Gândurile noastre azi să se îndrepte către ”toți cei care au pus Țara mai presus de viața lor și către familiile lor”, a transmis Ioana Constantin, secretarul general adjunct al PMP cu ocazia Zilei Armatei Române.
”În acest an, în plină stare de urgență, Armata a construit spitale de campanie, a transportat echipamente de protecție medicală, a venit în stradă pentru siguranța cetățenilor și pentru a ajuta într-un moment extrem de dificil. A fost un moment de solidaritate extraordinară între aliații NATO, iar Armata noastră a fost parte. NATO, UE, OSCE, ONU. De-a lungul anilor, militarii noștri au arătat profesionalism și devotament. Au plătit cu viața în misiunile din Afganistan, Irak, Bosnia – Herțegovina, au fost răniți în teatrele de operații. Gândurile noastre azi să se îndrepte către toți cei care au pus Țara mai presus de viața lor și către familiile lor! Să nu-i uităm azi nici pe veteranii de război. Să respectăm și să prețuim jertfa lor pentru libertate”, a precizat aceasta în cadrul unui mesaj publicat pe pagina de Facebook.
Ioana Constantin a subliniat în acest context că avem obligația ”ca stat, ca societate să asigurăm toate resursele de care are nevoie Armata Română pentru a rămâne la standardele aliaților noștri”.
”Pentru siguranța și prosperitatea noastră ca stat a contat apartenența la NATO, iar militarii noștri au câștigat respectul aliaților noștri prin devotament și profesionalism. Respectând angajamentele luate în fața aliaților noștri, demonstrând devotament, au făcut România respectată în interiorul alianței nord-atlantice”, a completat secretarul general adjunct al PMP.




