Connect with us

CONSILIUL EUROPEAN

“It’s the simplification, stupid”: Liderii UE au agreat măsuri pentru a dezlănțui competitivitatea europeană și a mobiliza economii record de 1,4 miliarde de euro

Published

on

© European Union 2025

Corespondență din Bruxelles

Cele 27 state membre ale Uniunii Europene au agreat joi, la summitul european de la Bruxelles, că necesitatea simplificării, reducerii birocrației și a poverii administrative în vederea dezlănțuirii competitivității europene și mobilizării economiilor europene, evaluate de Comisia Europeană la 1,4 miliarde de euro.

“Economia “este baza prosperității Europei, a prosperității cetățenilor noștri. Toate statele membre, fără excepție, sunt de acord că trebuie să accelerăm agenda noastră economică“, a declarat președintele Consiliului European, Antonio Costa, la finalul summitului.

Vorbind într-o conferință comună de presă alături de președinta Comisiei Europene, Costa a precizat că liderii au adoptat decizii importante în trei domenii-cheie: reducerea birocrației inutile; creșterea accesibilității energiei pentru cetățeni și întreprinderi; și transformarea economiilor în investiții productive.

Potrivit concluziilor Consiliului European privind competitivitatea, capitalele sunt în mare măsură de acord cu necesitatea de a reduce birocrația.

“2025 ar trebui, prin urmare, să marcheze o schimbare radicală în acțiunile UE de stimulare a competitivității, de consolidare a pieței unice, de promovare a locurilor de muncă de calitate și de asigurare a unor tranziții duble de succes (…) Pentru a atinge aceste obiective și pentru a contribui la reducerea decalajului în materie de inovare și productivitate față de concurenții globali ai UE și în cadrul UE, Consiliul European convine să acorde prioritate simplificării și reducerii sarcinilor administrative și de reglementare, scăderii prețurilor la energie și mobilizării economiilor private pentru a debloca investițiile necesare în economia UE”, se arată în concluziile adoptate.

În domeniul simplificării, Consiliul European invită Comisia și colegiuitorii – Parlamentul și Consiliul – să depună eforturi în vederea atingerii obiectivului de reducere a costurilor tuturor sarcinilor administrative cu cel puțin 25 % și cu cel puțin 35 % pentru IMM-uri.

De asemenea, liderii UE și-au dat acordul pentru așa-numitul “pachet omnibus”, o serie de măsuri care urmăresc să reducă povara normelor de raportare, inclusiv a celor de mediu. Ei au făcut chiar un pas înainte, cerând executivului UE să continue dereglementarea (adică simplificarea), în special în domeniile decarbonizării industriale și securității și apărării.

În ceea ce privește energia, țările s-au aliniat cu privire la necesitatea unei planificări la nivelul UE pentru a impulsiona electrificarea. “Consiliul European solicită o planificare transfrontalieră și la nivelul Uniunii a investițiilor pe termen lung, în vederea integrării și interconectării depline a pieței energetice a UE, contribuind la securitatea energetică a Uniunii, precum și la protecția și reziliența infrastructurii” se arată în concluzii.

“Prin reducerea birocrației (…) vom facilita viața tuturor întreprinderilor din spațiul nostru economic. Prin măsuri de reducere a prețurilor la energie, vom ajuta întreprinderile să fie mai competitive. Prin integrarea piețelor noastre financiare, întreprinderile și cetățenii vor obține finanțare pentru întreprinderile inovatoare. A avea o abordare de tip business as usual nu este o opțiune deoarece, în prezent, aproximativ 300 de miliarde de euro din economiile familiilor din UE ies anual de pe piețele Uniunii Europene. Sunt 300 de miliarde de euro care nu finanțează întreprinderile din Uniunea Europeană, a mai completat Costa.

Cel de-al treilea pilon al competitivității în cadrul concluziilor Consiliului European este reprezentat de Uniunea economiilor și investițiilor, o strategie publicată chiar o zi înainte de Comisia Europeană.

Suntem, în Europa, campioni mondiali în ceea ce privește economisirea. Pe an se economisesc 1,4 miliarde de euro, majoritatea în conturi bancare, în timp ce, în comparație, de exemplu, gospodăriile americane economisesc 800 de miliarde de dolari. Și nu piața europeană este cea care beneficiază de statutul de campion mondial în materie de economii, ci mai ales alte piețe, în special piața americană. De ce? Pentru că piața europeană de capital este încă fragmentată, este complicată și este mai lentă. Iar Uniunea Economiilor și Investițiilor are ca obiectiv ca cetățenii să obțină un randament mai mare și mai bun al banilor lor, dar și ca startup-urile, întreprinderile să aibă acces la capitalul atât de necesar”, a declarat și președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

De aceea, printre propunerile cuprinse în Uniunea economiilor și a investițiilor sunt extinderea beneficiilor pentru cetățeni prin crearea de produse de economisire și pensii la nivelul UE.

O altă propunere o reprezintă creșterea finanțării private pentru întreprinderi, Consiliul European cerând Comisiei să prezinte propuneri de îmbunătățire a ecosistemului de capital privat și de capital de risc.

Astfel, capitalele europene au aprobat propunerea privind cel de al 28-lea regim de drept al societăților comerciale, care ar permite companiilor să se înscrie în mod voluntar în normele financiare la nivelul UE pentru a ocoli blocajele naționale; au solicitat un nou cadru de securitizare în acest an; și au cerut reducerea barierelor pentru fuziuni în domeniul infrastructurii pieței și pentru investițiile transfrontaliere.

Țările membre au declarat că se așteaptă ca “co-legiuitorii să convină rapid asupra tuturor propunerilor pendinte din Planul de acțiune 2020 privind uniunea piețelor de capital, inclusiv în ceea ce privește insolvența”.

După cum se subliniază în Busola competitivității, capacitatea Europei de a face față provocărilor actuale – cum ar fi schimbările climatice, schimbările tehnologice rapide și noile dinamici geopolitice – necesită investiții semnificative, pe care raportul Draghi le estimează la o sumă suplimentară de 750-800 de miliarde de euro pe an până în 2030 și care este afectată în continuare de creșterea nevoilor de apărare.

Competitivitatea europeană va reveni pe agenda liderilor europeni la summitul din luna octombrie.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

CONSILIUL EUROPEAN

#BringKidsBack Președintele Consiliului European solicită regimului de la Kremlin să elibereze copiii ucraineni care au fost deportați ilegal

Published

on

© Antonio Costa - X

Președintele Consiliului European, Antonio Costa, se alătură ințiativei președintelui Volodimir Zelenski, #BringKidsBack, pentru a cere regimului de la Kremlin întoarcerea în siguranță a copiilor ucraineni, care au fost forțați și amenințați să își părăsească țara. 

„În acest an de Paște, în timp ce ne întâlnim cu cei dragi, mii de copii ucraineni rămân separați de ai lor – luați din casele lor de către Rusia. Mă alătur inițiativei #BringKidsBack a președintelui Zelenski pentru a cere întoarcerea lor în siguranță. Nu poate exista pace fără dreptate – și nu poate exista dreptate până când toți copiii ucrainenu nu sunt înapoi acasă”, a scris președintele Consiliului European într-un mesaj pe contul X.

Rusia a răpit peste 19.000 de copii ucraineni. Până la sfârșitul lunii februarie, doar 1.227 au fost returnați, deoarece Rusia încearcă să obstrucționeze acest proces în diverse moduri.

„Din păcate, acesta nu este un mecanism care funcționează în mod consecvent. Acesta este motivul pentru care a fost creată Coaliția internațională pentru returnarea copiilor ucraineni – pentru a se asigura că un astfel de mecanism există și funcționează. Astăzi, 41 de țări fac deja parte din această coaliție”, a mai informat Prima Doamnă a Ucrainei.

Continue Reading

CONSILIUL EUROPEAN

Albania este foarte ”hotărâtă și ambițioasă” să încheie toate negocierile de aderare la UE în 2027, subliniază premierul Edi Rama

Published

on

© European Union

Premierul Albaniei, Edi Rama, prezent la Bruxelles, a subliniat alături de președintele Consiliului European, Antonio Costa, că țara sa este foarte hotărâtă să îndeplinească toate obligațiile calendarului pentru a încheia toate negocierile de aderare la UE în 2027. 

„Așadar, sunt multe de discutat, dar, în general, sunt foarte, foarte încurajat de aceste evoluții. Și suntem foarte hotărâți să îndeplinim toate obligațiile calendarului, foarte ambițioși, să încheiem toate negocierile în 2027”, a transmis premierul albanez într-o scurtă conferință de presă susținută la Bruxelles. 

De asemenea, președintele Consiliului European a reiterat sprijinul UE pentru extinderea proiectului european pentru țările din Balcanii de Vest: „(…) extinderea către Balcanii de Vest este o prioritate politică clară pentru Uniunea Europeană, este angajamentul nostru real cu regiunea și este cea mai importantă investiție geopolitică pentru pace, pentru prosperitate și pentru stabilitate pe continentul nostru. Și este cu adevărat încurajator să vedem progresele făcute de Albania în această direcție.”

Astăzi, 14 aprilie, are loc cea de-a patra reuniune ministerială a conferinței de aderare cu Albania  prilej cu care se va deschide a doua grupă de capitole care alcătuiesc procesul de negociere, care se ocupă de piața internă: „Astăzi deschidem un nou cluster și ambiția noastră este să deschidem mai multe negocieri de tip cluster pe parcursul acestui an, pentru că avem un program foarte concret și vrem să livrăm”, a mai informat înaltul oficial european.

Continue Reading

CONSILIUL EUROPEAN

Inspirându-se din viziunea părinților fondatori, Antonio Costa pledează pentru “Europa Apărării”: “Pacea fără apărare este o iluzie. Dacă Rusia vede frontierele Ucrainei ca o linie pe hartă, de ce ar respecta frontierele altor țări?”

Published

on

© European Union 2025

La cea de-a 68-a aniversare a Tratatului de la Roma, președintele Consiliului Antonio Costa a pledat marți, într-un discurs susținut la Centrul pentru Politici Europene pentru unitate, securitate și reziliență economică în fața provocărilor globale. Inspirându-se din Părinții fondatori ai Uniunii Europene, Costa a făcut apel la acțiuni îndrăznețe pentru a consolida apărarea europeană, a consolida competitivitatea economică și a menține un sprijin neclintit pentru Ucraina în lupta sa împotriva agresiunii ruse.

Viziunea părinților fondatori și reziliența europeană

Costa și-a început discursul aducând un omagiu celor șase lideri europeni care, în 1957, au semnat Tratatul de la Roma, punând bazele proiectului european. “În urmă cu 68 de ani, astăzi, la Musei Capitolini, șase lideri europeni, animați de un sentiment de urgență și curaj, au consfințit principiile celui mai unic experiment din istoria statalității”, a declarat el. El a subliniat modul în care Europa s-a transformat dintr-un continent devastat de război într-un model de pace, prosperitate și integrare.

Subliniind importanța învățării din istorie, Costa a citat observația lui Jean Monnet conform căreia “o istorie făurită în crize” a modelat unitatea europeană. De la turbulențele economice din anii 1970 la criza financiară din 2008, Europa a găsit în mod constant modalități de a ieși mai puternică. “De fiecare dată când ne-am confruntat cu o criză, cu dezastru și tristețe, am ieșit din ea mai puternici și mai uniți”, a declarat el.

Apărare și securitate: O Europă care protejează

Referindu-se la securitate, președintele Consiliului European a subliniat necesitatea urgentă de a consolida capacitățile de apărare ale Europei. “Pacea fără apărare este o iluzie”, a avertizat el, subliniind că securitatea europeană începe în Ucraina. Fostul prim-ministru portughez a lăudat răspunsul colectiv al UE la invazia Rusiei, menționând că “în doar câteva zile, am impus cele mai dure sancțiuni economice din istoria Uniunii Europene”.

 

Recunoscând că războiul de agresiune al Rusiei a fost un semnal de alarmă, el a subliniat că “Europa trebuie să dobândească toate mijloacele pentru a se apăra împotriva agresiunii militare”. Aceasta include investiții în capacități critice, cum ar fi apărarea antiaeriană și antirachetă, precum și războiul electronic. Costa a pledat pentru o abordare mai eficientă și mai cooperantă, afirmând că “trebuie să facem acest lucru într-un mod colaborativ, prin agregarea cererii, armonizarea cerințelor și achiziții comune”.

Costa a subliniat, de asemenea, progresele înregistrate de la Declarația de la Versailles din martie 2022, în care liderii UE au convenit că „Europa trebuie să devină mai suverană, mai responsabilă pentru propria apărare și mai capabilă să facă față în mod autonom provocărilor imediate și viitoare”. El a menționat că cheltuielile pentru apărare în Europa au crescut cu peste 30 % de la invazia Rusiei în Ucraina, deschizând calea către o adevărată “Europă a apărării”.

Sprijin neclintit pentru Ucraina și sancționarea Rusiei

Costa a reiterat sprijinul ferm al UE pentru Ucraina, susținând că susținerea Kievului este esențială pentru menținerea ordinii internaționale bazate pe reguli. “Dacă Rusia consideră că frontierele Ucrainei sunt doar o linie pe o hartă, de ce ar trebui să respecte frontierele oricărei alte țări?”, a întrebat el.

Acesta a detaliat modul în care UE, în strânsă coordonare cu G7 și alți aliați, a implementat șaisprezece pachete de sancțiuni împotriva Rusiei, vizând instituții financiare, exporturi de energie și chiar înghețarea activelor suverane rusești. “Aceste sancțiuni sunt valabile până în prezent”, a afirmat Costa, subliniind că presiunea economică asupra Moscovei trebuie să continue.

Dincolo de sancțiuni, Costa a subliniat asistența umanitară și militară a Europei pentru Ucraina. El a lăudat solidaritatea fără precedent de care au dat dovadă cetățenii și guvernele europene în primirea refugiaților ucraineni și în furnizarea de ajutor militar. “Agresiunea Rusiei a dat un nou sentiment de urgență pentru autonomia noastră strategică, nu numai în ceea ce privește energia, ci și apărarea”, a remarcat șeful Consiliului European

Competitivitatea economică: Asigurarea prosperității pentru generațiile viitoare

Dincolo de securitate, Costa a subliniat că “securitatea și prosperitatea sunt două fețe ale aceleiași monede”. El a avertizat că Europa riscă să rămână în urmă în competiția globală dacă nu ia măsuri decisive pentru a-și consolida competitivitatea economică. “Cetățenii europeni doresc ca Europa să rămână competitivă, inclusiv în ceea ce privește tehnologiile secolului XXI”, a declarat acesta, subliniind necesitatea de a investi în inovare, industrie și dezvoltarea competențelor.

Costa a amintit de rapoartele recente ale lui Enrico Letta și Mario Draghi, care au diagnosticat provocările economice ale Europei și au propus soluții. “Trecem acum de la diagnostic la acțiune”, a declarat el, prezentând inițiative pentru reducerea birocrației, consolidarea Uniunii energetice și încurajarea investițiilor.

Una dintre inițiativele-cheie este crearea unei “Uniuni a economiilor și investițiilor complete” pentru a mobiliza economiile cetățenilor europeni în favoarea productivității și inovării. “Investiții publice prin intermediul unui spațiu fiscal mai mare în bugetele naționale și al unei noi generații de fonduri europene. Investiții private prin intermediul unei uniuni depline a economiilor și investițiilor – pentru a mobiliza economiile cetățenilor europeni pentru a investi în inovare, productivitate și competitivitate”, a explicat Costa.

De asemenea, președintele Consiliului European a reafirmat angajamentul Europei față de Green Deal și tranziția climatică, susținând că progresul economic trebuie să fie echilibrat cu durabilitatea. “Obiectivele Green Deal-ului european, ale tranziției climatice, sunt imperative generaționale. Uniunea Europeană nu poate și nu va renunța la ele”, a declarat el.

Un apel la acțiune îndrăzneață

În încheierea discursului său, Costa i-a îndemnat pe liderii europeni să ia măsuri decisive în abordarea provocărilor actuale. „Astăzi, sunt convins că este extrem de important să demonstrăm încă o dată că scepticii se înșeală. Trebuie să ne asigurăm că ieșim mai puternici din crizele de astăzi, așa cum am făcut-o de-a lungul istoriei noastre”, a subliniat el.

Costa a făcut apel la Europa să îmbrățișeze spiritul părinților săi fondatori – încredere, curaj și creativitate – pentru a contura un viitor sigur, prosper și unit. “Avem nevoie ca Uniunea Europeană să strălucească din nou. Avem nevoie ca Uniunea Europeană să inspire mai mult. Avem nevoie ca Uniunea Europeană să ofere rezultate cetățenilor săi”, a conchis el.

În timp ce Europa se confruntă cu un moment definitoriu al istoriei sale, discursul lui Costa a servit drept un strigăt de mobilizare pentru unitate, reziliență și un angajament reînnoit față de proiectul european.

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Advertisement
NATO2 hours ago

Spania anunță că va îndeplini obiectivul NATO de 2% din PIB pentru apărare în 2025 prin majorarea investițiilor în domeniu

POLITICĂ2 hours ago

Nicușor Dan și-a prezentat programul “România onestă” cu care speră ajungă președinte, promițând că va aduce specialiști pentru “a da o direcție adecvată statului român”

COMISIA EUROPEANA2 hours ago

Comisia Europeană lansează o consultare pentru a clarifica normele privind modelele de inteligență artificială cu uz general

INTERNAȚIONAL3 hours ago

Vicepreședintele american JD Vance avertizează că secolul al XXI-lea ar putea fi “o perioadă foarte întunecată pentru întreaga umanitate”

U.E.3 hours ago

Serviciile olandeze de informații militare semnalează că Rusia își intensifică atacurile hibride asupra Europei: Efectul potențial asupra securității noastre este fără precedent

U.E.4 hours ago

Ursula von der Leyen și Antonio Costa vor participa la funeraliile Papei Francisc, programate pentru sâmbătă

PARLAMENTUL EUROPEAN4 hours ago

Roberta Metsola se declară “onorată” să primească Premiul Timișoara pentru Valori Europene, salutând susținerea valorilor care ne definesc ca europeni

COMISIA EUROPEANA5 hours ago

Președinta Comisiei Europene avertizează X, Meta, Apple și TikTok să respecte regulile în Europa: Suntem pregătiți să punem în aplicare toate normele digitale de care dispunem

U.E.5 hours ago

UE aduce modificări specifice programelor sale de finanțare pentru a sprijini investițiile în domeniul apărării

INDIA6 hours ago

Vicepreședintele american JD Vance, aflat în vizită în India, și premierul Narendra Modi salută ”progrese semnificative” în discuțiile comerciale

NATO2 hours ago

Spania anunță că va îndeplini obiectivul NATO de 2% din PIB pentru apărare în 2025 prin majorarea investițiilor în domeniu

ROMÂNIA1 week ago

PPC marchează extinderea la nivel regional prin conferința „Construind viitorul: Proiectarea, baza dezvoltării și calității vieții în Transilvania”, organizată în parteneriat cu BNR

ROMÂNIA2 weeks ago

Firmele americane vor prezenta administrației SUA că România este “un loc bun pentru investiții” și au ca obiectiv “promovarea investițiilor românești în SUA”, afirmă Bolojan în contextul noilor tarife comerciale americane

ROMÂNIA2 weeks ago

România a obținut excluderea componentei nucleare din contra-măsurile UE la tarifele SUA, anunță Bolojan: Avem un contract important pentru reactoarele 3 și 4

NATO2 weeks ago

Bolojan și MApN afirmă că “nu există nicio informație oficială” din partea SUA de a retrage militari din România. Poziția strategică și Baza Mihail Kogălniceanu, printre argumentele României în a evita o dezangajare SUA pe flancul estic

ROMÂNIA2 weeks ago

Bolojan pune Palatul Cotroceni la dispoziția candidaților la funcția de președinte pentru dezbateri: În afară de holograme, să vedem candidați, programe și idei

ADERAREA ROMÂNIEI LA OCDE3 weeks ago

INTERVIU Stefano Scarpetta, director al Departamentului ELS în cadrul OCDE, apreciază că tarifele anunțate de Trump ar putea genera o creștere a prețurilor la anumite produse și servicii: OCDE este un loc foarte sigur pentru dialog constructiv

ROMÂNIA3 weeks ago

Marcel Ciolacu: Investitorii români și străini au încredere în potențialul nostru economic. De aceea pun la bătaie atâția bani

ADERAREA ROMÂNIEI LA OCDE3 weeks ago

Ministrul Economiei, Bogdan Ivan, prezintă ”trei beneficii clare” ale aderării României la OCDE: Simplificare și debirocratizare, creșterea capacității de împrumut pentru companii și IMM-uri, creșterea ratingului de țară

ADERAREA ROMÂNIEI LA OCDE3 weeks ago

Ambasadorul Italiei reafirmă sprijinul țării sale pentru aderarea României la OCDE: Este următorul pas logic în integrarea sa continuă în economia globală și comunitatea euroatlantică

Trending