Connect with us

EDITORIALE

Iulian Chifu: Dificultățile “creșterii economice” a Rusiei. Declinul rublei și amanetarea statutului de putere regională

Published

on

de Iulian Chifu*

Fondul Monetar Internațional a anunțat o creștere economică pentru Rusia anul acesta de 3,6% din PIB, cu 0,4% peste previziunile din aprilie. Aceasta ar trebui să fie o veste bună pentru Kremlin, dacă ea nu s-ar consuma pe fondul injecției masive de fonduri guvernamentale și din Fondul de Rezervă încă existent pentru producția militară și nu ar fi însoțită de inflație crescută și de creșterea susținută a prețurilor pentru populație. La acest aspect se adaugă și alte acțiuni: slăbirea măsurilor de repatriere și schimb al valutei de către marile companii care au comerț extern, sancționarea Bursei de la Moscova, începând cu 12 octombrie și o nouă creștere a cheltuielilor militare pentru 2025. Rezultatul: rubla a ajuns la 97,1 per dolar vineri, 18 octombrie, mergând accelerat spre pragul de 100, iar Banca Centrală a Rusiei a crescut rata dobânzii la 21% pe an vineri, 25 octombrie, anunțând imposibilitatea controlării inflației cel puțin până în 2026. 

Dificultăți financiare serioase în Rusia lui Putin

Prima și cea mai importantă recunoaștere a situației financiar-economice a Rusiei a venit vineri, 25 octombrie de la Guvernatoarea Băncii Centrale a Rusiei, Elvira Nabiullina. Ea a anunțat creșterea ratei dobânzii de la 19 la 21%, după ce a crescut de 6 ori de la începutul războiului și numai luna trecută ajunsese la 19%. Este cea mai mare rată a dobânzilor din 2003, mai mare decât cea din urgență, generată de impactul lansării războiului în februarie 2022. Ea a fost determinată de dificultățile financiare date de creșterea inflației, explozia prețurilor precum și lipsa unui acord cu partenerii pentru un sisteme de plăti alternative la summitul BRICS.

În ciuda acestui anunț, Kremlinul s-a grăbit să transmită că va continua cu creșterea cheltuielilor militare și că are suficienți bani pentru a susține luptele din Ucraina în viitorul previzibil. Asta deși datele economice prezentate de Nabiullina sunt departe de a fi liniștitoare. Creșterea rapidă a prețurilor a ajuns la un nivel de 8,6% în luna septembrie și nu se oprește din accelerație, iar noi creșteri ale dobânzii ar putea să fie necesare și lunile următoare.”Inflația nu dă semne să încetinească, iar pentru a limita creșterea accelerată a prețurilor e nevoie de o politică monetară mult mai strictă”, a anunțat guvernatoarea, criticând ușor guvernul pentru cheltuielile sale excesive care duc la creșterea inflației. “Cheltuieli suplimentare și expansiunea deficitului bugetului federal au dus la efectele inflaționiste curente,” mai susține Nabiullina, care consideră că, în actualele condiții, nu va putea aduce inflația într-o plajă de sub 4% până în 2026 cel mai devreme.

Nabiullina este o profesionistă și, în ciuda numeroaselor încercări de a o demite sau înlocui din funcție în ultimii ani, a fost menținută de către Putin în funcția de Guvernator al Băncii Centrale a Rusiei, al cărei consilier a fost, fiind apreciată și de comunitatea internațională pentru miracolele pe care le-a reușit în condițiile vitrege din Rusia. Motivația actualei stări de lucruri, care amenință prosperitatea viitoare a Rusiei și a rușilor pe termen mediu și lung, este dată de ruperea Rusiei de la piețele de export occidentale foarte lucrative și detașarea aproape completă de la piața financiară externă.

Sistemul alternativ de plăți la SWIFT pe care Vladimir Putin a încercat să-l pună la punct inclusiv cu ocazia reuniunii BRICS de la Kazan, în Tatarstan, de săptămâna trecută a fost respins de majoritatea membrilor care nu doresc ca propriile companii să intre sub sancțiuni occidentale și nici nu au dorit un BRICS care să devină o organizație anti-americană. De altfel, Vladimir Putin însuși a recunoscut joi, 24 octombrie, că una dintre “problemele cheie” cu care se confruntă Rusia este absența unui sistem alternativ la sistemul complex de mesagerie financiară protejată SWIFT, cu sediul în Belgia, după excluderea unui număr de bănci ruse din acest sistem.

Declinul rublei: spectrul ratei de 100 ruble per dolar

Cea de a doua problemă evidentă a Rusiei este declinul rublei. La 18 octombrie, Banca Centrală a Rusiei a anunțat un curs oficial de 97,1 ruble per dolar, după ce în august valora 86 ruble. Pierderea a peste 10% din valoare în nici două luni și perspectiva atingerii unei rate de schimb de peste 100 ruble per dolar are, de asemenea, un impact enorm psihologic și economic la nivelul populației. Declinul rublei a fost cu atât mai neașteptat cu cât prețul barilului de petrol a crescut la peste 80 de dolari în ultima vreme și anunța, din contra, aducerea mai multor bani în valută în țară și, deci, în situația actuală trebuie adăugată și această influență. O scădere a prețului barilului de petrol ar adăuga presiunilor asupra rublei.

Situația este greu de analizat iar economiștii ruși și internaționali au dat explicații diferite de la fuga investitorilor după intrarea ucrainenilor pe teritoriul rus, în Kursk, mergând până la alinierea extrem de strictă a băncilor externe partenere ale celor rusești la sancțiuni. Dar nu trebuie uitat că dolarul a crescut cu 5 ruble și în luna august. Iar luna septembrie, deși era așteptată ca moment de stabilizare a volatilității, în ciuda creșterii de către Banca Centrală a ratei de schimb la 19% pe an, a creșterii între 10 și 21 septembrie a prețului barilului de petrol cu 10 dolari, impactul cumulativ a fost, totuși, contrar, respectiv aducerea dolarului deja la 90 de ruble.

Explicația găsită atunci a fost nevoia de absorbție a tangajelor anterioare din cauza sancțiunilor, respectiv adaptarea la faptul că exportatorii vând tot mai mult în ruble, în ultima vreme, iar vânzările de valută străină au scăzut cu circa 30%. Dar situația nu se explică nici folosind intermediarul yuanului, pentru că relația dolar-yuan a rămas stabilă, rata crescând doar cu 1,7% în aceeași perioadă. Iar yuanul a crescut și el cu circa 10% în august, dar rata de schimb cu dolarul s-a stabilizat în septembrie.

Dar în octombrie, Banca Centrală și-a crescut vânzările de valută de 26 de ori, 5 miliarde de ruble, echivalentul a 56,5 milioane de dolari pe zi, adică echivalentul a circa 5% din comerțul zilnic. Iar dolarul a crescut la 97 ruble. Explicația formală a fost faptul că această creștere vine de la non rezidenți care-și vând bunurile și ies de pe piață repatriindu-le, în special pentru că la 12 octombrie urma să intre sub sancțiuni Bursa din Moscova. Nici această explicație nu ține, deoarece ar fi trebuit ca rubla să-și revină după această dată, dacă asta ar fi fost cauza reală. 

O întreagă dezbatere animă piața dacă autoritățile ruse sunt interesate să intervină, dincolo de măsurile monetare ale Băncii Centrale, pentru a bloca deprecierea rublei care amenință să ajungă la 100 per dolar. O parte consideră că rubla ieftină ajută la combaterea sancțiunilor occidentale prin creșterea veniturilor din petrol. Totuși o rublă slabă afectează bugetul mai mult decât îl ajută pentru că duce inflația mai sus, forțând guvernul să ajusteze cheltuielile sociale deja în suferință, dar duce și la creșterea prețurilor. În plus, inflația duce la creșterea prețurilor pentru proiectele guvernamentale, la care se adaugă acum creșterea ratei dobânzilor. Totuși părerea este că pragul de 100 de ruble dolarul nu mai sperie atât de mult autoritățile și chiar populația ar accepta-o mai lesne astăzi după panica de acum doi ani și de anul trecut. 

Repatrierea valutei – rubla cea mai performantă monedă în 2022

Imediat după lansarea războiului pe scară largă în Ucraina, Banca Centrală a Rusiei a introdus o formula de control al capitalurilor pentru a limita impactul sancțiunilor occidentale, măsură ce a dus automat la o creștere a prețurilor la energie și a prăbușit importurile. Astfel că rubla a ajuns cea mai performantă monedă a anului 2022 după ce se prăbușise în februarie 2022 la peste 100 ruble dolarul.

Apoi rubla a sărit de 100 pentru un dolar și a dobândit o volatilitate majoră după ce Europa a oprit importurile rusești de petrol și gaze – mai puțin excepțiile statelor fără ieșire la mare – iar G7, grupul celor mai industrializate state din lume a impus un preț maxim pentru vânzările de petrol și produse petroliere ruse. Atunci s-a trecut succesiv la creșterea ratei dobânzilor Băncii Centrale de 6 ori iar, ulterior, Putin a ordonat celor 43 de companii cheie de stat ale Rusiei să-și vândă parte a câștigurilor în valută pe piața internă.

Ultima dată când dolarul a sărit de 100 de ruble, în octombrie 2023, autoritățile au reacționat dur și imediat. Președintele Vladimir Putin a semnat un decret prin care cei mai mari exportatori erau obligați să repatrieze 80% din încasările în valuta și să schimbe 90% din ele în primele două săptămâni de la încasare. Rubla s-a întărit atunci cu 10% în 6 săptămâni, totuși aceste măsuri nu au putut fi menținute și au fost, pas cu pas, relaxate.

Ultima schimbare de regulă în această privință a redus procentul din câștigurile în valută pe care exportatorii sunt obligați să o repatrieze la 40%, chiar dacă sunt obligați să schimbe în termenul de 2 săptămâni 50% din veniturile totale. Deci constrângerea este mai mare la revânzarea veniturilor decât la repatrierea lor. Totuși estimarea specialiștilor este că vânzările din luna septembrie-octombrie se ridică la 8 miliarde de dolari iar necesarul pentru stabilizarea rublei ar fi fost între 10 și 11 miliarde de ruble în acel interval. Deja proiectele guvernamentale rusești pe termen mediu iau în considerare rubla de peste 100 per dolar.

Sancționarea Bursei de la Moscova – 9% depreciere față de dolar 

Saltul din luna octombrie în deprecierea rublei este pus și pe exodul de capital dar mai ales pe intrarea în vigoare a sancțiunilor asupra Bursei din Moscova care a determinat o creștere a cererii de monedă străină din partea non -rezidenților care au trebuit să-și repatrieze câștigurile până la acea dată când intrau în vigoare sancțiunile ce interziceau tranzacțiile cu dolari și euro pe această bursă. Am văzut, rubla nu s-a întărit după această dată.

Impactul a fost o cădere de 9% în raport cu dolarul și de 11% în raport cu yuanul chinez după aplicarea sancțiunilor. Motivul a fost nivelul rulajului la bursă și a intrărilor de capital reduse. Deși anterior a primit un răspuns puternic, actuala depreciere a rublei nu a mai antrenat măsuri intervenționiste ferme, pentru că această slăbire nu este o preocupare atât de acută a autorităților. În noua variantă, calcularea ratei de schimb de către Banca Centrală a Rusiei se realizează pe baza schimburilor inter-bancare, după introducerea din iunie a restricțiilor intrate în vigoare la 12 octombrie și a deficitului acut de monedă străină.

În ciuda tuturor problemelor de inflație, volatilitatea monedei și creșterea constantă a costurilor dobânzilor, Kremlinul nu a oprit cheltuielile militare, din contra. Cu partea de 300 miliarde de dolari rezerve care erau în țară în februarie 2022, în afara celor înghețate în Occident, Fondul de stabilizare s-a împuținat, ca și cel al Băncii Centrale menit să sprijine rubla, astfel că se așteaptă două fenomene: epuizarea fondului până la sfârșitul anului și o creștere a taxelor și impozitelor anul viitor pentru a ajuta la acoperirea deficitului.

Asta în timp ce parlamentarii din Duma de Stat a Rusiei au votat, joi, 24 octombrie – desigur la indicațiile Kremlinului, nefiind vorba despre un organism independent – o creștere a cheltuielilor militare cu aproape 30%, adică circa 145 miliarde de dolari pentru 2025. Astfel, cheltuielile combinate pe apărare și securitate au ajuns să reprezinte 40% din bugetul total al Rusiei.

Impactul asupra economiei Rusiei

Da, o asemenea creștere a cheltuielilor guvernamentale a dus la creșterea economiei, estimată de FMI la 3,6% din PIB anul acesta. Dar ele nu se traduc și în creșterea bunăstării sau a unor investiții ce aduc dividende pe termen lung pe piață. La asta trebuie să adăugăm faptul că mii de oameni au fost chemați sau aduși sub diferite forme să lupte în război iar alte mii au fost recrutate în industria de război, contra unor sume din ce în ce mai mari, proporționale cu lipsa de apetit a voluntarilor sub orice formă. Iar rezultatul a fost o spirală de creștere a salariilor în toate industriile ruse, scăderea competitivității, găuri majore în forța de muncă și tulburări masive la nivelul stabilității.

În același timp, economia rusă se mai confruntă cu un fenomen serios: cererea mare a depășit nivelurile maximei capacități de a produce și furniza produsele și serviciile așteptate, indiferent care sunt ele. Asta dublează efectele creșterii inflației și a politicilor monetare stricte impuse de Banca Centrală a Rusiei. Alferd Kammer, directorul departamentului Europa al FMI a prezentat situația în cadrul briefingului din octombrie 2024 al Regional Economic Outlook for Europe.

“Datele despre economie și datorie în Rusia arată că economia rusă s-a supraîncălzit”. Proiecția FMI este pentru o creștere economică reală de 3,6% la nivelul lui 2024, de la 3,2% în aprilie. Dar efectele cumulate au dus la o scădere de la 1,8 la 1,3% din PIB real pentru anul 2025 datorită exact depășirii capacității de furnizare, situație pe care economia Rusiei nu o poate menține multă vreme alături de politica monetară riguroasă. Salariile vor crește mai încet în comparație cu inflația, piețele muncii s-au blocat în Rusia iar invazia în Rusia deja a adus semne de fragmentare ale comerțului.

De aceea și prognoza pe termen mediu este atât de cenușie pentru Rusia și ruși. Lipsa transferurilor tehnologice occidentale a dus la reducerea creșterii potențiale, tot așa cum a scăzut dramatic potențialul de a finanța economia, cu impact major asupra capacității de producție pe termen mediu. Pe scurt, Putin își amanetează perspectivele de prosperitate și convergență la nivelul economiei globale cu fiecare zi de război și se îndepărtează de statutul de putere regională cu fiecare creștere a cheltuielilor militare, care nu se mai reflectă demult în creșterea de capabilități sau de putere, ci abia menține consumurile necesare pentru front.


Iulian Chifu este profesor universitar doctor habilitat la UNAp, președintele Centrului de Prevenirea Conflictelor și Early Warning. Este specializat în Analiză de Conflict și decizie în criză, spațiul post-sovietic și studii prospective. a fost consilier prezidențial pentru afaceri strategice, securitate și politică externă (2011-2014) și consilier de stat al Prim Ministrului pentru politică externă, securitate și afaceri strategice (2021-2023). Este autor a numeroase cărți, publicații și articole de specialitate.

EDITORIALE

Iulian Chifu: Planurile de pace Trump pentru Ucraina – bătălia consilierilor pentru soluția acceptabilă

Published

on

de Iulian Chifu*

Donald Trump a anunțat încheierea păcii în Ucraina în 24 de ore. Inițial chiar înainte de inaugurarea din 20 ianuarie. Reacția Rusiei a fost stratificată: Dmitri Medvedev, vicepreședinte al Consiliului de Securitate a spus că nu rezolvă nici în 3 zile, nici în 30, nici în 3 luni. Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al lui Putin a spus că a fost o expresie de stil și că nu e posibil, dar a remarcat deschiderea spre pace, reafirmând propriile obiective. Iar Serghei Lavrov a anunțat că președintele va discuta cu Trump. Între timp virtualii consilieri ai președintelui american au propus nu mai puțin de 3 soluții alternative: una a lui Mike Pompeo, fost Secretar de Stat și director CIA – anunțat ulterior că nu face parte din opțiunile lui Trump pentru administrație, apoi una a lui Richard Haas președintele de onoare a prestigiosului Council of Foreign Relations, și o alta produs al generalilor Keith Kellogg și Fred Fleitz, îmbrățișată și de alți virtuali membri ai administrației Trump. Dar bătălia pentru o soluție acceptabilă abia începe, cu un președinte Zelenski mai liniștit după discuția cu Donald Trump la care a participat și Elon Musk. Știm că astăzi nu există încă un plan andorsat de către Președintele Trump.

Planul Mike Pompeo – neoconservatorism și relativă continuitate

Primul dintre planurile asociate cu numele președintelui ales și prezente pe masa lui Donald Trump este cel prezentat de către Mike Pompeo, fostul său secretar de stat și șef al CIA vara aceasta, într-un editorial din The Wall Street Journal, cu titlul chiar A “Trump Peace Plan” for Ukraine.  Vehiculat ca viitor Secretar al Apărării, Pompeo a fost respins recent pentru orice poziție publică, alături de Nikki Haley, de către Donald Trump având în vedere pozițiile celor doi neo-conservatori intervenționiști care s-ar opune, zice-se, proiectului MAGA al Americii redevenită din nou Mare.

Pompeo a fost în campanie cu Donald Trump în multiple ocazii, fiind chiar lăudat de Trump nu o dată pentru efortul depus de a slăbi peste 50 kg. Deși apropiați evident, Trump nu a fost la fel de încântat de acțiunile de lobby ale lui Pompeo pentru o firmă de telecomunicații americană și o altă firmă japoneză, mai ales că în campanie președintele Trump a promis diminuarea prezenței și implicării, ba chiar încetarea conflictelor din Europa și Orientul Mijlociu și chiar renunțarea la proiectul schimbării de regim în Iran, pe care Pompeo îl susține în continuare, de pe pozițiile sale de neoconservator declarat și aplicat, care a utilizat această abordare la Departamentul de Stat.

Planul lui Pompeo reprezintă unul dintre cele mai nuanțate asemenea propuneri, dar și ambițioase, cel mai aproape de o continuitate a politicilor actuale. El presupune escaladarea sancțiunilor împotriva Rusiei – ba chiar o lovitură puternică de constrângere prin inundarea, împreună cu Arabia Saudită, a pieței de petrol, pentru a submina resursele financiare și a determina Moscova să accepte planul. Apoi este vorba despre ridicarea tuturor restricțiilor privind vânzarea și utilizarea armelor de către Ucraina.

Li se adaugă ca măsuri de creare a unui program tip “lend-lease” de 500 miliarde de dolari pentru cumpărarea de armament american de către Ucraina, intrarea Ucrainei în UE și NATO și crearea unui fond pentru înarmarea țării de 100 miliarde de dolari. Pompeo susține varianta Trump de încheiere rapidă, imediată chiar, a războiului pe această bază, chiar dacă planul său încalcă din start toate liniile roșii anunțate de către Putin și Kremlin.

Articolul este co-semnat de către David Urban, un lobby-ist din Washington DC inclusiv pentru Ucraina, președintele Zelenski și parlamentari ucraineni. Naționaliștii din jurul lui Trump nu au apreciat pozițiile de susținere a companiilor străine, iar poziția lor pare să fi jucat un rol important în blocarea numirii lui Pompeo. Ca și pozițiile anti-iraniene și intervenționiste ale fostului Secretar de Stat, inclusiv prin schimbarea de regim, în condițiile în care Trump și grupul MAGA din jurul său optează mai degrabă pentru încheierea războiului din Orientul Mijlociu.

“Interesul nostru este să nu intrăm în război cu Iranul și să nu ne distragă resursele de la lucrurile importante. Asta ar însemna o cheltuială enormă pentru țară”, declarase J.D. Vance, vicepreședintele ales al lui Trump. De altfel și președintele ales a susținut “nu putem să ne implicăm total în toate astea”, cu referire la schimbarea de regim la Teheran. “Nu putem să ducem toate aceste acțiuni, să fim serioși”. Pe de altă parte, Pompeo a vorbit la conferința din 2023 a Mujahedeen-e-Khalq, opoziția iraniană din exil, cu care a menținut relații apropriate.

Președintele ales Donald Trump a susținut că “mi-a făcut plăcere  și am apreciat să lucrez cu Haley și Pompeo în mandatul precedent și aș dori să le mulțumesc pentru serviciile aduse de ei pentru țară”. Totuși opțiunea sa a fost să nu-i includă pe cei doi în administrația sa, după ce apropiații și aliații săi i-au acuzat că sunt caii troieni ai statului paralel care ar complota să submineze agenda ‘America First’. Cu sau fără această susținere, e clar că neo-conservatorii și apropiații președintelui și administrației Bush jr. nu se vor regăsi în echipa Trump 2, chiar și pentru simplul fapt că creierul grupării, Dick Cheney, a fost explicit împotriva lui Trump în actuala campanie. 

Richard Haas și mai binele care e dușmanul binelui

Richard Haas este unul dintre analiștii independenți cei mai huliți la Kiev. O știe și el. Iar planul său de pace respectă poziții mai tranzacționiste și mai realiste, al căror scop este să fie fezabile la nivelul diplomației. Propunerea sa pare să includă teme care ar fi mai simplu de apărat și obținut la nivelul diplomației, iar abordarea sa diplomatică plecând de la ceea ce e acceptabil sau mai lesne de vândut la Moscova pierde la nivelul ambiției, a respectării lumii bazate pe reguli și a principiilor și valorilor pe care le apără America sau chiar le-a instituit la nivel internațional. Și Haas merge pe ideea lui Trump de încetare a războiului cu orice preț, chiar dacă aceasta nu înseamnă victoria Ucrainei, dar nici înfrângerea ei.

De fapt, Richard Haas redefinește victoria în cazul Ucrainei, dând o ștachetă fezabilă, la nivelul negocierilor, chiar dacă periculoasă prin prisma prelungirii și amplificării războiului, totodată, în caz de eșec. El marșează pe faptul că mai binele este dușmanul binelui și că perfectul ar putea submina o perspectivă a binelui ce-i poate fi făcută Ucrainei. Alternativele pe care Haas înceacă să le evite este războiul perpetuu – războiul lung sau înfângerea Ucrainei, și evitarea ca Putin să-și atingă obiectivele de preluare a controlului asupra vecinului său.

Comparația trebuie făcută nu între ceea ce există și ideal, ci între ceea ce e posibil și ceea ce e imposibil, susține Haas, respingând de plano varianta capitulării sau a vânzării Ucrainei, o abordare cu care administrația Trump nu ar fi de acord – aceea de a purta responsabilitatea politică și morală pentru o victorie a Rusiei și o înfrângere a Ucrainei sub administrația sa. În plus, Haas recunoaște faptul că ajutarea Ucrainei să respingă agresiunea rusă a fost cea mai mare realizare a politicii externe în timpul lui Biden.

Desigur, Haas relativizează definiția victoriei pentru Ucraina, care nu mai înseamnă recucerirea teritoriului în limitele frontierelor recunoscute internațional, inclusiv Crimeea, chiar dacă aceasta e rezultat al dreptului internațional. Dar definiția victoriei dezirabilă nu este utilizabilă de către diplomație și aduce costuri umane, militare și economice enorme, aducând și riscul unui război între NATO și Rusia, potrivit lui Haas. Definiția victoriei se rezumă la menținerea Ucrainei suverane și independente, libere să se alăture oricărei alianțe și oricăror angajamente de securitate pe care și le dorește, permițându-i reconstrucția. În locul variantei maximaliste, Haas propune o definiție mai modestă a victoriei, protejând interesele occidentale și respingând cele mai multe obiective ale Rusiei lui Putin.

Astfel, planul lui Haas ar presupune păstrarea Ucrainei ca stat independent, suveran, viabil economic și liber să-și aleagă sistemul politic și conducerea, liber să se înarmeze și să-și păstreze armata la dimensiunea pe care și-o dorește(spre deosebire de planul lui Putin cu 50.000 de militari, fără rachete), să se alăture Uniunii Europene și să-și realizeze angajamente de securitate cu terții, păstrând și ieșirea la Marea Neagră. Dar în primul rând e vorba despre oprirea războiului, chiar fără acord de pace și fără a ceda formal teritoriul său. Pentru a descuraja Rusia, SUA ar urma să îi acorde Ucrainei armament defensiv și capacitatea de a lovi în Rusia cu sisteme cu rază lungă, asupra țintelor militare și economice, semnalizând Moscovei că nu va putea să câștige pe tren nici acum, nici în viitor, și că va plăti un preț greu dacă încearcă. Se mai adaugă alte avantaje economice pentru Ucraina pentru a face soluția acceptabilă.

Haas a prezentat, astfel, în Foreign Affairs cel mai elaborat plan, și drumul de negociere până acolo, în două faze succesive: prima vizează încetarea focului pe linia de contact actuală sau cu foarte mici ajustări, o zonă tampon care să separe părțile, dar fără angajamente sau compromisuri formale teritoriale pentru Ucraina, cu o prezență internațională de lungă durată după modelul Ciprului. În faza a doua – care ar urma să dureze mult mai mult timp, până la Rusia post- Putin și post-putinistă, când va exista un leadership interesat în reintegrarea cu Occidentul – ar urma angajamente complementare cu transferuri teritoriale în ambele direcții, o autonomie relevantă în Est și în Crimeea(dar menținerea formală, în mare a teritoriului actual al Ucrainei), crearea unor garanții de securitate – NATO sau coaliție de voință, angajamentul privind furnizarea de arme și condițiile creșterii costurilor unui război al Rusiei dacă cineva va dori să reia agresiunea, în viitor.

Astfel, Rusia ar păstra de facto teritoriul ocupat astăzi, dar fără titlu internațional recunoscut, ar putea să vadă niște sancțiuni ridicate dacă acceptă planul de pace și dacă nu atacă din nou, dar nu cele esențiale pentru condiționarea aplicării celei de-a doua părți a proiectului înainte. Ucraina ar angaja neasumarea producției de arme nucleare și nu ar exista forțe occidentale staționate pe teritoriul Ucrainei după aplicarea acordului de pace. Chiar și dacă este respins sau încălcat, planul ar arăta responsabilitatea lui Putin și ar justifica revenirea la război, susține Haas. De asemenea, el consideră că Ucraina ar arăta mai bine în ambele cazuri.

Înghețarea opțiunii NATO pentru 20 de ani în Ucraina

The Wall Street Journal a publicat și planul mult mai extrem aparținând a doi dintre consilierii lui Trump, generalii în rezervă Keith Kellogg și Fred Fleitz, care au propus în iunie încetarea ajutorului militar pentru Ucraina dacă aceasta nu acceptă să poarte negocieri de pace cu Rusia. Planul presupune, similar, înghețarea războiului pe liniile actuale ale frontului, crearea unei zone demilitarizate în est, amânarea aderării Kievului la NATO pentru cel puțin 20 de ani „în schimbul unui acord de pace cuprinzător și verificabil cu garanții de securitate” și ca SUA să continue să aprovizioneze cu arme armata ucraineană pentru a descuraja un viitor atac rusesc. Zona demilitarizată cu o lungime de 1.300 de kilometri, ar reveni spre monitorizare aliaților europeni. În plus, abordarea păcii prin forță ar conține și avertismente suplimentare adresate Rusiei că SUA își vor spori sprijinul militar acordat Ucrainei dacă aceasta refuză termenii încetării focului.

Fleitz a declarat că Trump a reacționat pozitiv la plan, dar a adăugat: „Nu susțin că a fost de acord cu el sau că a fost de acord cu fiecare cuvânt din el”. Planul ar respecta doleanța Ucrainei care a fost categorică în ceea ce privește nerecunoașterea ocupației rusești a teritoriilor sale, considerate capitulare sau trădare pentru liderii care ar accepta așa ceva, dar ar presupune ca unele dintre teritoriile ocupate să poată să fie eliberate eventual, în viitor, doar prin mijloace diplomatice.

De altfel, temerile actuale ale Ucrainei sunt tăierea completă a ajutorului militar de către Trump, blocarea completă a accederii la NATO și obligarea Kievului să renunțe formal la Donbas și Crimeea cel puțin. Richard Grenell, unul dintre principalii candidați la conducerea Departamentului de Stat sau la funcția de consilier pe probleme de securitate națională, ar putea acorda prioritate dorinței lui Trump de a pune capăt războiului cât mai curând posibil, chiar dacă aceasta înseamnă să forțeze Kievul să facă concesii semnificative.

Indiferent de planurile actuale a numeroșilor apropiați ai lui Trump, decizia finală îi va aparține lui Trump însuși. Majoritatea cuprind însă înghețarea conflictului la nivelul liniei actuale de contact, zona demilitarizată cu forțe de menținere a păcii europene – în nici un caz trupe finanțate de SUA prin NATO sau ONU -, înghețarea pentru moment a aderării Ucrainei în NATO(punct fundamental în planul victoriei al lui Zelenski), blocarea ajutorului financiar și bugetar din partea SUA, iar sprijinul militar să vină pe programe de împrumuturi sau lend-lease. Totuși Donald Trump vrea să fie un președinte de succes, iar Ucraina trebuie să nu fie un eșec, nici o abdicare totală de la rolul Americii la nivel global.

Donald Trump a definit condițiile puse de Putin pentru încheierea războiului – în fapt capitularea Ucrainei și atingerea tururor obiectivelor sale de război – drept inacceptabile. De aceea trebuie să asume instrumentarul necesar pentru ca pacea sa să rămână durabilă și să-l descurajeze credibil pe Putin să reia războiul, cel puțin în perioada celui de-al doilea său mandat. De aceea asumarea costurilor aferente menținerii controlului rus pe teritoriile deja ocupate pare a fi un preț relativ consensual acceptat, ca și acordarea unor garanții temporare Rusiei de neutralitate relativă a Ucrainei, potrivit planurilor din această categorie. Spre deosebire de Richard Haas și Pompeo, care sunt mai direcți în a menține spațiul de alianță și garanții solide de securitate, inclusiv aderarea la NATO.

De ce încetarea focului în Ucraina înseamnă și mai mult război cu Rusia lui Putin după pauză

Care dintre aceste strategii va fi urmată de Trump este neclar. Dar orice încercare de a începe negocierile de pace Ucraina-Rusia, ca să nu mai vorbim de încheierea unui acord, se confruntă cu multe capcane și nenumărate blocaje. Deși vrea să fie realistă, abordarea trebuie să țină cont de faptul că Ucraina și Rusia au obiective de război extrem de diferite, dar și că trupele ruse avansează încet, dar constant în Ucraina, iar Kremlinul s-a arătat puțin înclinat să negocieze, din contra, a arătat dorința de a escalada conflictul prin atacuri hibride în afara granițelor sale, precum operațiuni de sabotaj în Europa. Rusia nu se va opri și consideră deja că se confruntă cu Occidentul, deci această învârtire în jurul cozii și evitare a realității pare complet nefezabilă.

„Obiectivele operațiunii militare speciale rămân neschimbate și vor fi atinse”, susține în continuare Moscova și după realegerea lui Trump, fără a mai vorbi despre existența unei rezistențe dure din partea unor aliați NATO, care consideră agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei drept o amenințare imediată pentru propriile lor țări și perspectiva unei testări a Alianței cât de curâd, dacă nu chiar a unui atac pe scară largă împotriva NATO. În plus, e dificil de impus orice soluție externă pentru că „nu ar trebui să existe nicio negociere fără ca Ucraina să fie de acord cu faptul că negociază și să facă acest lucru în condițiile sale”. Desigur, Zelenski ar putea să fie forțat de Trump să negocieze, dar se va confrunta cu un public care consideră cedarea teritoriului drept capitulare în fața Moscovei.

Totuși, Trump a declarat că supraviețuirea Ucrainei este importantă pentru SUA, că apreciază modul în care ucrainenii își apără țara, dar l-a criticat în mod repetat pe Zelenski pentru că a ajuns la război – chiar dacă nu era responsabil de pasul spre război de agresiune pe scară largă făcut de către Putin. Deci temerile Ucrainei și a altor aliați că Trump ar putea face presiuni pentru o înțelegere care favorizează Rusia nu se justifică neapărat, și nici nu ar coincide cu abordarea sa „pace prin forță” în afacerile globale. În plus, criticii oricărei formule diplomatice impuse au drept argument că Rusia nu va respecta aceste angajamente chiar dacă le semnează și va utiliza încetarea focului pentru a se regrupa, a se reînarma și a se pregăti de viitorul asalt, de data asta îndreptat și explicit și către statele NATO.

Astfel că promisiunea lui Donald Trump de a pune capăt războiului din Ucraina până în ziua învestirii pare puțin credibilă și realizabilă. Ba mai mult, îmbrățișarea unei formule și a unui plan și confruntarea cu realitatea unui refuz de la Moscova și Kiev, eventual în același timp, va schimba starea de spirit a lui Trump și va obliga la o politică alternativă. De fapt, Trump nu a aprobat un plan de pace specific, și este discutabil chiar și modul în care îi va convinge pe președintele rus Vladimir Putin și pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski să stea la aceeași masă și să negocieze. De fapt, administrația Trump, odată așezată, va trebui să decidă într-un sens mai larg cum să gestioneze diplomația sensibilă și cu mize mari.

„Putem oferi instruire și alt sprijin, dar țeava armei va fi europeană. Nu trimitem bărbați și femei americani pentru a susține pacea în Ucraina. Și nu vom plăti pentru asta. Trimiteți-i pe polonezi, germani, britanici și francezi să o facă”, a declarat vicepreședintele ales JD Vance în timpul unui interviu din septembrie, când a sugerat și că un acord final între Ucraina și Rusia ar putea implica o zonă demilitarizată „puternic fortificată, astfel încât rușii să nu invadeze din nou”. The Wall Street Journal avertizează, de altfel, citând un fost consilier al Consiliului Național de Securitate al lui Trump, că „oricine – indiferent cât de important este în cercul lui Trump – care pretinde că are un punct de vedere diferit sau o perspectivă mai detaliată asupra planurilor sale cu privire la Ucraina pur și simplu nu știe despre ce vorbește sau nu înțelege că el ia propriile decizii cu privire la problemele de securitate națională, de multe ori pe moment, în special cu privire la o problemă atât de centrală ca aceasta”.

Oricum Trump are nevoie de un acord care să nu pară că oferă un câștig major Moscovei și să nu elimine Ucraina, ca stat independent și cu ieșire la mare, de pe harta lumii și a Occidentului democratic.


Iulian Chifu este profesor universitar doctor habilitat la UNAp, președintele Centrului de Prevenirea Conflictelor și Early Warning. Este specializat în Analiză de Conflict și decizie în criză, spațiul post-sovietic și studii prospective. a fost consilier prezidențial pentru afaceri strategice, securitate și politică externă (2011-2014) și consilier de stat al Prim Ministrului pentru politică externă, securitate și afaceri strategice (2021-2023). Este autor a numeroase cărți, publicații și articole de specialitate.

Continue Reading

EDITORIALE

László Borbély: România, pe harta globală a sustenabilității prin aderarea la Sustainable Development Solutions Network

Published

on

de László Borbély, consilier de stat, coordonator al Departamentului pentru Dezvoltare Duraiblă*

Am avut plăcerea să ducem la bun sfârșit un nou angajament pe care l-am făcut în ceea ce privește consolidarea poziției României de hub regional în implementarea Agendei Organizației Națiunilor Unite pentru dezvoltare durabilă. Recenta lansare a rețelei Sustainable Development Solutions Network (SDSN) România reprezintă o inițiativă esențială nu doar pentru afirmarea progreselor naționale pe plan extern, cât și pentru accelerarea tranziției către sustenabilitate prin oportunitățile de colaborare pe care le deschide această nouă rețea.

Ce este Sustainable Development Solutions Network

Fondată în 2012 sub auspiciile ONU de către Ban Ki-Moon și renumitul economist Jeffrey Sachs, SDSN și-a asumat un rol de mobilizare a comunităților academice și de cercetare pentru a sprijini implementarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă (ODD) și a Acordului de la Paris privind schimbările climatice. Prin SDSN, universitățile, think-tank-urile și organizațiile științifice din întreaga lume sunt conectate pentru a dezvolta soluții concrete, bazate pe cercetare și inovație. Acum, România, cu noua sa filială SDSN, se alătură acestui demers global de importanță vitală.

Jeffrey Sachs, președintele SDSN, a transmis, în deschiderea evenimentului de lansare, aprecieri pentru progresul României în cadrul Agendei 2030, evidențiind faptul că SDSN România poate aduce o contribuție valoroasă în procesul de tranziție spre un viitor sustenabil, atât la nivel național, cât și în regiunea Mării Negre. Faptul că avem oportunitatea unei legături directe cu una dintre cele mai influente personalități globale în domeniul dezvoltării durabile ne oferă posibilități nenumărate și ne ajută să ne afirmăm în continuare ca un stat cheie în acest demers al Națiunilor Unite.

Una dintre cele mai recunoscute demersuri ale SDSN este pubicarea anuală a unui dashboard în care este reflectat progresul realizat de 167 de state în atingerea celor 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă. România se situează pe locul 40 în clasamentul SDSN privind implementarea ODD. Deși au fost realizate progrese semnificative, mai ales în ceea ce privește eradicarea sărăciei absolute și reducerea inegalităților, există un potențial substanțial de îmbunătățire. Lansarea SDSN România răspunde acestei nevoi de accelerare a eforturilor naționale prin implicarea actorilor de principali din educație, cercetare și politici publice.

Cum va funcționa SDSN România

Voi face parte din conducerea acestei noi structuri, alături de Nicolae Istudor, rectorul ASE, și Eden Mamut, membru în board-ul SDSN Black Sea. Împreună vom ghida eforturile de a mobiliza și sprijini comunitatea științifică din România în direcția unei colaborări interdisciplinare care să promoveze abordări de dezvoltare durabilă la toate nivelurile.

O prioritate cheie a SDSN România va fi promovarea colaborării între universități și centre de cercetare, pentru a crea un mediu propice dezvoltării de soluții bazate pe știință. În acest sens, rețeaua va susține educația pentru sustenabilitate, accesul la cursuri și resurse gratuite, precum și proiecte de cercetare interdisciplinare. Rețeaua va avea, de asemenea, un rol important în sprijinirea dialogului dintre știință și politici publice, oferind expertiză decidenților și contribuind la o mai bună integrare a principiilor sustenabilității în programele guvernamentale.

În acest proces de realizare a rețelei naționale, Academia de Studii Economice București a preluat inițiativa și a organizat deja mai multe întâlniri cu potențiali membri pentru a realiza împreună un mod de lucru și principiile de bază care vor ghida lucrările. Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă, din cadrul Guvernului României, a fost partenerul care a sprijinit demersul de la nivelul administrației publice centrale și va avea în continuare un rol central în funcționarea eficientă a rețelei. De asemenea, prin înființarea Centrului de Excelență în Dezvoltare Durabile și prin majorarea considerabilă a rețelei de experți în dezvoltare durabilă (de la 150 la 2000), Departamentul va asigura infrastructura necesară pentru facilitarea transferului de cunoștințe științifice în procesul de realizare a politicilor publice.

Pentru România, SDSN înseamnă și accesul la un „club select” al națiunilor preocupate de viitorul planetei. Așa cum am mai subliniat, este un privilegiu ca România să devină un hub regional al sustenabilității. Este, așadar, un moment important, care marchează o maturizare a angajamentului național față de dezvoltarea durabilă. SDSN România oferă infrastructura necesară pentru a accelera procesul de transformare a sustenabilității într-o direcție strategică și durabilă pentru țară.

Continue Reading

EDITORIALE

Iulian Chifu: Ce putem aștepta de la Trump 2.0?

Published

on

de Iulian Chifu*

A curs multă cerneală, virtual vorbind, pentru a descrie cum va arăta o administrație Trump 2.0. Desigur, multe din analizele făcute în perioada electorală aveau și această valoare de întrebuințare, fie să calmeze, fie să înfricoșeze publicul despre cum ar putea arăta o asemenea administrație americană în al doilea mandat. Principalele linii directoare sunt absența oricăror limite – consilierii vor fi mai degrabă loiali și nu profesioniști, membrii din administrație mai degrabă nepotriviți cu funcțiile în care sunt numiți, dar pe deplin capabili și doritori să aplice cele mai radicale fantezii sau decizii al lui Trump, fără a le contesta sau discuta în vreun fel, iar Congresul va fi dominat de republicani și ocolit la audieri, Președintele Trump urmând să utilizeze suplinitori și interimari pentru a nu fi legat și a-i putea înlocui repede. Cum nici alegeri nu mai sunt pentru Trump, peisajul e mai degrabă apocaliptic. Totuși realitatea este sensibil diferită de portretul cenușiu al pesimiștilor.

Toți oamenii Președintelui Trump

Mandatul doi al lui Trump nu va semăna cu primul. Aceasta pare să fie o afirmație împărtășită în egală măsură de adepți și criticii președintelui republican ales. Dacă primii vorbesc despre o experiență în administrație de 4 ani și de pierderea alegerilor, ulterior de schimbări majore ale lumii pe care o regăsește Donald Trump la sosirea în funcție, după numai 4 ani, depunând jurământul drept cel mai în vârstă ales, ultimii deplâng lipsa de profesionalism, happening-ul și improvizația pe baze loialiste pe care ar promova-o cel de-al 47-lea președinte odată revenit în funcție, totul agrementat cu răsplătirea susținătorilor și răzbunarea față de critici.

Intenția lui Donald Trump este de a-și maximiza puterea și a-și aplica voința extins, pe baza legitimității alegerii sale. Și pentru asta dorește să elimine piedicile care i-ar putea sta în față, unele democratice, altele profesionale sau birocratice: e motivul pentru care i-a solicitat lui Elon Musk să efectueze un audit la nivelul administrației și să elaboreze o modalitate de eliminare normativă a blocajelor de orice tip. Această perspectivă este dublată de intenția de a nominaliza cu precădere juriști în funcții, avocați al căror rol primordial va trebui să fie acela de a găsi modalitățile de atacare și eliminare a blocajelor, care înseamnă, uneori, a echilibrelor democratice, și de găsire a căilor pentru aplicarea politicilor dorite de către Trump.

Despre propriile procese? Nu mai vorbește nimeni despre ele. Președinte american cu imunitate ar putea să scape de majoritatea, dacă nu de toate. În plus, hotărârea Curții Supreme cu super-majoritate republicana este clară și presupune un plus de imunitate pentru actele persoanei președintelui atât timp cât se află în funcție. În schimb apare angajamentul clar privind respectarea promisiunilor: la West Palm Beach, la final de campanie, Trump a promis că va guverna cu un motto simplu: am făcut promisiunea, am ținut promisiunea. Desigur, multe dintre promisiunile de campanie vor fi relativizate sau adaptate, mai ales când vizează alți actori și alte state decât America lui Trump. Dar asumarea publică va obliga la formule de afirmare publică a respectării fiecăreia dintre obligații, într-o formă cât mai apropiată de cea anunțată în campanie și în program.

În noua administrație nu vor mai exista figurile cunoscute și profesioniste care au jucat rolul de moderatori ai opțiunilor și pornirilor lui Donald Trump în 2016-2020. În primul rând pentru că majoritatea celor din zona militară, șefi ai Apărării, ai categoriilor de arme, secretari ai apărării, consilieri pe securitate națională sau intelligence și procuror general l-au abandonat pe Trump după primul mandat, s-au dezis de el la plecarea din funcție, criticându-i abilitățile și caracterul. În schimb au fost aduși și pregătiți oameni loiali lui Trump, cei care fie au scris abordările extreme de campanie, fie sunt de acord și le împărtășesc, dorind, sub autoritatea președintelui, să le aplice dincolo de lege, norme, tradiții sau funcționalitatea democratică a statului american.

Concret, dacă din administrație au dispărut Ivanka Trump și Jared Kushner, se vor regăsi Donald Trump Jr., Elon Musk and Susie Wiles, creierul din spatele campaniei și, probabil, șefa de staff a administrației lui Trump. Ei îi va reveni rolul cel mai important de ponderare și disciplinare, așa cum a făcut-o cu brio, în cea mai mare parte, în timpul campaniei electorale. Urmează premiile pentru susținători precum Robert F. Kennedy, Jr., care își dorește și căruia Donald Trump i-a reafirmat după alegere promisiunea vizând Departamentul pentru Sănătate și Servicii Umanitare. Disputele apar și în privința vettingului și accesului la informații clasificate, care se face cu 6 luni înainte de începerea eventuală a mandatului. Președintele Trump preferă să facă el însuși selecția oamenilor săi, și nu FBI. Oamenii săi nu au acces la informații și analizele zilnice, deși unii și-au făcut evaluarea obligatorie pentru accesul la informații clasificate direct, pe speze individuale. 

Marile teme ale lumii: Puterea Americană și implicarea în afacerile globale

Președintele Donald Trump a dovedit și dezvăluit câteva caracteristici la nivelul politicii externe și de securitate chiar în primul mandat: realism, pragmatism și tranzacționism extrem. Ce pare să se fi schimbat chiar în timpul primului său mandat, izolaționismul care îi mai dădea târcoale în campania electorală, a fost nuanțat, apoi s-a renunțat la el, Ronald Reagan fiind referențialul. Donald Trump a înțeles că o Americă închisă între frontierele sale devine nerelevantă și că trebuie să se implice în treburile lumii.

Acum lucrurile sunt și mai elaborate, iar abordarea actualei campanii electorale marșează pe o nouă categorie și un nou concept, Pacea prin forță sau cu forța. Trump are înclinația spre a crește mai departe puterea și capabilitățile militare ale Statelor Unite, ca și resursele sale economice, scopul fiind ca să mențină pacea prin descurajarea credibilă și forța sa uriașă desfășurată, dar și plin aplicarea punctuală de presiuni, ulterior chiar de forță țintită și imediată, pe termen scurt, pentru a-și impune voința. Dacă administrația Biden a marșat pe multilateralism real și afirmarea lipsei capacității SUA de a face singură pe jandarmul mondial, de a impune aplicarea regulilor sau crearea de reguli acolo unde nu există, Donald Trump revine la o postură cât mai apropiată de hegemonie și alinierea aliaților la voința Americii.

În primul mandat, Trump ceruse alinierea celorlaltor democrații și propriile lor contribuții. Acum Donald Trump va cere creșterea puterii și asumarea suplimentară de responsabilități de către europeni și ceilalți parteneri pentru a demonstra că merită să fie ajutați și că-și plătesc partea corectă de contribuție militară. Pentru că înțelegerea lui Donald Trump este că Europa este prosperă și profită de securitatea oferită de SUA pentru a investi în economie și a câștiga competiții în fața Americii. Pentru a egala condițiile competiției corecte, Trump dorește ca și Europa să investească suficient în capabilități și în propria apărare și să-și asume o parte corectă din responsabilitatea atât pentru apărare și securitate europeană, ca și din cea a lumii.

S-a vorbit despre retrageri de trupe din zone unde staționează inutil dar, totodată, menținerea umbrelei nucleare și evitarea proliferării. Dar și despre contribuția Europei în terțe spații precum Indo-Pacific, acolo unde Trump vede viitoarea confruntare și problemă majoră cu China. Tot astfel cum, pe dimensiunea economică și a competiției, Europa este așteptată să investească mai mult în tehnologie împărtășită și să echilibreze balanța de plăți în comerțul bilateral cu SUA, așteptându-se și situația de introducere de taxe la produsele manufacturiere care afectează America, dar și a unor componente de larg consum precum automobilele. Taxe de 10% la produse selectate pot să apară, ca și tensiuni între diverși actori parteneri ai Americii în materie de democrație și securitate.

Și în privința NATO, Trump consideră că este un instrument util, în măsura în care nu numai europenii au nevoie de America, nu numai America este prezentă militar pe teren în Europa, ci și Europa însoțește America în zonele de preocupare, de exemplu Indo-Pacific, dar este și solidară cu sancțiunile americane asupra Chinei și sancționează, în egală măsură, accesul la anumite categorii de produse. Iar energetic, nu-și mai procură energia susținând producția chineză de panouri solare sau eolienne, nici cumpărând petrol și gaze din Rusia, ci pe piața americană și din Orientul Mijlociu și face tranziția verde pe baza producției proprii de instalații pentru energia curată. 

Războiul din Ucraina

În privința războiului din Ucraina, în administrația republicană Trump se confruntă două curente: primul de tip izolaționist, retragerea sprijinului și a finanțării forțând o pace sau măcar o încetare a focului cum o fi ea. Cea de a doua, aceea a susținerii Ucrainei dar cu grade diverse de renunțare la ambiția de a realiza pacea justă și principială contra unui realism al abandonării informale a unor teritorii și chiar a aspirațiilor NATO contra garanții de securitate, livrări de arme și reacție dură și promptă dacă Rusia nu rămâne în termenii conveniți.

Apoi există cel puțin trei surse de proiecte de pace în Ucraina, care să răspundă exigențelor președintelui Trump de a încheia războiul repede: unul al lui Mike Pompeo, suficient de nuanțat și tributar ideii de pace prin forța exhibată; al doilea al lui Richard Haass, președinte de onoare al Council for Foreign Relations, care propune o variantă de mijloc, cu un model cipriot și o zonă tampon demilitarizată cu soldați europeni pe teren pentru monitorizare și apărare; iar al treilea al generalilor în rezervă  Keith Kellogg și Fred Fleitz, care exclude complet NATO din ecuație și amână sine die orice rezolvare, care s-ar realiza sigur după Putin și putinism, în condiții mai bune.

Problema transformării războiului de agresiune al Rusiei în Ucraina în război mondial, prin extinderea și implicarea mercenarilor de peste tot, din Africa și a nord-coreenilor, a muniției, dronelor și rachetelor de proveniență nord-coreeană și iraniană, sau a consolidării axei Rusia-China-Iran-Coreea de Nord, nu are cum să nu altereze abordările unei viitoare administrații Trump. Este dificil de spus astăzi dacă Trump acceptă sau nu apărarea Taiwanului, dar sigur rivalitatea cu China este declarată și chiar accentuată în Marea Chinei de Sud, în ceea ce privește Coreea de Sud și Japonia. Abandonarea Ucrainei nu e o soluție, susținerea lui Benjamin Netanyahu este un fapt, slăbirea Iranului de către Israel e aplaudată, dar nu și dacă aceasta duce la escaladare și consumarea forțelor americane în regiune.

Pacea prin putere și exhibarea forței face ca noua administrație Trump să fie puțin intimidată de amenințările lui Putin cu utilizarea armei nucleare și să nu permită jocurile Rusiei dincolo de propriile sale frontiere. Încheierea păcii are relevanță și în privința Rusiei, aplicarea forței pentru menținerea păcii se va îndrepta și spre Putin. Aici fie o Rusie mai slabă se va plia pentru a aștepta vremuri mai bune, fie va refuza și va sfida sau îl va confrunta pe Trump, iar ca urmare, acesta – supărat că nu i se respectă și nu i se îndeplinește proiectul – va reacționa aplicând forța pentru a disciplina jucătorul care nu îi respectă poziția. Perspectiva escaladării este mai mare, nivelul de risc asumat incompatibil pentru un candidat care a câștigat promițând pacea peste tot în lume, dar și posibilitatea ca presiuni serioase, susținute de capabilități și o prezență suficientă de armament și trupe pe teren, eventual avertismente foarte vizibile, pot duce la constrângerea și limitarea ariilor de acțiuni agresive ale Rusiei, dacă nu cumva le diminuează cu totul.


Iulian Chifu este profesor universitar doctor habilitat la UNAp, președintele Centrului de Prevenirea Conflictelor și Early Warning. Este specializat în Analiză de Conflict și decizie în criză, spațiul post-sovietic și studii prospective. a fost consilier prezidențial pentru afaceri strategice, securitate și politică externă (2011-2014) și consilier de stat al Prim Ministrului pentru politică externă, securitate și afaceri strategice (2021-2023). Este autor a numeroase cărți, publicații și articole de specialitate.

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

PARLAMENTUL EUROPEAN20 mins ago

Vicepreședinta executivă desemnată pentru suveranitate tehnologică și securitate susține ideea construirii unei adevărate uniuni a apărării și subliniază importanța investițiilor comune

PARLAMENTUL EUROPEAN1 hour ago

Vicepreședintele CE desemnat pentru o tranziție curată și echitabilă propune un plan european de adaptare la schimbările climatice

COMISIA EUROPEANA2 hours ago

Vicepreședintele executiv desemnat pentru prosperitate se angajează să consolideze piața unică a UE și să înființeze un fond european pentru competitivitate

ROMÂNIA2 hours ago

Ministrul Energiei, prezent la Conferința ONU privind schimbările climatice: Am venit cu multe atuuri pentru a discuta proiectele strategice care pot să îmbunătățească securitatea regiunii și să scadă prețurile la energie

SUA2 hours ago

Subsecretarul de stat american pentru controlul armelor și securitate internațională efectuează o vizită de lucru în România

NATO3 hours ago

Macron și Rutte pledează pentru “forța alianței transatlantice”, un “pilon european” al NATO și “prioritatea absolută” a sprijinului pentru Ucraina

INTERNAȚIONAL13 hours ago

Mike Waltz și Marco Rubio, arhitecții politicii externe a lui Trump: Waltz, “expert în amenințările Chinei, Rusiei și Iranului”, a fost numit consilier pentru securitate națională. Rubio ar putea deveni primul latino-american șef al diplomației SUA

COMISIA EUROPEANA14 hours ago

Roxana Mînzatu anunță că va merge în fiecare stat UE pentru un dialog care să stea la baza planului de acțiune pentru pilonul european al drepturilor sociale

INTERNAȚIONAL14 hours ago

Șeful diplomației SUA, vizită de urgență la Bruxelles. Blinken va discuta miercuri cu aliații NATO și cu UE despre sprijinul pentru Ucraina înainte de revenirea lui Trump la putere

ROMÂNIA DIGITALĂ18 hours ago

ICI București și Agenția Națională de Presă lansează proiectul “Aplicație AI – Știrile Agerpres”

COMISIA EUROPEANA19 hours ago

“Europa este un atlet într-o competiție foarte complexă”, afirmă Roxana Mînzatu, vicepreședinte executiv desemnat al Comisiei Europene, în cadrul audierilor din Parlamentul European

ROMÂNIA2 days ago

Luminița Odobescu evidențiază importanța finalizării cât mai rapide a procesului de aderare a României la Schengen: Discuțiile evoluează. Suntem optimiști

REPUBLICA MOLDOVA2 days ago

Nicolae Ciucă, vizită la Chișinău după ce Maia Sandu a fost reconfirmată în funcția de președintă: Ținta noastră este ca planul de creștere pentru R. Moldova să fie aprobat de PE nu mai târziu de februarie

INTERNAȚIONAL6 days ago

Joe Biden face apel la unitate după victoria lui Trump: “Într-o democrație, voința poporului prevalează întotdeauna. Nu-ţi poţi iubi ţara doar atunci când câştigi”

ROMÂNIA1 week ago

INTERVIU Larisa Mezinu-Bălan, vicepreședinte al CNAS, anunță pentru 2025 noi mecanisme financiare care să extindă lista medicamentelor inovative

ROMÂNIA1 week ago

Iulius Firczak, deputat în cadrul Comisiei pentru buget: Trebuie să învățăm cum să atragem capital privat în cercetarea medicală. Este un joc pe care SUA și China l-au învățat deja

ROMÂNIA1 week ago

Fondurile din PNRR și Politica de Coeziune reprezintă ”ancore solide” pentru ”a construi o Românie și o Europă în care accesul la sănătate este egal pentru toți cetățenii”, subliniază Ramona Chiriac

ROMÂNIA1 week ago

Senatoarea Nicoleta Pauliuc: Una dintre problemele grave cu care se confruntă sistemul sanitar românesc este adoptarea foarte greoaie a unor tratamente aprobate și folosite la nivelul UE

ROMÂNIA1 week ago

Marcel Ciolacu, la Salonul Euronaval din Paris: Prioritatea este dezvoltarea industriei de apărare din România. Modernizarea Armatei înseamnă noi locuri de muncă pentru români

PARLAMENTUL EUROPEAN1 week ago

Vicepreședintele PE Victor Negrescu punctează pilonii strategiei în domeniul industriei farmaceutice: Dezvoltarea inovației, securitatea medicală a Europei și protecția proprietății intelectuale

Advertisement

Trending