărați printre cei care au ales să rămână, chiar și pe fondul acestor supraspecializări pe care le-ați avut. De ce nu ați plecat și d-voastră la fel ca și celelalte zeci de mii de colegi?

GN: Nu știu, probabil că a fost ceva care m-a adus înapoi, în principiu, mulțumesc de această introducere foarte frumoasă. Chiar am facut și două stagii de pregătire ceva mai lungi, niște fellowship-uri în Franța, la Toulouse, câte jumătate de an fiecare. Ei bine, nu am putut rămâne, nu știu aveam ceva de pierdut în țara așa că într-un fel sau altul m-am întors și trebuie să recunosc că nu am niciun gând de a pleca, eu cred că lucrurile pot fi dezvoltate și aici. Și ne putem apropia foarte mult de ceea ce înseamnă medicina europeană sau în specialitatea mea, urologie europeană. Poate ar fi bine de precizat ce înseamnă urologia este specialitatea chirurgicală, este o ramura chirurgicală care se ocupă de ceea ce înseamnă aparatul urinar atât la barbați cât și la femei și care cuprinde și aparatul genital masculin. Spuneați mai devreme că este supusă sau este legată de tehnologie, așa e,este legată de tehnologie și e legată de tehnologia europeană. Trebuie să recunoaștem că aceste instrumente moderne cu care noi lucrăm nu sunt produse în România, sunt câțiva producatori mondiali care fac lucrul ăsta și atunci și noi suntem foarte legați de această tehnologie. Cred că reprezinta una din ramurile chirurgicale care e cel mai mult legată de progresele în domeniul acesta al aparaturii. Evident aparatură care nu e la îndemana tuturor, e o aparatură care este scumpă, o aparatură care necesită training al personalului care lucreaza cu ea,dar cu care eu zic că ne putem mândri că suntem, practic și putem oferi servicii foarte apropiate cu ceea ce se întâmplă în Europa în specialitatea mea.

DC: Practicați totuși de mulți ani această profesie, cum se simte progresul tehnologic în evoluția soluțiilor pe care le oferiți pacienților? Știm cu toții, spitalele din România nu oferă neapărat cele mai bune condiții. Nu știu cum este la spitalul la care d-voastră lucrați, poate ne povestiți, dar avem foarte multe internări, foarte multe operații, durate destul de lungi de recuperare. Nefiind medic nu am o exprimare exactă privind problemele cu care se confruntă de obicei pacienții care suferă de astfel de afecțiuni , dar în ce măsură și dacă ne puteți descrie, eventual cu câteva exemple, cât e de relevant progresul tehnologic și noile proceduri de tratament spre deosebire de ce se intampla poate în anii trecuți?

gheorghe nitaGN: E adevărat că nu toate spitalele poate reușesc să fie la curent cu ceea ce înseamnă progresele tehnologice. Din fericire pentru mine lucrez la o clinică care reușeste să fie absolut în pas cu ceea ce se întâmplă în afară,fără falsă modestie trebuie să recunosc că în cadrul spitalului Ponderas nu am nimic care, eu știu , să existe în clinici de top din afară. Poate robotul, dar poate că pe de alta parte nu mai e mult până când o să vină și el . În rest putem oferi pacienților noștri absolut aceleași servicii ca în afară. Ce înseamnă aceste servicii sau ce a adus sau ce aduce bun pentru pacient această tehnologie? Ea permite o recuperare foarte rapidă. Operațiile la acest moment nu mai necesită incizie, nu mai necesită tăietură, folosești calea urinară, calea pe unde se produce și se evacuează urina pentru a avea acces la tot ce înseamnă porțiuni ale aparatului urinar. Și în acest fel, fără a face incizii, pacientul poate pleca chiar seara acasă sau a doua zi acasă. Asta înseamnă internare de foarte scurtă durată, asta înseamnă că pacientul se recuperează rapid, sunt pacienți care operați astăzi, mâine au fost înapoi în activitate. Deci asta este un beneficiu real pentru pacient. Sigur că asta poate implica și niste costuri atât din partea unității sanitare care face acele achiziții de aparatură și uneori chiar și din partea pacientului. Chiar și în afară, tehnologiile astea foarte moderne și foarte scumpe poate că nu sunt disponibile pentru toți pacienții și poate că lucrul ăsta ar trebui să-l știe și pacienții români. Ca să vă dau un exemplu apropos de ceea ce înseamnă evoluție tehnologică, un lucru banal pe care probabil toți bărbații trecuți de 50 de ani îl știu, adenomul de prostată înseamnă creșterea în volum a prostatei care de foarte multe ori, o glandă masculină pe care o au toti barbații, care de foarte multe ori poate duce chiar la retenția urinară spunem noi adica la blocajul urinar . Și atunci poate fi nevoie de o operație pentru a îndepărta acest exces al gladei prostatei. În trecut operațiile când eu mi-am început activitatea cele mai frecvente erau operațiile chirurgicale plastice deschise, însemnau o spitalizare cam de două săptămâni cu o groază de posibile complicații care puteau fi reprezentate de infecții, de sângerari. Pacientul ajungea să-și reia activitatea după minim 3 săptămâni de la momentul operației, două săptămăni fiind internat în spital. Unde s-a ajuns acuma, o zi de spitalizare. Facem intervenția astăzi și mâine dimineată pacientul pleacă acasă, sigur că asta înseamnă evoluție tehnică, asta înseamnă proceduri moderne și exemplele sigur pot continua.

DC: Vorbeați de vârsta pacienților, în special pentru anumite afecțiuni care apar dupa 50 de ani, spre exemplu, care este intervalul de vârsta al celor care,iată au nevoie de astfel de intervenții. Dacă ne puteți spune care este cel mai tânăr pacient eventual și care este vârsta maximă pe care ați întâlnit-o în practică.

GN : Practic sunt toate afecțiunile aparatului urinar, pot apărea la orice vârstă. Sunt și copii care au probleme , care pot avea malformații de exemplu, cu care se pot naște și care necesită proceduri chirurgicale pentru corectarea lor. Sunt ulterior tineri sau adolescenți care pot face diază,pot face calculi la nivelul căilor urinare sau diverse infecții, dar patologia cea mai frecventă apare în principiu după vârsta de 45 de ani. Vorbim aici de posibile tumori care se pot localiza sau cancere la nivelul aparatului urinar care de regulă apar dupa această vârstă de 40-45 de ani și vorbim de această patologie foarte frecventă a prostatei, reprezentată de adenomul de prostată, patologie sau boala benignă, de care am vorbit adineaori sau cancerul de prostată care reprezintă și poate că puțini bărbați conștientizează lucrul ăsta, cel mai frecvent cancer al bărbatului trecut de 45-50 de ani. E adevărat deci că media de vârstă, desi afecțiunile urologice pot să apară practic la orice vârstă de la copil până la adult și la vârstnic, media de vârstă a pacienților mei este undeva în jurul vârstei de 50 de ani. Am avut însă și un pacient chiar și de 100 de ani operat așa că apropos de tehnologiile moderne și de evoluția medicinii, vârsta nu mai reprezintă sunt întrebat frecvent, știți uite nu poate fi operat că are vârsta de 90 de ani. Cred că un pacient pe lună sau unul la 6 săptămâni trece de vârsta de 85 de ani , se pot face intervenții mai ales aceste intervenții minim invazive chiar peste vârsta de 80 de ani fără riscuri foarte mari.

DC: Și în contextul în care iată, România îmbătrânește, revenind însă la problema plecării în masă a medicilor din România, sigur e un lucru de salutat în acest context că ați decis să rămâneți și un lucru bun pentru pacienți dar e un lucru bun și pentru toți ceilalți medici care au decis să rămână în țară, să se specializeze și să ofere servicii medicale de calitate celor rămași în țară, pacienților din țară. Există însă și medici din România care profesează deja în alte tări europene fără să se rupă neapărat de viața medicală de aici sau de anumite proceduri care pot fi implementate și în România. Aveți astfel de exemple în echipa d-voastră?

GN: Da, eu colaborez foarte bine chiar cu doi colegi din străinătate. Unul dintre ei lucrează în Olanda și are cea mai mare experiență pe domeniul laparoscopiei și al roboticii din Olanda, ceea ce face cinste, cred corpului medical romănesc și colaborez cu el de circa 1 an jumătate, ne vedem aproape o dată pe lună și avem intervenții destul de complexe care, aproape unele dintre ele nu mai sunt oferite altundeva în România, intervenții adresate patologiei tumorale, cancerelor de prostată de exemplu , sau cancerelor de rinichi. Sunt intervenții care se fac oricum în puține locuri din România, dar în celelalte clinici unde se fac, sunt operații clasice chirurgicale, noi am implementat această tehnică laparoscopică care înseamnă trei zile de spitalizare, pacientul pleacă cu un cancer operat și vindecat, după doar 3 zile acasă ceea ce cred că este un progres remarcabil și cu o rată foarte redusă de complicații. Un al doilea exemplu este un coleg cu care colaborez de mai puțin timp, circa 3 luni de zile, un coleg care lucrează la Munchen, deci încă o data eu cred că putem deveni și suntem deja europeni, iată această interconectare. Trebuie să recunosc că atunci când cazurile sunt mai dificile , nu o dată, ne sfătuim împreună, canalele de comunicare acuma sunt foarte vaste și ne sfătuim împreună despre diverse cazuri. Așa că, cred că putem spune că oferim pacienților chiar aici în România servicii europene.

DC: Ce ar trebui să facă România pentru a-și aduce totuși înapoi acasă medicii? Suntem foarte respectați, medicina românească este foarte respectată în străinătate, știm asta nu doar din recrutările masive din rândul medicilor români care ajung să lucreze în Franța, Germania, Marea Britanie sau în alte țări dar și din faptul că ajung foarte mulți străini să vină să studieze în România. Și nu cred că doar faptul că sunt ieftine studiile, sigur pentru români nu sunt ieftine, costurile pregătirii unui medic sunt uriașe în orice parte a lumii, dar în România par mai accesibile pentru cei care au totuși venituri ceva mai mari în țările occidentale. Așadar ce ar putea sau ce ar trebui să facă România pentru a-și ține medicii acasă și poate chiar să-i aducă înapoi pe cei care au ales deja să plece?

GN: Nicăieri nu e ușor și fără doar și poate că dacă prestigiul corpului medical va crește probabil că mulți dintre colegii mei care au plecat se vor întoarce. Îmi povestea chiar aseară un pacient care a fost operat la noi, el stând și locuind în Franța, spunea cât de mulți medici sunt, aproape peste tot unde el mergea în Franța, de la medic de familie la asistente, aproape că se vorbea românește, în zona Parisului undeva. Ceea ce spune multe, cât de mulți au plecat. Cu toate acestea însă, când a avut o problemă a venit să se opereze la noi în țară. Poate spune multe despre faptul că el totuși avea încredere, deși locuia în Franța și în principiu acolo aceea operație era decontată, el nu mai plătea servicii medicale în România, nu mai plătea asigurări medicale în România, aici n-a mai fost decontată, totuși a preferat să vină să se opereze chiar în cadrul clinicii unde eu lucrez. Și pentru noi asta este un lucru îmbucurător, apropos de faptul că medicina românească nu este foarte departe de ceea ce se întâmplă în Europa. Poate că ceea ce lipsește este o presiune destul de mare pe corpul medical, mai ales acuma dupa ce mulți au plecat în afară, și atunci rămânând un personal redus, automat că presiunea pe doctorii care au rămas în țară este foare mare. Și atunci deficiența care eu cred că există la nivelul corpului medical este cea de comunicare între medic și pacient sau cea de dotare care ține efectiv, evident de banii care sunt în sistem. Dacă vom reuși însă să creștem, că poate un al doilea aspect care este la mijloc ar fi chiar și prestigiul de țară a României. În principiu, este cunoscut faptul că foarte multe dintre operații se pot face în România în condiții extraordinare. Dar prestigiul de țară nu este cel mai bun și atunci pacienții din afară, cu excepția celor care știu situația reală din România, evită să vină la noi să se opereze. Știți că există la nivel global și în Europa și în lume ceea ce se cheamă turism medical. Cred că s-ar putea profita de această chestiune, în mod evident operațiile la noi în țară sunt mult mai ieftine, chiar în regim privat față de ce se întâmplă în restul Europei, dar din păcate, lucrul ăsta poate în stomatologie se întâmplă puțin, dar în rest este foarte puțin dezvoltat.

DC: Ați avut ocazia să vedeți cum funcționează un sistem medical performant în Franța. De exemplu dacă luăm în calcul experiența d-voastră de la Toulouse, ce ne puteți spune despre cum funcționează acel sistem și care ar putea fi lucrurile bune pe care România le-ar putea folosi de acolo. Eventual poate ne și spuneți și ce ar putea evita România dintre greșelile pe care poate le fac francezii ?

GN: Eu cred că ar trebui mers mai mult pe prevenție. Din păcate, la noi se știu foarte puține lucruri despre educația sau educația medicală nu este foarte bine făcută. Eu mi-am și propus să inițiez niște seminarii la care să invit bărbații trecuți, evident gratuite pentru pacienți, la care să invit bărbații trecuți de 50 de ani, să le explic ce se poate întâmpla cu organismul lor după această vârstă. Sunt niște modificări care apar, 80 % din bărbații peste 50 de ani au niște modificări hormonale care duc la aceste patologii, la aceste boli ale prostatei. Și atunci lucrul ăsta ar trebui explicat și ar trebui promovat. În afară se știe, am trecut de 50 de ani, un control urologic este obligatoriu pentru orice bărbat. La noi încă nu a intrat și poate că aici avem nevoie și de implicarea d-voastră, a mass-mediei mai mult. Al doilea, ar trebui o implicare mai multă a medicinei primare, a medicinei de familie. În momentul de față, sistemul medical nu stimulează ca medicul de familie să rezolve cazurile ușoare. Dacă nu sunt stimulați chiar și financiar atunci ei o să trimită cazurile direct către specialist. Asta înseamnă o presiune destul de mare pe specialiști și înseamnă că riscăm să nu dăm niște servicii de calitate în condițiile în care presiunea sau numărul de pacienți pe care trebuie să-i vezi zilnic este foarte mare. Colegii din Franța când aveau câte zece programări într-o zi la consultație li se părea că e foarte mult. Dacă întrebăm medicii din sistemul de stat vor spune că văd 50 de pacienți pe zi, este o diferență foarte mare. Chiar și în sistemul privat ajung să văd undeva peste 15 pacienți pe zi. Deci sunt chiar în sistem privat dacă ne facem comparația cu mult peste ceea ce se întâmplă la francezi la sistemul de stat. Deci este o presiune pe specialiști. În ceea ce privește un alt lucru în care probabil ar trebui educați pacienții români, este că tocmai pentru a reduce această presiune-sistemul de programări. Nu poate merge la nesfârșit așa, astfel încât ai venit, ai fost rezolvat și așa mai departe. Trebuie ca lucrurile să fie făcute în liniște și făra o presiune foarte mare, e nevoie să faci aceste programari a intervențiilor ș.a.m.d. Deci în primul rând cred că de aici pleacă lucrurile, plus poate că ar trebui făcut chiar de la nivel de facultate, făcute niște cursuri pentru a crește gradul de comunicare dintre pacient și doctor. Ar trebui ca amândoi să înțeleagă și eu ca medic și pacientul că suntem nu rivali, ci suntem parteneri în a-l ajuta , eu cu priceperea mea, să-l ajut pe el să treacă peste o problemă pe care o are. Lucrul ăsta de foarte multe ori se uită. Ori și de către pacienți care vin și blamează medicul , și de către medici care se comportă poate de multe ori, așa cu un aer de superioritate, și nu este bine, trebuie să existe o comunicare. Și asta cred că trebuie să invățăm din afară.

DC: Și chiar un exces de autoritate, aș spune eu uneori, cu bunele și relele acestei forme de exercitare a autorității în relația cu pacientul. Pentru că sunteți doctor în medicină pe o tema legată de importanța laserului în astfel de intervenții chirurgicale și pentru că sunteți și membru al Asociației Americane a laserului, asociație de profil, v-aș ruga pe finalul discuției noastre, vorbind iată despre noile tehnologii, să detaliați dacă se poate importanța laserului în gestionarea intervențiilor pe care d-voastră le faceți.

GN: E o pasiune a mea mai veche, trebuie să recunosc că am poate una dintre cele mai mari experiențe în țară în utilizarea acestei tehnologii, laserul înseamnă de fapt lumină. Dar lumină care în funcție de valoarea spectrului unde este emisă are diverse propietăti asupra țesuturilor. Și sunt unele lasere cu care poți sparge pietrele, sunt altele cu care poți rezolva prostata, deci în funcție de tipul de laser indicațiile lui se adresează unei anumite categorii de pacienți sau de boli. Din câte știu eu cred că sunt singurul urolog român care sunt membru în Societatea Americană de laser, e un domeniu care mi-a plăcut și care imi place în continuare. În acest moment utilizez foarte mult această tehnologie, această aparatură, mai ales la calculii renali, la pietrele de rinichi, există posibilitatea acum să intri în orice cămăruță, în orice unghi al rinichiului și poți sparge prin interior pietrele cu riscuri minime, cu plecat pacientul la căteva ore acasă. Este o tehnică care se numește ureteroscopie flexibila cu litrotecție laser a pietrelor, se face doar în două centre în România, din câte știu eu și în afară doar în centre foarte specializate. Dar este foarte benefică pentru pacienți fiindcă au dispărut practic, nu mă mai gândesc la operații chirurgicale deschise. De fapt dacă stau să mă găndesc cred că am cel puțin un an de zile de când n-am mai făcut operații chirurgicale deschise în toată sfera urologica și cele mai multe sunt operații endoscopice. O a doua categorie de lasere pe care o folosesc la acest moment este cea pentru prostată, așa-numitul „laser verde”, chiar și mâine am un pacient programat pentru această operație și poimăine va fi acasă. Deci este o tehnologie scumpă, nu e o tehnologie la îndemâna oricui, dar e benefică pentru pacienți dacă vrem să oferim și vrem să fim europeni și în acest domeniu.

DC: Sigur,depinde de fiecare și nu ma refer acum doar la buget, ci și de importanța pe care o acordăm sănătății. Opțiunile depind uneori și de disponibilitățile într-adevăr financiare, dar când este vorba despre sănătate, cel puțin statistic vedem că românii, mai ales când îi ajunge cum se spune cuțitul la os, sunt dispuși să-și rezolve acele probleme. Important este că iată sunt domenii pe care ei le pot accesa fără să fie nevoie să treacă granița, avem libertate de circulație și pentru medici și pentru pacienți. Dar este important de știut ce opțiuni chiar ai și la tine acasă.

DC: Vă mulțumim foarte mult pentru acest dialog, domnule Gheorghe Niță, a fost alături de noi, iată singurul medic român, membru al Asociației Americane a laserului, cu o discuție poate pe alocuri ușor tehnică, dar care reușește să ne genereze speranța că, iată n-au plecat toți medicii din România și în orice caz au rămas medici buni în România. Mulțumim foarte mult!

GN: Mulțumesc și eu de invitație!

.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.