de Iulian Chifu*
Strategia Națională de Apărare a Țării, emisă de noul președinte ales Nicușor Dan, în primele 6 luni de mandat, aduce câteva precedente și un risc important, dar asumat de către actualul deținător al fotoliului de la Cotroceni: acela de a-și lega postura politică de un document care trebuia să fie teoretic, tehnic, profesionist, suficient de formal. Față de precedentele ediții, în care Președintele personaliza doar o pagină de introducere, și aceea disputată între dimensiunea de securitate și comunicare publică a Administrației Prezidențiale, de această dată, Nicușor Dan își leagă numele direct de actuala Strategie. Fără precedent este și punerea sa în transparență înainte de adoptarea în CSAT și de prezentarea în Parlament. Așa cum fără precedent, inedit și risc prezidențial îl reprezintă situarea strategiei în jurul unui concept absolut nou, cel de independență solidară, fără echivalent la nivel internațional, european și fără a fi integrat în sistemul de securitate națională. Intro-ul de cinci pagini al strategiei și primul capitol conceptual nu se regăsesc în nici un document anterior. Un risc asumat de către Nicușor Dan, dar pe care nu l-aș fi recomandat unui președinte niciodată.
Independența solidară: între un “Prin Noi Înșine” de secol 21 și “România first!”
Noua Strategie merită apreciată pentru deschidere, transparență și curaj. Riscul asumat de către Președinte prin propunerea unui concept absolut nou, independența solidară, explicitat în cadrul documentului drept o combinație între apărarea interesului național și solidaritatea în cadrul instituțiilor europene, este remarcabil și prin simțul nevoii de asumare politică și proprietate intelectuală a Președintelui într-un domeniu în care, să fim cinstiți, nu excelează ca pregătire anterioară preluării funcției. Mai putem adăuga la elementele pozitive simțul nevoii de asociere a demersului documentului cu un concept cheie, o idee forță a lui, chiar dacă e nevoie de ceva timp, așezare, expertiză, și înțelegere a unor profesioniști pentru a desena contururile unui asemenea concept așezat, care să fie utilizabil în sistemul de politică externă și securitate al României și să poată fi comunicat coerent la nivel extern. Un exercițiu necesar, obligatoriu și deloc simplu.
Spuneam că nu aș fi recomandat un asemenea risc nici unui președinte, oricât de puternic și cu oricât de puternică personalitate și forță politică în societate. Chiar dacă un risc similar a fost asumat de către președintele Klaus Iohannis, un președinte profesor de fizică pe care reforma educației nu l-a răsplătit cu aprecieri în cadrul castei sale, sau Traian Băsescu, cel care și-a asumat să fie decidentul în criza răpirii jurnaliștilor în Irak, când consecințele ar fi dus la costuri enorme. Atunci nu eram consilier preidențial încă, iar ulterior președintele mi-a explicat că mobilizarea de forțe și acțiunea alături de aliați nu s-ar fi desfășurat cu asemenea forță și concentrare de resurse și nu ar fi dus la rezultatul recuperării jurnaliștilor dacă nu se implica președintele și rămânea dosarul, cum era normal, la Direcția Consulară a MAE.
Am citit mult despre cele comentate despre Strategia actuală de către analiști și profesioniști notorii ai relațiilor internaționale și ai studiilor de securitate, fără parti-pris-uri, și am văzut surpriza, oprobriul, dezamăgirea, refuzul de a accepta și interpretările asociate conceptului. De la calificarea lucrării drept inacceptabilă pentru cineva care dorește să intre la o facultate în domeniu, până la interpretările ca venind din zona suveranistă – se folosește independență ca să nu spună suveranitate, interes național ca gen proxim, autarhie, izolaționism, cu ceva solidaritate ca să sublinieze utilizarea partenerilor și aliaților ca instrumente pentru a atinge obiectivele egoiste naționale românești – până la acceptarea conceptului ca “interesant”, “inedit”, “nou” – o altă formă de a acoperi inadecvarea termenului, comentariile nu au fost deloc măgulitoare. MAGA cu iz românesc, România first în variantă soft sau edulcorată, toate caracterizările au împins spre o valoare de întrebuințare pur politică, legată de atragerea publicului partidelor numite suveraniste și celebra unitate – absolut necesară și lăudabilă – clamată de document care acoperă nevoia reclădirii coeziunii societale după alegeri și evenimentele din noiembrie-decembrie anul trecut.
Un alt risc este cel al trimiterii în derizoriu, cu costuri politice importante pentru Președinte, a documentului. E strategia președintelui. Fără alte comentarii. S-a mai întâmplat în al doilea mandat Traian Băsescu, cu celebra strategie ce marca (corect astăzi, dar prematur și cu o formulare prea directă și nefericită, comentată răuvoitor) vulnerabilitatea pe care o reprezenta războiul informațional și manipularea – directă sau în orb – a mass mediei tradiționale sau social media. Din acel document – altfel bine făcut și conceput – nu a mai rămas decât faptul că “mass media e o vulnerabilitate”, fără ca măcar fraza din textul acela să fie dusă la bun sfârșit și formularea complet publicată. Așa și aici, riscul este ca din strategie să nu rămână decât independența solidară, comentată în fel și chip și subiect de atacuri, trimitere în derizoriu și postări pe Tik Tok(vedeți-le, e plin).
Abordarea pe care o văd pentru salvarea conceptului, care ar putea totuși suferi o modificare chiar și formală a asocierii de vocabule care îl reprezintă, este mai degrabă una asociată perceptului liberal clasic Prin Noi Înșine, adus în realitatea și modernitatea secolului 21: lumea se schimbă, crizele împing statele să fie orientate mai mult spre sine, spre propriile preocupări și probleme, poate mult mai egoist, suntem cu un război la frontieră și un partener strategic care-și revizuiește și el propriile politici internaționale, după ce ne-a atacat direct la început de an, deci va trebui să ne uităm în oglindă și să asumăm mult mai mult din responsabilitățile și atribuțiile de securitate, apărare și politică externă prin noi înșine, singuri în cea mai mare măsură(vezi articolul 3 al Tratatului Nord-Atlantic), apoi să venim cu acest aport și valoare adăugată alături de aliați și parteneri, pentru a proba că ne asumăm partea de responsabilitate, și a solicita componenta rezultată din prevederile de solidaritate incluse în documentele de Alianță și de apartenență la Uniunea Europeană și menționate în parteneriatele strategice, în primul rând cel cu Statele Unite.
Deci independența solidară ar putea fi o traducere a sintagmei din Tratat potrivit căreia apărarea începe acasă, iar soluțiile în materie de apărare, securitate și relații externe trebuie să fie prin noi înșine, alături de aliați. Documentul, cu preponderență primele 5 pagini de introducere personală și personalizată, subliniază caracteristicile noului mandat, marcat clar de teme care vin din spațiul mai degrabă conservator, de la plecarea din partid pentru susținerea familiei tradiționale, la apropierea și reverența față de religie, precum și o istorie legată de locurile de naștere ale Președintelui în zona Făgăraș, acolo unde au supraviețuit cel mai mult luptătorii din opoziția armată față de comuniști.
Conceptul său cheie mai poate însemna, firește, și componenta de maturitate a națiunii, care s-a ridicat din copilăria și inocența, de ce nu, în materie de democrație asumată și profesată și realizează că trebuie să devină real contribuitor efortului națiunilor cu aceleași abordări privind lumea bazată pe reguli, statul de drept, drepturile omului și democrația. Să marcheze dobândirea conștiinței de sine a nevoii de a deveni izvor și susținător de idei și proiecte pe care să le poată exporta la nivel internațional pentru a ajuta la adaptarea, flexibilizarea și nuanțarea evoluțiilor și accentelor proporțional cu nevoia de a naviga prin turbulențele lumii de azi. Cu plusuri și minusuri, cu dorințe, aspirații, niveluri de ambiție de înțeles, dar resurse, capacități și putirință proporțională cu economia care, la rândul ei, a devenit nu un vehicul de antrenare, ci o vulnerabilitate importantă, ba chiar un risc de a altera starea de securitate în care ne aflăm.
Aprecieri și critici ale formulărilor din Strategie: idei utile, discutabile, reprobabile
La capitolul elementelor pozitive (pun deoparte pro-contra-discutabil în cazul conceptului deja analizat mai sus) aș reține prezentarea situației internaționale, inclusiv saltul de la cea mai bună și sigură situație a României din punctul de vedere al apărării și securității – prevedere regăsită în ultimele trei strategii – la asumarea faptului că suntem în cea mai complicată și periculoasă situație internațională din ultimii 30 de ani. Incertitudinea și impredictibilitatea sunt corect notate drept elemente definitorii ale lumii de azi și de mâine. Ca și nevoia de a realiza încheierea epocii iluziilor și de a trece la un program serios, solid, rapid și profesionist de adaptare pentru apărarea și descurajarea de natură militară de secol 21, la reziliența societală necesară, adecvată amenințării războiului pe scară largă, de mare intensitate, pe termen lung, care se desfășoară deja în Ucraina vecină. Aici trebuie subliniat că ar fi meritat menționate elementele de studii prospective necesare a fi susținute și dezvoltate pentru a le integra în planificare și a evita surpriza strategică în aceste vremuri tectonice.
Interesantă este și acceptarea faptului că românii au, pe medie, dreptate. Poate transpare prea mult însă, idea responsabilității instituțiilor, nu a românilor(mulți lucrează în aceste instituții) și deloc a politicienilor și clasei politice care trebuie reformată și transformată meritocratic și profesionist – despre merit există o singură referință frugală în document, din păcate. Obligațiile instituțiilor de a livra servicii și vina pe stat nu sunt o soluție când evităm privirea în oglindă. Chiar și readucerea muncii ca valoare importantă în societatea românească ar fi fost utilă. Iar senzația unei detașări a președintelui și politicului de aceste responsabilități și presarea, în schimb, a zonei funcționarilor este, de asemenea inutilă: legile și reforma nu o fac funcționarii, deja subțiați într-un proces care tinde să alunge profesioniștii – care au alternative – și pe cei fără protecție în favoarea re-politizării sistemului. Participarea și implicarea cetățenilor în treburile societății sunt ținte importante de recalibrat, ca și controlul societății civile asupra aspectelor guvernării – și nu formularea nefericită de control al cetățenilor, care a fost lesne de caricaturizat drept revenire la tribunalele poporului.
O referință pozitivă și pentru asumarea(chiar nesubliniată) a ideii că România are de confruntat deja pericole – amenințări existențiale și iminente – care trebuie definite dincolo de componenta hibridă din războiul informațional. Apreciez și diplomația din formularea problemelor de context majore care dau turbulențele actuale – războiul și politicile MAGA americane, nenumite ca atare, ci doar ca eufemism sub forma provocărilor mai de departe sau mai de aproape. De salutat și raportul dintre continuitate și schimbare propus și asumat. Și așezarea cetățenului în centru strategiei(a fost valabil și în documentele anterioare, și în neterminatul Proiect de Țară) e de salutat ca și notarea exigențelor îndreptățite ale cetățenilor față de instituțiile lor, care ar trebui să însemne și respect, și încredere (în ele și în conducătorii lor) și resurse, și un statut respectat pentru cei care le populează. Vezi cu precădere finanțarea diplomației românești.
Interesantă este și asumarea obiectivelor legate de pace, deși nu sunt exclusiv dependente de România sau de președintele ei, de aceea aș fi utilizat poate mai mult ideea că problemele păcii și ale războiului au revenit în prim plan, pentru a evita un nivel de așteptare nerealist din partea populației. Pacea este un deziderat, reclamă costuri și investiții, precum și pregătirea pentru apărare și descurajare. Poziționarea de continuitate în triada Parteneriat strategic cu SUA, NATO, UE este corectă, ca și numirea agresiunii Rusiei sau definirea soluției în Ucraina ca pace justă și durabilă, nu doar pace cu orice preț. Salut și (re-)introducerea corupției ca amenințare de securitate – care necesită nuanțările din experiența trecutului, dar un nou impuls de actualitate.
Aș fi preferat ca punctul de pornire al analizei stării de fapt să depășească(tot vorbim despre maturizarea națiunii) Revoluția din decembrie și să treacă măcar la intrarea României în NATO și UE și procesul de integrare a sa euro-atlantică deplină. Acumulările economice sunt evidente, dar la capitolul acumulărilor sociale, e de explicat mai ales că sondajele arată mai degrabă o anumită fragmentare și individualizare, deloc coeziune și identitate asumată. Sensul abordării cumva externe, perceput în text, a problematicii instituțiilor și a statului, raportul neclar între siguranță și securitate, pe alocuri, preamărirea cetățeanului român, cadorisit cu toate atributele pozitive dar neasumând munca și propriile responsabilități în cadrul statului și a instituțiilor nu sunt neapărat abordări avantajoase în document. În fapt trebuie transmis clar faptul că statul cu instituțiile sale suntem noi, românii, cetățenii săi, Parlamentul ne reprezintă pe noi. Discutabilă, cel puțin, este și inducerea ideii că cetățenii nu ar îndeplini responsabilitatea de a-și apăra țara pentru că o consideră coruptă. Tot așa cum o formulare precum „adecvarea României la propria vocație istorică” este mai degrabă o tiradă jurnalistică din alte epoci, fără conținut și semnificație directă, nicidecum o formulă care revelează idei sau asumă acțiuni concrete.
Altfel Strategia e un document mult mai bun decât catastrofa prezentată de detractorii săi și oponenții politici de pe toate spectrele ideologice actuale, dar promitea mai mult și putea fi perfecționată substanțial înainte de publicarea sa. Desigur, încrederea președintelui în autorii din anturajul și aparatul său contează, ca și profesionalismul consilierului responsabil care trebuia să aibă suficient timp și suficiente consultări cu specialiștii pentru a putea ajusta, rotunji colțurile și propune un document mult mai solid conceptual, mai coerent și aplicabil practic și mai puțin utilizabil pentru interpretări și critici răuvoitoare. Vom vedea varianta finală și susținerea sa în Parlament, ca și șantierul deschis pentru reajustarea conceptului său fundamental și construcția documentelor ce decurg din Strategie. E un prim test major pentru Președinte, după cel al creării coaliției și limitarea deficitului sau al relansării relației cu SUA precum și atragerea fondurile europene și formula noului buget al UE.
* Iulian Chifu este profesor universitar doctor habilitat la UNAp, președintele Centrului de Prevenirea Conflictelor și Early Warning. Este specializat în Analiză de Conflict și decizie în criză, spațiul post-sovietic și studii prospective. A fost consilier prezidențial pentru afaceri strategice, securitate și politică externă (2011-2014) și consilier de stat al Prim-Ministrului pentru politică externă, securitate și afaceri strategice (2021-2023). Este autor a numeroase cărți, publicații și articole de specialitate.
ROMÂNIA6 days ago
