Connect with us

EDITORIALE

Iulian Chifu: Bătălia publică, subterană și ocultă pentru conducerea lumii de după COVID-19

Published

on

Analiză semnată de Iulian Chifu, președintele Centrului pentru Prevenirea Conflictelor și Early Warning și fost consilier prezidențial

Deși ne aflăm în plină criză de coronavirus, iar în unele state – inclusiv România – lucrurile nu au decolat în direcția unei explozii a numărului de cazuri, au început deja proiecțiile și analizele, dar și dezbaterile, confruntările și acțiunile pentru a planifica modul în care va arăta și cum va fi condusă lumea de după criza pandemică adusă de Covid-19. Cu toate dimensiunile purtării acestei dezbateri – publică, subterană și politică, în spatele ușilor închise, dar și în spațiile discrete și chiar oculte. Iar ieșirea pe scenă a marilor spirite analitice, a personalităților, foștilor politicieni și gânditori care asumă una sau alta din agende, una sau alta din variantele și opțiunile leadership-ului de mâine trădează lansarea competiției și partea vizibilă a icebergului acestei lupte încrâncenate care a pornit.

Agenda lumii de mâine: schimbare tectonică sau continuitate?

Pentru moment, o bază importantă de date lipsește încă pentru a vedea cum iese lumea din actuala criză și ce consecință are asupra multiplelor crize care decurg ca urmare a crizei de coronavirus: imagine și propagandă, sistemul de sănătate, criza economică, criza de guvernanță, criza de leadership, criza democrației. Nu știm încă pe deplin cât durează, cu ce consecințe, cât divide și cât adună omenirea actuala criză pandemică globală.

Dacă toate acestea sunt neclare, pe piață au apărut numeroase narațiuni competitive. Și nu mă refer la cele naționale, cu pledoarii pro-domo, pe care le propun deja unele națiuni care și-au făcut o obișnuință din a încerca să dirijeze dezbaterea prin instrumentarul lor centralizat, prin autocrație și populism, prin fuga după câștiguri de imagine ieftine, propagandă și război informațional, proiectat asupra tuturor celorlalte state ale lumii, în beneficiu propriu – Rusia și China sunt citate cel mai des în această criză. Ci mă refer strict la dezbaterea reală de idei. Cea fundamentală, cu opțiuni diverse, și ele trădând frământări și agende diverse.

Iar aici lucrurile se decantează mai lesne: prima și cea mai importantă dezbatere este cea despre drumul mai departe – globalizare versus naționalism, democrație versus autoritarism, care va fi învingătorul în planul imaginii și atractivității modelului, a eficienței în combaterea pandemiei, cine se va descurca mai bine în criză, care va găsi mai repede leacul și vaccinul la coronavirus. Apoi actuala criză lansează marea dezbatere a eficienței și profesionalismului conducerii statului și apetitul în materie de percepție și imagine în epoca social media – tehnocrație versus populism, fără a ignora, ba din contra, punând în prim plan dezbaterea despre rolul politicului în momentele de criză și nevoia de revenire la legătura cu societatea, îngemănarea cu societate civilă – sindicate, organizații neguvernamentale, patronale și profesionale ale meseriilor, organizații religioase –  și mai ales revenirea la meritocrație, la resursa de cadre și atragerea profesioniștilor în cadrul partidelor și la integrarea profesioniștilor independenți în sistemele administrative și de conducere democratice. 

După cum am văzut, cele mai grave componente ale conglomeratului de crize – pe care, dacă nu le-a generat, le-a amplificat și adus în prim plan criza pandemiei de coronavirus – sunt criza de leadership – național, european, global – și criza democrației – nevoia de perfecționare a democrației în noile condiții ale dezvoltării tehnologice și a efectelor social media. Nu în ultimul rând, avem de a face cu o dezbatere fundamentală în privința lumii de după coronavirus: continuitatea  lumii așa cum o cunoaștem deja sau suprapunerea/accelerarea crizelor trecutului va duce la o schimbare tectonică a lumii așa cum o știm spre o lume pe care nu o vom mai recunoaște.

Opțiunile pentru gestionarul/conducătorul lumii de mâine: stat, organizație, conglomerat nestructurat sau anarhie 

Lucrurile nu au început acum, și lumea deja avea de gestionat aceste crize care veneau, cu  sau fără explozia de coronavirus din Wuhan și răspândirea în lumea întreagă. Doar că COVID-19 le-a accelerat și le-a adus în prim plan. Dezvoltările tehnologice mișcaseră lucrurile pe un spectru distinct demult, dar nimeni nu s-a ocupat de efectele de trend ale acestor schimbări asupra omului, societății, politicului și relațiilor internaționale.

Soluțiile sunt câteva, aceleași și nu trebuie să reinventăm roata, mai ales că nici lumea nu s-a schimbat așa de dramatic peste noapte și nici mintea noastră și a planificatorilor de lângă decidenți nu a evoluat și nu va evolua atât de fantastic în 2-3-5 luni:

  • Lumea G0 – a nimănui, No One’s World – lumea anarhică fără leadership, după retragerea SUA lui Trump dacă nu într-o splendidă izolare, într-o postură mult mai preocupată de sine; – „America first, Great again!” – decât de asigurarea leadeshipului global.
  • Revenirea la lumea cu leadershipul SUA – chiar dacă mai nuanțată, mai schimbată și cu sarcinile mai limitate, cu sau fără actualul președinte, cu sau fără actualul leadership american în funcție.
  • Lumea G2, lumea globalizată după liniile majore ale marilor actori, SUA și China. Dacă se înțeleg. Dacă rivalitățile și perspectiva confruntării se estompează. Dacă colaborează. Dacă China acceptă regulile și le și respectă. Dacă nu cad în război. Sau măcar nu rup comerțul global, polarizându-l în două, cum au pornit să o facă. Slabe șanse! Ar trebui măcar o jumătate de miracol pentru asta, sau o presiune globală majoră.
  • Tripodul SUA-China-UE – care e mai degrabă o ambiție europeană, o asumare vizionară a lui Emmanuel Macron privind rolul global al UE între cei doi mari, echilibrându-i, dar fără resursele și acordul motoarelor economice europene. Din nou, greu de pus probabilități relevante aici, în dreptul acestui scenariu, pe termen scurt și mediu.
  • P5 – grupul statelor membri permanenți ai Consiliului de Securitate, ca lideri ai dezbaterii privind viitorul lumii și gestiunea globalizării. Din nou, cu diferențe foarte mari de calitate, portanță, maniere, valori fundamentale și greutate specifică între actori, și cu divergențe majore între ei. Dar cu o inițiativă deja pe masă – Macron-Trump-Putin. Vedem și liderii acțiunii, și direcțiile ei, dacă această inițiativă se va decanta în fapt.
  • G7(G8) – este un cadru natural de discuție al marilor teme ale lumii, varianta G8 fiind dorința și aspirația Rusiei, care nu se regăsește în categoria celor mai industrializate state ale lumii, dar își dorește rolul global.
  • G20 – un cadru mai larg, și care estompează ambițiile și tendințele politicii de Mare Putere pe care le relevă toate celelalte proiecte de până aici. A fost propus ca și cadru într-o scrisoare publicată ca editorial în The Washington Times de către Mevlut Ceavusoglu, Ministrul de Externe al Turciei. E și asta o pledoarie pro domo, dar are substanța și relevanța sa.

Scenariile leadership-ului Lumii de Mâine: anarhie sau coeziune transatlantică

Analiza noastră a dus la câteva scenarii, niciunul nefiind și probabil, și bun, și salutar în contextul actual. Dar toate aduc în prim plan mai degrabă continuarea/accelerarea globalizării ca proces obiectiv, efectele crizei de coronavirus asupra opțiunilor populiste, naționaliste, izolaționiste, pe care le vom analiza mai jos.

  • Worse case scenario rămâne politica de putere – adică înclinația de folosire a forței, a războiului, a influenței agresive pentru a atinge obiective politice, respectiv politica de Mare Putere – adică tentația Marelui Târg între marile puteri, înclinate spre împărțirea între ele a dominației lumii, ceea ce înseamnă, totodată, multipolarism, sfere de influență și interese privilegiate, pe care să le domine fiecare și pe seama cărora să facă tranzacțiile la masa verde între ele. Din păcate, un scenariu cu mult prea mare probabilitate de a se realiza.
  • Best case scenario rămâne așezarea lumii bazată pe multilateralism, pe supremația dreptului, lumea bazată pe reguli, consensualism în decizii (practic valorile UE extrapolate la nivel global). Pe cât de bun, pe atât de mică probabilitatea unei evoluții pe această direcție în lumea de astăzi și cu liderii politici pe care i-am moștenit pentru a trece lumea actuală prin criza de coronavirus.
  • Cel mai probabil scenariu oscilează între două variante, și acestea pe scara bine-rău: Lumea G0, anarhică, fără leadership, cu rivalități între mari puteri și, de ce nu, războaie posibile, cu ambiții și lideri neadecvați în funcțiile de prim plan și cu abandonarea/marginalizarea profesionalismului și a meritocrației, dar cu alunecări în partitocrație și închiderea sistemelor democratice; sau Leadership transatlantic – dacă se reușește depășirea gestiunii proaste a crizei, populismului, tentația modificării narațiunilor nefavorabile, cu o eventuală schimbare de leadership sau de opțiuni la actorii principali și cu realizarea nevoii coordonării eforturilor globale pe linia statelor civilizate, occidentale, democratice.

Dacă falia transatlantică pe care o forțează mulți se închide, SUA nu va mai fi liderul pe care-l cunoaștem, va avea nevoie de sprijinul general și de legitimitatea dată de contribuția tuturor statelor democratice din comunitatea transatlantică. E simplu, e un drum cunoscut, bătătorit și funcțional, are valori proprii comune la bază, e lesne de reconstruit, poate cu alți lideri, și poate fi catalizată voința și susținerea populației pentru că nevoia este evidenta. 

Din păcate, catalizatorul posibil al unui asemenea scenariu deopotrivă probabil și apropiat de un best case include recursul la varianta dușmanului comun pentru a cataliza toată susținerea, respectiv desemnarea Chinei ca dușman comun! Documentele americane și multe din documentele europene și ale statelor membre ale UE încep să conțină elementele convergente pe o asemenea direcție.

Marile personalități și dezbaterea narațiunilor distincte: soluție națională sau globală la coronavirus?

În diverse diapazoane, cu diferite nuanțe și abordări, în chei proprii sau reflectând pregătirea, interesul și grupurile cărora le aparțin, în prim plan au apărut marile personalități purtătoare ale ideilor alternative. Cu același program, cu aproximativ aceleași evaluări faptice – continuitatea lumii versus ruptura radicală, naționalizarea globalizării versus accelerarea ei, cooperare versus conflict global, autocrații versus democrații liberale – cu toții au trecut în revistă alternative, opțiuni pozitive și negative, alunecări nefavorabile și perspective pozitive. 

Henry Kissinger, fost Secretar de Stat fundamental realist și pragmatic, pe care îl respectă și-l ascultă, cumva, Donald Trump – în măsură în care cineva poate să-l determine pe actualul Președinte al SUA să facă ceva – Richard Haas, Președintele CFR – Council of Foreign Relations al SUA care se luptă cu Gordon Brown – fost premier și ministru al Finanțelor britanic, în vremea crizei economice 2007-2008- în privința celui mai optimist și vocal în susținerea accelerării globalizării de astăzi, ultimul vorbind nu numai de guvernanță, ci de Guvern Mondial (trecând sub tăcere rivalități, conflicte și imposibilități de a integra toți actorii), mergând până la Yuval Harari, autorul israelian cel mai prolific și structurat în zona catastrofelor, distrofiilor și apocalipsei globale pe diferite direcții – preocupat real de efectele controlului global prin artificial intelligence de către Guverne în COVID-19 asupra democrației, libertății și alegerilor individuale – sunt cei mai cunoscuți actori lansați în bătălia narațiunilor pentru viitor. 

Marea dezbatere, unde lucrurile par să se așeze mai degrabă convergent aici, între specialiștii în Relații Internaționale și Securitate globală – chiar dacă specialiștii în medicină, pandemii și modificări societale par a menține opțiunea schimbărilor radicale(Vezi Anthony Fauci, Medicul Șef al Casei Albe) – este cea privind magnitudinea schimbărilor. Decantarea pare să arate, așa cum gândim și noi, că indiferent de magnitudinea schimbării, tendința este de a reveni la ceea ce cunoști, la soluțiile ce au funcționat, ce aplaudai sau considerai soluția cea mai bună, deci o continuitate relativă, cu adaptarea la impactul crizei de coronavirus. Firește, dacă avem de a face cu o criză care durează neîntrerupt 12-18 luni – până la găsirea vaccinului – sau mai mult, dacă tulpina se schimbă și se adaptează oportunist în fiecare sezon, suntem de acord atât cu faptul că criza va dura, cât și că schimbările vor fi fundamentale.

În ceea ce privește naționalizarea globalizării, respectiv creșterea rolului statului, respectiv a funcționării mai eficiente a statelor autoritare, aici abordarea este, de asemenea, unanimă, și arată că, deși primele soluții au fost naționale, totuși soluția finală nu poate fi decât una comună, globală, chiar și pentru simplul fapt că e de ajuns să rămână undeva virusul, și el va reveni peste tot. La problemă globală, soluție globală. Acest lucru nu înseamnă că nu vor exista schimbări în instituțiile globale, care au nevoie de ghidaj și resurse, legitimitate și profesionalizare, pentru a face față cerințelor și rolurilor cu care vrem să le înzestrăm – în primul rând WHO/OMS, Organizația Mondială a Sănătății.

Deci vom avea o globalizare administrată mai bine, nu realizată mai rapid, peste noapte, dar totuși o continuare a globalizării ca fenomen obiectiv mai degrabă decât o naționalizare a globalizării. În același timp, se va discerne o preocupare tot mai mare pe direcția evitării monopolului global al producției de orice fel de către un singur stat, indiferent de rațiunile economice. Și va apărea tot mai mult nevoia creării la nivel național a mecanismelor de susținere a capacităților ce pot face parte dintr-o economie de rezervă, de război, de criză. 

Revenirea profesioniștilor și elitelor consacrate ale societății

Schimbări relevante, masive, se văd și la nivelul instituțiilor naționale și a rolurilor acestora. Însă dezbaterea între legitimitate, credibilitate și profesionalism va aduce în prim plan meritocrația și această criză va arăta deviațiile de natură democratică date, poate, cel puțin într-o măsură substanțială, de evoluțiile tehnologice și de social media. Capacitatea partidelor și guvernelor de natură politică de a aduce în prim plan, direct sau în parteneriat, profesioniștii credibili și elitele consacrate ale societății, care să asume și să îndeplinească rolurile de decidenți și în momente de pace, nu numai de război și criză, va deveni punct de reper și atractivitate sau respingere pentru viitoarele opțiuni ale publicului democrat.

Am lăsat nu întâmplător la final perspectivele de marginalizare a Rusiei, Ungariei, Iranului, Chinei, deopotrivă. Nu din perspectiva lipsei de respect sau a soluțiilor fezabile ce creează nevoia dușmanului comun, cât din eșecul în criză a populismului, autocrațiilor, iliberalismului și naționalismului izolaționist. Frontierele închise nu au protejat pe nimeni, nu străinii au năvălit în țară ci proprii resortisanți. Soluția de a pune pe cineva să aleagă dacă rămâne sau vine în țară ține de spiritul civic și convingere, de rațiune și responsabilitate – dar și posibilități obiective de a trăi în țara gazdă – și mai puțin de impunere, blocaje, constrângeri  asupra propriilor cetățeni.

Dar poate cea mai mare problemă a rămas invalidarea abordărilor triumfaliste, sforăitoare, bombastice și absolute, extremiste în formă și  goale în substanță. De la primele abordări ale Președintelui Trump – “sunt vreo 15 cazuri și dispar” – la cele ale lui Vladimir Putin  – „am rezolvat criza”, afirmație lansată înainte de izbucnirea reală a pandemiei – la vadra de vodcă și sauna lui Lukashenko și plantele tămăduitoare ale lui Berdîmuhamedov(care a interzis cuvântul coronavirus în Turkmenistan), până la Coreea de Nord a lui Kim Jong Un care e păzită cu automatul la frontiere și nu declară nici un caz de infectare – toate s-au dovedit eșecuri prin lipsa soluțiilor. Virusul nu cunoaște nații și frontiere, ci doar oameni, de toate categoriile și culorile, pe care îi infectează. Gândire, pricepere, experiență, expertiză, cunoaștere, știință, nu declarații goale! 

Toate acestea subliniază faptul că a venit Timpul oamenilor serioși. Decenți, fără ambiții de imagine, cu meserii clare la bază, recunoscuți în domeniile lor, care au făcut ceva pentru națiunile lor și pentru domeniile în care activează, care și-au probat deja competențele. Ei trebuie să revină în prim plan, e necesară revenirea la elitele profesionale consacrate – retrase în turnuri de fildeș, alungate de imaginea reprobabilă a vieții politice sau alungați direct de politica de cadre a contributorilor la campanii și lipitorilor de afișe loiali ce populează partidele și conducerile instituțiilor publice.

Clasa politică și elitele profesionale trebuie să se întâlnească undeva la mijlocul drumului. Elitele, profesioniștii, oamenii serioși trebuie să sprijine structura politică a statelor democratice, asumând roluri de decizie, conducere și prim plan, în măsura în care și clasa politică ce asigură legitimitatea și strânge voturi trebuie să deschidă ușa, să atragă și să-și aducă profesioniștii alături. O meritocrație care să echilibreze alunecarea democrației din era social media spre populism și extreme, partitocrații și mai ales abordări excepționaliste sau unipersonale de tip sic volo – c-așa vreau eu!

EDITORIALE

Op-ed | Mariya Gabriel și Emil Boc: Sprijinul UE pentru alianțele transnaționale ale universităților europene

Published

on

© European Union, 2020/Source: EC - Audiovisual Service

Articol de opinie – Strategia europeană pentru universități și rezultatele
cererii de propuneri pentru universitățile europene Erasmus+ 2022

Autori: Mariya Gabriel, comisarul UE pentru inovare, cercetare, cultură, educație și tineret

Emil Boc, primarul orașului Cluj-Napoca, raportorul Comitetului Regiunilor pentru avizul privind strategia europeană pentru universități

În Europa există aproximativ 5 000 de instituții de învățământ superior. 

Fiecare dintre ele este un centru de cunoaștere și inovare, fie că ne referim la universități dedicate cercetării sau la instituții de învățământ profesional și tehnic superior, la universități dedicate științelor aplicate, la institute de tehnologie sau la școli de artă. 

Ele sunt motivul pentru care, la nivel mondial, continentul nostru este considerat un motor al cunoașterii și inovării care atrage și păstrează talentele. Instituțiile noastre de învățământ superior sunt mine de aur pentru dezvoltarea competențelor și vectori ai unei creșteri susținute, ai antreprenoriatului și ai unor locuri de muncă de calitate în întreaga Europă.

Acest lucru în sine este deja extraordinar, însă există un mare potențial încă neexploatat de a face mai mult. 

Avem o viziune pentru acest sector. O viziune care include campusuri interuniversitare europene, în care studenții, personalul și cercetătorii din toate părțile Europei se pot bucura de o mobilitate neîntreruptă și pot crea noi cunoștințe împreună, dincolo de granițele dintre țări și discipline. O viziune a unei cooperări structurale, sustenabile și sistemice comune pe termen lung în domeniul educației, cercetării și inovării în întreaga Europă.

Viziunea noastră poate părea ambițioasă, însă în realitate există deja 41 de așa-numite universități europene, alianțe transnaționale ambițioase ale instituțiilor de învățământ superior, care încearcă să determine tipurile de cooperare structurală, strategică și sustenabilă cu adevărat posibile și prezentând cele mai mari avantaje pentru studenții, personalul și comunitățile lor.

Pentru a le sprijini activitatea și a duce mai departe inițiativa privind universitățile europene, Comisia a lansat o cerere de propuneri Erasmus+ în noiembrie 2021, cu un buget total record de 272 de milioane EUR. Cererea a avut două obiective: în primul rând, de a oferi sprijin alianțelor deja create, astfel încât acestea să-și poată continua sau chiar extinde cooperarea, iar în al doilea rând, de a crea noi alianțe. 

Răspunsul covârșitor la această cerere de propuneri este în concordanță cu entuziasmul și angajamentul continuu al sectorului învățământului superior. 

Astăzi, suntem în măsură să anunțăm că 16 dintre alianțele existente ale universităților europene vor continua să fie sprijinite prin programul Erasmus+. Acestea și-au extins cooperarea prin implicarea unui număr de aproximativ 30 de noi instituții de învățământ superior din toate părțile Europei, în special din orașe care nu sunt capitale, consolidându-și și mai mult prezența într-un evantai de regiuni diferite.

În același timp, patru noi alianțe ale universităților europene vor porni împreună la drum.

Acest lucru înseamnă că, pe lângă cele 24 de alianțe deja selectate în 2020, vor exista în total 44 de universități europene acoperind întreaga Europă. Împreună, ele vor implica 340 de instituții de învățământ superior din toate statele membre ale Uniunii și din mai multe țări asociate programului Erasmus+ (Islanda, Norvegia, Serbia și Turcia). Ca noutate, ele pot include acum în alianțele lor nu doar instituții de învățământ superior din țările Erasmus+, ci și din țări participante la procesul de la Bologna, cum ar fi Ucraina, Regatul Unit și Elveția – deși fondurile pentru aceste colaborări urmează să fie obținute în afara finanțării Erasmus+, care este dedicată universităților europene.

Am încurajat universitățile europene să iasă din cercurile lor academice, iar rezultatul a fost un număr de aproximativ 1300 de parteneriate încheiate de acestea cu ONG-uri, întreprinderi, orașe și autorități locale și regionale. Alianțele universităților europene sunt destinate a fi piloni ai cunoașterii în regiuni și orașe. Acest lucru este demonstrat de numeroasele orașe și regiuni care sunt implicate direct în alianțe, în calitate de parteneri asociați, și care dezvoltă, împreună cu instituțiile de învățământ superior, soluții inteligente la provocările lor locale. Alianțele promovează dezvoltarea regională, acționând ca centre de inovare și antreprenoriat. 

Învățământul terțiar atinge un nou nivel atunci când toți acești actori își combină marea varietate de capacități și cunoștințe în beneficiul studenților. 

Din partea noastră, vom continua să sprijinim eforturile universităților europene de a-și valorifica pe deplin potențialul. 

Cu timpul, ele vor conecta tot mai multe facultăți, departamente, personal și studenți, oferind metode pedagogice mai inovatoare, fondate pe abordări transdisciplinare și bazate pe provocări, implementând mai multe programe comune, fiind chiar mai incluzive și demonstrând un angajament sporit cu comunitățile lor. 

Încă din toamna acestui an, vom lansa următoarea cerere de propuneri Erasmus+, prin care vom oferi din nou finanțare pentru alianțele existente și pentru crearea altora noi. Obiectivul este de a ne extinde la 60 de universități europene, implicând peste 500 de instituții de învățământ superior până la jumătatea anului 2024.

În paralel, lucrăm la instituirea unor instrumente de cooperare instituționalizată, cum ar fi un posibil statut juridic pentru alianțele instituțiilor de învățământ superior, și examinăm, în același timp, opțiunile pentru diplome comune la toate nivelurile, pe baza unor criterii europene, pentru a recunoaște experiențele de studiu transnaționale pe care aceste alianțe le oferă propriilor studenți. Continuăm, de asemenea, să lucrăm la legitimația europeană de student, pentru a le oferi studenților un identificator unic și pentru a simplifica procesul administrativ legat de mobilitatea acestora.

Lucrăm cu toții împreună la nivelul UE – state membre, regiuni și instituții de învățământ superior din întreaga Europă – pentru a mări sfera de aplicare și calitatea învățământului superior european. Vom continua să deschidem noi orizonturi în beneficiul celor 17,5 milioane de studenți, al celor 1,35 de milioane de cadre didactice și al celor 1,17 milioane de cercetători din Europa – iar în cele din urmă, în beneficiul tuturor. 

Rezultatele Cererii de propuneri pentru Universități europene Erasmus+ 2022 

Continue Reading

EDITORIALE

Op-ed | Bogdan Aurescu: După 25 de ani. Parteneriatul Strategic România – SUA și puterea transformatoare a unei viziuni pe termen lung

Published

on

de Bogdan Aurescu, ministrul afacerilor externe al României

Puține momente în istoria noastră recentă au avut o forță transformatoare și mobilizatoare mai mare decât lansarea Parteneriatului Strategic româno-american, care a devenit, astfel, unul dintre cei trei piloni fundamentali ai politicii noastre externe și de securitate de astăzi, alături de creșterea rolului României în NATO și Uniunea Europeană.

Cuvintele rostite acum exact 25 de ani, la București, de către Președintele Bill Clinton, care anunța lansarea Parteneriatului Strategic dintre România și Statele Unite ale Americii, capătă noi semnificații astăzi, când regiunea noastră, Europa și întreaga lume se confruntă cu provocări de securitate fără precedent: ,,România este importantă pentru America prin sine şi ca un model în această regiune dificilă. România poate arăta popoarelor din această regiune și popoarelor lumii că există o cale mai bună decât diviziunea și represiunea. Este calea cooperării, libertății și păcii”.

Operaționalizarea, dezvoltarea, aprofundarea și diversificarea Parteneriatului Strategic dintre România și SUA au fost parte integrantă a viziunii care a pus în mișcare, de-a lungul istoriei noastre recente, tranziția și consolidarea democratice ale țării noastre.

Însăși scrisoarea secretarului de stat american de la acel moment, regretata Madeleine Albright, prin care a fost consfințită lansarea Parteneriatului Strategic, prefigura importanța sa pentru progresul țării noastre, evocând doi factori esențiali în consolidarea Parteneriatului: angajamentul comun față de valorile și instituțiile democratice, respectiv recunoașterea comună a poziției cruciale a României în Europa de Sud-Est.

România este astăzi un partener de încredere și apreciat, un stat care demonstrează ambiție, voință politică, capacitatea de a contribui concret și credibil la implementarea priorităților comune, de viitor, inclusiv prin asumarea fermă a rolului de furnizor de securitate regională. Iar Statele Unite au continuat să-și manifeste angajamentul de lungă durată pentru securitatea țării noastre, fapt reconfirmat cel mai recent prin anunțul Președintelui Joseph R. Biden privind decizia SUA de a-și consolida prezența militară în țara noastră, ca rezultat al unui efort politico-diplomatic intens al țării noastre, inspirat și coordonat de Președintele Klaus Iohannis.

La rândul meu, am avut onoarea de a fi implicat direct, de-a lungul timpului, ca negociator-șef, în negocierea, finalizarea și adoptarea unor documente care au dat structură și substanță Parteneriatului Strategic dintre România și SUA. Între acestea se numără Declarația Comună privind Parteneriatul Strategic pentru Secolul XXI între România și Statele Unite ale Americii, adoptată în 2011, primul document politic bilateral care menționează Parteneriatul stabilind dimensiunile majore de acțiune ale acestuia și care a determinat crearea formatului reuniunilor anuale de Dialog Strategic, pentru asigurarea implementării Declarației. Acordul privind amplasarea sistemului de apărare împotriva rachetelor balistice al Statelor Unite în România, semnat și intrat în vigoare în același an 2011, este primul document juridic bilateral care consacră Parteneriatul. Astfel, proiectul Aegis Ashore, implementat cu succes la Deveselu în urma acestui acord, reprezintă o contribuție semnificativă la securitatea României și a NATO în ansamblul său.

Aceste acorduri și proiecte implementate în comun sunt dovada vie a faptului că SUA aduc mai multă securitate în regiunea noastră, dar și instrumentele de care aveam nevoie pentru a ne asuma și noi acest rol de furnizor de securitate regională, cu încredere și curaj.   

În acest sens, o dimensiune-cheie a Parteneriatului Strategic, care sunt convins că va căpăta și mai multă relevanță în perioada următoare, este cooperarea noastră în regiunea Mării Negre. Recenta reuniune de la Constanța privind securitatea în regiunea Mării Negre, organizată în premieră în România de Comisia Helsinki a Congresului SUA, la 1 iulie 2022, și pe care am avut onoarea să o co-prezidez, a exprimat elocvent conștientizarea, la Washington, a importanței strategice a Mării Negre, așa cum de altfel a consacrat și recentul Summit aliat de la Madrid în noul Concept Strategic al NATO, la propunerea țării noastre. Vom continua să contribuim, așa cum am făcut-o deja în noiembrie anul trecut când am transmis omologului meu american la Washington o serie consistentă de idei și propuneri, la crearea unei Strategii a SUA privind regiunea Mării Negre. De asemenea, România va continua să joace rolul de partener responsabil și angajat al SUA în acest proces de consolidare a securității regionale, prin dezvoltarea de măsuri adecvate la nivelul structurilor euroatlantice și prin consolidarea cooperării cu parteneri ca Ucraina, Georgia și Republica Moldova.

Însă astăzi „securitatea” nu mai înseamnă doar a fi capabil de a răspunde eficient amenințărilor convenționale, clasice. Capacitatea aceasta nu mai constă doar în trupe și tehnică militară. Lumea s-a schimbat în mod radical, iar reziliența noastră, strategică și societală, este pusă la încercare în fiecare zi, prin crizele care se acumulează și se suprapun.

Și, de ce să nu o spunem direct, toate acestea au la bază obiectivul diverșilor actori terți, care nu împărtășesc aceleași valori cu noi, de aruncare în criză a democrațiilor noastre. Societățile, economiile și viața noastră, așa cum o cunoaștem, au nevoie de scuturi puternice și sisteme de apărare proprii eficace, pe care nu le putem construi decât cu parteneri care sunt parte a aceleiași comunități de valori și de securitate, în sens larg.

Astfel, în timp ce cooperarea bilaterală dintre România și SUA în domeniul securității și apărării este și va continua să fie componenta fundamentală a Parteneriatului nostru Strategic, avem responsabilitatea de a acționa permanent pentru aprofundarea și extinderea cooperării noastre și în alte domenii esențiale pentru viitor.

Prin Declarația Comună a Președintelui României și a Președintelui SUA din 2019, țările noastre și-au stabilit ca obiectiv o cooperare ambițioasă în domeniul securității energetice, în special în domeniul nuclear civil, ceea ce a dus la semnarea, în anul următor, a Acordului între Guvernul României şi Guvernul Statelor Unite ale Americii privind cooperarea în legătură cu proiectele nuclearo-energetice de la Cernavodă şi în sectorul energiei nucleare civile din România.

În anul 2021, cu ocazia Conferinței ONU privind Schimbările Climatice, Președintele Iohannis și John Kerry, Emisarul Special al Președintelui american pentru schimbări climatice, au stabilit reperele unei cooperări promițătoare cu SUA în domeniul Reactoarelor Modulare Mici (SMR). Această cooperare are multiple implicații pozitive în ce privește dezvoltarea de noi tehnologii, producție și servicii și va conduce la reducerea dependenței de Federația Rusă în materie de resurse energetice. Succesul acestui proiect, susținut și de anunțul recent al Președintelui Biden referitor la acordarea finanțării de 14 milioane dolari în sprijinul construirii unei prime centrale de acest tip în România, se intenționează a fi extins și în alte domenii, în special energia regenerabilă și mobilitatea verde.

Conceptul de securitate extinsă va continua să definească reperele colaborării noastre bilaterale în viitor. În acest spirit, în cadrul reuniunii anuale a Dialogului Strategic România-SUA din noiembrie 2021, pe care l-am deschis prin consultările cu secretarul de stat american Antony Blinken, țările noastre și-au asumat angajamentul de a se coordona și consulta sistematic și aprofundat privind politicile și inițiativele care promovează reziliența strategică la nivel transatlantic. România a devenit astfel primul partener european cu care SUA au formalizat angajamentul politic al unor astfel de consultări, care înglobează două priorități permanente pentru țările noastre: relația transatlantică și reziliența strategică.

Aceste două priorități interconectate vor continua să ghideze acțiunea noastră în cadrul Parteneriatului Strategic și în perioada următoare.

Unitatea transatlantică reprezintă fundamentul securității și prosperității ambelor maluri ale Atlanticului și motorul acțiunii noastre de apărare și modernizare, alături de partenerii like-minded, a ordinii internaționale bazată pe reguli și a propriilor noastre democrații.

Agresiunea rusă asupra Ucrainei ne-a dovedit fără echivoc faptul că puterea noastră izvorăște din această solidaritate, din această reacție coordonată și unitară. De aceea, cooperarea și coordonarea transatlantică impecabile în fața agresiunii militare ilegale, neprovocate și nejustificate a Federației Ruse în Ucraina ne oferă un model valid pentru viitor, permanentizându-se în toate formatele de interacțiune transatlantică: NATO și cooperarea Alianței cu Uniunea Europeană, parteneriatul SUA-UE, alături de relațiile bilaterale dintre statele europene și aliații noștri nord-americani.

România va continua să fie un contribuitor activ și pragmatic la procesul de dezvoltare, adaptare și modernizare a formatelor transatlantice la realitățile actuale. Un foarte bun exemplu în acest sens este participarea Președintelui Klaus Iohannis, la invitația Președintelui Joseph Biden, la rundele de consultări și coordonare în formatul București 9 sau în alte formate restrânse cu lideri aliați, ai instituțiilor UE și NATO și ai statelor partenere, care au avut loc în perioada februarie-aprilie, în contextul desfășurării agresiunii militare a Federației Ruse împotriva Ucrainei.

O realitate pe care agresiunea militară a Federației Ruse împotriva Ucrainei a pus-o în evidență este importanța interconexiunilor regionale. Blocarea rutelor de transport din Marea Neagră se traduce deja într-o criză alimentară care ia amploare în Africa și Orientul Mijlociu, context în care țara noastră și-a pus în mișcare infrastructura, resursele logistice și spiritul solidar, acționând ca actor-cheie în gestionarea acestei crize, inclusiv prin portul Constanța și porturile de la Dunăre.

În consolidarea securității alimentare în plan global, precum și a rezilienței economice a Ucrainei, acțiunea noastră face parte dintr-un efort internațional mai larg, coordonat îndeaproape și cu partenerii noștri americani, așa cum o arată și participarea mea la New York, în mai, la invitația secretarului de stat Blinken, la reuniunea specială ministerială și la reuniunea Consiliului de Securitate ONU dedicate combaterii insecurității alimentare în contextul războiului rus contra Ucrainei.

Formatele regionale sprijinite de SUA, cum ar fi București 9 și mai ales Inițiativa celor Trei Mări, vor avea la rândul lor un rol important în consolidarea conectivității regionale. Vom continua dialogul activ cu SUA privind finanțarea proiectelor Rail2Sea și Via Carpathia, având în vedere importanța lor dincolo de mobilitatea militară: ambele au potențialul de a aduce mai multă prosperitate în regiune.

Noul context global a evidențiat pregnant importanța unor lanțuri de aprovizionare și producție reziliente și predictibile. De aceea, devine naturală tendința de recentrare și recalibrare a lanțurilor de producție și aprovizionare, prin alocarea unui rol crescut partenerilor care împărtășesc valori și interese comune. Aceste procese, care sunt de interes pentru Administrația americană, inclusiv în contextul inițiativei Build Back Better World promovată de Președintele Joseph Biden și asumată de liderii G7 în iunie 2021, reprezintă în același timp o oportunitate suplimentară pentru România și SUA de a-și intensifica relațiile comerciale și investiționale, fundamentându-le inclusiv pe comunitatea de valori care constituie baza relației noastre de Parteneriat Strategic.

Aceste valori împărtășite vor continua să constituie și baza eforturilor noastre comune de consolidare a relațiilor interumane, sens în care vom continua intens cooperarea cu partenerii americani pentru accederea României în programul Visa Waiver, obiectiv comun româno-american, cu semnificație deosebită pentru cetățenii români.

La un sfert de secol distanță, Parteneriatul Strategic este mai solid și mai dinamic ca oricând, iar deciziile și proiectele comune care se sprijină pe acest fundament au răspuns provocărilor fiecărei etape pe care am parcurs-o împreună și au permis valorificarea oportunităților vremurilor, conform așteptărilor cetățenilor noștri. Forța acestui Parteneriat și perspectiva sa inechivocă de viitor stă în ambele dimensiuni: atât în cea strategică, ce ține de politica noastră externă și de securitate, cât și în câștigul real pentru societate și oameni.

Țara noastră este astăzi și va rămâne partenerul constant și predictibil al SUA în Europa de Sud-Est și regiunea Mării Negre, punând în practică poate cel mai important îndemn al lui Madeleine Albright acum 25 de ani: „Progresul vostru poate servi drept un puternic exemplu a ceea ce este posibil atunci când liderii politici au viziunea și curajul necesare”.

Am convingerea că Parteneriatul nostru Strategic este amplificat de idealurile, valorile şi interesele de securitate, politice şi economice împărtăşite, precum și de voinţa de a răspunde provocărilor şi ameninţărilor comune și de a proiecta, în regiune și global, securitate, stabilitate, pace și prosperitate, spre beneficiul cetățenilor români.

Continue Reading

EDITORIALE

Summitul de la Madrid, cel mai important moment strategic pentru securitatea României de la aderarea la NATO. Iată de ce

Published

on

© NATO

Corespondență din Madrid

Liderii țărilor NATO au coborât cortina peste summitul aliat de la Madrid la capătul a două zile în care și-au pus semnătura politică asupra unor decizii care vor orienta strategic Alianța Nord-Atlantică în următoarea decadă și vor defini acțiunile NATO în epoca unei competiții acerbe pentru supremație globală cu regimurile autocratice. Însoțiți de noua realitate de securitate în Europa, în care Rusia a pulverizat pacea și ordinea de securitate continentală alegând calea războiului împotriva Ucrainei, șefii de stat și de guvern din 30 de națiuni nord-atlantice au adoptat noul Concept Strategic al Alianței, au hotărât consolidarea pe termen lung a prezenței NATO pe flancul estic în baza noii abordări de “apărare înaintată”, au decis să invite Finlanda și Suedia să adere Alianță, au lansat Fondul de Inovare menit să contribuie la menținere avantajului tehnologic global al ecosistemului transatlantic și s-au reunit în premieră cu liderii partenerilor democratici din Indo-Pacific.

Dar, poate mai mult ca niciodată în istoria celor 18 ani de apartenență la NATO, fiecare decizie strategică majoră a implicat România și securitatea sa. Summitul de la Madrid din acest an, desfășurat la 25 de ani de la precedenta reuniune nord-atlantică în capitala iberică, când România nu a fost invitată să adere la NATO, reprezintă cel mai important moment strategic pentru securitatea României, țară aflată la porțile conflictului ruso-ucrainean și riverană la Marea Neagră, spațiu maritim utilizat de Rusia ca platformă de lansare a războiului său contra Ucrainei. Câteva dintre argumentele pentru această aserțiune să găsesc în noul Concept Strategic, altele în declarația finală a summitului de la Madrid, iar ultimele, dar nu cele din urmă, în deciziile politice între aliați. Iată de ce: 

Conceptul Strategic

Ridicarea Rusiei la rangul de cea mai directă, semnificativă și serioasă amenințare la adresa securității euro-atlantice nu reprezintă doar o despărțire de conceptul precedent, care devenise caduc în această accepțiune întrucât Rusia era privită ca potențial partener strategic în urmă cu 12 ani. Încadrarea Rusiei ca entitate statală și nu prin prisma comportamentului său la rubrica amenințărilor reprezintă o degradare fără precedent de la sfârșitul Războiului Rece. Conceptuală desigur, această definire a fost esențială pentru ca aliații să ridice regiunea Mării Negre la rangul de importanță strategică pentru securitatea euro-atlantică, o premieră pentru un Concept Strategic al Alianței care va oferi României cadrul de a construi noi decizii și măsuri aliate pentru zona Mării Negre. Totodată, această definiție este esențială pentru… “apărarea înaintată”.

Declarația finală de la Madrid

Ca urmare a agresiunii militare a Rusiei în Ucraina liderii aliați au stabilit o nouă bază de referință pentru postura de descurajare și apărare. Una caracterizată de consolidare pe termen lung, cu o abordare de 360 de grade, în domeniile terestru, aerian, maritim, cibernetic și spațial și împotriva tuturor amenințărilor și provocărilor și cu măsuri care vor consolida apărarea înaintată. Acest nou concept înlocuiește vechile terminologii și lasă loc ambiției strategice a României din ultimii șase ani: omogenizarea conceptuală, unitară și coerentă a flancului estic. Din 2016 și până la zorii zilei de 24 februarie 2022, zona flancul estic al NATO a fost decupată militar printr-o prezență înaintată consolidată în Polonia și țările baltice și printr-o prezență înaintată adaptată în România și în Bulgaria. O relativă echilibrare practică s-a produs la două zile de la debutul conflictului ruso-ucrainean, când NATO a activat planurile de apărare și a dislocat pentru prima dată în istorie Forța sa de Reacție Rapidă chiar în România, dar și la 30 de zile de începutul războiului, când liderii țărilor NATO au decis să înființeze încă patru grupuri de luptă în Bulgaria, Slovacia, România și Ungaria, declanșând astfel procesul de resetare și echilibrare a apărării NATO în regiune după înființarea, în 2017, a primelor patru grupuri de luptă în Polonia, Estonia, Letonia și Lituania. Această strategie militară diferențiată între nordul și sudul flancului estic a luat sfârșit în 2022, la Madrid. Cum?

Prin deciziile de resetare a posturii de apărare și descurajare care vizează flancul estic în integralitatea sa. Aliații NATO s-au angajat să desfășoare pe flancul estic forțe suplimentare pregătite de luptă, care să extindă grupurile de luptă existente la unități de mărimea unei brigăzi, acolo unde și atunci când este necesar, susținute de planuri de apărare regionale, bazate pe cu forțe specifice pre-alocate pentru anumiți aliați regionali. Practic, este vorba despre întăriri militare credibile și disponibile rapid, de echipamente pre-poziționate și de o comandă și un control îmbunătățite. Toate acestea, în timp ce NATO va urmări sporirea efectivelor Forței de Reacție Rapidă de la 40.000 la 300.000 de soldați.

Pentru România, toate acestea înseamnă un lucru major: A fost adoptată arhitectura decizională prin care România va putea, în mod practic, să echilibreze infrastructura de apărare și amprenta militară dintre nordul și sudul flancului estic, care de acum va fi privit ca un întreg.

SUA, sub umbrela Parteneriatului Strategic, și Franța, sub drapel NATO, vor asigura securitatea României

Cea mai puternică forță militară din lume (SUA) și cea mai mare armată din Europa continentală (Franța) sunt aliații reper pentru securitatea României. SUA, la nivel bilateral, și Franța, sub comandă NATO, vor da tonul prezenței aliate de descurajare și apărare pe termen lung în România.

Decizia președintelui Joe Biden, anunțată la summitul NATO de la Madrid, de a spori contribuția forțelor americane în Europa și de a schimba postura militară a SUA pe flancul estic plasează Polonia, care va găzdui Corpul V al Armatei SUA, deci prima prezență militară americană permanentă pe flancul estic, și România, care va avea pe teritoriul său o brigadă rotativă de luptă și comandamentul acesteia capabile să disloce elemente subordonate pe flancul estic, în poziția de a fi nucleul prezenței de descurajare și apărare americane de la Marea Baltică la Marea Neagră.

Prin această decizie cu privire la România ia naștere conceptul de “prezență permanentă prin rotație“. În baza acestei formule, amprenta militară americană și aliată în România va crește substanțial, iar rotația forțelor la un interval planificat din punct de vedere militar (șase – nouă luni) va presupune că atunci când anumite efective militare își încheie misiunea, altele le înlocuiesc.

La finalul summitului NATO și președintele francez Emmanuel Macron a anunțat instalarea unei prezenței militare franceze pe termen lung în România cu “o brigadă care poate fi activată în caz de nevoie” și “cu sisteme cu rază medie de acțiune”, în contextul în care Franța conduce grupul de luptă al NATO în România. Decizia Franței se subsumează măsurilor convenite în Declarația finală a summitului cu privire la ridicarea grupurilor de luptă la nivel de brigadă, dacă și când situația de securitate și mediul strategic regional o impun.

În calitate de națiune lider a prezenței NATO România, Franța pune la dispoziție o brigadă de întărire care poate fi activată de pe teritoriul francez în caz de nevoie. Cu alte cuvinte, efectivele acestei brigăzi vor fi staționate în Franța și vor putea fi dislocate rapid, în caz de necesitate.

Cei mai importanți parteneri strategici ai României vor spori securitatea țării noastre.

Summitul NATO de la Madrid mai are și alte câteva semnificații regionale și strategice importante pentru România.

Adoptarea pachetului de sprijin pentru Republica Moldova și pentru Georgia are nuanțe diferite. Dacă în ceea ce privește Chișinăul este în fibra istorică a acțiunii externe a Bucureștiului să pledeze și să influențeze decizii care să aducă un plus de siguranță Republicii Moldova, referitor la Tbilisi este un semnal de credibilitate regională și acțiune consecventă pentru partenerii georgieni, riverani și ei Mării Negre, după ce aceștia nu au primit statutul de țară candidată la UE. În schimb, reconfirmarea politicii ușilor deschise și a deciziilor summitului de la București privind perspectiva euro-atlantică a Ucrainei și a Georgiei în noul Concept Strategic este un alt rezultat notabil.

Deciziile de a invita Finlanda și Suedia să adere la NATO au fost deblocate și prin Marea Neagră. Implicarea României în schimbarea atitudinii Turciei, care a renunțat la veto-ul său împotriva extinderii, a fost asumată oficial, iar întâlnirea bilaterală dintre președintele Klaus Iohannis și președintele turc Recep Tayyip Erdogan, prima după șase ani, vine să susțină această intensificare a dialogului politic. Aderarea celor două țări scandinave va “NATO-iza” regiunea Mării Baltice, oferind un plus de securitate flancului estic, în vreme ce contextul regional de la Marea Neagră impune o relație strategică cu Turcia.

La 25 de ani de la primul summit aliat de la Madrid, când România a fost amânată primind în schimb beneficiul unui Parteneriat Strategic cu Statele Unite, deciziile de la summitul din 2022 din capitala Spaniei confirmă faptul că într-o epocă a competiției strategice și a revenirii războiului pe sol european, România este și va fi apărată și protejată. 

Continue Reading

Facebook

NATO50 mins ago

Estonia subliniază că împreună cu Finlanda ar avea mijloacele necesare pentru a închide Golful Finlandei pentru navele militare ruse: ”Marea Baltică va fi o mare a NATO”

U.E.2 hours ago

Volodimir Zelenski, un nou apel către UE pentru interzicerea vizelor pentru cetățenii ruși: Uniunea ”nu trebuie transformată într-un supermarket”

SUA4 hours ago

SUA pregătesc ”o foaie de parcurs ambițioasă” privind relațiile comerciale cu Taiwanul, în replică la acțiunile ”provocatoare” ale Chinei

CONSILIUL UE6 hours ago

UE va discuta luna aceasta dacă interzice acordarea de vize pentru toți cetățenii ruși. Președinția cehă a Consiliului UE: ”Ar putea fi o altă sancţiune foarte eficace”

ROMÂNIA7 hours ago

Mai multe proiecte ale Transgaz au fost transmise către BEI în vederea finanțării. Ministrul Energiei: Investim în dezvoltarea sistemului național de transport al gazelor naturale

Daniel Buda8 hours ago

Comisia Europeană, după interpelarea eurodeputatului Daniel Buda: Lucrăm la abordări pe termen mediu și lung pentru a reduce dependența de îngrășămintele agricole din Rusia

ROMÂNIA9 hours ago

Președintele Camerei Deputaților și ministrul Apărării, în vizită la Baza Aeriană de la Câmpia Turzii. Marcel Ciolacu i-a asigurat pe militari de sprijinul său necondiționat pentru Armata României

U.E.9 hours ago

Liderii instituțiilor UE, ”consternați” de atacul asupra scriitorului Salman Rushdie: Libertatea de gândire este unul dintre cele mai prețioase drepturi

ROMÂNIA1 day ago

Transgaz a primit undă verde din partea Ministerului Energiei pentru construirea conductei de transport gaze naturale pe direcția Prunișor – Orșova – Băile Herculane – Jupa

U.E.1 day ago

Ursula von der Leyen și Roberta Metsola, mesaj de Ziua Internațională a Tineretului: UE va fi mai puternică dacă le permitem tinerilor să devină promotorii schimbării

ROMÂNIA2 days ago

România, solidară cu Franța în lupta cu incendiile. Țara noastră trimite 17 mijloace de intervenție și 77 de pompieri salvatori

ROMÂNIA3 days ago

Nicolae Ciucă le-a cerut miniștrilor săi să colaboreze cu MIPE în vederea creșterii gradului de absorbție a fondurilor europene

INTERNAȚIONAL1 week ago

Azerbaidjan a lansat operațiunea „Răzbunarea” împotriva forțelor armene din Nagorno-Karabah

ROMÂNIA1 week ago

Guvernul aprobă contractul de finanțare dintre România și BEI privind Spitalul Regional Craiova

ROMÂNIA1 week ago

România este ”peste graficul asumat în fața Comisiei Europene” privind stocurile de gaze naturale. Virgil Popescu: Există un grad de umplere de peste 59%, peste ținta pentru septembrie

REPUBLICA MOLDOVA1 week ago

R. Moldova dorește să reducă consumul de gaze pentru a diminua dependența de Gazprom. Vicepremierul Andrei Spînu: O alternativă o reprezintă păcura, care ar putea fi livrată de România

ROMÂNIA2 weeks ago

Nicolae Ciucă a dat asigurări că bugetul din 2023 va putea susține noile prevederi privind educația, iar țința de 15% pentru învățământ va fi atinsă până în 2027

U.E.2 weeks ago

Premierul spaniol, turneu în Balcanii de Vest: Locul acestei regiuni este în Uniunea Europeană

ROMÂNIA2 weeks ago

Klaus Iohannis, la Săptămâna Haferland: Dialogul intercultural, sursă a prosperității. România va continua să apere drepturile și interesele minorităților sale

ROMÂNIA2 weeks ago

Nicolae Ciucă, la Săptămâna Haferland: Transilvania reprezintă la nivel european un model de toleranță și de bună conviețuire interetnică

Team2Share

Trending