de Iulian Chifu*

Donald Trump a anunțat încheierea păcii în Ucraina în 24 de ore. Inițial chiar înainte de inaugurarea din 20 ianuarie. Reacția Rusiei a fost stratificată: Dmitri Medvedev, vicepreședinte al Consiliului de Securitate a spus că nu rezolvă nici în 3 zile, nici în 30, nici în 3 luni. Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al lui Putin a spus că a fost o expresie de stil și că nu e posibil, dar a remarcat deschiderea spre pace, reafirmând propriile obiective. Iar Serghei Lavrov a anunțat că președintele va discuta cu Trump. Între timp virtualii consilieri ai președintelui american au propus nu mai puțin de 3 soluții alternative: una a lui Mike Pompeo, fost Secretar de Stat și director CIA – anunțat ulterior că nu face parte din opțiunile lui Trump pentru administrație, apoi una a lui Richard Haas președintele de onoare a prestigiosului Council of Foreign Relations, și o alta produs al generalilor Keith Kellogg și Fred Fleitz, îmbrățișată și de alți virtuali membri ai administrației Trump. Dar bătălia pentru o soluție acceptabilă abia începe, cu un președinte Zelenski mai liniștit după discuția cu Donald Trump la care a participat și Elon Musk. Știm că astăzi nu există încă un plan andorsat de către Președintele Trump.

Planul Mike Pompeo – neoconservatorism și relativă continuitate

Primul dintre planurile asociate cu numele președintelui ales și prezente pe masa lui Donald Trump este cel prezentat de către Mike Pompeo, fostul său secretar de stat și șef al CIA vara aceasta, într-un editorial din The Wall Street Journal, cu titlul chiar A “Trump Peace Plan” for Ukraine.  Vehiculat ca viitor Secretar al Apărării, Pompeo a fost respins recent pentru orice poziție publică, alături de Nikki Haley, de către Donald Trump având în vedere pozițiile celor doi neo-conservatori intervenționiști care s-ar opune, zice-se, proiectului MAGA al Americii redevenită din nou Mare.

Pompeo a fost în campanie cu Donald Trump în multiple ocazii, fiind chiar lăudat de Trump nu o dată pentru efortul depus de a slăbi peste 50 kg. Deși apropiați evident, Trump nu a fost la fel de încântat de acțiunile de lobby ale lui Pompeo pentru o firmă de telecomunicații americană și o altă firmă japoneză, mai ales că în campanie președintele Trump a promis diminuarea prezenței și implicării, ba chiar încetarea conflictelor din Europa și Orientul Mijlociu și chiar renunțarea la proiectul schimbării de regim în Iran, pe care Pompeo îl susține în continuare, de pe pozițiile sale de neoconservator declarat și aplicat, care a utilizat această abordare la Departamentul de Stat.

Planul lui Pompeo reprezintă unul dintre cele mai nuanțate asemenea propuneri, dar și ambițioase, cel mai aproape de o continuitate a politicilor actuale. El presupune escaladarea sancțiunilor împotriva Rusiei – ba chiar o lovitură puternică de constrângere prin inundarea, împreună cu Arabia Saudită, a pieței de petrol, pentru a submina resursele financiare și a determina Moscova să accepte planul. Apoi este vorba despre ridicarea tuturor restricțiilor privind vânzarea și utilizarea armelor de către Ucraina.

Li se adaugă ca măsuri de creare a unui program tip “lend-lease” de 500 miliarde de dolari pentru cumpărarea de armament american de către Ucraina, intrarea Ucrainei în UE și NATO și crearea unui fond pentru înarmarea țării de 100 miliarde de dolari. Pompeo susține varianta Trump de încheiere rapidă, imediată chiar, a războiului pe această bază, chiar dacă planul său încalcă din start toate liniile roșii anunțate de către Putin și Kremlin.

Articolul este co-semnat de către David Urban, un lobby-ist din Washington DC inclusiv pentru Ucraina, președintele Zelenski și parlamentari ucraineni. Naționaliștii din jurul lui Trump nu au apreciat pozițiile de susținere a companiilor străine, iar poziția lor pare să fi jucat un rol important în blocarea numirii lui Pompeo. Ca și pozițiile anti-iraniene și intervenționiste ale fostului Secretar de Stat, inclusiv prin schimbarea de regim, în condițiile în care Trump și grupul MAGA din jurul său optează mai degrabă pentru încheierea războiului din Orientul Mijlociu.

“Interesul nostru este să nu intrăm în război cu Iranul și să nu ne distragă resursele de la lucrurile importante. Asta ar însemna o cheltuială enormă pentru țară”, declarase J.D. Vance, vicepreședintele ales al lui Trump. De altfel și președintele ales a susținut “nu putem să ne implicăm total în toate astea”, cu referire la schimbarea de regim la Teheran. “Nu putem să ducem toate aceste acțiuni, să fim serioși”. Pe de altă parte, Pompeo a vorbit la conferința din 2023 a Mujahedeen-e-Khalq, opoziția iraniană din exil, cu care a menținut relații apropriate.

Președintele ales Donald Trump a susținut că “mi-a făcut plăcere  și am apreciat să lucrez cu Haley și Pompeo în mandatul precedent și aș dori să le mulțumesc pentru serviciile aduse de ei pentru țară”. Totuși opțiunea sa a fost să nu-i includă pe cei doi în administrația sa, după ce apropiații și aliații săi i-au acuzat că sunt caii troieni ai statului paralel care ar complota să submineze agenda ‘America First’. Cu sau fără această susținere, e clar că neo-conservatorii și apropiații președintelui și administrației Bush jr. nu se vor regăsi în echipa Trump 2, chiar și pentru simplul fapt că creierul grupării, Dick Cheney, a fost explicit împotriva lui Trump în actuala campanie. 

Richard Haas și mai binele care e dușmanul binelui

Richard Haas este unul dintre analiștii independenți cei mai huliți la Kiev. O știe și el. Iar planul său de pace respectă poziții mai tranzacționiste și mai realiste, al căror scop este să fie fezabile la nivelul diplomației. Propunerea sa pare să includă teme care ar fi mai simplu de apărat și obținut la nivelul diplomației, iar abordarea sa diplomatică plecând de la ceea ce e acceptabil sau mai lesne de vândut la Moscova pierde la nivelul ambiției, a respectării lumii bazate pe reguli și a principiilor și valorilor pe care le apără America sau chiar le-a instituit la nivel internațional. Și Haas merge pe ideea lui Trump de încetare a războiului cu orice preț, chiar dacă aceasta nu înseamnă victoria Ucrainei, dar nici înfrângerea ei.

De fapt, Richard Haas redefinește victoria în cazul Ucrainei, dând o ștachetă fezabilă, la nivelul negocierilor, chiar dacă periculoasă prin prisma prelungirii și amplificării războiului, totodată, în caz de eșec. El marșează pe faptul că mai binele este dușmanul binelui și că perfectul ar putea submina o perspectivă a binelui ce-i poate fi făcută Ucrainei. Alternativele pe care Haas înceacă să le evite este războiul perpetuu – războiul lung sau înfângerea Ucrainei, și evitarea ca Putin să-și atingă obiectivele de preluare a controlului asupra vecinului său.

Comparația trebuie făcută nu între ceea ce există și ideal, ci între ceea ce e posibil și ceea ce e imposibil, susține Haas, respingând de plano varianta capitulării sau a vânzării Ucrainei, o abordare cu care administrația Trump nu ar fi de acord – aceea de a purta responsabilitatea politică și morală pentru o victorie a Rusiei și o înfrângere a Ucrainei sub administrația sa. În plus, Haas recunoaște faptul că ajutarea Ucrainei să respingă agresiunea rusă a fost cea mai mare realizare a politicii externe în timpul lui Biden.

Desigur, Haas relativizează definiția victoriei pentru Ucraina, care nu mai înseamnă recucerirea teritoriului în limitele frontierelor recunoscute internațional, inclusiv Crimeea, chiar dacă aceasta e rezultat al dreptului internațional. Dar definiția victoriei dezirabilă nu este utilizabilă de către diplomație și aduce costuri umane, militare și economice enorme, aducând și riscul unui război între NATO și Rusia, potrivit lui Haas. Definiția victoriei se rezumă la menținerea Ucrainei suverane și independente, libere să se alăture oricărei alianțe și oricăror angajamente de securitate pe care și le dorește, permițându-i reconstrucția. În locul variantei maximaliste, Haas propune o definiție mai modestă a victoriei, protejând interesele occidentale și respingând cele mai multe obiective ale Rusiei lui Putin.

Astfel, planul lui Haas ar presupune păstrarea Ucrainei ca stat independent, suveran, viabil economic și liber să-și aleagă sistemul politic și conducerea, liber să se înarmeze și să-și păstreze armata la dimensiunea pe care și-o dorește(spre deosebire de planul lui Putin cu 50.000 de militari, fără rachete), să se alăture Uniunii Europene și să-și realizeze angajamente de securitate cu terții, păstrând și ieșirea la Marea Neagră. Dar în primul rând e vorba despre oprirea războiului, chiar fără acord de pace și fără a ceda formal teritoriul său. Pentru a descuraja Rusia, SUA ar urma să îi acorde Ucrainei armament defensiv și capacitatea de a lovi în Rusia cu sisteme cu rază lungă, asupra țintelor militare și economice, semnalizând Moscovei că nu va putea să câștige pe tren nici acum, nici în viitor, și că va plăti un preț greu dacă încearcă. Se mai adaugă alte avantaje economice pentru Ucraina pentru a face soluția acceptabilă.

Haas a prezentat, astfel, în Foreign Affairs cel mai elaborat plan, și drumul de negociere până acolo, în două faze succesive: prima vizează încetarea focului pe linia de contact actuală sau cu foarte mici ajustări, o zonă tampon care să separe părțile, dar fără angajamente sau compromisuri formale teritoriale pentru Ucraina, cu o prezență internațională de lungă durată după modelul Ciprului. În faza a doua – care ar urma să dureze mult mai mult timp, până la Rusia post- Putin și post-putinistă, când va exista un leadership interesat în reintegrarea cu Occidentul – ar urma angajamente complementare cu transferuri teritoriale în ambele direcții, o autonomie relevantă în Est și în Crimeea(dar menținerea formală, în mare a teritoriului actual al Ucrainei), crearea unor garanții de securitate – NATO sau coaliție de voință, angajamentul privind furnizarea de arme și condițiile creșterii costurilor unui război al Rusiei dacă cineva va dori să reia agresiunea, în viitor.

Astfel, Rusia ar păstra de facto teritoriul ocupat astăzi, dar fără titlu internațional recunoscut, ar putea să vadă niște sancțiuni ridicate dacă acceptă planul de pace și dacă nu atacă din nou, dar nu cele esențiale pentru condiționarea aplicării celei de-a doua părți a proiectului înainte. Ucraina ar angaja neasumarea producției de arme nucleare și nu ar exista forțe occidentale staționate pe teritoriul Ucrainei după aplicarea acordului de pace. Chiar și dacă este respins sau încălcat, planul ar arăta responsabilitatea lui Putin și ar justifica revenirea la război, susține Haas. De asemenea, el consideră că Ucraina ar arăta mai bine în ambele cazuri.

Înghețarea opțiunii NATO pentru 20 de ani în Ucraina

The Wall Street Journal a publicat și planul mult mai extrem aparținând a doi dintre consilierii lui Trump, generalii în rezervă Keith Kellogg și Fred Fleitz, care au propus în iunie încetarea ajutorului militar pentru Ucraina dacă aceasta nu acceptă să poarte negocieri de pace cu Rusia. Planul presupune, similar, înghețarea războiului pe liniile actuale ale frontului, crearea unei zone demilitarizate în est, amânarea aderării Kievului la NATO pentru cel puțin 20 de ani „în schimbul unui acord de pace cuprinzător și verificabil cu garanții de securitate” și ca SUA să continue să aprovizioneze cu arme armata ucraineană pentru a descuraja un viitor atac rusesc. Zona demilitarizată cu o lungime de 1.300 de kilometri, ar reveni spre monitorizare aliaților europeni. În plus, abordarea păcii prin forță ar conține și avertismente suplimentare adresate Rusiei că SUA își vor spori sprijinul militar acordat Ucrainei dacă aceasta refuză termenii încetării focului.

Fleitz a declarat că Trump a reacționat pozitiv la plan, dar a adăugat: „Nu susțin că a fost de acord cu el sau că a fost de acord cu fiecare cuvânt din el”. Planul ar respecta doleanța Ucrainei care a fost categorică în ceea ce privește nerecunoașterea ocupației rusești a teritoriilor sale, considerate capitulare sau trădare pentru liderii care ar accepta așa ceva, dar ar presupune ca unele dintre teritoriile ocupate să poată să fie eliberate eventual, în viitor, doar prin mijloace diplomatice.

De altfel, temerile actuale ale Ucrainei sunt tăierea completă a ajutorului militar de către Trump, blocarea completă a accederii la NATO și obligarea Kievului să renunțe formal la Donbas și Crimeea cel puțin. Richard Grenell, unul dintre principalii candidați la conducerea Departamentului de Stat sau la funcția de consilier pe probleme de securitate națională, ar putea acorda prioritate dorinței lui Trump de a pune capăt războiului cât mai curând posibil, chiar dacă aceasta înseamnă să forțeze Kievul să facă concesii semnificative.

Indiferent de planurile actuale a numeroșilor apropiați ai lui Trump, decizia finală îi va aparține lui Trump însuși. Majoritatea cuprind însă înghețarea conflictului la nivelul liniei actuale de contact, zona demilitarizată cu forțe de menținere a păcii europene – în nici un caz trupe finanțate de SUA prin NATO sau ONU -, înghețarea pentru moment a aderării Ucrainei în NATO(punct fundamental în planul victoriei al lui Zelenski), blocarea ajutorului financiar și bugetar din partea SUA, iar sprijinul militar să vină pe programe de împrumuturi sau lend-lease. Totuși Donald Trump vrea să fie un președinte de succes, iar Ucraina trebuie să nu fie un eșec, nici o abdicare totală de la rolul Americii la nivel global.

Donald Trump a definit condițiile puse de Putin pentru încheierea războiului – în fapt capitularea Ucrainei și atingerea tururor obiectivelor sale de război – drept inacceptabile. De aceea trebuie să asume instrumentarul necesar pentru ca pacea sa să rămână durabilă și să-l descurajeze credibil pe Putin să reia războiul, cel puțin în perioada celui de-al doilea său mandat. De aceea asumarea costurilor aferente menținerii controlului rus pe teritoriile deja ocupate pare a fi un preț relativ consensual acceptat, ca și acordarea unor garanții temporare Rusiei de neutralitate relativă a Ucrainei, potrivit planurilor din această categorie. Spre deosebire de Richard Haas și Pompeo, care sunt mai direcți în a menține spațiul de alianță și garanții solide de securitate, inclusiv aderarea la NATO.

De ce încetarea focului în Ucraina înseamnă și mai mult război cu Rusia lui Putin după pauză

Care dintre aceste strategii va fi urmată de Trump este neclar. Dar orice încercare de a începe negocierile de pace Ucraina-Rusia, ca să nu mai vorbim de încheierea unui acord, se confruntă cu multe capcane și nenumărate blocaje. Deși vrea să fie realistă, abordarea trebuie să țină cont de faptul că Ucraina și Rusia au obiective de război extrem de diferite, dar și că trupele ruse avansează încet, dar constant în Ucraina, iar Kremlinul s-a arătat puțin înclinat să negocieze, din contra, a arătat dorința de a escalada conflictul prin atacuri hibride în afara granițelor sale, precum operațiuni de sabotaj în Europa. Rusia nu se va opri și consideră deja că se confruntă cu Occidentul, deci această învârtire în jurul cozii și evitare a realității pare complet nefezabilă.

„Obiectivele operațiunii militare speciale rămân neschimbate și vor fi atinse”, susține în continuare Moscova și după realegerea lui Trump, fără a mai vorbi despre existența unei rezistențe dure din partea unor aliați NATO, care consideră agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei drept o amenințare imediată pentru propriile lor țări și perspectiva unei testări a Alianței cât de curâd, dacă nu chiar a unui atac pe scară largă împotriva NATO. În plus, e dificil de impus orice soluție externă pentru că „nu ar trebui să existe nicio negociere fără ca Ucraina să fie de acord cu faptul că negociază și să facă acest lucru în condițiile sale”. Desigur, Zelenski ar putea să fie forțat de Trump să negocieze, dar se va confrunta cu un public care consideră cedarea teritoriului drept capitulare în fața Moscovei.

Totuși, Trump a declarat că supraviețuirea Ucrainei este importantă pentru SUA, că apreciază modul în care ucrainenii își apără țara, dar l-a criticat în mod repetat pe Zelenski pentru că a ajuns la război – chiar dacă nu era responsabil de pasul spre război de agresiune pe scară largă făcut de către Putin. Deci temerile Ucrainei și a altor aliați că Trump ar putea face presiuni pentru o înțelegere care favorizează Rusia nu se justifică neapărat, și nici nu ar coincide cu abordarea sa „pace prin forță” în afacerile globale. În plus, criticii oricărei formule diplomatice impuse au drept argument că Rusia nu va respecta aceste angajamente chiar dacă le semnează și va utiliza încetarea focului pentru a se regrupa, a se reînarma și a se pregăti de viitorul asalt, de data asta îndreptat și explicit și către statele NATO.

Astfel că promisiunea lui Donald Trump de a pune capăt războiului din Ucraina până în ziua învestirii pare puțin credibilă și realizabilă. Ba mai mult, îmbrățișarea unei formule și a unui plan și confruntarea cu realitatea unui refuz de la Moscova și Kiev, eventual în același timp, va schimba starea de spirit a lui Trump și va obliga la o politică alternativă. De fapt, Trump nu a aprobat un plan de pace specific, și este discutabil chiar și modul în care îi va convinge pe președintele rus Vladimir Putin și pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski să stea la aceeași masă și să negocieze. De fapt, administrația Trump, odată așezată, va trebui să decidă într-un sens mai larg cum să gestioneze diplomația sensibilă și cu mize mari.

„Putem oferi instruire și alt sprijin, dar țeava armei va fi europeană. Nu trimitem bărbați și femei americani pentru a susține pacea în Ucraina. Și nu vom plăti pentru asta. Trimiteți-i pe polonezi, germani, britanici și francezi să o facă”, a declarat vicepreședintele ales JD Vance în timpul unui interviu din septembrie, când a sugerat și că un acord final între Ucraina și Rusia ar putea implica o zonă demilitarizată „puternic fortificată, astfel încât rușii să nu invadeze din nou”. The Wall Street Journal avertizează, de altfel, citând un fost consilier al Consiliului Național de Securitate al lui Trump, că „oricine – indiferent cât de important este în cercul lui Trump – care pretinde că are un punct de vedere diferit sau o perspectivă mai detaliată asupra planurilor sale cu privire la Ucraina pur și simplu nu știe despre ce vorbește sau nu înțelege că el ia propriile decizii cu privire la problemele de securitate națională, de multe ori pe moment, în special cu privire la o problemă atât de centrală ca aceasta”.

Oricum Trump are nevoie de un acord care să nu pară că oferă un câștig major Moscovei și să nu elimine Ucraina, ca stat independent și cu ieșire la mare, de pe harta lumii și a Occidentului democratic.

* Iulian Chifu este profesor universitar doctor habilitat la UNAp, președintele Centrului de Prevenirea Conflictelor și Early Warning. Este specializat în Analiză de Conflict și decizie în criză, spațiul post-sovietic și studii prospective. a fost consilier prezidențial pentru afaceri strategice, securitate și politică externă (2011-2014) și consilier de stat al Prim Ministrului pentru politică externă, securitate și afaceri strategice (2021-2023). Este autor a numeroase cărți, publicații și articole de specialitate.