Editorial de Robert D. Marin

Paradoxul „părții interesate” și maturizarea diplomației diasporei În ultimele două decenii, diplomația românească a făcut pași importanți în adaptarea la realitățile tot mai complexe ale unei diaspore numeroase și diverse. Extinderea rețelei consulare și digitalizarea sistemelor au îmbunătățit semnificativ accesul cetățenilor români din străinătate la servicii consulare. În paralel, dialogul cu diaspora s-a consolidat ca practică constantă a activității diplomatice, orientată spre întărirea capacității instituționale a statului de a identifica și aborda mai eficient nevoile comunităților românești din străinătate (MAE, 2021). Această instituționalizare a dialogului cu diaspora poate fi analizată în cadrul conceptual mai larg oferit de diaspora diplomacy, definită în literatura de specialitate ca o formă de practică diplomatică situată la intersecția dintre politica internă și cea externă, caracterizată de implicarea unor actori multipli dincolo de cei statali (Ho și McConnell, 2017).

Tocmai pentru că dialogul a devenit o componentă centrală a praxisului diplomatic raportat la diaspora, devine necesară și oportună o reflecție asupra modului în care acesta este organizat și mai ales valorificat. Analizele academice arată că dialogul este o condiție esențială a guvernanței democratice și a legitimității instituționale, dar acesta nu este suficient în absența unor forme structurate care să conecteze consultarea de decizie și acțiune.

În acest context apare ceea ce poate fi definit drept paradoxul „părții interesate” , identificabil la intersecția mai multor concepte teoretice privind participarea, legitimitate organizațională și acțiune colectivă. În termeni generali, paradoxul „părții interesate” descrie tensiunea dintre legitimitatea procedurală obținută prin consultare largă și capacitatea reală a instituțiilor de a lua decizii clare și de a susține acțiunea colectivă. După cum arată Elinor Ostrom și Mark Suchman, participarea extinsă, deși esențială pentru legitimitate, nu conduce automat la claritate strategică sau la rezultate concrete atunci când nu este susținută de mecanisme clare de decizie și implementare (Ostrom, 1990, Suchman, 1995). Un element central al acestui paradox este iluzia reprezentativității, definită de Suchman ca „o percepție sau o presupunere generalizată conform căreia acțiunile unei entități sunt dorite, corecte sau adecvate” . Această căutare a legitimității se traduce frecvent prin adoptarea unor structuri și proceduri care semnalează conformitate, dar care sunt „decuplate” de la performanța reală (Meyer și Rowan, 1977).

Teoria acțiunii colective oferă o explicație suplimentară a acestui paradox, prin modul în care explică comportamentul actorilor în contexte participative largi (Olson, 1965). În grupurile mari, stimulentele pentru contribuția individuală la îndeplinirea unor obiectivele comune sunt reduse, iar interesele organizate tind să domine discursul, în timp ce majoritatea rămâne pasivă. După cum subliniază Elinor Ostrom, acțiunea colectivă devine sustenabilă doar acolo unde există „reguli clare, limite bine definite și mecanisme de responsabilizare” (Ostrom, 1990).

Diplomația diasporei oferă un cadru pertinent pentru a analiza această tensiune dintre deschidere și capacitatea de acțiune. Conceptualizarea propusă de Ho și McConnell caracterizează diplomația diasporei ca fiind un proces polilateral, implicând o pluralitate de actori, niveluri și canale de interacțiune (Ho și McConnell, 2017). Această structură consolidează legitimitatea, dar generează o reconfigurare a raportului dintre consultare și decizie, punând presiune asupra capacității instituționale de a transforma pluralitatea vocilor în priorități operaționale. După cum subliniază Raluca Moise, analizând comunitatea românească din Marea Britanie, „diaspora nu funcționează ca un public omogen, ci prin actori intermediari care traduc interesele comunității în relația cu statul” (Moise, 2023). Implicarea nu are loc uniform la nivelul comunității, ci prin moduri distincte de angajare, precum medierea, reprezentarea și advocacy, exercitate de actori diferiți, cu niveluri inegale de legitimitate și capacitate. Comunitățile românești sunt fragmentate social, economic și generațional, iar vocile care ajung la instituții nu sunt întotdeauna reprezentative. Natura polilaterală a „părților interesate” acoperă un spectru extins de actori și niveluri de interacțiune, de la cetățeni din diaspora și organizații sau lideri comunitari, până la elite profesionale, instituții ale statului de origine, autorități din statul de reședință și actori politici sau transnaționali, fiecare operând cu interese proprii, resurse distincte și grade diferite de influență asupra dialogului și procesului decizional. Dacă aceste diferențe nu sunt recunoscute, consultarea nestructurată nu produce contribuții relevante pentru politici publice. Întâlnirile largi acumulează teme și revendicări, fără a distinge clar între probleme sistemice, situații recurente și interese individuale.

Acest context este amplificat, așa cum argumenta convingător Alina Dolea, de presiune emoțională și riscurile reputaționale, identificate de asemenea la nivelul diplomației diasporei românești în Marea Britanie, de natură să reconfigureze acțiunea misiunilor diplomatice într-un registru mai degrabă reactiv și defensiv decât strategic (Dolea, 2024). În acest cadru, atât excluderea, cât și prioritizarea unor „părți interesate” ajung să fie percepute ca având costuri politice ridicate, iar consultarea largă funcționează mai degrabă ca o strategie anticipativă de prevenire a criticii decât ca un instrument de guvernanță orientat spre rezultate.

Astfel, aplicat diplomației diasporei, paradoxul „părții interesate” ar putea fi definit ca fiind situația în care extinderea nediferențiată a consultării cu diaspora, menită să consolideze legitimitatea și incluziunea instituțională, conduce în practică la diluarea responsabilității, la dificultăți de agregare a intereselor și la scăderea capacității misiunilor diplomatice de a transforma dialogul în priorități clare, decizie și acțiune susținută.

Depășirea acestui paradox presupune instituirea unor mecanisme structurale, care să ofere selecție transparentă, continuitate și responsabilizare, permițând astfel transformarea dialogului în rezultate urmărite în timp. Un model practic, cu precedente comparabile, ar fi instituționalizarea unor structuri consultative în cadrul rețelei diplomatice românești, o soluție deja testată, în forme diferite, de mai multe state europene. Acest model corespunde logicii propuse de Ho și McConnell în care diplomația diasporei funcționează prin „asamblaje” de actori care necesită coordonare pentru a produce rezultate concrete (Ho și McConnell, 2017).

Franța oferă un prim exemplu de structurare a dialogului la nivel de circumscripție consulară prin consilii consulare și reprezentanți ai francezilor din străinătate. Reforma din 2013 a consolidat cadrul de reprezentare și a ancorat consiliile consulare în arhitectura de consultare și lucru cu misiunile diplomatice (République Française, 2013). In mod similar, Italia folosește o infrastructură complementară, centrată pe organisme reprezentative ale italienilor din străinătate. Comites sunt definite ca organe de reprezentare în raport cu autoritățile diplomatice/consulare, iar Consiglio Generale degli Italiani all’Estero funcționează ca organism consultativ pentru Guvern și Parlament pe temele majore ale italienilor din străinătate (Parlamento Italiano, 2003).

Polonia adaugă o dimensiune comparabilă cu contextul diasporei românești la nivelul misiunilor diplomatice. Lesińska și Wróbel descriu existența unor Polish Community Consultative Councils în țările de destinație, formate din 10–15 experți nominalizați de ambasador sau consul general, cu rol de cooperare pe teme importante pentru diaspora și cu recomandarea de a se reuni cel puțin anual (Lesińska și Wróbel, 2020). Chiar dacă procesul nu este obligatoriu și depinde de decizia șefului de misiune, modelul oferă o soluție pragmatică pentru a crea continuitate, selectivitate și responsabilizare.

Deschiderea instituțională reprezintă una dintre marile realizări ale diplomației diasporei românești din ultimii ani. Acestea reflectă o capacitate reală de adaptare la complexitatea comunităților din afara granițelor și o disponibilitate autentică de a asculta. Provocarea care se conturează este aceea de a consolida aceste practici prin mecanisme care să lege dialogul de prioritizare, respectiv prioritizarea de responsabilitate și responsabilitatea de rezultate.

Astfel, pe măsură ce diplomația românească își continuă procesul de modernizare, se conturează oportunitatea valorificării mai eficiente a practicii consultării și a dialogului prin forme de coproducere structurată și prin instrumente de lucru orientate spre transformarea participării în impact. Aceasta nu presupune adoptarea unor soluții prestabilite, ci o reconfigurare graduală a dialogului instituțional, astfel încât să depășească formatul larg, strict consultativ, și să evolueze către mecanisme mai structurate, orientate spre dezvoltarea și implementarea de soluții. Membrii acestor mecanisme, selectați pe baza expertizei și a capacității de a genera intervenții concrete, pot contribui direct la elaborarea și implementarea unor proiecte care răspund priorităților identificate în dialogul cu diaspora. O asemenea abordare deplasează accentul de la simpla consultare către responsabilitate partajată și transformă dialogul într-un instrument operațional de facilitare a parteneriatelor și a obținerii unor rezultate măsurabile, fără a substitui rolul statului, ci prin întărirea capacității sale de acțiune.

Extinderea rețelei consulare, modernizarea serviciilor și frecvența dialogului reprezintă infrastructura în timp ce acest format de coproducție ar putea constitui mecanismul instituțional prin care această infrastructură este operaționalizată și orientată către elaborarea și implementarea unor măsuri cu impact sustenabil asupra identificării și abordării nevoilor diasporei. În acest sens, reflecția asupra paradoxului „părții interesate” trebuie citită ca o invitație la dezvoltare și rafinare instituțională. O diplomație care reușește să îmbine deschiderea cu asumarea și dialogul cu implementarea își consolidează nu doar legitimitatea, ci și capacitatea de a răspunde durabil nevoilor reale ale diasporei.

Robert D. Marin activează la intersecția dintre diplomație, practică instituțională și cercetare, cu un focus pe cooperarea internațională și pe vulnerabilitățile care afectează diaspora românească. În prezent, este Consul General al României la Londra, Președintele Corpului Consular străin acreditat la Londra și membru fondator al Asociației Corpului Consular Român. Opiniile exprimate în acest articol aparțin autorului și reflectă o analiză personală.

An de an, Forumul Economic Mondial de la Davos și Conferința de Securitate de la München dau tonul politicii globale. Există o coregrafie recognoscibilă, cu accente de comunicare strategică, în care mesajele se leagă și se amplifică reciproc.

Ediția din acest an a Forumului de la Davos a atins poate cel mai înalt nivel de tensiune transatlantică de la discursul furibund al lui JD Vance, rostit anul trecut la München. Prezența lui Donald Trump, senzația unei acțiuni iminente în privința Groenlandei, diagnosticul aproape funerar pe care chiar liderii occidentali l-au pus ordinii mondiale și replierea liderului american în ajunul unui summit extraordinar în care europenii promiteau represalii au transformat Davosul într-un punct greu de depășit simbolic.

Astfel că raportul Conferinței de Securitate de la München a scos iepurele din joben. Sau mai precis elefantul.

Ieri, cu jumătate de oră înainte de lansarea raportului, MSC a publicat pe X un puzzle menit să ne invite la descifrarea titlului din acest an. N-am apucat să-l deslușesc integral, dar ghicitorile descifrate gravitau între discursul lui JD Vance de anul trecut, vocația transatlantică fondatoare a Conferinței, competitivitatea europeană, punct de cotitură și… elefantul (“animalul preferat” în jargonul MSC).

Iar asta trimite inevitabil la celebrul proverb – probabil de origine indiană: când elefanții se luptă sau se iubesc, iarba este cea care suferă.

Citiți și “În curs de destrămare”: (Dez)ordinea post-postbelică, “demolatorul” Trump și incertitudinea Europei – negare vs. acceptare a sfârșitului securității garantate de SUA? (raport MSC)

Cu excepția anilor administrației Biden, rapoartele MSC din ultimii zece ani au virat adesea spre un apel la emancipare strategică europeană și un semnal de trezire că Statele Unite se îndepărtează ordinea postbelică pe care chiar ele au construit-o.

De această dată însă, ruptura este vizualizată explicit. Acțiunile Statelor Unite sunt ilustrate chiar pe coperta raportului. America devine „elefantul din cameră” atunci când vine vorba de destrămarea ordinii internaționale.

Europa va poposi la München după un summit de cotitură dedicat competitivității Uniunii Europene – adică forței sale de atracție și poziției sale strategice într-o nouă ordine globală – organizat la castelul Alden-Biesen, în Belgia, nu departe de Maastricht și Aachen, orașe simbol ale construcției și unității europene.

Coregrafia este completă.

CaleaEuropeana.ro va relata, pentru al nouălea an consecutiv, de la acest important for de dezbateri consacrat securității și apărării la nivel internațional. (Urmăriți aici corespondența premieră CaleaEuropeană.ro de la ediția din 2018, aici corespondența de la ediția din 2019, aici corespondența din 2020, aici relatările din 2021, aici corespondența virtuală din 2022, aici corespondența de la ediția din 2023, aici corespondența din 2024, aici corespondența din 2025 și aici corespondența din 2026). 

Anul acesta, corespondența specială CaleaEuropeană.ro este susținută de Optoelectronica 2001 – Excelență în Cercetare și Dezvoltare. 

de Iulian Chifu*

Joi 4 februarie, Statele Unite au reunit la Washington reprezentanți din 54 de state și Uniunea Europeană pentru a discuta soluția de a ieși din dependența și constrângerile Chinei privind metalele rare și alte produse critice economiei de azi și de mâine. Soluția americană este o formulă de coaliție de voință care să investească în propriile produse, în minerit, prelucrare și producție, asigurând prețuri controlate minime pentru a permite eficiența sistemului care consideră materialele și mineralele critice drept elemente de securitate națională, al căror lanț de producție trebuie să fie liber de constrângeri și intervenții externe. România a fost prezentă la nivel de Ministru de Externe și are propriile atuuri în acest subiect, chiar dacă nu e încă parte a acordului și încearcă să deslușească rolul, poziția și avantajele pe care le-ar avea în această nouă structură globală. Prezența investitorilor ruși în industria extractivă este o altă problemă vitală pe care România o realizează cu această ocazie. 

De la Pax Silica la summitul ministerial pentru minerale critice și proiectul FORGE: țintă China  

Statele Unite au propus crarea unui bloc comercial al cărui scop să fie contracararea politicilor de constrângere, dumping și supraproducție ale Chinei în materie de minerale critice, motiv pentru care Secretarul de Stat Marco Rubio a invitat la 4 februarie omologi din diferite state de pe glob și pe comisarul european pe domeniu, Stephane Sejourne, la o ministerială desfășurată la Departamentul de Stat. Propunerea vizează ieșirea din constrângerile lanțurilor de producției și a dominației Chinei asupra mineralelor critice, indispensabile în domenii vitale pentru tehnologie și apărare, de unde reuniunea ministerială care a reunit 54 de state și Uniunea Europeană. Există deja acorduri bilaterale semnate de 10 state în ultimele 5 luni, 11 semnând acorduri cu această ocazie iar alte 17 fiind cu acorduri în curs de negociere.

Desigur, Statele Unite sunt interesate de semnarea cu precădere a unor acorduri cu state ce dețin rezerve neexploatate de metale rare și cu cele care sunt mari consumatoare și asigură cererea majoră. Construirea unui bloc și a unei piețe comune presupune depășirea provocărilor privind prețurile, dezvoltarea producției de metale rare, începând cu mineritul, construcția unor piețe corecte și extinderea procesului prin finanțarea sectorului de minerale critice. De aceea Statele Unite au convenit formarea FORGE – Forum on Resource Geostrategic Engagement, un parteneriat menit să coordoneze politicile și proiectele din domeniul materialelor critice, o rețea de parteneri la nivelul întregului glob. Propunerea depășește proiectul Pax Silica semnat anterior de Statele Unite cu nouă parteneri și care viza direct siliciul și materialele pentru chip-uri, critice pentru Silicon Valley, dar și pentru industria de apărare.

Dacă Pax Silica a avut drept obiectiv cu precădere Chip-urile și lanțurile de furnizori destinate inteligenței artificiale, de această dată, FORGE are un obiectiv mai larg și vizează o platformă mai largă de coordonare a politicilor, prețurilor și proiectelor de dezvoltare care vizează pe scară largă mineralele critice, pe fondul riscurilor apărute de concentrarea excesivă a controlului mineralelor critice în mâinile “unei singure țări,” cu referire la China. Principalele riscuri de rupere și contaminare a lanțurilor de producție ar veni din partea pandemiilor și a instabilității, dar și din supraproducția și poziția dominantă în piață a Beijingului în materie de minerit, rafinare și producție a mineralelor critice, folosite ca instrument geopolitic, prin restricționarea selectivă a exporturilor și subminarea proiectelor prin dumping și blocarea fezabilității și a profiturilor oricărei investiții alternative în materie.

Aceste “practici incorecte” precum subvențiile statale care subminează competiția, transformând orice proiect alternativ într-unul neviabil pentru investitori, afectează direct orice competiție, mai ales atunci când se pune problema eliminării inundării piețelor diverse cu minerale ieftine care blochează și falimentează manufacturarea locală a acestor produse. De aceea proiectul american propune prețuri de referință convenite pentru materialele critice la fiecare stadiu al producției pentru a evita monopolizarea și absorbția vreunei componente a lanțului de producție de către China, așa cum o face azi. Astfel, “pentru membrii zonei preferențiale, prețurile de referință vor opera ca o bază care poate fi menținută prin tarife ajustabile pentru a păstra integritatea prețurilor”, se menționează în proiectul propus de către administrația Trump, care-și dorește construirea unor lanțuri de furnizori solide, după ce luni, 2 februarie, președintele Donald Trump a propus proiectul Vault de 12 miniarde de dolari – 10 miliarde din Banca Americană de Export-Import și 2 miliarde din fonduri private – pentru a stabiliza prețurile și a susține producătorii manufacturieri implicați. Proiectul vizează materiale critice precum metale rare, litiu și cupru.

Deci grupul FORGE își dorește să aibă lanțuri de furnizori globale privind mineralele critice și materiale procesate care sunt de încredere și fără controlul și constrângerea monopolistului chinez, care a concentrat aceste resurse și a șantajat deja Statele Unite nu o dată. Cu ultima ocazie, Statele Unite au deblocat confruntarea comercială și economică reducând tarifele și livrând un contingent controlat de chipuri sofisticate cu destinație militară, cu precădere contra eliberării de către China a produselor de minerale critice necesare producției companiilor americane.

Utilizarea acestui control și monopol, împreună cu supraproducția aferentă pentru a construi o pârghie geopolitică, ca și existența oricând a posibilității rupturii lanțurilor și imposibilității furnizării acestor produse este inacceptabilă. Diversificarea lanțurilor, competiția corectă, integritatea prețurilor a putut fi restabilită de SUA prin propriile eforturi privind o refomă a autorizațiilor de exploatare care să fie rapide și eficiente, mai ales pentru industria de minerale critice, iar pentru a diversifica producția s-a utilizat mecanismul creării cererii, respectiv cea a depozitului de minerale critice. Dar cum vorbim despre o provocare globală, soluția trebuie să fie tot globală, așa încât SUA a prezentat politica sa statelor invitate care au fost, la rândul lor, solicitate să îmbrățișeze politici similare.

O criză de amploarea blocajului petrolier al OPEC în anii 70

La reuniunea de la Washington DC a fost prezent vicepreședintele SUA, JD Vance, Secretarul de Stat Marco Rubio, gazda reuniunii, iar ca invitat special ministrul de Externe japonez, Horii Iwao, dar și consilierul special al Președintelui SUA pentru lanțurile de furnizare globale, David Copley precum și subsecretarul de stat pentru Afaceri economice, Jacob Helberg, cei care au deschis Ministeriala Mineralelor Critice. Vorbitorii americani au insistat pe importanța incredibilă a temei pentru administrația americană, devenind prioritate de top cum să diversifici lanțurile de furnizări, accesul la minerale critice și cum să te asiguri că sunt sigure și securizate. Partea americană a comparat criza actuală în materie de minerale critice cu accesul la petrol și gaze din trecut, insistând pe relevanța pentru viitor, pentru economia modernă, digitală și high tech, a acestor furnituri, mai ales pentru centrele de date și inteligența artificială.

Vicepreședintele american JD Vance a fost cel care a făcut pledoaria inițială pentru modul în care, în cel mai nepotrivit și dur mod, toată lumea s-a confruntat în ultimul an cu dificultățile accesului la aceste resurse de care depinde economia.  A fost punctul în care America lui Trump a realizat nevoia de parteneri și aliați care să fie de acord că este nevoie de o soluție independentă comună, de cooperare și încredere între participanți pentru a evita prăbușirea pieței de minerale critice din lipsa ofertei sau din supra – producția unora dintre materialele critice, atunci când e nevoie să blocheze investiția monopolistul din sistem, China. Lipsa unor piețe naționale în materie riscă să nu poată menține locurile de muncă bine plătite în domeniu și forța de muncă stabilă prin concentrarea excesivă a lanțurilor de furnizări. Dumpingul și nivelul incredibil de scăzut al prețurilor acestor mărfuri este instrumentul menținerii controlului Chinei,

Partea americană a prezentat și mecanismul de subminare al competiției libere și corecte: în cazul perspectivei unei investiții într-o mină de litu sau un centru de extragere a galliului din metale complexe și conglomerate, peste noapte, piața este inundată de China cu produse ieftine, prețurile scad dramatic iar investitorii se retrag din cauza absenței profiturilor în investiția lor. Practic, o piață reală e imposibil de obținut pentru că prețurile sunt volatile și impredictibile. Asta s-a întâmplat cu nenumărate inițiative și investiții în minerit și procesare de materiale critice care au fost suspendate și abandonate pentru că nu-și pot acoperi costurile. Statele Unite au identificat faptul că există depozite și resurse de asemenea produse, gata să fie extrase și procesate, dar că investitorilor le lipsește încrederea prin prisma acțiunilor anterioare ale Chinei.

De aici evaluarea administrației Trump că piețele trebuie să rămână stabile pentru suficient timp ca să justifice angajamentul pe termen lung la nivel investițional. De aceea SUA propune elibinarea permiselor și autorizațiilor de exploatare a acestor produse, deschiderea mediului de reglementare la aceste proiecte de minerit, creșterea atractivității și capacității de atragere a investițiilor și eliminarea distorsiunilor din această piață. Pentru că azi aceste practici de dumping, concurență neloială și alterare a piețelor nu permite diversificarea și planificarea inverstițiilor pe termen lung. Această vulnerabilitate afectează produsele utilizate pentru protejarea cetățenilor și modul de viață, de la sisteme de apărare anti-rachetă la infrastructură energetică și de la manufacturare avansată la tehnologii emergente, care depind fundamental de lanțurile de furnizori alternative, de unde nevoia unei acțiuni comune a statelor.

Statele Unite au pus la punct propria strategie, pe care au împărtășit-o ca bună practică și partenerilor: o listă de industrii, tehnologii, facilități de manufacturare critice care se susțin pe baza materialelor critice, 100 miliarde de dolari plătite de Biroul pentru Capital Strategic către Autoritatea împrumuturilor de stat pentru minerale critice, pentru a susține minele de valoare mare și companiile de procesare. De aici și proiectul Vault, anunțat la începutul lunii de către Donald Trump. În noua eră a furnizorilor siguri și a lanțurilor de furnituri stabile, era nevoie de rețeaua solidă pe care SUA dorește să o consolideze după reuniunea de la Washington.

Anti-dumping și contra supra-producției pentru lanțurile de furnizări strategice pentru armată

Deci metodele propuse de gazdele reuniunii pentru a contracara politicile de dumping și supraproducție chineze, care blochează alternativele la monopolul construit de Beijing și utilizat pentru constrângere, a fost crearea de locuri de muncă bine plătite pentru muncitorii cu abilități și cunoștiințe speciale în materie prin alinierea politicilor comerciale, dezvoltarea instrumentelor de finanțare și angajamentul diplomatic pentru obiectivul strategic asumat de a construi lanțuri sigure alternative monopolistului din sistemul materialelor critice. Diversificarea ajută pe toată lumea dintre participanți, producători și consumatori deopotrivă. SUA a angajat deja multe resurse pentru exploatarea acestor resurse prin acorduri țintite în materie cu statele ce dețin asemenea resurse și își propune accelerarea acestor proiecte în formula de cooperare a tuturor participanților la Ministerială.

Mecanismul concret identificat de către SUA și propus participanților pentru a readuce piața materialelor critice la o formulă sănătoasă, integră și competitivă, nealterată de poziția dominantă a unui singur jucător cvasi-monopolist, a fost crearea unei zone preferențiale de comerț pentru minerale critice, protejată de ingerințe disruptive externe prin această fixare de prețuri minime controlate. Prețurile de referință pentru minerale critice la fiecare stadiu al producției vor reflecta valoarea reală și corectă a pieței libere, nealterată de intervenții dirijate. Dacă prețurile minimale vor fi stabilite, sistemul de tarife ajustabile va ajuta să fie păstrată integritatea prețurilor și să blocheze inundarea piețelor cu produse ieftine care să distrugă producția proprie. 

Astfel că, pe un asemenea model, Statele Unite propun beneficii imediate și durabile pentru toți partenerii semnatari ai acordului propus, astfel încât prețurile în zona preferențială de comerț să rămână conforme cererilor reale ale pieței. Astfel, există speranța clară a construcției unor lanțuri care sunt imune la acțiunile disruptive descrise deja și cunoscute ale statului chinez prin diversificarea centrelor de producție alternative și crearea condițiilor investițiilor stabile. Procesul permite și construirea unui consumator constant, dar și depozitarea constantă a unor produse pentru acces în caz de urgență sau criză. Iar procesul presupune reglementarea importurilor pentru a prezerva competiția liberă și corectă în zona preferențială de comerț constituită.

Propunerea americană promite și o creștere a importanței și relevanței minerilor și proceselor de rafinare și producție naționale prin crearea unor resurse economice ca avantaje pentru a rambursa celor care investesc în domeniul acesta. Iar statutul de membru al FORGE devine vital pentru a dezvolta economiile care urmăresc să-și crească capacitatea minieră proprie, la nivel național. Reprezentanții Statelor Unite au insistat că, chiar dacă piața americană este suficient de largă pentru a-și crea propria zonă de comerț pentru minerale critice, e mult mai important și crește competiția corectă dacă această piață e creată împreună cu națiunile dornice să coopereze cu Statele Unite în materie, de unde încurajarea ca acordurile bilaterale să fie încheiate cât mai repede cu putință și să fie semnat Acordul asupra Comerțului Mineralelor Critice propus de către SUA pentru a soluționa problema mineralelor critice pentru industrie și susținerea creșterii economice. 

Infrastructură, industrie, apărare: cheia progresului lumii de mâine

Dimensiunea pieței de materiale critice este parte a securității economice și a securității naționale a oricărui stat, atunci când vorbim despre lanțuri de producție indispensabile pentru infrastructură, industrie și apărare deopotrivă. Materialele critice sunt utilizate în produse utilizate zi de zi de către cetățeni și scopul este de a avea o piață globală sigură și din punct de vedere al furnizorilor la nivel global, și al accesibilității oricui, dar și al unor prețuri pe care fiecare națiune membră și le poate permite.

Dacă formulele concrete îmbrățișate de către SUA sunt discutabile și nu neapărat transferabile ca atare la nivelul oricărui stat – reforma accesului la autorizații mult mai rapid, creșterea mineritului național în fiecare stat în parte și construcția lanțurilor de furnizări de încredere – obiectivul este pe deplin atrăgător pentru un proiect matur, care a trecut prin experiența proprie americană și prin acorduri semnate numai în luna octombrie cu cinci state pentru 10 miliarde de dolari ca valoare, inițiativă urmată de Pax Silica și summitul din decembrie pentru silicon și pentru inteligența artificială și proiectul de reconstrucție al fabricilor sau redeschidere a minelor închise de care depinde această tehnologie. Criteriile de mediu existente la nivelul UE, de exemplu, și exigențele pieței comune ar putea bloca multe state dacă decizia participării la acord nu este luată la nivel european.

Statele Unite produceau în istorie propriile minerale critice și produse derivate de pământuri rare și magneți. Dar această industrie s-a închis și a murit, pentru că au fost utilizate surse externe mai ieftine, dar care s-au dovedit nesigure și manipulatoare, ulterior, cu prețurile. Securitatea economică ca și cea din zona hard, a apărării, a fost afectată de această modificare pe care SUA o dorește inversată. Oricine controlează lanțurile de aprovizionare cu minerale critice poate controla, bloca, altera orice producție internă. De aceea Statele Unite au redeschis mine închise și în urmă cu 50 de ani. SUA au mai avut această experiență cu petrolul în urmă cu jumătate de secol și așa s-a organizat Conferința pentru Energie de la Washington, atunci când a fost creată Agenția Internațională pentru Energie. Lecțiile învățate se concentrează astăzi în noul proiect FORGE.

Acum prioritatea a devenit nu numai sursa de minerale critice, care e prima în lanțul vizat, cât protejarea fiecărei etape a producției, de la minierit la rafinare și procesare, până la producția finală, pentru a nu avea rupturi în piața de furnizări aferentă. SUA au propus o producție coerentă și comună a tuturor acestor produse din minerale critice pentru a crea piața diversă și rezilientă vizată, prin utilizarea influenței și a dimensiunilor pieței proprii extinse la nivelul pieței globale. Inițiativa statelor care gândesc la fel se dovedește o coaliție de voință care să decidă reașezarea piețelor globale pe baza acestei platforme comune care să impună regulile generale în sistem.

Invitatul special al reuniunii a fost Iwao Horii, ministrul de stat pentru afaceri externe al Japoniei, a patra cea mai mare economie a statelor individuale ale lumii. Japonia s-a afirmat ca un stat preocupat în mod special de problemă și care a marcat urgența în a gestiona lanțuri de furnizori care să nu fie supuși întreruperilor de aprovizionare a materialelor critice. Altfel economia globală însăși ar putea să marcheze sincope în dezvoltarea sa. Și Japonia marșează pe surse de minerale critice și condiții de investiții eficiente în privința rezilienței necesare și a creșterii economice robuste a statelor implicate. Japonia susține proiectul american de diversificare a furnizărilor și întărire a lanțurilor de producție. Japonia a adoptat încă din 2022 Legea de promovare al Securității Economice  cu țintă materialele critice pentru care a extins cadrul de investiții și a alocat de la buget 3,5 miliarde de dolari pentru acest scop. Japonia a insistat că doar împreună se poate crea diversitatea și nici o țară singură nu poate soluționa situația supra-dependenței de producătorul monopolist din sistem, China.  

Necesitatea pentru revoluția a.i. – cupru, cobalt, nichel, zinc, aluminiu, silicon și metale rare. Rolul și poziția României 

Revoluția inteligenței artificiale, considerată saltul cel mai important și sursa de creștere pe viitor a economiei globale, reclamă o cerere istorică de practic orice produs mineral, cu precădere cobalt, nichel, zinc, aluminiu, silicon pe baza nevoii tot mai mari de produse precum smartphone-urile,  chipurile,  infrastructura telecomunicațiilor, roboții industriali și mașini automate de tot felul. Statele Unite consumă 30% din întreaga cerere globală de azi, de aceea are nevoie de o creștere a producției din teritoriul național dar și din alte state pentru a securiza principalele produse ale economiei moderne a viitorului. Soluționarea problemei mineralelor critice e parte a acestui subiect, de unde inițiativa de săptămâna trecută.

SUA au trecut 57 minerale critice pe lista proprie, din care peste o duzină nici nu sunt extrase în SUA, nu mai vorbim de cantitățile necesare chiar pentru cele care sunt pe lista de produse și resurse existente. Neglijarea mineritului este una dintre concluziile analizei americane, chiar dacă revenirea la această îndeletnicire produce probleme la nivelul forței de muncă, a investițiilor sau acceptabilității acestei îndeletniciri cu sau fără condiții stricte de mediu și acordul comunităților unde se dezvoltă mineritul. În plus, SUA are nevoie de un timp enorm pentru a dezvolta minele, recordul său fiind de 29 de ani pentru a construi o mină de dimensiuni medii. Nici cadrul autorizațiilor de exploatare sau cel care permite procesele contra eliberării acestor premise nu e unul atrăgător în Statele Unite, industria fiind considerată una murdară.

În materie de forță de muncă pregătită, SUA are doar între 200-250 absolvenți ingineri minieri pe an, de unde politica sa care vizează patru inițiative: investițiile în proiectele miniere, depozite de minerale critice, protejarea companiilor miniere și reconstrucția ecosistemului de minerit american. Statele Unite și-au permis să declare prioritatea și să îmbunătățească mediul de finanțare inclusiv prin alocări de stat pentru proiecte țintite de minerit, prin participarea cu acțiuni în aceste proiecte private și crearea Consorțiului de Minerale Critice ca fond de investiții public-privat. Investiția în depozitare a vizat în primul rând materialele critice din industria militară, pentru care SUA a alocat 2 miliarde de dolari în vara lui 2025 și cele 12 miliarde pentru proiectul Vault anunțat în ianuarie, care vizează economia civilă și industria supusă regulilor comerciale și ale pieții.

Apoi cum mineritul nu este nici atractiv, nici rentabil, fiind subiect al prețurilor produselor cauzate de dumping de stat și supraproducția strategică a Chinei, prețurile sunt păstrate jos în mod artificial din rațiuni geostrategice, inclusiv prin reducerea valorii capacităților din minerit naționale existente și prin diminuarea taxelor încasate din industria aceasta pentru care se forțează înlocuirea cu achiziții externe. Țările consumatoare sunt primele blocate de aceste procese care afectează securitatea națională și economică. De aceea administrația Trump a reintrodus mineritul ca prioritate națională din nou, creându-se lista de priorități la exploatare pentru cel puțin 50 de proiecte noi.

România a fost prezentă la Washington prin ministrul de Externe, Oana Țoiu, mai ales pentru că la masă a fost prezentă Uniunea Europeană și pentru că acordul ar putea viza investiții americane sau colective în resursele României, cu precădere cuprul, grafitul și magneziul. Desigur, o evaluare serioasă ar trebui să vizeze piața de cupru, dar și de aluminiu și de metale rare și să identifice care sunt beneficiarii privați cu acces la aceste produse în România, respectiv rolul Rusiei și a investitorilor ruși – fie ei din generația Elțîn, din opoziția putinistă sau dintre oligarhii lui Putin, vezi cazul recent al Otokar-Automecanica Mediaș. Apoi eventuala intrare a Uniunii Europene în acord ar facilita prioritizarea investițională a statului și implicarea în ușurarea proiectelor de minerit și producție de metale rare. Totuși precedentele intervenții cu iz de influență de la Est, de aceeași factură ca cele chineze în SUA – Chevron, Exxon, Roșia Montana – nu sunt neapărat de bun augur și constituie precedente blocante și nepotrivite în cazul unui nivel de ambiție mai relevant al României de a-și exploata resursele minerale valoroase.

* Iulian Chifu este profesor universitar doctor habilitat la UNAp, președintele Centrului de Prevenirea Conflictelor și Early Warning. Este specializat în Analiză de Conflict și decizie în criză, spațiul post-sovietic și studii prospective. A fost consilier prezidențial pentru afaceri strategice, securitate și politică externă (2011-2014) și consilier de stat al Prim-Ministrului pentru politică externă, securitate și afaceri strategice (2021-2023). Este autor a numeroase cărți, publicații și articole de specialitate.