Connect with us

CORESPONDENȚĂ SPECIALĂ

INTERVIU SPECIAL. Paulo Rangel, vicepreședinte al Grupului PPE și liderul rețelei European Ideas Network: ”Europa nu deține suficiente competențe pentru a se adresa crizelor și astfel, discursul eurosceptic și anti-integrare are succes. Tratatele necesită o modificare puternică”

Published

on

Corespondență specială de la Bruxelles – Dan Cărbunaru, Robert Lupițu

”Consiliul European deține prea multă putere, iar liderii UE se află sub presiune din cauza reputației și voturilor de acasă și, prin urmare, nu se zbat pentru un răspuns european la adresa problemelor întâmpinate”.

O spune Paulo Rangel, membru portughez al legislativului european din partea grupului Partidului Popular European (PPE) și lider al think tank-ului European Ideas Network, care a vorbit într-un interviu acordat pentru CaleaEuropeana.ro despre recentele provocări pe care Europa le întâmpină, construcția europeană și implicațiile crizei refugiaților și a migrației. Președinte al Delegației PE-Brazilia și vicepreședinte al Comisiei pentru Afaceri Constituționale, Rangel a vorbit despre nevoia de mai multă integrare și un Consiliu European care ar trebui să reprezinte 500 de milioane de locuitori pe care UE îi are, în loc să se concentreze pe agenda națională în detrimentul celei europene.

În interviul acordat recent la sediul Parlamentului European de la Bruxelles, vicepreședinte al Grupului PPE, Paulo Rangel consideră că Europa nu beneficiază de suficiente competențe și atribuții pentru a se adresa crizelor, iar din acest motiv discursul anti-integrare și eurosceptic are succes. Astfel, europarlamentarul PPE susține necesitatea unor pași concreți spre un model federalist european și o modificare a tratatului de funcționare al UE pe termen mediu.

Dan Cărbunaru (D.C.): Ne aflăm în biroul domnului Paulo Rangel, membru al Parlamentului European și una dintre cele mai importante personalități ale familiei PPE pentru o discuție despre dezvoltarea strategică a Europei și modul în care UE gândește și acționează. Domnule Rangel, în primul rând, vă mulțumim pentru acest interviu. 

Rangel05025Paulo Rangel (P.R.): Eu vă mulțumesc și sunt foarte bucuros că pot comunica și cu opinia publică din România, o țară foarte apreciată de alte state, precum Portugalia, țara mea, datorită faptului că sunteți un stat latin. Avem o comunitate de români care lucrează în Portugalia și pot spune că există o puternică similaritate între limbile noastre, mai mult decât asemănarea cu limbile franceză, italiană sau spaniolă. Uneori, oamenii mă întreabă dacă sunt român sau pe românii din țara mea, dacă sunt portughezi, datorită acestui aspect.

D.C.: Trebuie să recunosc încă de la început că am fost impresionat de cunoștințele dumneavoastră, dovedite prin citirea numelui platformei noastre – CaleaEuropeana.ro – și urmărirea ultimelor noastre știri.

P.R.: Nu studiez limba română, însă atunci când citești mult în limbi latine devine mai ușor.

“Țările occidentale au o perspectivă diferită față de cele estice privind criza refugiaților”

D.C.: Domnule Rangel, fiindcă vorbim despre similarități în identificarea unor aspecte comune în limbajul și exprimările noastre, cum considerați că se exprimă Europa astăzi?

P.R.: Limbajul?

D.C.: Da, modul în care comunicăm. Uneori există impresia că ne este dificil să dialogăm, și nu din cauza limbajului, dar poate a ideilor.

P.R.: Deci, nu este o problemă de limbaj. Aș spune că sistemul de traducere funcționează, este chiar sofisticat și foarte mulți oameni utilizează limba engleză. Deci, problema de comunicare intervine în cazul diferitelor perspective, mentalități și a faptului că fiecare popor și țară au propriile culturi și istorie. Uneori folosim aceleași cuvinte însă vrem să exprimăm lucruri diferite deoarece avem un fundal național în spate care nu ne permită să interacționăm și să comunicăm adecvat. Pentru mine, de pildă, este clar că țările occidentale au o perspectivă diferită față de cele estice privind criza refugiaților. Același aspect a fost evident și în timpul crizei economice, când statele nordice au avut o viziune diferită față de cele sudice, în general. Deci, Europa este un adevărat miracol deoarece avem în același timp o masă unde 28 de state încearcă să discute zilnic după o istorie seculară de conflice și suferințe, însă este și un proces dificil datorită diversității existente. Este o bogăție a continentului, dar abordarea problemelor rămâne complicată.

Rangel05020

D.C.: Este o bogăție sau o slăbiciune? Vă întreb, deoarece uneori cred că diversitatea pe care o promovăm oriunde în lume ca un lucru valoros este un obstacol în asigurarea unei Europe mai bune, mai funcționale. Am avut prilejul să mă alătur, acum câteva zile, Forumului Economic de la Krynica din Polonia, iar unul dintre paneluri vorbea despre Pax Europea. Este aceasta în pericol? Este această problemă cu care ne confruntăm un pas spre o Europă mai bună și mai unită sau una pe care nu o putem soluționa? Cine este responsabil în această perioadă? Avem o responsabilitate națională, una instituțională europeană, însă sunt acestea împărțite între guverne și instituții? Lucrează împreună sau nu?

“Criza migrației este o oportunitate de consolidare a integrării și unității Europei”

P.R.: Trebuie să spun că în ceea ce privește această criză, mai mult decât în contextul crizei economice, există o oportunitate de consolidare a integrării și unității Europei. Desigur, ne aflăm în mijlocul acestei crizei și, deși toate lumea este puțin surprinsă, nu avem un răspuns. Sunt sigur că în acest caz avem oportunitatea de a crea un spațiu real de circulație. Mai întâi frontierele Schengen și apoi granițele UE, ambele sunt responsabilități europene. Până și statele care la început erau foarte sceptice, precum Marea Britanie, acum și-au schimbat în mod discret poziția. Este cert că există o amenințare la adresa tuturor statelor. Timp de trei-patru ani i-am auzit pe greci, pe italieni, pe maltezi sau pe spanioli că avem o problemă. Celelalte state răspundeau spunând că ”aceasta nu este o problemă europeană, ci a voastră”. Adevărul este că acum, când Marea Britanie, Germania, Austria, Suedia și Danemarca au fost afectate, toți au înțeles că avem o problemă europeană. Chiar și Ungaria. În anumite cercuri premierul Viktor Orban este criticat intens, însă trebuie să recunoaștem că acum un an, acum 18 luni, el a alertat pe toată lumea privind această problemă a migrației și că va ajunge în zona Europei Centrale, și nu va rămâne în Mediterană.

Consider că avem o oportunitate uriașă să ne consolidăm răspunsul european. Trebuie să spun că sunt de părere că motivul pentru care am eșuat în trecut, nu numai în aspectele ce țin de afaceri interne și securitate precum migrația, ci și în problemele privind criza economico-financiare, sunt cauzate de lipsa spiritului european și inconsistența instituțiilor europene. Ce sunt, de fapt, instituțiile europene? Comisia Europeană, Consiliul UE, Consiliul European și Parlamentul European. Consiliul European reprezintă statele membre, iar ceea ce am văzut atât în timpul crizei economice, cât și celei de refugiați este că rolul instituției, în special al summit-ului, a fost să concentreze mai multă putere care a influențat într-o anumită manieră abordarea europeană, mai ales din cauza reprezentării unor poziții naționale. Acești lideri au alegeri în propriile state, iar de multe ori nu se gândesc la agenda europeană, ci la cea națională.

Deci este foarte important să transferăm anumite competențe, în special Comisiei Europene, iar această să fie responsabilă în fața Parlamentului European.

“Consiliul European trebuie să funcționeze ca o instituție ce reprezintă 500 de milioane de locuitori”

D.C.: Oricum, potrivit Tratatului de la Lisabona, acest lucru se întâmplă. Însă, uneori vedem cum state importante, care se gândesc la proprii cetățeni, la proprii votanți, și mai puțin la jumătatea de miliard de locuitori din UE. Cred că au o responsabilitate pentru toți, nu doar pentru țara lor.

P.R.: Consiliul European ar trebui să funcționeze astfel: ca o instituție care reprezintă 500 de milioane de locuitori. Însă adevărul este că fiecare prim-ministru sau fiecare președinte depind de diferitele sisteme naționale, de reprezentarea interesului național, lucruri care s-au întâmplat. Consider că într-o astfel de criză este o foarte mare problemă să nu avem un răspuns într-o situație dificilă pentru refugiați și chiar și pentru câțiva dintre migranții economici. Noi, România și Portugalia, suntem state unde multe persoane au venit pentru afaceri, și avem și o politică pentru migrație, nu doar pentru refugiați și azil. Când vorbesc despre imigrație mă refer la imigrație non-europeană.

D.C.: Nu este corect să vorbim despre migrație europeană.

P.R.: Nu mai există migrație europeană. Avem libertate de circulație. Ceea ce încercam să spun este că state precum ale noastre înțeleg foarte bine că există o problemă și în jurul migrației economice. Deci nu este un subiect tabu. În primul rând trebuie să facem față crizei refugiaților, deoarece ei sunt persecutați în țările lor, nu pot trăi în zonă de război și se află într-o situație gravă. Totuși, trebuie să construim o politică pentru migrație din motive demografice, economice și pentru că acest lucru se va întâmpla. Vom vedea, de exemplu, ceea ce predicțiile arată, că pe continentul african, mai ales în zona sub-sahariană vor locui peste 2 miliarde de oameni în următorii 40-50 de ani. Deci, acești oameni vor veni la muncă în Europa, deoarece nu vor avea acolo cu ce să trăiască. Desigur, vom putea investi destul acolo și să creăm condiții pentru îmbunătățirea nivelului de trai.

“Cotele sunt o soluție pragmatică”

Deci, avem această abordare, una pe termen scurt, prin care să facilităm centre pentru refugiați, unde putem să verificăm dacă aceștia au într-adevăr acest statut sau dacă sunt migranți, iar apoi să relocăm printr-o manieră adecvată, cu sau fără cote. Eu cred că prin cote avem o soluție pragmatică, deși nu știm încă dacă reprezintă o variantă consistentă pe termen mediu. Imaginați-vă dacă relocăm 4000 de oameni în Portugalia: nu știm dacă vor rămâne acolo, nu putem să-i arestăm, să-i ținem prizonieri, iar unii dintre ei vor dori să meargă în altă țară.

D.C.: Germania, mai ales.

P.R.: Germania sau Suedia, pentru beneficii sociale, pentru nivel economic și pentru că doresc un loc de muncă.

“Suntem campionii drepturilor omului în comunitatea internațională”

D.C.: Este important să avem o soluție, cel puțin pentru această criză care expune Europa într-unul dintre cele mai rușinoase moduri. Am avut mesaje din partea Națiunilor Unite, avem mesaje din partea comunității internaționale. Eram obișnuiți că un aspect valoros pentru Uniunea Europeană era să arate că suntem cel mai mare contribuitor în statele sărace, că respectăm drepturile fundamentale în Europa, însă acum lucrurile stau diferit, cel puțin la nivel de imagine.

P.R.: Aș îndrăzni să spun că nu este numai o problemă de imagine.

D.C.: De credibilitate la nivel internațional.

P.R.: Da, deoarece noi am fost întotdeauna campionii standardelor pentru drepturile omului la nivelul comunității internaționale. Dacă ne uităm la Asia sau chiar la America sau Africa, vedem că Europa este o referință în acest sens.

D.C.: Cel puțin așa era.

Rangel05026P.R.: Nu, încă este. Acum trebuie să facem față acestei mișcări, dar trebuie să fim puțin și mai realiști. Anul trecut am primit două milioane de migranți în Europa. Este ceva ce nu prea se spune, însă am integrat acei oameni. Și este un motiv pentru care ei vin spre Europa, deoarece se gândesc că vor avea standarde mai bune. Drepturile omului le sunt respectate și așa mai departe. Deci, suntem atractivi nu numai pentru condițiile economice, ci și datorită standardelor privind drepturile omului, care sunt foarte bune prin comparație cu cele ale altor țări. Nu sunt pesimist în ceea ce privește aceste standarde, dar spun că într-o anumită manieră am fost luați prin surprindere. Iar aceasta nu este o surpriză, așa cum v-am spus adineauri despre state precum Spania sau Malta.

D.C.: Am fost luați prin surprindere după câțiva ani de mici surprize, dar acum avem una foarte mare. Pentru că reprezentați una dintre cele mai importante rețele – European Ideas Network – mă gândesc să discutăm despre viitorul Europei, provocările cu care ne confruntăm, în pofida cărora rămânem atractivi pentru oamenii din afara Europei. Ce ar trebui să facă marile familii politice europene, în special PPE, să mențină atractivitatea ideilor europene pentru proprii cetățeni, deoarece ultimele alegeri europene ne-au adus în Parlamentul European extremism, populism și naționalism. Cu greu au putut PPE și S&D să formeze o majoritate în Parlamentul European și este o imensă responsabilitate să reasigurăm cetățenii europeni că avem un viitor comun. Deci, care sunt cele mai mari responsabilități pentru familiile politice europene, mai ales PPE?

“Europa nu deține suficiente competențe pentru a se adresa crizelor și astfel, discursul eurosceptic și anti-integrare are succes

P.R.: Ideea mea principală în acest sens este că ar trebui să revitalizăm și să consolidăm procesul de integrare, să adoptăm pași în direcția unui model federalist în Europa. Problema pe care o experimentăm este că avem integrare; vedem ce se întâmplă în Finlanda ca urmare sau în România, Grecia, Portugalia, Danemarca, și așa mai departe, însă nu avem instituții suficient împuternicite la nivel european. Cred că acesta este răspunsul la mișcări populiste. Sunt  foarte periculoase, avem mișcări populiste de extremă stânga în sudul Europei, de extremă dreapta în nordul Europei, iar acum avem un lider populist în Partidul Laburist din Marea Britanie, deci vedem că au succes. De ce? Pentru că Europa nu deține suficiente competențe pentru a se adresa crizelor și astfel, discursul eurosceptic și anti-integrare are succes. Dacă ne uităm la extremiștii de stânga sau la radicalii de dreapta, ei întotdeauna votează în aceeași manieră, iar discursurile lor sunt foarte similare. Principalele lor gânduri sunt închiderea frontierelor, întoarcerea la suveranitatea națională, lucru imposibil pentru societatea globală în care ne aflăm. Deci, ce trebuie să facem? Trebuie să revitalizăm integrarea. Aceasta poate fi realizată fără o înlocuire a tratatelor, însă va necesita o puternică schimbare a acestora pe termen mediu.

D.C.: Aceasta este o problemă foarte importante. Credeți că în următorii ani vom avea un nou tratat?

P.R.: Cred că vom avea cel puțin o convenție. Nu eram convins de acest lucru în trecut, însă acum provocările sunt atât de mari, iar consolidarea acestor mișcări este atât de însemnată, încât consider că trebuie să facem un pas. Desigur, de fiecare dată ofer ca exemplu ceea ce se întâmplă în Suedia, pentru a combate populismul. Ambele partide, de centru-dreapta și centru-stânga sunt un guvern minoritar. Partidul populist de extremă dreapta are un procent însemnat, și astfel, ei au decis să creeze un pact prin care spun: ”suntem partide total diferite, vrem politici diferite pentru Suedia și pentru poziția noastră în Europa, însă suntem angajați să evităm pentru următoarele trei alegeri generale ca acest partid extremist să ajungă la putere”. Acest pact reprezintă un foarte important pas pentru a demonstra că există responsabilitate.

D.C.: Trebuie izolate, precum într-o intervenție chirurgicală.

P.R.: Trebuie să alocăm timp pentru soluții la aceste probleme, deoarece acestea sunt ridicate de mișcările populiste și au succes. Răspunsul este că sunt doar mișcări de protest.

D.C.: Ei exploatează doar fricile, dar nu oferă soluții. Credeți că modelul suedez ar putea funcționa în Parlamentul European între PPE și S&D?

P.R.Cred că acest model funcționează deja în Parlamentul European, dar în alte state nu. Văd exemplul Spaniei, unde Partidul Popular și Partidul Socialist se află în relații tensionate și nu au un regim de acord pentru viitor. Nu cred că trebuie să avem o coaliție de guvernare ca în Germania, dar este posibil. Dacă nu avem o majoritate sau nu vrem o majoritate, așa cum e tradiția în Germania, dar nu și în Suedia sau Olanda, atunci avem nevoie de un regim, pe termen mediu sau lung, de înțelegere comună.

D.C.: Precum în calculatoare, un safe mode pentru a asigura funcționalitatea calculatorului în condiții sigure și fără viruși.

P.R.: Mai ales, să alocăm timp pentru a rezolva probleme care sunt reale și care sunt indicate de aceste mișcări, care dau rezultate, deoarece subliniază dificultățile, dar nu au soluții. Ori au soluții, dar sunt specifice trecutului

“România este prin natura sa o țară și o națiune de care e nevoie în Europa”

D.C.: Am văzut soluțiile domnului Tsipras și toată lumea a văzut, inclusiv poporul grec. Sunt foarte multe subiecte interesante de discutat, însă să sperăm că vom avea și altă ocazie. Vă mulțumim pentru interviu și pentru amabilitatea de a ne primi în biroul dumneavoastră de la Bruxelles, din Parlamentul European. La final, dacă puteți adresa un mesaj cetățenii români interesați de valorile europene, care, în mare parte, sunt cititorii și următorii noștri pe CaleaEuropeana.ro.

Rangel05021P.R.: Ceea ce vreau să le transmit cetățenilor români in general, dar în mod special celor implicați în cauza europeană este că România, prin natura sa, reprezintă o țară și o națiune de care e nevoie în Europa, deoarece are o contribuție pe care alții nu o oferă. Este un stat cu o limbă latină și tradiție ortodoxă, cu o experiență în diferite regimuri totalitare, foarte drastice și foarte dramatice. Am avut aceleași regimuri și le-am depășit. Amintirile acestora și coagularea valorilor europene ca un nucleu sunt foarte importante. Deci, aș spune că puteți fi mediatori într-o anumită formă, având capacitatea de a pune diferite culturi în dialog. Și astfel, românii pot fi la baza soluționării problemelor de comunicare pe care le-am identificat în acest interviu.

D.C.: De fapt, am făcut mai mult de atât, deoarece am trimis în Consiliul European un președinte de la PPE, etnic german și care nu este ortodox. Asta înseamnă că un popor ortodox l-a ales pe Klaus Iohannis, un cetățean român, dar de etnicitate germană. Acestea nu au fost bariere pentru el în a obține cea mai înaltă funcție într-o țară europeană într-o perioadă cu extremism și populism în alte țări europene.

P.R.: Acesta este un exemplu foarte important privind sprijinul pentru valorile europene, pentru diversitate și respect față de diferențele și valorile minorităților și contribuțiile acestora în construirea unei națiuni. Acesta este un foarte bun exemplu și cred că ar trebui să încheiem cu el.

D.C.: Vă mulțumesc foarte mult, încă o dată.

Paulo Rangel este membru al Parlamentului European din partea Partidului Social-Democrat din Portugalia. Domnul Rangel este vicepreședinte al grupului PPE în Parlamentul European. De asemenea, el prezidează Delegația Parlamentului European cu Brazilia și este vicepreședinte al Comisiei pentru Afaceri Constituționale. 

Paulo Rangel este liderul European Ideas Network un think tank organizat, administrat și finanțat de grupul Partidului Popular European în Parlamentul European.

.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Continue Reading
7 Comments

7 Comments

  1. Pingback: aulo Rangel, vicepreședinte al Grupului PPE și liderul rețelei European Ideas Network: ”Europa nu deține suficiente competențe pentru a se adresa crizelor și astfel, discursul eurosceptic și anti-integrare are succes. Tratatele necesită o modifi

  2. Pingback: Paulo Rangel, vicepreședinte al Grupului PPE și liderul rețelei European Ideas Network: ”Europa nu deține suficiente competențe pentru a se adresa crizelor și astfel, discursul eurosceptic și anti-integrare are succes. Tratatele necesită o modif

  3. Pingback: SPECIAL Un influent lider PPE pentru CaleaEuropeana.ro în marja summit-ului extraordinar UE: ”Rolul Consiliului European a fost să concentreze mai multă putere care a influențat abordarea europeană” | caleaeuropeana.ro

  4. Pingback: Un influent lider PPE pentru CaleaEuropeana.ro în marja summit-ului extraordinar UE: ”Rolul Consiliului European a fost să concentreze mai multă putere care a influențat abordarea europeană” | caleaeuropeana.ro

  5. Pingback: Securitatea și stabilitatea politică a Europei, dezbătute la Copenhaga la reuniunea European Ideas Network | caleaeuropeana.ro

  6. Pingback: EXCLUSIV INTERVIU Joseph Daul, președintele PPE: ”Dacă Rusia are un obiectiv comun cu partidele populiste din Europa, acela este slăbirea și divizarea Uniunii Europene” | caleaeuropeana.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

CORESPONDENȚĂ SPECIALĂ

Peste 2.000 de politicieni PPE se reunesc la Congresul de la Zagreb: O nouă conducere, combaterea schimbărilor climatice, sprijinirea tinerilor și Balcanii de Vest

Published

on

Dan Cărbunaru

Liderii PPE se reunsesc, în această săptămână, la Zagreb, unde timp de două zile – miercuri și joi – are loc Congresul popularilor europeni, cea mai importantă forță politică din Uniune.

Singur candidat la poziția de Președinte PPE, polonezul Donald Tusk îl va înlocui pe francezul Joseph Daul. Acesta din urmă va găzdui Congresul, alături de premierul croat Andrej Plenkovic și secretarul general al PPE, Antonio Lopez Isturiz.

Pe lângă alegerea noii garnituri de lideri – președinte, 10 vicepreședinți, secretar general și trezorier -, cei peste 2000 de participanți din 40 de țări vor discuta despre soluțiile de combatere a schimbărilor climatice, sprijinirea tinerei generații și despre Balcanii de Vest, zonă care a resimțit din plin efectele veto-ului președintelui francez Emanuel Macron din Consiliul European, care a blocat începerea negocierilor de aderare cu Albania și Macedonia de Nord.

Între delegațiile naționale prezente la Congres se află și cea a Partidului Național Liberal, care va participa cu 30 de delegați, începând cu președintele Klaus Iohannis, președintele PNL și prim-ministrul Ludovic Orban, cei zece eurodeputați din partea PNL și alți 18 delegați naționali.

Președintele Klaus Iohannis și-a anunțat deja prezența la Zagreb, unde va sosi a doua zi după dezbaterea organizată de SNSPA în cadrul campaniei pentru alegerile prezidențiale.

Urmăriți corespondența noastră de la Zagreb pentru a afla care sunt deciziile luate de liderii PPE și cum va fi reprezentată România.

Continue Reading

ALEGERI EUROPENE 2019

Galerie FOTO/VIDEO din Bruxelles: Peste 1000 de români așteaptă să voteze la una dintre cele 8 secții de votare din Belgia

Published

on

©️ CaleaEuropeană.ro
Corespondență din Bruxelles

Corespondentul Calea Europeană, directorul Dan Cărbunaru, se află la Bruxelles de unde relatează cele mai proaspete informații privind alegerile pentru Parlamentul European, pe măsură ce acestea vor fi difuzate.

Duminică, sediul Parlamentului European din Bruxelles este transformat într-un uriaș centru de informare, în care aproximativ 1.300 de jurnaliști din țări UE și non-UE vor relata despre alegerile europene, considerate cruciale pentru viitorul Uniunii Europene, informează Parlamentul European printr-un comunicat.

S-au format cozi deja la secțiile de votare din principalele orașe din Europa. Sute de români așteaptă să-și exercite dreptul la vot. În Bruxelles există 8 secții de votare, iar la secția de votare de pe strada Montoyer peste 1000 de români așteaptă să voteze. În 2 ore s-a avansat maxim 20-30 de metri.  Există și o coadă specială pentru familiile care au venit împreună cu copiii. Coada formată de oameni se întinde deja pe o distanță de 3 străzi, informează jurnalistul Dan Cărbunaru.

UPDATE 26 mai, ora 14:55 

Poliția este prezentă în Belgia pe strada Montoyer din Bruxelles, unde zeci de români împreună cu familiile așteaptă să voteze atât pentru alegerile europarlamentare, cât și pentru referendum.

©️ CaleaEuropeană.ro

©️ CaleaEuropeană.ro

©️ CaleaEuropeană.ro

©️ CaleaEuropeană.ro

©️ CaleaEuropeană.ro

©️ CaleaEuropeană.ro

©️ CaleaEuropeană.ro

©️ CaleaEuropeană.ro

©️ CaleaEuropeană.ro

©️ CaleaEuropeană.ro

©️ CaleaEuropeană.ro

©️ CaleaEuropeană.ro

©️ CaleaEuropeană.ro

©️ CaleaEuropeană.ro

©️ CaleaEuropeană.ro

Cetățenii români, alături de cetățenii din alte 20 de state membre ale Uniunii Europene, își aleg duminică reprezentanții în Parlamentul European pentru următorii cinci ani în cadrul unor alegeri europene cruciale ce vor da startul deopotrivă unei schimbări la nivelul de vârf al ierarhiei instituțiilor europene și unui nou ciclu decizional pentru viitorul Uniunii Europene.

Votul în cadrul celor 441 de secţii organizate în străinătate se va desfăşura pe durata a 33 de ore, în intervalul 25 mai ora 22.00 – 27 mai ora 7.00 (orele României), când se vor închide secţiile de votare de pe coasta de vest a Statelor Unite ale Americii (Los Angeles, San Francisco, Sacramento, Seattle, Las Vegas, Phoenix, Portland) şi cea de la Vancouver (Canada), conform paginii de internet a Ministerului Afacerilor Externe.

Alegătorii români şi comunitari care se află în străinătate în ziua votului pot vota pentru ambele scrutine la oricare dintre aceste secţii între orele locale 07.00 – 21.00. Alegătorii care la ora închiderii se vor afla în sala în care se votează pot să îşi exercite dreptul de vot.

Citiți și: Alegeri europene 2019: Românii din diaspora au format deja cozi la vot. LISTA COMPLETĂ a celor 441 de secții unde votează românii din străinătate

La secţiile de votare organizate în străinătate pot vota cetăţenii români cu drept de vot, cu domiciliul sau reşedinţa în străinatate. De asemenea, pot vota cetăţenii cu drept de vot din alte state membre ale Uniunii Europene care s-au înscris pe listele speciale pentru a vota membrii din România în Parlamentul European.

În străinătate se poate vota cu paşaportul diplomatic; paşaportul diplomatic electronic; paşaportul de serviciu; paşaportul de serviciu electronic; paşaportul simplu; paşaportul simplu electronic; paşaportul simplu temporar; cartea de identitate; cartea de identitate provizorie; cartea electronică de identitate; buletinul de identitate.

Nu se poate vota pe baza titlului de călătorie şi nu se utilizează cărţile de alegător.

CaleaEuropeană.ro vă va ține la curent cu cele mai importante evoluții – prezența la urne, declarații politice, proiecții și rezultate – pe parcursul acestor alegeri pe care România le organizează, în premieră, din postura de țară ce asigură președinția Consiliului Uniunii Europene.

Continue Reading

CORESPONDENȚĂ SPECIALĂ

Președintele PE, Antonio Tajani, reiterează poziția de susținere pentru candidatura Laurei Codruța Kövesi la funcția de procuror-șef european, arătând că nu este dispus să facă nicio concesie Consiliului pentru deblocarea negocierilor în favoarea candidatului francez

Published

on

Corespondență Bruxelles

Antonio Tajani, președintele Parlamentului European, a reiterat sprijinul instituției pentru candidatura Laurei Codruța Kövesi la funcția de procuror-șef al Parchetului European într-un moment în care nu se cunoaște data la care vor fi reluate discuțiile eșuate cu Consiliul UE, transmite corespondentul CaleaEuropeană.ro de la Bruxelles.

,,Poziția Parlamentului European este foarte clară: avem un candidat român și pe acesta îl susținem pentru funcția de procuror-șef european”, a răspuns Tajani la o întrebare adresată de un jurnalist cu privire la felul în care s-ar putea soluționa blocajul din procesul de negociere pe această chestiune între Consiliu și Parlament. ,,Dezbaterea rămâne deschisă”, a adăugat acesta fără a indica că PE ar putea face o concesie Consiliului UE, respectiv statelor membre, în favoarea alegerii candidatului francez Jean-Francois Bohnert. 

De altfel, după cea de-a treia rundă de negocieri interinstituționale, care s-a încheiat fără vreun rezultat săptămâna trecută, PE a acuzat Consiliul UE că ,,cedează presiunii guvernului român de a susține un candidat mult mai slab”, fiind esențial ca acesta ,,să aleagă un candidat care să facă instituția (Parchetul European n.r.) puternică și credibilă”, afirma Ingeborg Gräßle (PPE, Germania), președintele comisiei pentru control bugetar (CONT) a Parlamentului.

De asemenea, Judith Sargentini (Grupul Verzilor, Olanda), vicepreședintele Comisiei pentru Libertăți Civile, justiție și afaceri interne (LIBE), declara tot atunci că ,,opoziția cu care se confruntă în prezent dna. Kövesi din partea autorităților române scoate în evidența curajul și independența sa, ambele fiind cerințe esențiale pentru funcționarea eficientă a Parchetului European”. Sargentini punea blocajul apărut în negocierile dintre Parlament și Consiliu pe seama faptului că ,,hărțuirea din partea guvernului român (a Laurei Codruța Kövesi n.r.) a condus și la o discreditare totală a candidatului Consiliului”, care pare acum singurul instrument la îndemâna statelor membre pentru a o bloca pe Kövesi, de altfel, ,,de departe cel mai puternic și mai promițător candidat pentru acest post”.

Amintim faptul că cele două comisii, LIBE și CONT au avut un rol esențial în evaluarea celor trei candidați aflați în cursa pentru ocuparea funcției de procuror-șef european. 

Cea de-a patra rundă de negocieri între Parlament și Consiliu ar fi trebuit să aibă loc astăzi, 10 aprilie, însă a fost anulată pe fondul urgențelor prezentate de Brexit. Consiliul UE s-a arătat deschis la continuarea tratativelor săptămâna aceasta, însă Parlamentul European nu a dat curs acestei propuneri, au declarat surse europene în exclusivitate pentru CaleaEuropeană.ro.

,,Parlamentul nu a răspuns la propunerea Consiliului de a continua negocierile. Discuțiile pe actuala legislatură mai pot avea loc maxim până la data de 18 aprilie”, au explicat sursele citate, arătând astfel că în cazul nu care nu se va ajunge la un compromis între cele două instituții, numirea procurorului-șef european va fi amânată până la formarea noii configurații a Parlamentului European. De altfel, chiar Consiliul recunoștea săptămâna trecută, într-un comunicat de presă, că ,,în cazul în care negocierile nu vor fi încheiate până săptămâna viitoare, este probabil ca acestea să fie reluate odată ce noul Parlament intră în funcțiune”.

În orice caz, procurorul-şef trebuie să fie numit de comun acord de către Parlamentul European şi Consiliu în urma negocierilor, pentru un mandat de șapte ani. Astfel, cele două instituții vor fi nevoite să găsească o cale de a ieși din impas, în condițiile în care co-legislativul european o susține pe Laura Codruța Kövesi, spre deosebire de preferințele Consiliului UE, unde țările membre au optat prin vot secret pentru candidatul francez Jean-Francois Bohnert.

Parchetul European se așteaptă să devină operațional în 2020 și este creat pe baza cooperării consolidate între 22 de state membre. Cele 6 state care nu participă sunt: Suedia, Ungaria, Polonia, Marea Britanie, Irlanda și Danemarca, însă se vor putea alătura în orice moment cooperării dacă doresc, cu excepția Danemarcei care are drept de opt-out asupra chestiunilor ce țin de afaceri interne și justiție și a Marii Britanii, care se va retrage din UE.

Antonio Tajani a făcut această declarație în cadrul evenimentului ,,Choose Your Future”, organizat de Parlamentul European pentru presa din statele membre, ca parte a campaniei de promovare a alegerilor europene din 23-26 mai 2019. Evenimentul se desfășoară la Bruxelles în perioada 9-10 aprilie. 

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions
ROMÂNIA48 mins ago

Ministrul Finanțelor, întâlniri cu oficiali din cadrul Băncii Mondiale cu prilejul vizitei la Washington: România va continua să își mențină echilibrul macroeconomic și angajamentul ferm să continue reformele

ROMÂNIA1 hour ago

Marcel Ciolacu: România continuă să atragă investitori din Emiratele Arabe Unite în infrastructura aeriană, digitalizare, energie și agricultură

ROMÂNIA DIGITALĂ1 hour ago

Ministrul Adrian Câciu, la DISB-CIP Forum: România beneficiază de 7.5 mld. euro fonduri europene pentru digitalizare, până în 2029

POLITICĂ2 hours ago

Deputatul Ionuț Stroe, mesaj din Plenul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei: Am reușit o radiografie obiectivă și clară a situației din Albania. Procesul de monitorizare, încheiat

ALEGERI EUROPENE 20244 hours ago

La ultimul summit UE înaintea alegerilor europene, liderii Belgiei și Cehiei cer noi sancțiuni pentru a contracara influența Rusiei în procesele electorale europene

CONSILIUL EUROPEAN4 hours ago

O relație reciproc avantajoasă cu Turcia este în interesul strategic al UE, au stabilit liderii. Klaus Iohannis: Toată lumea trebuie să înțeleagă că relația cu Turcia este importantă

CONSILIUL EUROPEAN4 hours ago

Orientul Mijlociu: Liderii UE au decis să impună sancțiuni Iranului după primul atac direct cu rachete al Teheranului împotriva Israelului

U.E.5 hours ago

Consiliul European: Scholz, Macron, Iohannis, Rutte și ceilalți lideri au decis că este necesar ca statele UE să furnizeze “urgent apărare antiaeriană Ucrainei”

SCHENGEN16 hours ago

Raportul privind viitorul pieței unice prezentat liderilor UE cere stabilirea în 2024 a unui termen clar pentru intrarea României în Schengen pe cale terestră

CONSILIUL EUROPEAN16 hours ago

Raport revoluționar privind viitorul pieței unice: Enrico Letta le propune liderilor UE să integreze telecomunicațiile, energia și finanțele și propune cea de-a 5-a libertate a pieței unice, consacrată inovării

ROMÂNIA18 hours ago

Directorul general ICI București, în cadrul Digital Innovation Summit: Lumea se schimbă şi va trebui să ne adaptăm. Foarte multe informații nu le mai putem opera decât dacă suntem digitalizați

ROMÂNIA19 hours ago

Ne dorim să dezvoltăm Portul Constanța în perspectiva procesului de redresare și reconstrucție a Ucrainei, subliniază Marcel Ciolacu în Qatar: Avem nevoie de expertiza și experiența companiilor qatareze

ROMÂNIA21 hours ago

Ministrul Adrian Câciu își dorește ca Europa anului 2030 să ”fie un furnizor mondial de tehnologie, un producător de semiconductori şi un producător de software”, fiind convins că România va fi cu totul alta

REPUBLICA MOLDOVA2 days ago

Gala AOR. Președintele Rețelei Orașelor și Municipiilor din R. Moldova din cadrul CALM: Ne dorim parteneriate în care Republica Moldova să se simtă parte a românității de facto și de jure

ROMÂNIA DIGITALĂ2 days ago

Digital Innovation Summit Bucharest explorează în perioada 16-18 aprilie punctul de intersecție dintre inovarea digitală, securitatea cibernetică și eforturile diplomatice într-o lume interconectată

ROMÂNIA DIGITALĂ2 days ago

Digital Innovation Summit/Nicolae Ciucă: Văd următorii 10 ani ca pe un deceniu al siguranței, în care investiția în inovație și tehnologie trebuie să fie parte a noului proiect de țară

ROMÂNIA3 days ago

Premierul Marcel Ciolacu, întâlnire cu președintele Congresului Mondial al Ucrainenilor: Lucrăm împreună pentru a asigura drepturi egale pentru minoritățile naționale din România și Ucraina

NATO6 days ago

Klaus Iohannis explică de ce România nu a investit 2,5% din PIB pentru apărare în 2023: Inflația, lipsa lichidităților la momentul achiziției și a echipamentelor militare

PARLAMENTUL EUROPEAN1 week ago

Regele Philippe al Belgiei, în plenul PE: „Europa și întreaga lume au mare nevoie de speranță”

NATO1 week ago

“România – NATO, 20 ani”. Premierul Marcel Ciolacu: Ancorată ireversibil în comunitatea euro-atlantică, România este o ancoră strategică a NATO pe flancul estic

Trending